achtung: mai jos, părerile mele subiective şi atât...

—

duminică a fost chiar mai puţină lume decât în primele zile la fest, dacă era posibil aşa ceva...

de la Malpraxis am prins doar vreo trei piese, dar nu mi-au plăcut deloc... prea mult guiţ-guiţ şi o lipsă completă a melodiei... ceva nu-mi place absolut deloc...

bulgarii de la Eufobia mi s-au părut decenţi... cică au mai fost de câteva ori pe la noi dar eu nu i-am mai prins... ţin minte că au băgat destule riffuri interesante şi chiar şi ceva solo-uri...

tot prima dată era când ascultam şi Deathdrive, dar băieţii ăştia chiar mi-au atras atenţia şi tre să-i urmăresc pe viitor... un hardcore combinat cu destule elemente de thrash, ăsta e secretul pentru care mi-au plăcut... deci da, foarte ok...

a urmat încă o trupă nouă pentru mine, Akral Necrosis... printre singurele trupe de black metal din trei zile de festival, cu jumate de componenţă nouă şi melodii destul de faine... şi ei rămân de studiat pe viitor...

polonezii de la !nsult m-au lăsat total indiferent, ba chiar m-am retras undeva în lateral cu băieţii şi am ars-o aiurea pe bordură tot mini-concertul lor... nu-mi amintesc să-mi fi plăcut ceva la muzica lor...

pe Sincarnate îi mai văzusem recent, culmea tot înainte de Negură... au un nou bassist, pe Andrei Zală de la Eternal Fire, care a zis bine de tot pentru probabil prima lui apariţie live cu ei... după odihna de la polonezii de-nainte de ei, m-am dus chiar pe gard să mai dau niţel din cap, şi am avut şi pe ce... Sincarnate au sunt bine şi au avut ceva piese destul de bune... am remarcat în mod special piesa Sincerely Yours care mi-a plăcut foarte mult...

au urmat nişte italieni de care eu sincer nici nu auzisem, Methedras... mie unul nu mi-au plăcut deloc, dar era destulă lume pe acolo destul de extaziată de macaronari... să fie o chestie de gusturi, să fie din cauza sunetului care mi s-a părut destul de prost la ei, mult prea zgârietor pe timpane, nu ştiu... cert e că n-au aprins nimic în mine...

englezii de la Fen nu m-au impresionat nici ei, n-am înţeles exact ce gen cred ei că încearcă să cânte, că treceau de la o treabă la alta ca pepenele prin stomac... deci nu, nici ei...

s-a mai strâns ceva lume, probabil mulţi din spectatori veniseră strict pentru Negură Bunget... mie mi s-a părut un concert foarte slab al bungeţilor... în primul rând sunetul, care a fost foarte prost, eu unul pe centru auzeam numai bubuituri ciudate de la tobe, nimic din bass... chitariştii clar n-au fost în cea mai bună zi a lor, au dat destule rateuri evidente ca soarele într-o peşteră... au făcut praf melodii ca Hora Soarelui şi Ţesarul De Lumini şi m-am cam enervat... au cântat destul de puţin şi nici nu s-au întors la bis... deci pentru mine Negură Bunget a fost o mare dezamăgire... iar acum pot să-i dau dreptate lui George când zice că Negură nu mai există, a rămas doar un nume...

ziua per total părea cam praf în acest moment şi eram destul de dezamăgit de cum se încheie acest festival, şi nu mai speram să se schimbe ceva când mai urmau doar două trupe, dintre care una trebuia să fie acustică...

DAR, totul s-a schimbat radical când au urcat englezii de la Onslaught pe scenă... tată, asta era trupă, nu glumă... de la prima piesă am rămas cu un zâmbet tâmp pe faţă şi cu sentimentul ăla de “cine dracu-s ăştia şi de unde pana mea au răsărit ?“... cel mai clasic thrash metal din câte există, formaţia asta era parcă scoasă din manual şi pusă pe scenă să educe publicul într-ale thrashului... ca să nu fie nici o confuzie, unul din chitarişti avea pe el tricou pe care scria “thrasher” :D (vezi poza)... pe partea celalată a scenei, un tip bine peste 150 de kile băga nişte solouri de chitară absolut năucitor de rapide, iar în spatele lor tremura setul dublu de tobe din toate piuliţele... toate astea combinate cu un vocal care urla bine de tot în microfon şi aleargă atât de mult pe scenă că la un moment dat se loveşte de basist şi-l dărâmă pe ăla cu tot cu bass... ăla încă era cu degetele pe corzi şi în cădere, şi pe jos şi când se ridica, râzând în hohote împreună cu vocalul... s-a dat din cap pe Onslaught cum nu s-a dat la nici o trupă de la fest, pe bună dreptate... se făcuse un cerc de pogo uriaş, în care zăreai spectatori, presă, ba chiar şi membri din celelalte trupe de la fest (mai ales israelienii de la Winterhorde)... toate piesele au fost ultra rapide, de n-aveai timp nici să respiri... a fost absolut bestial... Onslaught arătau şi sunau ca o trupă mare, demnă să închidă un festival de trei zile într-un mare stil... de departe cea mai bună trupă de la festival... de departe...

iete o melodie lentă de la ei :D

Onslaught – Shock & Awe

dar, a mai urmat o tentativă de formaţie şi după ei, acusticii Din Brad, adicătelea tobarul, clăpara şi basistul din Negură, dempreună cu încă o duduie la voce, îmbrăcaţi în haine populare româneşti... pe lângă faptul că tipa de la voce era absolut praf şi falsa în draci, mi-era absolut imposibil să ascult aşa ceva când în capul meu încă urla Slayer, pardon Onslaught... imposibil... singurul lucru de notat din trupa asta e Inia Dinia care putea foarte bine să cânte şi singură pe scenă, ba chiar ar fi fost mai bine... spre surprinderea mea, ea chiar are voce, cu toate că nu şi-o foloseşte deloc în Negură... dar, după preluarea Maria Tănase în care a cântat singură, mi-am luat la revedere de la ost şi am plecat acasă cu Onslaught urlându-mi încă în cap...

—

photo by Alex Bratu...