mare fu surpriza când am ajuns la arenele romane şi am văzut cortul... nu scria nimic pe belet de cort, scria clar doar arenele romane... să-i fi speriat vremea împuţită din săptămâna de înainte de concert ?

Machinae Supremacy m-au lăsat absolut indiferent la sunetele lor în 8 biţi redate de pe bandă şi stilul metalic prezentat pe scenă... cel mai bun lucru la recitalul lor e că a avut şi-un final... cum zicea solistul în desene animate: “that’s all folks”...

ce-a urmat pe scenă a fost o perfecţiune finlandeză... Ensiferum cântă domne, şi au nişte coaie în ei de dărâmă blocuri cu ele... din păcate sunetul a fost destul de prost la ei, tobele date foarte încet şi chitările la fel (intenţionat, deci muie organizatorilor)... asta din cauză că ei au fost numele mic de pe afiş, ceea ce n-o să pot accepta niciodată... atât puţin cât au cântat, au avut un setlist foarte bun, cu melodii de pe toate albumele... din ce-mi amintesc: Token of Time, Into Battle, Twilight Tavern, Guardians of Fate, Lai Lai Hei şi Iron... dacă băgau şi Slayer of Light veneam fără gât acasă... posibil să mai fi cântat vreuna sau două dar nu-mi vin acum în minte... anyway, au rupt corzile pe piesele ăstea... exact cum mă aşteptam, au avut o viteză în riffuri şi o energie pe scenă cum foarte rar vezi... din nou, păcat cu sunetul... trebuie neapărat să se întoarcă...

absolut genial că pe Lai Lai Hei foarte multă lume din jurul meu cânta (împreună cu mine) versurile, cu toate că erau în finlandeză şi pot să jur că nici unu nu ştia ce zice acolo... Ken Leeeeeee, tulibudibudauciu...

mai am un pic de muie de dat publicului de miercuri seară, cred că de departe cel mai prost public care m-a înconjurat vreodată la un concert... o medie de vârstă mai mică decât la un concert Truda, generaţia noastră de mâine... pogo încontinuu la Ensiferum, în nişte momente în care chiar nu-şi avea rostul, într-un stil absolut cretin, fără nici o noimă... jalnici sunteţi... am îmbătrânit rău de tot dacă am ajuns să fiu înconjurat la concerte de public cu 10 ani mai tânăr ca mine... sunt cu un picior în groapă (peste mormintele lor)...

Children of Bodom au fost cam plictiseala maximă... mie unul nu mi-au spus nimic, toate melodiile sunau la fel, şi pe un sunet dat mult peste cât ar fi trebuit ca să se audă bine... halal sunetişti... chitările cu un distors de căcat şi un vocal care ne înjura între fiecare melodie... deci nu, mersi, nu vreau să mai aud vreodată de ei...

—

OST:

Ensiferum – Guardians of Fate