avionul din Brno spre Praga pleca la 5 jumate dimineaţa (cu sau fără noi, dar mai mult cu noi, pentru că grupul nostru a fost cam 80% din pasageri, pe lângă noi mai urcând doar vreo 3-4 persoane :) )... deci am apucat să dormim cam 3 ore... pe la 3 jumate dimineaţa, cu ochii în gură, ne-am spălat şi ne-am îmbrăcat şi am coborât să aşteptăm taxiurile către aeroport... ne numărăm, iese 10 persoane... parcă venisem 12... Vlad şi Bogdan n-aveau ei nici un stres... sforăiau pe rupte, cu ambele telefoane pe “încă 5 minute“... într-un final am plecat... ploua...

de data asta ATR-ul s-a zgâlţâit niţel, fiind mult mai urât afară decât la venire... şi eu eram un pic mahmur de la whisky-urile alea şi nu eram încă complet treaz... dar în 40 de minute eram în Praga...

avionul spre Bucureşti pleca la 11:40... deci aveam cam 4 ore de vizitat Praga... and we did our best...

am făcut încă un blat monstruos pe autobuz până la prima staţie de metrou că nu mai avea nimeni monezi şi pe metrou la fel... şi am coborât la ceva ce se numea Staroměstská... care avea nişte scări rulante până-n nori... să te fi pus dracu să te împiedici pe ele, terci te făceai până jos...

am văzut nush ce râu şi cu podurile de pe el şi ne-am plimbat pe acolo... castelul se vedea undeva în spate dar am zis că clar n-avem timp să ajungem până la el... am vizitat marele ceas din Praga, pe care n-am fost în stare să-l citim, după cum se poate vedea din figurile noastre parcă demne de un iq cât numărul de la pantof... nu vă lăsaţi totuşi înşelaţi, we are actually za bright ones că altfel n-ajungeam acolo...

faza zilei a s-a petrecut în faţa unei clădiri de genul ăsteia, la care eu îi zic lu Vlad: “băi tu vezi că ăştia sunt super obsedaţi de Coat of Arms-uri şi au câte unu pe aproape fiecare clădire ?“... la care el se uită în sus la clădire şi-mi zice... “unul ?“...

altă fază amuzantă a fost când făceau mişto de mine că am luat în Cehia numai obiectivul de 50 de mm şi alergam pe acolo în faţă şi-n spate pe post de zoom optic... şi zicea Ionuţ că vrea o poză cu el în care să se vadă toată clădirea în spatele lui... ok... şi m-am pus pe fugă vreo 30 de metri în spate (moment la care au început să râdă toţi)... şi a ieşit poza asta :D (care de fapt ar fi trebuit în idee să iasă aşa :D)...

printre chestiile interesante pe care le-am văzut prin oraş pot să enumăr acest afiş cu muzeul de instrumente medievale de tortură, acest afiş cu muzeul comunismului “get intimate with history” :D, acest porumbel zgribulit şi maşinile astea două care se ofereau să te ducă la castel pentru un tur complet, contra a aproximativ 200 ron, ceea ce mi se pare absolut incredibil de scump...

vă mai ofer şi o poză de grup...

nici în Praga lumea nu prea vorbea limba engleză... în principal din cauză că această lume nu exista, fiind 6 dimineaţa... dar pe la ora 9 au început să se deschidă magazinele şi ne-am orientat şi noi spre ceva de înfulecat... mie mi-a făcut poftă un stand de îngheţată... “speak english ?” / head nod... bineînţeles, cum aş fi putut spera altceva... lasă că ne înţelegem prin semne... era un afiş mare pe care scria 25Kc, deci ăla trebuia să fie preţul... simplu... tipa ia vafa în mână şi se uită întrebătoare către mine... eu mă uit la lista de arome şi îndrept degetul strâmb către căpşuni... pune o cupă în vafă şi se uită din nou întrebătoare la mine... eu am zis că ok, tre să aleg mai multe înseamnă... mă mai gândesc o secundă şi arăt cu acelaşi deget strâmb către caramel... pune şi cupa aia în vafă şi iar se uită întrebătoare la mine... chiar mă gândeam fericit că uite ce namilă de îngheţată îmi dă tipa pentru 25 de coroane (4 lei)... atunci vine Dan şi zice: “dai 50 de coroane pe o îngheţată ?“... atunci m-am prins şi n-am mai arătat cu degetul strâmb către nici o altă aromă şi am scos banii... a fost bună...

un epic fail genial... era un porumbel pe un gard care stătea foarte mişto el acolo liniştit şi m-am dus tiptil să-l surprind într-o poză... uimitor, am reuşit şi a ieşit această poză minunată... imediat după asta, s-a gândit şi Irina să facă acelaşi lucru... dar singura poză mirobolantă care a ieşit în urma acestei tentative este acest epic fail surprins tot de mine... probabil una din cele mai bune fotografii pe care am făcut-o vreodată...

o altă fotografie foarte reuşită de mine este aceasta, care l-a făcut pe Dan foarte fericit şi de care iar sunt foarte mândru... cu această variaţiune...

într-un final ne-am retras spre aeroport... unde am văzut acest avion genial care avea scris pe el “ice ice baby”... n-am înţeles exact cine ar putea să scrie pe un avion, că nu cred că pilotul este singular... oricum, nu cred că mai găseşti alte avioane pe care să scrie ceva de genul ăsta aşa :D

zborul spre Bucureşti a fost din nou lipsit de mari evenimente, doar la aterizarea pe Otopeni au fost mici probleme cu vântul sau ceva, că pilotul tot mişca avionul ba în stânga ba în dreapta şi tot mai scotea câte puţin din aripă până s-a poziţionat deasupra pistei... motiv de glume între mine şi Vlad: “e prima dată după simulări” / “are algoritm adaptiv“... :D

şi e super frustrant că am făcut de la aeroport până acasă mai mult decât am făcut din Praga în Bucureşti... oraş de căcat...

—

concluziile acestei minunate excursii...

• Praga este un oraş absolut genial şi care arată exact cum ar trebui să arate un oraş ca să nu vreau să plec din el...
• în general lumea a fost foarte liniştită şi în Brno şi în Praga... nici un cocalar, nici un ţigan, NICI UN CÂINE PE STRADĂ... or fi toţi la noi şi de aia...
• îţi ia cam o zi să te obişnuieşti cu vorbitul cursiv în engleză dar odată ce ţi-ai trecut sistemul de gândire direct în engleză este piece of cake... mă gândeam acasă că o să mă bâlbâi şi o să stau mult să mă gândesc cum să formulez ceva dar în cele mai multe din cazuri frazele au curs cursiv...
• mi-a plăcut mult grupul cu care am mers şi o să-mi fie dor de ei... diversitatea a fost genială... 12 ingineri din diverşi ani, diverse facultăţi, diverse firme din acelaşi domeniu, de vârste diferite (21 – 33), studenţi şi profesori... dar care ne-am înţeles destul de bine... cel puţin cu Vlad am râs pe săturate, că deh... rockerii între ei...

a meritat pe deplin cele multe multe zile, nopţi, săptămâni, luni de zile de muncă...

şi dacă s-ar ţine concursul şi la anul, aş ştii exact ce trebuie să fac ca să corectez toate tâmpeniile pe care le-am făcut anul ăsta în procesul de dezvoltare a maşinuţei... asta înseamnă experienţă...

—

“and on the seventh day, he rested“