who wants to be the 1000th?

Clint Mansell – Death Is The Road To Awe

actul I. eram singur în camera mea. dormeam. la un moment dat se deschide uşa şi cineva întră în cameră. eu nu m-am mişcat şi am rămas cu ochii închişi. te-ai apropiat de mine. aveam ochii închişi dar te vedeam, ştiam că eşti tu. mi-ai şoptit la ureche: “trezeşte-te”. nu m-am mişcat. ai pus un plic pe pat la capul meu şi ai ieşit din cameră. am deschis ochii şi m-am uitat la el. era un plic măricel, rupt, colorat în toate felurile, ieşeau din el colţuri de foi în toate direcţiile şi pe partea de sus scria mare CP şi apoi tot CP dar în oglindă, astfel că C-urile formau o inimă mare... am pus capul din nou pe pernă şi am închis ochii. ai intrat repede înapoi în cameră, te-ai apropiat iar de mine. ai tras puţin plapuma de sub gâtul meu. ai întind mâna. ştiam ca mă vei atinge. aşteptam. a trecut o eternitate până m-ai atins. te-am apucat brusc de mână şi am tras de ea însă exact atunci m-am trezit... erai o fantomă care mi-a scăpat printre degete.

actul II. trebuia să mergem la un târg de carte. ne-am întâlnit la intrare. tu erai îmbrăcată în roşu de sus până jos, până şi pe cap aveai ceva roşu prins sub bărbie cu şnur roşu. tot ce se vedea din tine era o bucăţică din faţă, o mică amelie. toată lumea în jurul nostru era deghizată în păianjeni. însă se purtau normal, doar că aveau nişte costume pe ei. am intrat în depozit, nu era foarte multă lume înăuntru, şi toţi erau îmbrăcaţi normal. ţi-ai lăsat geanta într-un dulap. mi-ai zis că e foarte importantă pentru tine şi ai muri dacă ai pierde-o. am mers să ne uităm la cărţi. ne-am despărţit puţin ca să ne uităm la secţiuni diferite. brusc, după ce ai dispărut din ochii mei, locul a început să se umple de oameni. se uitau la tot felul de cărţi, parcă nici nu le păsa de ele. apoi au început să ţipe. intraseră înăuntru cei deghizaţi în păianjeni, dar costumele se transformaseră în piele, erau păianjeni adevăraţi. a urmat un balamuc, toată lumea alerga, ţipa. eu mi-am băgat într-o pungă repede cărţile pe care le vroiam, multe şi am plecat să te caut pe tine. îmi făceam loc printre păianjeni cu un atlas larousse mai mare decât ei. am ajuns la intrare şi ţi-am căutat geanta. era acolo, am luat-o. apoi m-am întors şi m-am uitat după tine. indiferent câtă lume era înăuntru nu aveam cum să nu te observ, erai roşie de sus până jos. dar nu erai acolo. m-am dus la lift, am urcat un etaj, era plin de flăcări, toate cărţile ardeau... nu erai nici acolo... am mai urcat încă un etaj, şi încă unul... nici nu mai ştiu câte... nu erai pe nicăieri... urlam după tine... toată lumea s-a înghesuit în lift, eu am rămas acolo... s-a stricat liftul, s-a prăbuşit cu toţi care erau înăuntru... am luat-o pe scări încet, luptând cu păianjenii. când am ajuns jos plângeam. era clar că nu erai acolo, ceva se întâmplase cu tine. exact când să ies, te-am văzut la intrare, erai pe vine şi plângeai lacrimi roşii... te-am apucat de mijloc, te-am lipit tare de mine şi te-am scos afară. ţipai după geanta ta, ţi-am dat-o şi din ea ai scos încă un plic ca primul... nu ai zis ce înseamnă... când am ieşit, toţi oamenii păianjeni au revenit la normal, şi când am aruncat o privire în interiorul depozitului totul era ok. nici o flacără, lift prăbuşit, nimic. a strigat cineva după noi: “nu plătiţi toate cărţile alea ?”... am aruncat atlasul larousse în el şi am plecat... tot drumul până acasă te-am ţinut lipită de mine, sa nu-mi scapi iar... când ai intrat în blocul tău m-am trezit.

Atonement

categoric, cel mai bun film din 2007... ma gandeam ca se bate cu The Fountain si Science des Reves dar pe imdb zice ca alea sunt din 2006... deci... we have a definitive winner

cartea am inteles ca e impartita in 4 parti... eu as imparti filmul in 3...prima parte absolut geniala, delicioasa... a doua foarte trista si putin cam prea lunga, dar ma rog, are farmecul ei (omg, cand era Briony cu tipul ala cu capu bandajat si el ii spune sa-i slabeasca putin bandajul, si ea se apuca sa-l desfaca, eram sigur ca o sa se intample ceva foarte creepy acolo...)... si ultima parte foarte foarte perfecta... nu se putea termina altfel... nu avea cum

trebe sa citesc si cartea...

nota 9.75 spre 10

Black Sabbath – Children of the Grave

FUCKING AWESOME... nu stiu cum dracu am reusit sa o descopar de abia ieri... si nu pot sa mi-o scot din cap... atat de simpla in forma ei geniala...

gotta love the bassist, e o melodie foarte grea pentru el care trebuie sa tina ritmul asta incontinuu... si pe nenea Iommi (e genial faptul ca e stangaci pentru ca tine chitara orientata invers si se creeaza pe scena un triunghi in care se zbenguie ozz)... si pe ozzy care zice la sfarsit: “don’t do anything that i wouldn’t do... which means do every fucking thing”

iubesc acordajul in C#... suna absolut HELLISH... mi-am acordat chitara asta seara in C# si am dat sa cant inceputu de la melodia asta... si pot sa zic ca daca eram singur acasa mi se facea frica... suna perfect scary