vinerea trecută a fost concertul Therion de la Arene, dar n-am apucat să scriu nimic despre el pentru că a fost o săptămână oribilă pentru mine, cu nervi şi alergături după maşină şi avocaţi... but anyway, i’m fine now...

în turneul de anul ăsta au luat cu ei nişte spanioli, Antalgia, şi nişte franţuji, Elyose... amândouă trupele mi-au sunat la fel şi nu mi-au spus nimic... singurele diferenţe între trupe erau chestiile mai electronice ale mustăcioşilor şi diferenţa de gabarit dintre soliste, cu mare victorie pentru spanioloaică care o putea mânca într-o singură masă pe săraca pariz(er)iancă...

concertul Therion a fost bun spre foarte bun, dar fără mari momente memorabile... faţă de trupa din 2010, au lipsit Katarina şi Snowy, lucru foarte important... Katarina a fost înlocuită de o tipă cam dubioasă, iar Snowy de vreo umbră... bonus, un grăsuţ la clape...

sunetul a fost absolut perfect, într-un stil mai soft, fără cine ştie ce putere pe chitări, execuţia bună, dar setlistul a fost mult sub cel din 2010, cu destule piese în franceză de pe ultima dubioşenie a lor, care încă rămâne de studiat...

Lori a fost impecabilă, as always... Christofer a fost funny cu discursul lui sincer şi Thomas a fost un pervers tot concertul, făcându-i semne obscene tipei de lângă mine... bine că ei şi nu mie...

genial când a prezentat solista secundară piesa Une Fleur Dans le Cœur şi un roacăr supărat de lângă mine urlă la ea: “da vorbeşte fă frumos !“...

dintre momentele maxime ale concertului îmi amintesc o mică lacrimă pe Siren of the Woods, când a intrat Thomas cu flautul peste pianul lui Lori... melodia asta m-a terminat şi acum doi ani, e fantastică live... la Lemuria a fost slab, acustic and shit... au lipsit piese grele ca Typhon sau Cult of the Shadows...

vremea a fost perfectă, afară... înăuntru era saună... nu înţeleg de ce au dat drumul la încălzire în cort, când toată lumea murea de cald... dubios...

oficial au cântat peste 2 ore, cam asta:

O Fortuna (Carl Orff)
Poupée de Cire, Poupée de Son (France Gall)
Son of the Sun
Via Nocturna
The Flight of the Lord of Flies
J’ai le Mal de Toi (Betty Mars)
Abraxas
Vanaheim
Lemuria (Acoustic)
Gothic Kabbalah
The Siren of the Woods
Ginnungagap
Land of Canaan
Wine of Aluqah
The Rise of Sodom and Gomorrah
The Khlysti Evangelist
Une Fleur Dans le Cœur
Son of the Staves of Time
—
The Wondrous World of Punt
The Blood of Kingu
—
To Mega Therion

deci a fost frumos, dar simţitor sub 2010...

Nervosa – Masked Betrayer

sună foarte bine, mama lor de gagici demente...

i-aş face lucruri foarte necuviincioase toboşarei...

joi seară am fost în Private Hell la warm-up-ul Therion...

Apotheosis (sau Apotheoses, cine mai ştie) au avut un sunet decent şi au zis frumos... am rămas cu Suffocation în cap de atunci...

9.7 Richter au zis şi ei bine, mai heavy şi mai rapid... bun şi la ei...

Din Umbră m-au impresionat plăcut, mai ales că-i mai văzusem anul trecut, dar cu Liviu la voce chiar au rupt... cel puţin primele 3-4 piese care au fost mai rapide mi-au plăcut foarte mult... au avut şi un sunet foarte bun...

photo by andy.ddt.ro

—

pentru nesimţiţii care fumează încontinuu într-un club de subsol minuscul şi neaerisit... muriţi 2-3 ore dacă nu sugeţi încontinuu din otravă ? suffocation...

duminica trecută am fost la concertul Silver Bullet... mi-era dor de un concert de-al lor, că nu i-am mai văzut de mai mult de un an... din păcate Gomez nu mai cântă cu ei şi Marius era la mare, deci a fost un pic altceva... sunetul a fost decent, dar sala nu a permis mai mult, o janghină de hală imensă care reflecta tot... oricum, frumos să mai aud un The Masquerade live din când în când, chiar dacă n-a sunat la fel...

după ei am stat şi la concertul Monarchy, pe care i-am văzut de atâtea ori anul ăsta că nu mai ştiu să număr... bun şi concertul lor, mi-a plăcut în mod special momentul heavy de pe Tribute...

—

ce păcat că după ei urma striptease masculin... când sâmbătă fusese show lesbi... nenorociţii...

Sólstafir – Fjara

o melodie superbă de la islandezi
pe la min 3:55 şi mai ales de la 5:45 este absolut genială

descrierea de pe youtube spune absolut totul:

The conceptualization for the video began back in July of 2011, and started production in late-September. The story follows a young woman who bears a difficult and woeful burden, obsessively dragging behind her a large, timber coffin. Her intentions are uncertain, as she encounters Four Spirits along the way – the Earth, the Desert, the Enlightened, and the Devoted – like lighthouses guiding her path. The ultimate purpose of her journey is slowly revealed through her encounters with these Spirits.

The lead role was gladly given to Rebekka Kolbeinsdóttir, an exceptionally talented actress and versatile musician. Rebekka’s enthusiasm and commitment to the project was immediately evident, and there is no doubt that “Fjara” would be a completely different video had she not been involved. Wearing a thin wedding dress in the middle of November, barefooted, pulling a coffin nearly twice one’s weight through the Icelandic wilderness is not an easy task.

The original intent was to have the video shot and completed before “Svartir Sandar” was released on October 14th, but due to increasing complexity of the latter scenes, the considerable time needed for postproduction, and some of the most awful, unpleasant weather so far that month, “Fjara” was not completed until the beginning of January. Thankfully, we had the privilege of working with the extremely enthusiastic members of Sólstafir, who always stayed several steps ahead to insure production went smoothly. Kolla Jónsdóttir generously lent her time and expertise in designing the costumes and doing make-up, and Jakob Veigar Sigurðsson assisted in finding great locations and making sure the team had places to stay.

Shooting wrapped at the end of November, on a particularly memorable and unusual Sunday morning. With only the last shot remaining, the crew arrived at the Skógafoss waterfall at sunrise. Over the course of the next hour, the 70kg timber coffin was carried to the top of the waterfall, affixed with floatation and a small ContourHD waterproof camera, and carefully lowered into the rushing water. With only a bungee cord and rope tied around his waist, Sólstafir drummer Guðmundur Óli Pálmason, waded into the water and pulled the coffin to the middle of the stream – mere meters from the edge of the falls. He was quoted at the time, saying “I’m not really nervous about going over, I’m just ready to finally get rid of this thing!”

After nearly another hour of preparation and careful adjustments mid-stream, the coffin finally coasted to the edge of Skógafoss, and plummeted spectacularly downwards to its explosive end. To everyone’s surprise, the camera we had attached to the coffin was successfully recovered, and is the last shot to appear in the video.