efectul Tiarra... o tristeţe veselă...
(by Ciprian Vlăduţ)

marele poet Andrei Zbârnea, al vostru eu şi domnişoara Menia...
(by Lenore)

“uite ce împing ăia la avion“... :D
(evident, mă uitam la nori)

domne deci un lucru e sigur... dacă şase zile la rând e soare şi frumos şi într-o singură zi e rece şi plouă, înseamnă că în ziua aia cântă Lake of Tears... axioma lui gheorghe....

eu şi domnişoara Menia am ajuns acolo aproape de ora 17 ca să avem surpriza că eram primii :D:D:D... absolut genial, dar chiar nu mă aşteptam... probabil i-a speriat ploaia pe majoritatea şi au preferat să vină mai târziu... nu contează, ne simţeam ca fanii numărul 1 şi 2 acolo singuri cu gardurile :D... altă surpriză a fost că în loc de băieţii de la Blackhawk Security am găsit la intrare o cu totul altă firmă de pază, nişte maronii pe care scria Carpat... încerc să-mi aduc aminte ultimul concert de metale la care nu păzea Irode şi compania... nu reuşesc...

după o oră şi un pic de aşteptare am intrat în arene şi fiind primii, ne-am poziţionat fix pe gard şi ultracentral... de vis... lumea se strângea foarte lent în arene, bătea vântul printre spectatori...

să zicem de muzică...

primii care au cântat aseară au fost Tiarra, primul concert cu noul tobar şi primul concert din 2011... prima melodie în forţă cu Indianu la voce şi apoi au venit şi fetele, una mai drăguţă decât cealaltă... sunetul a fost foarte bun la ei, printre singurele concerte în care Indianu chiar se auzea bine... foarte tare la final când zice “urmează ultima piesă, foarte lungă, cum sunt la noi... şi piesele” :D... nu mi-a plăcut setlistul, n-au cântat nici o piesă mai cunoscută, nici una de pe albume... nu înţeleg deciziile astea, să cânţi numai piese noi sau neînregistrate încă... şi cum bah, cum să nu cânţi Ielele când toată lumea o cerea ?

ok, urmează Abigail... cu Maimu în spatele lor supraveghind totul :)... concertul a fost ok, cu un setlist bun din care aş putea spune că a lipsit doar Moon Cathedral... Mihu din nou avea emoţii la început dar i-a ieşit şi de data asta bine... ceva mai mult discurs între piese n-ar strica, sau măcar să nu mai fie traducerea cuvânt cu cuvânt a titlului din engleză... sunetul a fost foarte bun şi la ei, mai puţin vocea lui Răzvan pe Bitterness / Tears pe care nu am auzit-o deloc... Mihu s-a auzit foarte bine pe toate piesele, la fel şi instrumental... aş putea spune că nu mi-a plăcut că au schimbat solo-urile pe Sonet, dar mă bucur că măcar a fost inclusă în setlist... şi nu înţeleg cum stă treaba cu basiştii la ei... la OST erau cu un tip, în Cage şi Fabrica erau cu alt tip iar aseară au fost din nou cu tipul de la OST :)... ştiu că viaţa e circulară, dar nu înţeleg nimic... la sfârşit au aruncat câteva tricouri în public şi şi-au făcut poze pe scenă cu publicul în spate... foarte amuzant că după ce-au aruncat tricourile un tip din public a început să strige: “şi maimuţa! aruncă şi maimuţa!” :D:D:D... setlist:

Dark Days Are Coming
Mirror / Rooms Without Windows
Astral Sleep
Sweet Cruelty
It Is The Night I Fear
Bitterness / Tears
Sonet

la ora 21 fix au intrat pe scenă şi suedezii de la Lake of Tears, pe un fundal sonor absolut genial, un marş cu trompete absolut hilar :D... şi au început în forţă cu o piesă de pe albumul nou, care era mult mai heavy şi mai trash decât tot ce-au scos ei până acum... după cum ne-au obişnuit, nici un album nu seamănă cu celălalt, dar îmi plac toate...

au cântat câte ceva de pe toate albumele, mai puţin Moons and Mushrooms de pe care n-am auzit nici o piesă... Brennare a fost mult mai ok decât ultima dată când se îmbătase şi scuipa permanent pe scenă şi arunca câte un “ma frenz” în public... nu, a fost complet altfel aseară... elegant, sobru, un lider de trupă... de data asta a zis “mulţumesc” şi “noroc”...

acelaşi sunetist, aceleaşi chitări wireless :)... acelaşi toboşar super concentrat pe setul lui super simplu de tobe şi acelaşi bassist blond care a dat din plete absolut tot concertul...

sunetul a fost foarte bun şi la ei, mult mai bun decât în 2007, chiar dacă era în acelaşi loc... un lucru care nu mi-a plăcut a fost că n-au mai venit cu acelaşi lead guitarist ca în primele două dăţi... iar tipul ăsta nou, cu toate că părea ceva mai virtuos cu chitara, a schimbat cam toate solo-urile şi le-a cântat în cu totul alt mod decât stilul vechi de pe albume, aşa cum le cânta Magnus... de exemplu pe The Organ, o piesă la care solo-ul e foarte important... aş fi preferat de o mie de ori un solo cu mai puţine note dar mai apăsat decat unul rapid şi cu mai puţin sentiment... dar anyway, fiecare cu gusturile lui, probabil că multora le place mai mult aşa, inclusiv lor...

am avut parte şi de o cerere în căsătorie pe scenă, ca în filme... foarte de treabă suedezii şi organizatorii că l-au lăsat pe tip să facă treaba asta... bineînţeles, răspunsul tipei a fost afirmativ, altfel era cam nasol pentru bietul băiat... oricum e nasol, ştiţi doar ce părerea am eu despre căsătorie :D...

publicul a fost în foarte mare pare ok, un cuplu a venit chiar şi cu un copil de vreo 7 ani pe care l-au urcat pe gard... genial puştiul, dădea din mâini odată cu noi pe piese şi chiar părea că se simte bine :)... aşa părinţi să tot ai... pe de altă parte, erau şi câţiva cretini care s-au apucat să facă pogo prin rândurile 3-4... cum frate ? cum să faci pogo la Lake of Tears ? e dincolo de orice limită...

hai să încerc un setlist din memorie şi pură inspecţie auditivă, cu toate că sigur nu includ toate piesele de pe ultimul album pe care nu le ştiu bine şi sigur greşesc ordinea... dar aşa, ca idee, să se oftice cei care n-au venit:

The Hating
A Foreign Road
Illwill
Raven Land
Sweetwater
Boogie Bubble
U.N.S.A.N.E.
Headstones
Demon You – Lily Anne
The Greyman
As Daylight Yields
House Of The Setting Sun
Cosmic Weed
The Shadowshires
The Organ
Crazyman
Making Evenings
—
So Fell Autumn Rain
Forever Autumn
—
Burn Fire Burn

da, s-au întors de două ori la bis...

momentele în care m-am rupt pe gard au fost la A Foreign Road, As Daylight Yields şi Burn Fire Burn... trei piese pe care le ador...

concluzia deci... a fost frumos, a fost frumos de tot... cu o clasă peste 2007, cam la fel de mişto ca-n 2006 dacă mai renunţau din piesele noi şi băgau mai multe din astea cosmice... dar oricum, foarte mişto...

—

photo by Alex Bratu...

(ein sehr geniales foto (C) Alex Bratu)

duminică seara nemţii de la Haggard s-au întors acasă în românia şi au cântat pentru a 6-a sau a 7-a oară aici, nici nu mai ştiu... pentru mine a fost doar al treilea concert, că nu toate au fost la bucureşti...

cum anul trecut m-am ofticat la culme că am avut treabă în ziua cu concertul şi m-am prezentat la locaţie fix la ora indicată pe bilet şi am stat o oră la coadă ca să intru şi să prind loc undeva în ultimul sfert al sălii de unde de abia zăream ceva pe scenă, anul ăsta m-am dus cu două ore mai devreme acolo :D... şi da, ajutat şi de vremea oribilă de afară şi de ploaie, am fost printre primii acolo... nici o şansă să fiu primul, cred că erau câţiva acolo de ore în şir...

din păcate, s-a întâmplat acelaşi căcat ca şi la Blind Guardian... am stat ca proştii afară o oră în plus faţă de cea indicată pe bilet, în ploaie, nu ştim exact de ce... nu ştiu cât e vina organizatorilor, cât e vina sculelor proaste sau a tehnicienilor, dar cineva trebuie să schimbe ceva, pentru că e al doilea eveniment Promusic în interval de o săptămână în care lumea stă câte o oră aiurea în faţa porţilor... nu se face...

ok, trecem şi peste mizeria asta... de data asta mi-am găsit loc fix în faţa scenei, central, probabil doar încă vreo 5-6 au mai stat aşa de bine fix sub nasul nemţilor... am compensat total pentru experienţa de anul trecut... o să vedeţi poze :D

în deschidere au cântat tot nişte nemţi, unii de le zicea Crow7... nu auzisem de ei înainte, dar nu puteau să fie prea nasoli din moment ce deschideau pentru Haggard... şi n-au fost... mâzgâliţi pe faţă, cu o oarece diversitate de vârstă între membrii şi foarte comunicativi şi comici, au cântat destul de bine şi n-au plictisit... bine, ziceau un stil destul de n-aş asculta eu, dar câteva melodii chiar mi-au plăcut... şi oamenii în sine erau prea interesanţi ca să nu te simţi bine cu ei...

şi a urmat divinul care este întotdeauna un concert Haggard... n-am fost teleportaţi direct pe nori pufoşi încă de la prima piesă, ci a fost destul de greu drumul până acolo... microfonii, cablu defect, preamp defect... toate astea au stricat un pic atmosfera de pe prima piesă, dar de acolo înainte totul a fost ok...

mi-e foarte greu să descriu ce-a fost acolo... şi cum e să fii chiar lângă ei, să vezi scena plină cu toată diversitatea aia de instrumente şi haine... de data asta au fost 13 pe scenă... 13 bah !!!... Asis, Claudio, Su, Hans, Cătălina, toboşar, bassist, violoncel, 4 viori şi înc-un flaut... absolut bestial... nu ştiu ce s-a întâmplat cu Fiffi, chiar s-a simţit lipsa vocii de tenor pe câteva piese... şi a lipsit şi celebrul dans al lui cu torţele de foc... păcat...

Asis, perfecţionist ca de obicei... îmbrăcat la fel ca de fiecare dată şi cântând la fel de perfect ca de fiecare dată... “it’s very important, the acoustic guitar” a zis el când oprit concertul pentru că nu se auzea chitara omului invizibil... suntem de acord cu tine, este foarte importantă, la fel ca toate instrumentele de pe scenă...

Su, absolut superbă şi foarte veselă... s-a grăbit un pic pe unele piese, trebuie să recunosc... anul trecut pe Eppur si Muove am împietrit pur şi simplu când am auzit-o, era absolut divină şi impecabilă... anul ăsta am auzit acelaşi pasaj interpretat bine, dar nu la fel de magic... mă rog, e normal să aibă zile şi zile... dar per total, superbă ca întotdeauna :D

Claudio, genial şi el... a făcut ceva absolut memorabil şi pentru care n-o să-l uităm multă vreme... la un moment dat, între două piese, în timp ce noi aplaudam, îl vede pe Alex că-i făcea poză şi se duce la el, întinde mâinile, îi ia aparatul, se dă un pic în spate şi face o poză la public, apoi îi dă înapoi aparatul şi se reapucă de cântat... absolut fabulos... vedeţi în poza de mai sus momentul când se apropie de el să-i ia aparatul... şi ce e foarte interesant e că poza făcută de el este absolut superbă, de mare fotograf, iar el a făcut-o având şi chitara agăţată de gât... absolut genial :D... şi a avut câteva solo-uri foarte mişto de chitară, în special la finalurile de la Awaking The Centuries şi Per Aspera Ad Astra... şi e foarte prietenos omul, de vreo două ori mi-a făcut cu ochiul când făceam air guitar în faţa lui... şi ne-am tras şi-n poză cu el după concert... fain tare omul... printre singurele lucruri bune ieşite din Italia...

Hans şi-a cântat absolut perfect şi corect părţile divine de pian de pe Awaking The Centuries şi The Observer, pasajele mele preferate... anul trecut a fost o duduie în locul lui la pian şi n-au sunat nici pe departe la fel de bine... doar el le cântă perfect... şi a fost foarte vesel, făcea tot felul de glume pe scenă când aplaudam...

Cătălina se descurcă minunat în formaţie, pasajele de flaut sunând perfect duminică... au fost momente în care Asis a adus-o în faţa scenei şi i-a oferit toată atenţia publicului, iar ea n-a dezamăgit... şi Asis a dedicat şi o piesă (The Day As Heaven Wept) pentru părinţii ei prezenţi în sală... frumos...

şi restul de instrumente au sunat bine, dar nu-i mai ştiu pe nume şi pe ceilalţi (mai puţin pe frumoasa Ally, vioara 1)...

au fost câteva momente foarte mişto, când am început noi să scandăm foarte tare Hag-gard, Hag-gard şi nu ne mai opream, şi în loc să ne oprească au început să cânte ceva ca fundal pentru scandările noastre... bestial... şi au băgat şi un intro de 10 secunde din South Of Heaven de la Slayer şi încă unul din One de la Metallica... nu credeam să aud melodii de la Slayer cântate de Haggard :D...

momentul în care Asis ne-a prezentat formaţia a fost din nou foarte mişto, mai ales că de data asta nu ştiu ce melodie cânta secţia ritmică pe fundal, dar suna al dracului de bine... se prea poate să fi fost ceva încropit pe moment, dar tare mişto era... şi a durat ceva până a prezentat 12 membri :D

setlistul a cuprins aproape tot, singura piesă pe care aş mai fi vrut s-o cânte e De La Morte Noire... am auzit-o anul trecut, dar nu cu Hans la pian, şi aş fi vrut s-o aud din nou... Herr Manelig se menţine în topul melodiilor care sună cel mai bine live... e o experienţă unică...

cu toate că au început să cânte cu o oră mai târziu decât trebuia, nu s-au sfiit să cânte 2 ore şi jumătate !!!, iar după concert au venit în public să facă poze cu fanii... astfel că am plecat acasă foarte aproape de 2 dimineaţa, cu un zâmbet larg pe buze şi gândindu-ne la următorul concert Haggard...

la cât mai multe...

—

galeria lui Alex...