achtung: mai jos, părerile mele subiective şi atât...

—

şi deci pornirăm spre munţi... cefereu n-are linie directă până-n Râşnov aşa că am mai şi schimbat la Braşov, da până la urmă drumu fu ok... am nimerit în compartiment cu încă doi băieţi tineri şi o tipă în fustă micro, care s-a crizat când a văzut că coborâm toţi la Braşov şi-o lăsăm singură în compartiment, că cică era un dubios pe culoar care voia să stea 2 minute de vorbă cu ea :)... asta e, soarta e dură... noi pe la 4 fără un sfert eram în Râşnov, lăsat ţoale la pensiune şi pornit spre rockăreală...

bah nene, prost să fii, bilet să ai... am urcat ca tălâmbu până sus la cetate o mie de trepte ca să aflu că concertele o să fie jos la baza cetăţii... asta e, data viitoare să mai citesc şi eu ultimul comunicat ceva, nu să stau la muncă până la 8 cu o seară înainte să plec... oricum, puţină mişcare nu strică, dar sunt uimit de cât de retard am putut să fiu crezând că cineva ar putea monta o scenă în vârful cetăţii :D

am ajuns acolo, ca să constat că alţii nu... era o mână de oameni care o ardeau aiurea pe bănci la umbră şi vreo 10 tricouri negre pe undeva prin faţa scenei, da nu foarte aproape... exact aceiaşi oameni pe care-i văd la toate concertele... trist bah, trist... dacă nici anu ăsta, atunci când ? bine, am zis că-i vineri, hai să le mai dăm o şansă, or veni de sâmbătă, sta-le-ar munca-n gât...

fiţi atenţi aici... mă duc să cumpăr jetoane să-mi iau bere... un jeton era 4 lei... îi zic lu gigi: “6 jetoane te rog“... şi dau 50 de lei... ăla se gândeşte un pic şi-mi zice: “n-ai te rog 1 leu ?“... eu stau un pic nedumerit şi într-un final îi dau 1 leu ca să văd ce face cu el... îmi ia banii, îmi dă 6 jetoane şi îmi dă rest 35 de lei... mi s-a părut absolut fabulos... povestesc faza pe acolo la care un tip zice absolut genial: “o fi dat bacu anu ăsta“... :D

am prins ultimele trei piese de la Ka Gaia An, complet altă formaţie spre surprinderea mea, nu neapărat plăcută... la tobe alt om, la bass alt om, la voce Florin de la Eternal Fire... Andreea cu fagotul a dispărut complet, metamorfozându-se probabil într-o tipă cu flaut... wtf, atâtea schimbări în câteva săptămâni ?... anyway, nu mi s-a părut cel mai bun concert al lor, probabil din cauza tuturor schimbărilor ăstora... Florin la voce e un plus, dar lipsa fagotului e un mare minus... ăsta era elementul lor de originalitate, care-i distingea de alte trupe de acelaşi gen... flaut au toate...

Spectral au zis-o în technical death-ul lor fără bassist, cum au făcut-o şi-n fabrica prima dată când i-am văzut... nu-s genul meu, nu-mi plac şi asta e... n-are rost să scriu mai multe...

The Way Of Purity sunt din Norvegia şi au o duduie cu guturai la voce... cică cântă mascaţi pe scenă ca să dea de înţeles că doar muzica contează, nu cine sunt ei, oameni simpli fără aere de vedete... ok, din nou mă abţin, că nu mi-au plăcut...

după ăştia se urcă trei indivizi dubioşi pe scenă şi foarte rapid încep să urle ceva în microfon... dracu ştie ce, că vorbea ăla numai în rusă :D... doar că le zice Put Solnca şi-s din Moscova se înţelegea... frate şi-au început cu un thrash din ăla simplu de la mama lui, fără nici un artificiu, aşa cum era thrashu pe vremuri... m-am lipit de gard şi-am început instant să dau din cap cu ei... bah nene, o tobă, un bass şi o chitară da băgau bine nu glumă... şi se auzeau bine, chiar şi vocea, cu toate că n-am nici cea mai vagă idee ce zicea ăla acolo, că numai în rusă cânta :D... amuzant rău tipu (vezi poza), între fiecare piesă nu zicea decât “Put Solnca... from Russia” cu cel mai clişeistic accent posibil... atât :D... şi după asta thrashuia în draci :D... genial... mie mi-au plăcut mult... şi se pare că ei sunt patru de fapt în trupă, dar bassistul n-a mai putut să vină şi tipul de la voce care de fapt e chitarist a trebuit să preia bassul ca să salveze ziua... tot respectul...

iete şi soundtrack, că le-am cumpărat şi cd-urile, dar despre asta vorbim mâine :D:

Путь Солнца – Сердце

imediat după ăştia, altă trupă destul de altfel, nemţi de data asta, dar tot trei oameni... Action Bass Tom Band le zicea, într-un mod absolut wtf... tot un fel de death thrash au băgat şi ei, doar că mai dur un pic, şi cu mai puţin bpm... genial neamţu de la voce, ce mutră avea când vorbea între piese: “the next song is about food... it’s called Pizza“, şi se dădea un pic în spate şi dădea din cap în sens afirmativ “yeah“... au fost ok băieţii, mi-au plăcut... au explodat şi două artificii, deci se pune că am avut parte şi de efecte pirotehnice :D

revenim la ai noştri cu Piatra... evident, m-am lipit de gard din nou... am demo-ul lor acasă, am cântat cu ei versurile, o fost frumos tare... au fost una din cele mai liniştite trupe de la fest, dar ăsta nu-i un lucru rău... au zis bine şi atât contează...

au urmat nişte unguri care-şi ziceau Damned Spirits’ Dance şi de la care nu mai ţin minte decât că s-au chinuit mult prea mult timp să regleze nush ce căcat la toboşar şi au întrerupt concertul de vreo două ori tăind tot cheful... au cântat doar vreo două piese şi alea cam vai de mama lor... deci nu...

ultimii români de vineri au fost Taine... acelaşi concert ca şi-n wings, copiat aproape bit cu bit... cu proiecţii, cu playback-ul duduii, cu Buvnitz, tot... ştiu că băieţii au muncit mult la chestia asta, dar mă repet, mie nu-mi place... prefer muzica şi atât... şi vreau piesele vechi... ultima dată aveau o scuză că e chitaristul nou şi nu le-a învăţat, dar de atunci şi până acum avea timp să înveţe măcar una din clasice... Ce Eşti Tu, Cealaltă Parte, Înger sau Demon, Psalm, unde pana mea sunt piesele astea ?... o diferenţă faţă de concertul din wings a fost finalul, solo-ul de bass + tobe care chiar mi-a plăcut... şi tre să remarc că tobele lui Adi sună foarte curat, spre deosebire de multe alte seturi la care dau ăia în premier şi sună ca-n bucătărie... la el suna foarte bine...

“one, chu, one, chu“... headlinerii serii, The Foreshadowing au terminat cu metalele grele în prima zi... italieni de naţie, mi-au plăcut într-o măsură cât se poate de moderată... câteva piese spre final au sunat binişor, dar în rest m-au lăsat cam rece, mai ales că se făcuse un frig acolo de îngheţasem... ideea e că băgau un doom-gothic din ăla în care o notă ţine de la trei secunde în sus şi care merge să-l asculţi doar acasă în fotoliu... nu prea se pupau cu nimic din ce-a fost înaintea lor...

noaptea s-a încheiat cu doi austrieci pe scenă, care-şi ziceau Dornenreich... chitară acustică şi vioară... mie unul mi s-au părut chiar foarte tari... un fel de apocalyptica cu doar două instrumente în loc de patru... poate din cauză că nu ştiam nici o piesă mi s-a părut că seamănă între ele, dar se pare că pe albumele de studio nu prea, mai ales că au şi chitară electrică şi tobe pe ele, deci recitalul acustic a fost ceva special... foarte mişto, chiar mi-au plăcut şi a fost o încheiere perfectă a unei zile pline de metale...

mai na soundtrack şi de la ei:

Dornenreich – Jagd

—

photo by Alex Bratu...

duminică a fost concertul anului la românica... zice-se...

nu ştiu bah, pentru mine Bon Jovi nu e mai mult decât sunt Roxette... şi după plictiseala pe care am trăit-o anul trecut la Cranberries am zis clar că nu mai pun piciorul la un concert la care nu se promit metale grele sau foarte grele...

iar după ce-a fost duminica trecută la Judas Priest, n-aş fi putut să mă întorc acolo pentru Bon Jovi... never...

am citit cronicile pe net... exact cum mă aşteptam, fade şi pline de lăudăroşenie maximă pentru tot... a trebuit să dreg cu puţină lămâie că nu se mai putea...

dar, vă prezint în exclusivitate pe Remodelatorul de Molecule, o cronică scrisă de altcineva în afară de mine (nu, staţi calmi nu mă pensionez)... o cronică scrisă chiar de-o fată... domnişoara Menia a fost la concert şi a învăţat câte ceva de la mine, aşa că era păcat să nu fructificăm un pic şi arta ei...

please enjoy:

—

Dacă visul unui rocker era să vadă fete îmbrăcate sumar, în tricouri negre şi picioare la vedere, turnând apă pe ele pentru că atmosfera este prea încinsă, atunci, ironic :), trebuia să vină la Bon Jovi duminică. Dar doar la început.

Organizare

După excelenta experienţă cu concert whisperer & blog owner aici de faţă de la Lake of Tears, unde ne uitam în ochii solistului, l-am sunat pe Logical ca să-mi facă un tutorial în 3 paşi „cum să stai pe gard la un concert cu 50.000 de bilete vândute”. Pe bilet scria că intrarea se face la ora 3, am citit pe net că intrarea se face la 4. Acum câteva luni m-aş fi dus pe la 6-7 şi nu ar fi contat diferenţa de o oră, dar de când mi-a arătat Logical cum poate fi de fapt un concert acum merg pe ideea „pe gard sau deloc”. Aşa că am ajuns acolo la 14:30, îndeplinind întocmai pasul 1 al prospectului.

Odată ajunşi, era deja neaşteptat de multă lume la intrare. Ştiam că există o poartă spre parc izvor şi una spre 13 septembrie. M-aş fi dus să încerc şi pe la poarta de pe partea cealaltă, din 13 septembrie, dar 1. era prea cald şi 2. mă gândeam că poate între timp se strâng şi mai mulţi oameni şi acolo.

Căldura a fost chiar oribilă, şi dacă am simţit eu aşa, care stau de când eram mică ca o şopârlă la bronzat, mă întreb cum o fi fost pentru ceilalţi oameni. După ce am stat aşa îmbulziţi până la 3 (nu ştiu de ce nu se formase o coadă normală, eram foarte brownian aşezaţi) ni s-a spus că intrarea se va face de fapt la ora 4 (dar asta s-a anunţat FIX la ora 3) şi suntem rugaţi să ne dăm 200 de metri mai în spate (adică aproape de intersecţie) ca să aşteptăm în spatele unor porţi ora 4. Evident că ne-am reaşezat pe principiul FIFO, şi toţi cei care ajunseseră acolo înaintea mea au auzit mai bine mesajul, în vreme ce noi care eram mai în spate am rămas dezorientaţi, şi când ne-am prins că trebuie să plecăm nu mai aveam cum să ne aşezăm decât în faţa lor. Un fel de moment în care te simţi prost, dar nu îndeajuns de prost încât să îi împingi pe toţi ca să ajungi la coada lor.

În următoarele 90 de minute am jucat fazan şi alte jocuri cu cuvinte, ne-am dat unii altora apă, banane, suc de mere, ne-am cocoţat pe porţi, am stat pe jos, am auzit că în Austria a cântat 3 ore, am observat cât de mulţi oameni erau din alte oraşe şi ţări şi m-am gândit serios de vreo două ori să plec acasă. Mă mai întrebam de ce ar veni străini în România la un concert: câţiva au avut motive logistice, dar în rest? Dacă trupa a venit la noi înseamnă că ajunge deja în orice ţară, şi unde poate fi organizarea mai proastă? :D

Şi tot pentru că a durat 90 de minute să stăm în soare, plus alea 30 de dinainte, plus multe altele după ce am intrat, m-am gândit ce nonşalanţă au afişat cei din organizare: nu contează că am scris ora 15:00 pe bilet, pe internet am scris după aia 16:00 (!!!) Ce trebuia organizat se putea face şi dacă se duceau mai devreme cu o oră în ziua respectivă, chiar dacă veneau de la 4 dimineaţa.

O cireşică pe tort a fost apariţia unui băiat cu brăţări pentru diamond ring, pe la 4 fără un sfert. Ne-a spus că cei care au deja bilete la golden circle pot primi acces într-un diamond circle, şi mai aproape de scenă. Şi cel mai frumos este că a avut doar vreo 100 de etichete, deci oamenii au stat acolo lejer şi comod, în timp ce mie nu mi-a venit să cred că nu au anunţat aşa ceva – mai ales pentru că eu aveam bilet la normal circle. :D De fapt s-a anunţat, la o oră mult mai târzie, deci e complet irelevant.

Un plus mare a fost faptul că a fost apă la discreţie pentru cei de la gard (mă întreb deja de câte ori am folosit cuvântul ăsta). Când am intrat am ocupat repede locurile în faţă (a se citi gard) şi am cumpărat patru ape, pentru că urma să nu ne mai mişcăm de acolo tot concertul. Era evident că nu mai avea cum să ieşi de acolo fără să rămâi foarte în spate, aşa că au fost sticle de apă servite de câte un bodyguard şi pahare de plastic. Foarte frumos din partea lor. Kudos!

Deschidere

După ce am intrat am mai jucat şi avioane cu Sorin până i-am aşteptat :D Diferenţa de când am ajuns până la prima trupă a fost de vreo patru ore, mă simt acum total pregătită pentru un marş prin deşert fără mâncare.

QuantiQ şi Stillborn

Nu aş vrea să mă pronunţ. Nu ştiam trupele, nu ştiu exact ce cântau, nu ştiu dacă am o părere relevantă. Au părut destul de ok, dar nu mi-au inspirat Bon Jovi şi nu m-au energizat pentru concert. Primii mi s-au părut speriaţi, pentru că au cântat trei melodii şi au fugit :D

Însă punctualitatea, la cele două trupe din deschidere şi la Bon Jovi, a fost pe merit lăudată, pentru că totul a decurs ceas (după ce am intrat, desigur).

Publicul

Dezavantajul unei trupe atât de iubite este că oamenii se diversifică foarte mult. Am văzut toate culorile şi îmbrăcămintele, mult alb şi galben, incredibil cât de multe persoane îmbrăcate în galben.

O grămadă de fete ridicate pe umeri, deci gâturi învârtite ca să vezi mai bine şi să ştergi de pe retină imaginea chiloţilor lor, o fată care s-a suit pe bărbat şi a rămas în sutien, o deşteaptă căreia îi căzuse maioul de pe sfârc, dar nu şi-a dat seama până nu s-a văzut pe trei ecrane şi s-a gândit să-l ridice :)) Şi băieţi cu pantalonii rupţi în două pentru că au ridicat fetele. Cam ca la circ.

Ştiu că fiecare are dreptul la propriul stil de viaţă şi poate face ce vrea cu banii, însă am văzut mulţi copii la golden circle, şi acolo biletul a costat 300 de lei. Unul dintre copii avea 4 ani cred, sigur nu ştia unde este, era cu privirea în partea opusă scenei, şi a mai fost ţinut şi în cârcă multe melodii. O doamnă avea doi copii pe care i-a filmat dansând, dar de ce ai da 900 de lei pe asta? Copiii nu au nici o vină, dar părinţii rareori gândesc raţional.

3 ore

Show-ul a fost superb în mare parte. Personal aş fi preferat un alt setlist, sunt multe melodii care îmi plac mult şi pe care le-am aşteptat dar nu au mai ajuns. Pentru vârsta lor sunt minunaţi, a fost foarte fain că i-am cântat lui Sambora la mulţi ani, David Bryan este la fel de simpatic ca înainge şi JBJ chiar este apropiat de public.

Dar cine se mai aşteaptă la 49 de ani să cânţi ca la 30? Eu îi înţeleg şi mă bucur că îi văd şi în condiţiile astea. Aş fi preferat ca din oră în oră să îşi ia însă vreo 5-10 minute pauză şi să revină cu forţe proaspete, pentru că m-am simţit eu prost de cât de obosit era. Care ar fi fost problema dacă îşi lua nişte timp? Eu cred că merită pentru un nivel de energie mai ridicat, decât pentru o pantă descendentă.

Două bisuri, 26 de melodii, foarte lăudabil. Pentru mine faptul că nu a cântat Blaze of Glory a fost foarte trist, pentru că este una din melodiile mele preferate, o apreciez din multe puncte de vedere. Şi este printre cele mai reprezentative melodii. Setlist:

Raise Your Hands
You Give Love A Bad Name
Born To Be My Baby
We Weren’t Born To Follow
Lost Highway
It’s My Life
In These Arms
Runaway
We Got It Goin’on
Captain Crash & The Beauty Queen From Mars
Bad Medicine
When We Were Beautiful
Bed Of Roses
I’ll Be There For You
Who Says You Can’t Go Home
I’ll Sleep When I’m Dead
Someday I’ll Be Saturday Night
Have A Nice Day
Keep The Faith
—
Dry County
Wanted Dead Or Alive
Blood On Blood
Living On A Prayer
—
Always
These Days
Twist And Shout (The Beatles)

Au încheiat cu Twist and Shout :D ceea ce a fost genial de ciudat şi de simpatic, nu am mai văzut o trupă care să încheie cu o melodie care să nu fie a lor. Am înţeles că au mai cântat-o în State la un eveniment special, deci aici faptul că nu au terminat la Always a fost un cadou pentru publicul nostru minunat. Ceea ce e frumos :)

Celelalte cronici

Aşa cum nu pot să fiu sigură dacă pisica mea înţelege planul casei, nu pot controla nici ce vede fiecare dintre noi la JBJ. Sunt conştientă că multe fete persoane îl văd ca pe un trubadur cu balade care sunt romantice pentru că au toate clişeele rozacee, însă pentru mine Bon Jovi este energie. Livin’ on a Prayer, Blaze of Glory, It’s my life, Runaway, Queen of New Orleans. Într-adevăr, atunci când el face pe calul din Marlboro în videoclipul de la Blaze of Glory, este peste medie de mişto ca bărbat, pentru că the earth was last night’s bed, şi every girl would fall for that :D

Nu poţi controla reacţiile diferite pe care le stârneşte un concert în fiecare dintre noi. Ce mi se pare ciudat însă este diferenţa dintre ce am simţit eu şi toate cronicile pe care le-am citit, mai ales având în vedere că eu nu sunt o persoană cârcotaşă, ci mă bucur de tot ce mi se întâmplă şi de evenimentele de genul ăsta. Toate au scris că a fost concertul anului, României, vieţii... şi eu am făcut ochii mari şi m-am gândit să scriu ce am văzut eu diferit, încercând să mă aliniez la stilul lui Logical :)

Keep the faith

În final, aş vrea să spun că este un concert la care am plâns, pentru că întotdeauna mă gândesc la ce simte un artist atunci când zeci de mii de oameni îi cântă versurile şi este aplaudat. Şi din punctul ăsta de vedere, s-a cântat. Mult. Pe mine mă impresionează mult lucrurile astea, plâng şi la teatru la aplauze. Cel mai frumos nu a fost că a primit steagul cu România sau că a spus “It took us two decades to get here, so thank you for waiting for us!”, ci cum cred eu că s-a simţit văzut de 50.000 de oameni, plus sutele celor cocoţaţi pe clădiri :)

Cred că acum le pare rău că nu au venit mai de mult la noi. A spus (duminică) „I have to come back, I mean... I don’t have anything to do tomorrow”. :D

Menia – monicatarta.ro

—

superb... aşa da...

domne deci un lucru e sigur... dacă şase zile la rând e soare şi frumos şi într-o singură zi e rece şi plouă, înseamnă că în ziua aia cântă Lake of Tears... axioma lui gheorghe....

eu şi domnişoara Menia am ajuns acolo aproape de ora 17 ca să avem surpriza că eram primii :D:D:D... absolut genial, dar chiar nu mă aşteptam... probabil i-a speriat ploaia pe majoritatea şi au preferat să vină mai târziu... nu contează, ne simţeam ca fanii numărul 1 şi 2 acolo singuri cu gardurile :D... altă surpriză a fost că în loc de băieţii de la Blackhawk Security am găsit la intrare o cu totul altă firmă de pază, nişte maronii pe care scria Carpat... încerc să-mi aduc aminte ultimul concert de metale la care nu păzea Irode şi compania... nu reuşesc...

după o oră şi un pic de aşteptare am intrat în arene şi fiind primii, ne-am poziţionat fix pe gard şi ultracentral... de vis... lumea se strângea foarte lent în arene, bătea vântul printre spectatori...

să zicem de muzică...

primii care au cântat aseară au fost Tiarra, primul concert cu noul tobar şi primul concert din 2011... prima melodie în forţă cu Indianu la voce şi apoi au venit şi fetele, una mai drăguţă decât cealaltă... sunetul a fost foarte bun la ei, printre singurele concerte în care Indianu chiar se auzea bine... foarte tare la final când zice “urmează ultima piesă, foarte lungă, cum sunt la noi... şi piesele” :D... nu mi-a plăcut setlistul, n-au cântat nici o piesă mai cunoscută, nici una de pe albume... nu înţeleg deciziile astea, să cânţi numai piese noi sau neînregistrate încă... şi cum bah, cum să nu cânţi Ielele când toată lumea o cerea ?

ok, urmează Abigail... cu Maimu în spatele lor supraveghind totul :)... concertul a fost ok, cu un setlist bun din care aş putea spune că a lipsit doar Moon Cathedral... Mihu din nou avea emoţii la început dar i-a ieşit şi de data asta bine... ceva mai mult discurs între piese n-ar strica, sau măcar să nu mai fie traducerea cuvânt cu cuvânt a titlului din engleză... sunetul a fost foarte bun şi la ei, mai puţin vocea lui Răzvan pe Bitterness / Tears pe care nu am auzit-o deloc... Mihu s-a auzit foarte bine pe toate piesele, la fel şi instrumental... aş putea spune că nu mi-a plăcut că au schimbat solo-urile pe Sonet, dar mă bucur că măcar a fost inclusă în setlist... şi nu înţeleg cum stă treaba cu basiştii la ei... la OST erau cu un tip, în Cage şi Fabrica erau cu alt tip iar aseară au fost din nou cu tipul de la OST :)... ştiu că viaţa e circulară, dar nu înţeleg nimic... la sfârşit au aruncat câteva tricouri în public şi şi-au făcut poze pe scenă cu publicul în spate... foarte amuzant că după ce-au aruncat tricourile un tip din public a început să strige: “şi maimuţa! aruncă şi maimuţa!” :D:D:D... setlist:

Dark Days Are Coming
Mirror / Rooms Without Windows
Astral Sleep
Sweet Cruelty
It Is The Night I Fear
Bitterness / Tears
Sonet

la ora 21 fix au intrat pe scenă şi suedezii de la Lake of Tears, pe un fundal sonor absolut genial, un marş cu trompete absolut hilar :D... şi au început în forţă cu o piesă de pe albumul nou, care era mult mai heavy şi mai trash decât tot ce-au scos ei până acum... după cum ne-au obişnuit, nici un album nu seamănă cu celălalt, dar îmi plac toate...

au cântat câte ceva de pe toate albumele, mai puţin Moons and Mushrooms de pe care n-am auzit nici o piesă... Brennare a fost mult mai ok decât ultima dată când se îmbătase şi scuipa permanent pe scenă şi arunca câte un “ma frenz” în public... nu, a fost complet altfel aseară... elegant, sobru, un lider de trupă... de data asta a zis “mulţumesc” şi “noroc”...

acelaşi sunetist, aceleaşi chitări wireless :)... acelaşi toboşar super concentrat pe setul lui super simplu de tobe şi acelaşi bassist blond care a dat din plete absolut tot concertul...

sunetul a fost foarte bun şi la ei, mult mai bun decât în 2007, chiar dacă era în acelaşi loc... un lucru care nu mi-a plăcut a fost că n-au mai venit cu acelaşi lead guitarist ca în primele două dăţi... iar tipul ăsta nou, cu toate că părea ceva mai virtuos cu chitara, a schimbat cam toate solo-urile şi le-a cântat în cu totul alt mod decât stilul vechi de pe albume, aşa cum le cânta Magnus... de exemplu pe The Organ, o piesă la care solo-ul e foarte important... aş fi preferat de o mie de ori un solo cu mai puţine note dar mai apăsat decat unul rapid şi cu mai puţin sentiment... dar anyway, fiecare cu gusturile lui, probabil că multora le place mai mult aşa, inclusiv lor...

am avut parte şi de o cerere în căsătorie pe scenă, ca în filme... foarte de treabă suedezii şi organizatorii că l-au lăsat pe tip să facă treaba asta... bineînţeles, răspunsul tipei a fost afirmativ, altfel era cam nasol pentru bietul băiat... oricum e nasol, ştiţi doar ce părerea am eu despre căsătorie :D...

publicul a fost în foarte mare pare ok, un cuplu a venit chiar şi cu un copil de vreo 7 ani pe care l-au urcat pe gard... genial puştiul, dădea din mâini odată cu noi pe piese şi chiar părea că se simte bine :)... aşa părinţi să tot ai... pe de altă parte, erau şi câţiva cretini care s-au apucat să facă pogo prin rândurile 3-4... cum frate ? cum să faci pogo la Lake of Tears ? e dincolo de orice limită...

hai să încerc un setlist din memorie şi pură inspecţie auditivă, cu toate că sigur nu includ toate piesele de pe ultimul album pe care nu le ştiu bine şi sigur greşesc ordinea... dar aşa, ca idee, să se oftice cei care n-au venit:

The Hating
A Foreign Road
Illwill
Raven Land
Sweetwater
Boogie Bubble
U.N.S.A.N.E.
Headstones
Demon You – Lily Anne
The Greyman
As Daylight Yields
House Of The Setting Sun
Cosmic Weed
The Shadowshires
The Organ
Crazyman
Making Evenings
—
So Fell Autumn Rain
Forever Autumn
—
Burn Fire Burn

da, s-au întors de două ori la bis...

momentele în care m-am rupt pe gard au fost la A Foreign Road, As Daylight Yields şi Burn Fire Burn... trei piese pe care le ador...

concluzia deci... a fost frumos, a fost frumos de tot... cu o clasă peste 2007, cam la fel de mişto ca-n 2006 dacă mai renunţau din piesele noi şi băgau mai multe din astea cosmice... dar oricum, foarte mişto...

—

photo by Alex Bratu...

Haggard – Charity Absurd

—

foarte puţini au ascultat primul album Haggard... mulţi probabil nici nu ştiu de existenţa lui pentru că de multe ori nici nu este considerat album Haggard de către fani, pentru că în afară de geniu n-are nimic în comun cu următoarele lor albume...

prin 94, înainte ca Haggard-ul să aibă 20 de membrii de toate sexele şi orientările instrumentale, Asis a strâns în formaţie încă 3 tipi şi au scos albumul ăsta, melodic technical death metal l-aş numi eu... deci fără nici o legătură cu classical symphonic metal-ul pe care îl cântă acum...

mie unul îmi place la nebunie... pasaje acustice, solo-uri foarte tehnice şi melodice absolut demenţiale, ruperi incredibile de ritm, toate scoase din geniul lui Asis, laolaltă cu vocea lui...

aveţi mai sus o piesă din perioada aia, care conţine tot ce-am enumerat mai sus...

gheorghe, Claudio, andrei zbârnea, alex bratu şi toboşarul de la Haggard

(C) Claudia Negrilă