între Blonda şi Carmen...

(C) Alex Bratu

hai că veni şi decembrie-le peste noi... şi frigul de-ţi îngheaţă coaiele care s-a instalat cu o precizie nemţească fix când zice în calendar că e prima zi de iarnă... weird precision shit...

aseară n-a fost excepţie de la vremea care eviscerează pe noi... mă uitam pe geam pe la 5 jumate şi nu-mi venea să cred prin ce trebuie să trecem ca să ajungem la dat din cap... mă întreb câtă lume care vroia să vină aseară la concert a ales să stea acasă doar ca să nu se ude (la modul cel mai propriu posibil nebunilor)...

şi pe lângă vremea de rahat, aseară mai aveau loc încă 2 (două!) concerte de metale în alte cluburi, în acelaşi timp... noi o ardeam în Fabrica, în Cage se desfăşura a treia seară Magic Tales of a Winternight organizată de Stay Metal Forever şi în Silver Church cânta Paul Gilbert care a strâns cea mai multă lume aseară din păcate... cel mai tare a fost Miluţă care s-a dus şi la Gilbert şi a venit şi la noi după ce s-a terminat ăla şi a prins şi Trooper-ul şi L.O.S.T.-ul...

două vorbe legat de club (Fabrica), că n-am mai fost pe acolo niciodată... destul de încăpător, scenă măricică dar frig de înnebuneşti înăuntru... şi garderobă pe bani (1 leu haine dar 3 lei pentru ghiozdane)...

hai să-i zicem de muzică...

cu o oarecare întârziere, încep să cânte Spectral... nu auzisem de ei înainte să văd posterul evenimentului, nu am ascultat nimic şi habar n-aveam ce cântă... la un moment dat patru băieţi din public se urcă pe scenă... cică ei sunt Spectral :D... tare, mi-am dat seama că i-am mai văzut prin public pe la o grămadă de alte concerte... tobe, două chitări şi voce... cum, fără bass ? da, se pare că fără... păi şi ce-au cântat ? păi aş zice un death metal după voce şi tobe, dar la fel de bine şi un speed, technical metal după shred-urile rapide de chitară... nu mi-au displăcut dar n-am înţeles foarte multe din ce-au cântat, că nici sunetul nu i-a ajutat foarte mult, cu toate că mi-au plăcut shred-urile alea rapide... au avut şi trei fani înfocaţi în faţă care se dezlănţuiau :D...

e rândul celor de la Abigail să ne înece în melancolie... Răzvan ne cheamă mai aproape de scenă, să devenim un pic mai intimi, un cuvânt care poate descrie perfect atmosfera pe care o induce un concert Abigail... nici ei n-au avut parte de un sunet bun... i-am văzut de trei ori anul ăsta şi aseară s-au auzit cel mai prost... au început cu Bitterness / Tears, piesă de care m-am îndrăgostit iremediabil de la prima ascultare şi s-a dus sus de tot în topul meu din toate timpurile, lucru care se întâmplă foarte rar... aseară am auzit o a treia variantă a melodiei, care combină vocea lui Răzvan pe strofe ca în versiunea de pe Sonnets şi vocea lui Mihu pe refren, asemănător versiunii din 2007, de pe New Dawn... din păcate Răzvan nu s-a auzit mai deloc, după cum am zis, sunet foarte slab... a urmat un playlist asemănător celui de acum câteva săptămâni din Cage... la fel, dintre melodiile noi cel mai mult mi-a plăcut Moon Cathedral... finalul a fost, după cum era de aşteptat, un Sonet... cântată şi de Mihu şi de toţi cei din faţa scenei... un moment foarte emoţionant, ca întotdeauna...

a urmat încă o formaţie de care nu mai auzisem până ieri, dar care păreau că au ceva istorie în spate... le zicea ceva cu T... Trooper parcă, dacă am reţinut bine... nu ştiu de unde au apărut băieţii ăştia dar bine au mai zis aseară... nici ceilalţi de prin public nu prea auziseră de ei, că în afară de mine, Maria şi tipa care le face poze la toate concertele nu mai cânta nimeni cu ei... cel mai trist concert Trooper la care am fost vreodată :)... probabil fanii lor erau la Gilbert... anyway, deci terminând cu gluma, pot să zic că Trooper au avut un sunet mai ok... au început cu Ultima Noapte a Condamnatului la Moarte pe care n-au cântat-o săptămâna trecută la aniversarea de 15 ani... au urmat Nu Trebuie Să Vrei şi Vlad Ţepeş, apoi bass and drums-ul de introducere a formaţiei, ceva mai scurt ca de obicei totuşi, lucru absolut de înţeles... eşec total la ţipetele lui Coiot, sorry for that... O Viaţă Este Prea Mult, întotdeauna o surpriză plăcută, nu mă satur niciodată să cânt 10 minute încontinuu pe piesa asta... mai trece şi un Old School Baby, not one of my favourites... I Want To Break Free a mai făcut câteva glasuri să se audă din public, iar reacţia lui Coiot a fost genială: “Niciodată nu e prea târziu să auzim ceva reacţii din public” :D:D... sfârşitul a fost clasic dar totuşi atipic... Tari Ca Munţii şi Strigăt, tocirea completă a corzilor vocale :D... păi şi cum, fără Amintiri ?... da, fără... e explicabil din moment ce Trooper au fost doar invitaţi... şi acum am pană cu 15 şi de la Balaurul şi de la Oscar :)... era şi culmea să n-o prind la cât de aglomerat era acolo în faţa lui...

am ajuns şi la L.O.S.T., cei despre care a fost vorba încă de la început... ei şi-au lansat primul album întreg aseară, căruia îi zice Remains of Pain şi face boxele să scoată din ele un death-metal melodic de o calitate cel puţin bună... eu  recunosc cu ruşine că n-am ascultat nimic L.O.S.T. până aseară, dar băieţii mi-au plăcut instant :D... metal fan at first sight :D... pe bassist (Vlad Buşcă) îl ştiam de pe la concerte că face poze mereu :D... cum să descriu concertul lor de aseară... a fost...  dur, amuzant, serios, trist, personal şi interesant... melodiile au fost executate perfect, şi e uimitor că o singură chitară şi un bass pot să sune atât de complet... între fiecare melodie vocalul (BB Hanneman) şi Vlad au dialogat între ei şi cu noi, în cele mai geniale moduri... “doamna, ăştia râde“... “băi, păi ce-aţi venit aici să râdeţi ? aţi plătit 15 lei să ne ascultaţi cântând... dacă mai şi râdeţi mai lăsaţi 15 lei la ieşire“... :D... cam ceva de genul ăsta au ţinut-o pe toată durata concertului... mai puţin când cântau, momente în care erau serioşi, aşa cum o cere stilul în care cântă şi versurile scrise de Vlad... nimic amuzant în ele, dar nici nu trebuia să fie... toate melodiile lor au fost primă audiţie pentru mine şi cel puţin două mi-au plăcut instant... foarte rar mi se întâmplă asta, deci tot respectul... foarte tare şi bis-ul Victims cu Răzvan la chitară (“aşa începe mah ? cum din Si, în pula mea ăsta nu-i Si“) şi BB doar la voce: “uitaţi-vă cum îl fac pe Buvnitz... Fane Buvnitz unde eşti, uită-te cum te fac”... şi încheierea lui Vlad: “hai gata, asta a fost tot... altele nu mai ştim” :D...

—

OST:

L.O.S.T. – O Viaţă

Totul e aici, chiar lângă mine
De ce n-am putut să văd, să simt?
Timpul e scurt, privirea cea rece
Oricât aş da s-o pot schimba.

Momentul e azi, lumina persistă iar eu
Încerc să vreau, să pot, privirea să o întorc…
Aş vrea să cred că mâine va fi o zi
În care vom fi la fel ca azi, ca ieri.

Dar nu, e fals!
Ce vezi în jur va dispărea cât ai clipi
Nu poţi să iei fără să dai
Nicidecum
Nu poţi trăi fără să arzi
O viaţă ai…

Am greşit, crezând că putem amâna
Sentimentul, privirea, viaţa, simţirea,
Îmi pare rău de timpul ce a trecut
Momente departe de noi pierdute în van, iar apoi,

Începi să te-ntrebi: timpul când a trecut?
Unde-am ajuns? Câte clipe am petrecut?
Aş vrea să cred că mâine va fi o zi
În care vom fi la fel ca azi, ca ieri

L.O.S.T. – Clipa

Uimirea, peste ochii tăi
Durerea, răzbate dintre noi
Dorinţa, cu tot ce-ai fost, vei fi,
Va naşte o viaţă într-o zi.

Din viaţă, nu te poţi opri
Învaţă, tot ce va veni
Spre tine, prin tine sau deloc
E clipa, ce nu mai are loc.

Culoarea, se zbate între alb şi negru,
Privirea se înalţă, căzând,
Iar totul va fi doar un vis
Ce nu îl mai poţi opri …

Te uiţi, în jur şi tot ce vezi
E greu, lumina din jur, nu sunt eu…
Pentru mine, pentru tot,
Concretul are un alt scop.
Prezentul, a fost, azi e ieri,
Străvechiul, se naşte, un mister
Ce vine, dinspre noapte sau zi
Clipe ce nu le poţi rosti.

—

o seară genială aseară în Fabrica, între o grămadă de lume bună...

le mulţumesc Nadiei şi lui Răzvan pentru cd-ul Abigail şi lui Alex Bratu pentru că l-am frecat la cap toată seara cu cereri de poze :D... şi Mariei că nu m-a călcat decât o singură dată aseară pe bocanci... şi ploii şi frigului...

galeria foto completă a lui Alex Bratu o găsiţi pe Letsrock şi galeria lui Miluţă care a ajuns mai târziu pe Metalhead...

Abigail, Trooper, L.O.S.T, Spectral...

trădătorii care se duc să-l vadă pe Paul Gilbert mâine în loc să vină la acest concert sunt de neiertat...

din păcate e la Iaşi... unde chiar aş fi vrut să ajung mâine, dar e prea mult pentru mine acum...

chiar nu m-ar fi mirat dacă m-aş fi dus :D

m-am postat în faţă la Arene cam pe la 17:30... mă aşteptam la o coadă destul de mare, ştiind că Therion sunt destul de iubiţi la noi în ţară... acuma nu ştiu dacă motivul o fi fost că era luni seara sau că după atâtea concerte câte au avut loc anul ăsta n-a mai rămas mai nimic prin buzunarele roackerilor români, dar la ora aia coada avea o lungime impresionantă de fix 5 oameni... şi cu mine 6 dacă fac socoteala corect... părea destul de trist să rămână aşa, Therion chiar nu merită un concert cu o mână de oameni în public...

vom trece peste frigul ce s-a lăsat brusc şi care intră-n tine ca lama cuţitului în brânză atunci când stai la coadă o oră, waiting for something to happen... pe undeva aproape de ora 19 s-a dat şi drumul la acces şi ne-am îndreptat spre cort...

faptul că a fost la Arenele Romane n-are nici o relevanţă, dacă se ţinea undeva pe o câmpie era cam acelaşi lucru, că nu s-a folosit nimic din arhitectura Arenelor... s-a montat un cort înăuntru şi o scenă micuţă în cort, scenă orientată exact pe partea opusă celei deja existente la Arene... când am intrat noi primii încă era ger înăuntru, cred că atunci au dat drumul la instalaţia de încălzire... am cercetat standul cu merchendise şi am constatat că aveau cam orice tricou ţi-ai fi putut dori de la Therion... nu am văzut nici unu cu Secret of the Runes, dar presupun că aveau şi cu ăla... după ce am stat binişor să-mi aleg unul singur din cele toate pe care le-aş fi vrut, am constatat că n-am luat destui bani la mine... tipic...

am căutat şi o budă pe acolo da sincer n-am găsit-o... sunt convins că undeva trebuia să fie, că absolut oricine ştie că tot ce intră trebuie să şi iasă pe undeva şi mai ales undeva, eventually... posibil să fi fost până la intrarea în cort, da chiar n-am văzut-o dacă am trecut pe lângă ea...

şi m-am postat în primul rând la gard şi în scurt timp au început să cânte suedezii de la Loch Vostok... nu i-am ascultat niciodată înainte de concert... n-au sunat rău... un death metal progresiv şi cu ceva elemente de metalcore, două voci, sunet bun... păreau oameni cu ceva experienţă în ale cântatului (cel puţin chitaristul / vocalul)... au cântat cam 6-7 melodii şi n-au plictisit deloc... vocalul a învăţat şi două cuvinte în româneşte: “slabul“, arătând către bassist şi “grasul” indicându-se pe el însuşi :D... comic... ah, şi cu tradiţionalul “noroc” fac chiar trei cuvinte...

următorii încălzitori de atmosferă (pe lângă suflantele de aer cald) au fost norvegienii de la Leprous... necontagioşi... nu ştiu în ce stil să zic că au cântat, că nu prea am înţeles mare lucru din ce s-a întâmplat pe scenă... un fel de metal progresiv dar într-un stil propriu care mie personal nu mi-a plăcut... am mai întrebat şi câţiva prieteni după concert cum li s-au părut şi părerile au fost împărţite... unora le-au plăcut, altora nu, clar depinde de gustul fiecăruia... cert e că nu au nimic în comun cu Therion şi nu mi s-au părut cea mai inspirată trupă pe care să o iei în turneu după tine... să-i sară papionul artistului de la voce şi clape dacă vă mint...

şi cortul se umpluse... şi scena se goli...

—

de aici încolo totul s-a schimbat... Therion au intrat pe scenă la fix 21:25... formaţia prezentă pe scenă era destul de diferită faţă de ce ştiam eu... ultimul DVD pe care-l văzusem cu ei e Gothic Live din 2007... eh, fraţii Niemann au dispărut, fiind înlocuiţi de Christian Vidal la chitară şi Nalle Påhlsson la bass... de asemenea, nici toboşarul nu mai era acelaşi, Petter Karlsson fiind înlocuit şi el de Johan Koleberg... mie Karlsson mi s-a părut cel mai bun toboşar pe care l-a avut Therion şi chiar mi-a părut rău să nu-l mai regăsesc pe scenă, dar nah... trecem peste micile capricii ale lui Christofer Johnsson care refuză să cânte mai mult de câţiva ani alături de aceiaşi oameni... din fericire, pe partea vocală s-a făcut o singură schimbare, Thomas Vikström luându-i locul lui Mats Levén... de Lori Lewis ştiam deja că a rămas cu ei pentru încă un turneu, dar m-am bucurat enorm să văd că şi Katarina Lilja a rămas în trupă... eu personal le ador pe amândouă, fiecare are o voce minunată în felul ei şi e nevoie de amândouă pentru a putea cânta toate melodiile Therion... desigur, n-a lipsit nici Snowy Shaw, care ba pleacă la Dimmu Borgir, ba se întoarce în Therion, nici el nu ştie ce-i cu el...

pe Christofer Johnsson l-am recunoscut foarte greu... de la pletele lungi şi blonde la pălărie şi ochelari de soare e cale lungă :D... cam cât au cântat Sitra Ahra m-am uitat numai la el... ştiam că el e, dar nu-l recunoşteam de nici un fel... Lori Lewis a slăbit mult şi în sfârşit s-a îmbrăcat şi ea în ceva frumos, că în turneul din 2007 arăta ca naiba...

Join me to the Other Side, Nightside of the Paradise.
Sitra Ahra
Kiss the Queen of Qelipot, listen to the serpents voice:
Sitra Ahra
“Pass the gate across the line, take a step and enter Ayin”.
Sitra Ahra

pe Wine of Aluqah deja lumea se încălzise şi pe partea nebună de la sfârşitul melodiei toată lumea era cu mâinile în aer... Typhon a fost o surpriză incredibilă... una din melodiile mele preferate de la ei, cu acele riff-uri incredibil de simple dar atât de dure... pe care Snowy chiar sună bine...

The Dragon breaks the temple wall
The Flood will drown our gods
Break down the wall
And let another kingdom rise

a urmat un moment mai liniştit, cu The Perennial Sophia, singura melodie de pe Gothic Kabbalah cântată ieri seară... aici trebuia să fie Mats Levén pe scenă... duetul dintre Mats şi Katarina pe melodia asta a fost ceva incredibil în 2007... nici cu Snowy n-a sunat rău, dar între el şi Katarina parcă nu e aceeaşi conexiune... oricum, o piesă superbă... duetul de la sfârşit este magic... şi bassul în încheiere...

Shekinah, Shekinah
Eternal Sophia
Shekinah, Shekinah
Eternal Sophia

a urmat momentul lui Thomas... piesa Hellequin mi se pare că i se potriveşte ca o mănuşă, cu toată pregătirea lui în operă şi costumaţia lui de aseară... m-am bucurat să văd că şi în jurul meu oamenii cântau piesa asta şi că nu sunt singurul care a învăţat-o pe de rost de când a apărut albumul nou :)...

Harlequin
Hellequin
Trivelin
Arlecchino

a urmat unul din momentele mele preferate, o piesă de pe Secret of the Runes, un album de pe care puteau să cânte toate piesele şi tot nu era destul... Nifelheim are şi coruri, şi solo-uri de voci, de toate... o melodie pe care fiecare cântă în legea lui şi se îmbină perfect... iar refrenul heavy este ceva de urlat live în orice situaţie, cu toate că habar n-am ce zic:

Jormundgand! Nidhogg!
Jormundgand! Nidhogg!

mi-e incredibil de greu, spre imposibil, să descriu cum a sunat The Siren Of The Woods live aseară... de când a început Lori să cânte m-au trecut fiori pe şira spinării şi când a intrat şi Thomas deja nu mă mai puteam opri din lăcrimat... şi nici măcar nu e o melodie tristă... era doar perfectă, atât în compoziţie cât şi în interpretarea live... un moment memorabil în istoria concertelor, îmi va rămâne adânc întipărit în minte... şi la final, când Lori a trecut şi la pian... magnific...

Sar kissati

Voyage Of Gurdjieff (The Fourth Way) a fost din nou rupere de gâturi... so fast, so wild, yes so warm cu vocile lor în cor... genial...

Dance a sufi dance and fall into a trance
Like a Derwish you dance
Dance with Yezidis and learn their secret lore...
Voyage of Gurdjieff

cu Ljusalfheim ne-au oferit încă un moment mai liniştit să putem să ne mai revenim un pic... loved the guitar solo at the end...

Follow their light
Iit’s brighter than the sun
It makes you fly
Forever, to the sky.

a urmat un cover interesant după Dies Irae, un moment în care domnul Christian Vidal a demonstrat că merită să fie chitarist în Therion, demonstrând în acelaşi timp că între muzica clasică şi metal e o asemănare puternică, la nivel de compoziţie şi structură... nu e nevoie să mai spun că perechile de vocali au făcut o treabă minunată pe melodia asta...

Lori ne introduce următoarea melodie: “Fall deep into Void / In the black hole of Nothing“... toată lumea s-a prins de ce avea să urmeze... Ginnungagap... drumming orgasm i might say... toată lumea din trupă are un rol important de jucat pe melodia asta... mi-au lipsit tobele suplimentare în care trebuiau să bată Snowy şi Thomas, dar nu era loc pe scenă şi pentru ele... anyway, unul din momentele mele preferate din concert...

Ymer is born, fire and ice
Chaos will form, Megin will rise

a urmat Kali Yuga, Part III, şi apoi Call of Dagon pe care s-a cântat într-o veselie :D... una din cele mai melodioase piese, făcută parcă pentru Lori...

From a lonely stars
Beyond the verge of universe
A sound is echoing
Call from another world
Lights from Sirius
Will take your from Oblivion:
Dagon is here again

al doilea moment de linişte sufletească al serii a fost Clavicula Nox... imposibil de descris... niciodată nu m-aş fi gândit că o să aud în acelaşi concert şi The Siren Of The Woods şi Clavicula Nox... ziceam că dacă aud oricare din melodiile astea în concert voi fi fericit... ambele e deja prea mult, merităm oare ?

Dark horizons come close to me
And magic will be my key

intro-ul de la Enter Vril-Ya a fost întotdeauna o obsesie pentru mine... să-l auzi în concert şi să-i vezi şi expresia feţei lui Christofer când îl cântă, la fel de fericit ca şi mine când îl ascultă, e o experienţă minunată...

The Blood Of Kingu este întotdeauna una din melodiile lor preferate de cântat în concerte, nu cred că am văzut unul singur de când au lansat Sirius B încoace în care să n-o cânte... şi au şi de ce... e melodia care-mi seamănă cel mai mult cu Typhon...

Collect the blood of Kingu from the great old sea
And Arrogate the primeval waters
Inside your veins the power of the demon flow
Have you ever searched for your descent?

pe Lemuria am cântat absolut fiecare cuvânt, fiecare notă din solo-urile de chitară, totul în melodia asta fiind perfect... Lori este absolut divină pe piesa asta, am mai spus-o, vocea ei se potriveşte perfect cu armonia... dar trebuie să recunosc că Mats Levén o cântă mult mai bine decât Thomas... mult mai melodios şi cu improvizaţii personale, într-un stil care îmi plăcea foarte mult... eh, măcar de data asta Snowy şi-a amintit şi el versurile şi n-a mai păţit ca la Wacken unde lălăia aiurea şi se uita după Katarina să-l ajute...

When the sailman’s sailing away
He shows that the dream of Lemuria is true
A land lost he will find again
Hear the call from the depth of the anemone song
Do you dare to enter the ship?
Hear the call from below of an underwater world
Land of Mu is close to the stars
In the arms of the sea you will live as hypnotized

Call of Narayana, the seven-headed on
Lemuria, rise!

a urmat Abraxas, altă piesă care-i pune în valoare vocea lui Lori...

prima parte a concertului s-a încheiat cu Unguentum Sabbati, piesa cea mai dură de pe noul album... Snowy a fost principalul actor aici, dar nici celelalte voci n-au fost mai prejos în jurul lui... headbanging zdravăn s-a tras pe melodia asta... şi au dispărut în fum...

şi i-am strigat... şi i-am strigat...

au revenit pe intro-ul genial de la The Rise Of Sodom And Gomorrah, cu Snowy ţinând în mână un cap de lup purtat iî vârful unei suliţe, stindardul dacilor... nu e nevoie să mai zic ce nebunie a fost în public pe melodia asta, de la început şi până la final, an all-time favourite a tuturor fanilor... e chiar prima piesă pe care am ascultat-o vreodată de la ei :D

sfârşitul a fost o explozie de energie din partea tuturor... nu ştiu prin spate cum a fost, dar în primul rând s-a sărit în sus şi s-a cântat ca în cor... To Mega Therion, cu ce altceva puteau să încheie... nimic nu mai rămâne de dorit după ce cânţi şi melodia împreună cu ei...

The world will burn by Soraths flame
And through the solar sign proclaim

şi când coboară domnul Christofer Johnsson de pe scenă şi vine şi-ţi strânge mâna, ce poţi să-ţi doreşti mai mult ?

—

un sunet foarte bun, o scenă decorată perfect, nişte solişti incredibili şi un geniu al muzicii care este Christofer Johnsson... ador orice înseamnă Therion, nu îi văzusem live niciodată şi tot ce s-a întâmplat aseară îmi confirmă tot respectul pe care l-am avut pentru ei, de când am ascultat prima piesă de la ei şi până în momentul în care scriu rândurile astea...

o organizare absolut impecabilă (Promusic Prod. & Events şi Maximum Rock), fără absolut nimic de care să pot să ma iau... Therion au intrat pe scenă în minutul la care ziceau că or să intre, au cântat cu un sunet impecabil şi s-au dat jos de pe scenă după două ore şi 10 minute de magie... au adus până şi paramedici la concert... totul supervizat foarte discret de Blackhawk Security...

Rammstein au făcut cel mai bun show pe care l-am văzut vreodată, dar Therion au cântat... cel mai bun concert al anului...

singurul lucru pe care îl pot reproşa e că a avut un final...

—

fotografia cu Christofer Johnsson de mai sus exprimă cât se poate de bine cât de minunat s-a simţit şi el aseară, un cadru absolut fantastic al domnişoarei Cerok...