băieţii buni mângâie o fată cu o pană...
băieţii răi shreduiesc părţi ale fetei cu o pană de chitară.

de ce dracu n-or fi pus ăştia 100 de secunde într-un minut ca să nu mai fie atât de scurte zilele...

acum aş fi avut 15 ani...

mai ţineţi minte când eram copii şi ne întorceam de la şcoala generală... unul din lucrurile care ne amuzau teribil (cel puţin pe mine şi colegii mei) erau bancurile cu culmi :D... de la lungimea trabantului (10m cu tot cu fum) la coaiele din talpă, întotdeauna m-am căcat pe mine de râs la culmile bine gândite...

azi am găsit una nouă şi absolut genială pe facebook (la Alexandra, tipa care face poze la Trooper la fiecare concert):

• culmea masturbării: să torni puţin Cillit şi să nu mai freci deloc... :D:D:D

şi dacă tot m-am apucat, am mai găsit câteva noi care m-au amuzat:

• culmea tinichigeriei: să înveleşti casa cu tabla înmulţirii...
• culmea tatuajului: să-ţi tatuezi pe penis un penis şi mai mare... :D:D
• culmea nesiguranţei: să stingi lampa şi să aprinzi un chibrit ca să vezi dacă s-a stins... :D
• culmea orbului: să-şi vadă moartea cu ochii...
• culmea şovăielii: “Să ezit, să nu ezit…”
• culmea curajului: să sari de pe un bloc de desen...
• culmea secetei: să alerge copacii după câini...
• culmea diareei: să te ştergi la fund cu confetti...
• culmea înotului: cu o mână să înoţi, cu cealaltă să dai din picioare...
• culmea cavalerismului: să stai pe scaunul electric şi să cedezi locul unei doamne...
• culmea ingineriei: să scoţi apa cu o pompă funebră...

la care adaug câteva clasice pe care mi le amintesc de când eram copil:

• culmea râsului: să gâdili un bec şi să râdă ăia din centrală... :D:D:D
• culmea hărniciei: să te scoli dimineaţa înaintea pulii :D:D:D
• culmea durerii: să-ţi crească coaie în talpă...
• culmea nesimţirii: să te caci în faţa uşii unuia şi să baţi la uşă să ceri hârtie igienică...
• culmea electricităţii: să paşti un cal putere pe un câmp electric...
• culmea ambiţiei: să-ţi numeri firele de păr cu mănuşi de box în mâini...

şi multe altele care nu-mi vin acum...

—

vă prezint şi trei culmi compuse de al vostru gheorghe:

• culmea lucrătorilor de la automatele de cafea: să-şi primească salariul în monede :D
• culmea unui violator în serie: să fie virgin... (be afraid, be very afraid of the virgin rapist) :D
• culmea răbdării: să faci layout cu touchpad-ul de la laptop... :D

asta ultima e doar pentru cunoscători...

—

dacă vă mai amintiţi şi altele, please do share...

au trecut deja zece luni de când mi-am schimbat locul de muncă şi de atunci n-am scris absolut nimic despre cum e la corporaţie, în afară de frânturile de conversaţii porcoase cu diverşi colegi şi menţiunea unui teambuilding în vară de la care n-am pus pe blog nici măcar o singură poză...

da, am semnat hârtii peste hârtii cum că n-am voie să dezvălui nimic esenţial din firmă, detalii despre proiectele la care lucrez şi clienţii pentru care facem proiectele (de-am avea aşa ceva, dar ajungem şi acolo)... ăsta ar fi un motiv... alt motiv e că am zis să evit discuţii cu superiorii de genul “bah ce scrii tu acolo strică imaginea firmei, şterge“, cum mi s-a întâmplat la avitech... şi alt motiv e că mi-a fost lene...

e a doua oară când scriu paragrafele de mai sus, că se pare că în 2010, în bucureşti, încă e normal să se ia curentul în mijlocul zilei fără nici un motiv evident... să fie un semn ? pă dreacu, eu nu cred în semne, deci trec mai departe...

vreau să vorbesc în primul rând despre produsele finale... am lucrat aproape trei ani în service şi mi-au trecut prin mâini o grămadă de echipamente de toate felurile şi cam de la toate mărcile care există pe piaţă... de la telefoane fixe de 20 de ron şi până la amplificatoare audio profesionale de zeci de mii de euro... mi-am băgat mâinile în toate şi există un lucru care le aseamănă pe toate, care guvernează toată industria electronică în zilele noastre: lucrul ieftin şi de mântuială... tot ce se face acum trebuie să fie ieftin, să aibă tot felul de facilităţi care nu trebuie nimănui, să fie ieftin, să aibă zeci de leduri colorate pe toate părţile, să fie ieftin, să se strice repede ca să trebuiască să-ţi iei altul în curând şi să fie ieftin... ah, şi pe lângă toate astea, trebuie să fie şi ieftin... până acum vreo 10 ani ştiai o treabă: dacă dădeai mai mulţi bani luai ceva mai bun... acum nu mai poţi... da, poţi să dai mai mulţi bani, poţi să-ţi iei ceva de firmă şi care crezi că este mai bun, dar dacă-l desfaci şi te uiţi în interior o să observi că e făcut din aceleaşi componente chinezeşti ca toate celelalte modele... ca să rezum, tot ce se face în ziua de azi e ieftin, mult,  şi în speţă, de căcat... nu mai are nici un rost să stai zile întregi să te gândeşti dacă să-ţi dai banii pe un tv panasonic sau samsung, că oricum sunt cam la fel pe înăuntru... desfaci tv-uri panasonic şi găseşti că au tub samsung, şi multe alte chestii de genul ăsta... totul e o ciorbă chinezească...

asta am constatat când reparam produse... între timp am trecut în partea de proiectare... ca să constat că mi se cere să proiectez circuite integrate care să fie în primul rând ieftine... ăsta e principalul criteriu de performanţă... pot eu să stau nopţi în şir să fac nu ştiu ce drăcovenie de circuit care să revoluţioneze piaţa, dar dacă nu e ieftin nu contează...

pe lângă asta, oamenii nu mai au răbdare... totul trebuie să fie gata cât de repede se poate... cât de tare ar fi să vină unul la mine şi să-mi zică: “băi nene, vreau un circuit care să facă asta, asta şi asta, dar să le facă foarte bine şi să fie gata în doi ani“... ai timp să te documentezi, să te gândeşti cum l-ai face, ai timp să îl testezi riguros şi să fii sigur că totul e bine... dar nu, acum trebuie să faci circuite care nici clientul nu ştie ce trebuie să facă, îţi dă nişte detalii sumare şi îl vrea gata şi funcţional în juma de an... şi după ce-l faci îţi zice că s-a răzgândit şi nu-l mai vrea...

asta e una din probleme mari ale firmei... facem circuite custom pentru clienţi... şi dacă clientul se răzgândeşte la final, dă faliment sau găseşte la altul mai ieftin, am muncit degeaba şi asta e... nu se vinde nimic şi după aia ni se atrage atenţia că nu ni se măresc salariile din cauză că nu se vând produsele... căcat, păi pula mea, normal că nu se vând dacă nu ştiţi ce proiecte să luaţi şi cum să ţineţi de ele...

—

vreau să vorbesc un pic şi despre viaţa în firmă... îmi place ce fac, n-aş face niciodată în viaţă altceva, cu variaţii desigur... mă duc la muncă cu plăcere şi de cele mai multe ori nici măcar nu mă simt obosit când ajung acasă... da, încă lucrez doar part-time dar nu din cauza asta, gândiţi-vă că mă duc şi la facultate după aia...

ajung repede la muncă şi nu mai intru în cameră plin de noroi şi nu plec în fiecare seară din firmă cu dilema “oare azi voi fi muşcat de vreo javră de pe stradă ?“... nu am ce să reproşez în legătură cu colegii, iar am avut noroc şi am nimerit într-un colectiv numai cu oameni extraordinari, ăsta fiind principalul motiv pentru care încă lucrez acolo... şi nu în ultimul rând, avem masă de ping pong lângă birou şi lumea chiar joacă... pare un lucru minor, dar nu e...

din păcate, există şi multe lucruri negative... principalul este salariul... dintre toate firmele din domeniul din bucureşti, la noi e salariul cel mai mic... şi dacă era cu un procent minor, era ok... dar salariul e de ordinul jumătate din cât câştigă un proiectant la altă firmă... şi ştiu asta pentru că am ofertă concretă din partea lor...

lăsând la o parte salariul, conducerea firmei este la pământ... management absolut dezastruos, lipsa totală a oricărei fărâme de departament de resurse umane şi echipamente de lucru vechi şi puţine... n-are nici un rost să intru în detalii, aş putea scrie până mâine...

—

până acum câteva zile am avut (noi, eu şi colegii mei) speranţe că o să înceapă să se schimbe câte ceva prin firmă, începând cu salariile... dar la ultima şedinţă am avut parte de un discurs al şefului direct absolut demoralizant şi care a tăiat orice urmă de speranţă că se va schimba ceva în firmă în următorii ani...

în condiţiile astea eu nu-mi văd nici un viitor în această firmă şi după ce termin şi masteratul şi-mi iau diploma, nu văd de ce-aş mai rămâne să lucrez aici... colegii, da... dar sunt convins că mă voi reîntâlni cu mulţi dintre ei dincolo... numai anul ăsta au plecat şase oameni din departament...

puteam să plec oricând din octombrie încoace, de după conferinţa de la sinaia, oferte am avut şi foarte clare... dar am zis să nu plec în mijlocul unui proiect în care am fost implicat activ, ar fi fost o lipsă totală de caracter... eh, între timp s-a dus pe pulă şi proiectul ăsta, la cât mai multe...

—

cum să fii ditamai corporaţia internaţională şi să trimiţi email-uri oficiale şi să te lauzi cu profit-ul net pe 2010 care depăşeşte orice aşteptări, să vezi scris pe acolo cifre de zeci de milioane de euro şi să dai ca primă de crăciun pentru angajaţi o agendă şi un pix ?

if there is life after death, then there surely is death after death too...

—

what a perfect day for science...