cel mai tare festival de metale grele... cel mai mişto concediu...

o să fie genial... sunt sigur...

cu unii dintre voi mă văd acolo... restul ne auzim marţi...

duminică a fost concertul anului la românica... zice-se...

nu ştiu bah, pentru mine Bon Jovi nu e mai mult decât sunt Roxette... şi după plictiseala pe care am trăit-o anul trecut la Cranberries am zis clar că nu mai pun piciorul la un concert la care nu se promit metale grele sau foarte grele...

iar după ce-a fost duminica trecută la Judas Priest, n-aş fi putut să mă întorc acolo pentru Bon Jovi... never...

am citit cronicile pe net... exact cum mă aşteptam, fade şi pline de lăudăroşenie maximă pentru tot... a trebuit să dreg cu puţină lămâie că nu se mai putea...

dar, vă prezint în exclusivitate pe Remodelatorul de Molecule, o cronică scrisă de altcineva în afară de mine (nu, staţi calmi nu mă pensionez)... o cronică scrisă chiar de-o fată... domnişoara Menia a fost la concert şi a învăţat câte ceva de la mine, aşa că era păcat să nu fructificăm un pic şi arta ei...

please enjoy:

—

Dacă visul unui rocker era să vadă fete îmbrăcate sumar, în tricouri negre şi picioare la vedere, turnând apă pe ele pentru că atmosfera este prea încinsă, atunci, ironic :), trebuia să vină la Bon Jovi duminică. Dar doar la început.

Organizare

După excelenta experienţă cu concert whisperer & blog owner aici de faţă de la Lake of Tears, unde ne uitam în ochii solistului, l-am sunat pe Logical ca să-mi facă un tutorial în 3 paşi „cum să stai pe gard la un concert cu 50.000 de bilete vândute”. Pe bilet scria că intrarea se face la ora 3, am citit pe net că intrarea se face la 4. Acum câteva luni m-aş fi dus pe la 6-7 şi nu ar fi contat diferenţa de o oră, dar de când mi-a arătat Logical cum poate fi de fapt un concert acum merg pe ideea „pe gard sau deloc”. Aşa că am ajuns acolo la 14:30, îndeplinind întocmai pasul 1 al prospectului.

Odată ajunşi, era deja neaşteptat de multă lume la intrare. Ştiam că există o poartă spre parc izvor şi una spre 13 septembrie. M-aş fi dus să încerc şi pe la poarta de pe partea cealaltă, din 13 septembrie, dar 1. era prea cald şi 2. mă gândeam că poate între timp se strâng şi mai mulţi oameni şi acolo.

Căldura a fost chiar oribilă, şi dacă am simţit eu aşa, care stau de când eram mică ca o şopârlă la bronzat, mă întreb cum o fi fost pentru ceilalţi oameni. După ce am stat aşa îmbulziţi până la 3 (nu ştiu de ce nu se formase o coadă normală, eram foarte brownian aşezaţi) ni s-a spus că intrarea se va face de fapt la ora 4 (dar asta s-a anunţat FIX la ora 3) şi suntem rugaţi să ne dăm 200 de metri mai în spate (adică aproape de intersecţie) ca să aşteptăm în spatele unor porţi ora 4. Evident că ne-am reaşezat pe principiul FIFO, şi toţi cei care ajunseseră acolo înaintea mea au auzit mai bine mesajul, în vreme ce noi care eram mai în spate am rămas dezorientaţi, şi când ne-am prins că trebuie să plecăm nu mai aveam cum să ne aşezăm decât în faţa lor. Un fel de moment în care te simţi prost, dar nu îndeajuns de prost încât să îi împingi pe toţi ca să ajungi la coada lor.

În următoarele 90 de minute am jucat fazan şi alte jocuri cu cuvinte, ne-am dat unii altora apă, banane, suc de mere, ne-am cocoţat pe porţi, am stat pe jos, am auzit că în Austria a cântat 3 ore, am observat cât de mulţi oameni erau din alte oraşe şi ţări şi m-am gândit serios de vreo două ori să plec acasă. Mă mai întrebam de ce ar veni străini în România la un concert: câţiva au avut motive logistice, dar în rest? Dacă trupa a venit la noi înseamnă că ajunge deja în orice ţară, şi unde poate fi organizarea mai proastă? :D

Şi tot pentru că a durat 90 de minute să stăm în soare, plus alea 30 de dinainte, plus multe altele după ce am intrat, m-am gândit ce nonşalanţă au afişat cei din organizare: nu contează că am scris ora 15:00 pe bilet, pe internet am scris după aia 16:00 (!!!) Ce trebuia organizat se putea face şi dacă se duceau mai devreme cu o oră în ziua respectivă, chiar dacă veneau de la 4 dimineaţa.

O cireşică pe tort a fost apariţia unui băiat cu brăţări pentru diamond ring, pe la 4 fără un sfert. Ne-a spus că cei care au deja bilete la golden circle pot primi acces într-un diamond circle, şi mai aproape de scenă. Şi cel mai frumos este că a avut doar vreo 100 de etichete, deci oamenii au stat acolo lejer şi comod, în timp ce mie nu mi-a venit să cred că nu au anunţat aşa ceva – mai ales pentru că eu aveam bilet la normal circle. :D De fapt s-a anunţat, la o oră mult mai târzie, deci e complet irelevant.

Un plus mare a fost faptul că a fost apă la discreţie pentru cei de la gard (mă întreb deja de câte ori am folosit cuvântul ăsta). Când am intrat am ocupat repede locurile în faţă (a se citi gard) şi am cumpărat patru ape, pentru că urma să nu ne mai mişcăm de acolo tot concertul. Era evident că nu mai avea cum să ieşi de acolo fără să rămâi foarte în spate, aşa că au fost sticle de apă servite de câte un bodyguard şi pahare de plastic. Foarte frumos din partea lor. Kudos!

Deschidere

După ce am intrat am mai jucat şi avioane cu Sorin până i-am aşteptat :D Diferenţa de când am ajuns până la prima trupă a fost de vreo patru ore, mă simt acum total pregătită pentru un marş prin deşert fără mâncare.

QuantiQ şi Stillborn

Nu aş vrea să mă pronunţ. Nu ştiam trupele, nu ştiu exact ce cântau, nu ştiu dacă am o părere relevantă. Au părut destul de ok, dar nu mi-au inspirat Bon Jovi şi nu m-au energizat pentru concert. Primii mi s-au părut speriaţi, pentru că au cântat trei melodii şi au fugit :D

Însă punctualitatea, la cele două trupe din deschidere şi la Bon Jovi, a fost pe merit lăudată, pentru că totul a decurs ceas (după ce am intrat, desigur).

Publicul

Dezavantajul unei trupe atât de iubite este că oamenii se diversifică foarte mult. Am văzut toate culorile şi îmbrăcămintele, mult alb şi galben, incredibil cât de multe persoane îmbrăcate în galben.

O grămadă de fete ridicate pe umeri, deci gâturi învârtite ca să vezi mai bine şi să ştergi de pe retină imaginea chiloţilor lor, o fată care s-a suit pe bărbat şi a rămas în sutien, o deşteaptă căreia îi căzuse maioul de pe sfârc, dar nu şi-a dat seama până nu s-a văzut pe trei ecrane şi s-a gândit să-l ridice :)) Şi băieţi cu pantalonii rupţi în două pentru că au ridicat fetele. Cam ca la circ.

Ştiu că fiecare are dreptul la propriul stil de viaţă şi poate face ce vrea cu banii, însă am văzut mulţi copii la golden circle, şi acolo biletul a costat 300 de lei. Unul dintre copii avea 4 ani cred, sigur nu ştia unde este, era cu privirea în partea opusă scenei, şi a mai fost ţinut şi în cârcă multe melodii. O doamnă avea doi copii pe care i-a filmat dansând, dar de ce ai da 900 de lei pe asta? Copiii nu au nici o vină, dar părinţii rareori gândesc raţional.

3 ore

Show-ul a fost superb în mare parte. Personal aş fi preferat un alt setlist, sunt multe melodii care îmi plac mult şi pe care le-am aşteptat dar nu au mai ajuns. Pentru vârsta lor sunt minunaţi, a fost foarte fain că i-am cântat lui Sambora la mulţi ani, David Bryan este la fel de simpatic ca înainge şi JBJ chiar este apropiat de public.

Dar cine se mai aşteaptă la 49 de ani să cânţi ca la 30? Eu îi înţeleg şi mă bucur că îi văd şi în condiţiile astea. Aş fi preferat ca din oră în oră să îşi ia însă vreo 5-10 minute pauză şi să revină cu forţe proaspete, pentru că m-am simţit eu prost de cât de obosit era. Care ar fi fost problema dacă îşi lua nişte timp? Eu cred că merită pentru un nivel de energie mai ridicat, decât pentru o pantă descendentă.

Două bisuri, 26 de melodii, foarte lăudabil. Pentru mine faptul că nu a cântat Blaze of Glory a fost foarte trist, pentru că este una din melodiile mele preferate, o apreciez din multe puncte de vedere. Şi este printre cele mai reprezentative melodii. Setlist:

Raise Your Hands
You Give Love A Bad Name
Born To Be My Baby
We Weren’t Born To Follow
Lost Highway
It’s My Life
In These Arms
Runaway
We Got It Goin’on
Captain Crash & The Beauty Queen From Mars
Bad Medicine
When We Were Beautiful
Bed Of Roses
I’ll Be There For You
Who Says You Can’t Go Home
I’ll Sleep When I’m Dead
Someday I’ll Be Saturday Night
Have A Nice Day
Keep The Faith
—
Dry County
Wanted Dead Or Alive
Blood On Blood
Living On A Prayer
—
Always
These Days
Twist And Shout (The Beatles)

Au încheiat cu Twist and Shout :D ceea ce a fost genial de ciudat şi de simpatic, nu am mai văzut o trupă care să încheie cu o melodie care să nu fie a lor. Am înţeles că au mai cântat-o în State la un eveniment special, deci aici faptul că nu au terminat la Always a fost un cadou pentru publicul nostru minunat. Ceea ce e frumos :)

Celelalte cronici

Aşa cum nu pot să fiu sigură dacă pisica mea înţelege planul casei, nu pot controla nici ce vede fiecare dintre noi la JBJ. Sunt conştientă că multe fete persoane îl văd ca pe un trubadur cu balade care sunt romantice pentru că au toate clişeele rozacee, însă pentru mine Bon Jovi este energie. Livin’ on a Prayer, Blaze of Glory, It’s my life, Runaway, Queen of New Orleans. Într-adevăr, atunci când el face pe calul din Marlboro în videoclipul de la Blaze of Glory, este peste medie de mişto ca bărbat, pentru că the earth was last night’s bed, şi every girl would fall for that :D

Nu poţi controla reacţiile diferite pe care le stârneşte un concert în fiecare dintre noi. Ce mi se pare ciudat însă este diferenţa dintre ce am simţit eu şi toate cronicile pe care le-am citit, mai ales având în vedere că eu nu sunt o persoană cârcotaşă, ci mă bucur de tot ce mi se întâmplă şi de evenimentele de genul ăsta. Toate au scris că a fost concertul anului, României, vieţii... şi eu am făcut ochii mari şi m-am gândit să scriu ce am văzut eu diferit, încercând să mă aliniez la stilul lui Logical :)

Keep the faith

În final, aş vrea să spun că este un concert la care am plâns, pentru că întotdeauna mă gândesc la ce simte un artist atunci când zeci de mii de oameni îi cântă versurile şi este aplaudat. Şi din punctul ăsta de vedere, s-a cântat. Mult. Pe mine mă impresionează mult lucrurile astea, plâng şi la teatru la aplauze. Cel mai frumos nu a fost că a primit steagul cu România sau că a spus “It took us two decades to get here, so thank you for waiting for us!”, ci cum cred eu că s-a simţit văzut de 50.000 de oameni, plus sutele celor cocoţaţi pe clădiri :)

Cred că acum le pare rău că nu au venit mai de mult la noi. A spus (duminică) „I have to come back, I mean... I don’t have anything to do tomorrow”. :D

Menia – monicatarta.ro

—

superb... aşa da...

absolut fabulos...

cum bah să mă văd în spatele lor, fix printre ei ?
e absolut incredibil :D
genial de-a dreptul...

(C) sunetistul lor genial

domne deci eu pierdut vara, la propriu... o declar pierdută pe undeva, nici nu ştiu dacă am avut-o vreun pic vara asta... m-am săturat să plouă la fiecare concert în aer liber... când plouă volumul oamenilor prezenti la concert se dubleză, nu c-ar înghiti apă, dar că toată lumea vine cu rucsace şi milioane de alte genţi după ei ca să nu-i atingă stropii de ploaie...

ieri a fost cât de cât ok, dar trebuia să ştii să-ţi dai seama de asta... a plouat până să plecăm de-acasă şi dup-aia nu... meteorolog cum sunt, am dezbătut vreo 10 minute cu mine însumi la ieşirea din casă dacă să mă car cu mantia lui zorro după mine până-n piaţa constituţiei sau nu... am decis să nu şi am câştigat o seară de libertate de mişcare... ceea ce era esenţial pentru ce avea să urmeze...

ia hai să-i zicem de trupe...

Metrock au fost aşa, cam cum ar fi o formaţie pe care o vezi prima dată pe scenă şi îţi zici în sine “bah, ăla nu e tipu de la care cumpăram tricouri cu ac/dc din muzica ?“... şi o voce exterioară îţi confirmă, întrebându-te acelaşi lucru... cam singurul lucru care mi-a atras atenţia a fost chitaristul care părea să ştie bine cu instrumentul, băgând câteva solo-uri care mie mi s-au părut şi inspirate şi bine realizate... în rest, n-aş asculta de bună voie melodiile lor acasă...

Trooper... mă simt deja parte din familie, ce să mai zic... pentru ei probabil un moment foarte important, să se facă auziţi şi printre cei care nu-i ştiu... pentru unu care a fost la zece concerte de-ale lor deja, 30 de minute şi cinci piese cântate destul de mecanic sunt aproape nimic faţă de un concert adevărat în club, cum ştiu ei să ofere celor ce vor să-i audă... dar na, au avut un sunet bun, au cântat cinci piese heavy cum era şi normal având în vedere cine urma să închidă seara... îmi amintesc de:

Old School, Baby!
Nu Trebuie Să Vrei
Vlad Ţepeş
Tari Ca Munţii
Strigăt

... un mini-setlist Trooper clasic aş zice :)

Hatebreed au fost ca o curvă într-o horă de virgine... n-au avut nimic de-a face cu nici o altă trupă care a cântat înainte sau după ei... cam ca Down în deschidere la AC/DC... exact aceeaşi poveste... na, erau unii pe acolo care se bestializau şi au reuşit să ne umple de bere şi joagăr-maestru de sus până jos, dar în rest lumea era destul de “quoi ?“... instrumental erau să zicem ok, dar stilul ăla vocal nu e deloc ceva ce să-mi placă... chestie pur personală...

apoi, Whitesnake tată pe scenă... ei erau... adevăraţii... vai deci nu ştiu când am văzut o trupă mai praf decât ei în concert... de la beşiturile de compoziţii şi până la vocalul de cântat sub duş, au fost o plăcintă de la început şi până la final... nu ştiu ce-or avea toate fetiţele de 14-16 ani cu trupa asta, că eu n-am rezistat nici să stau în picioare să mă uit la ei, a trebuit să ies şi să mă plimb niţel pe la bude ca să simt că trece timpul... un solo de o tobă jumate de vreo zece minute interminabile, un solo de chitară fără nici un sentiment şi o încheiere absolut băşină a unui vocalist care a falsat mai mult decât dacă îl luam pe tata după opt ore de muncă, îi dădeam un şut în cu ce m-a făcut pe mine şi-l urcam cu mascaţii pe scenă şi-i ziceam: “cântă Soldier of Forture, uite versurile“... absolut dezgustător... mi-era mie ruşine în public de cum cânta el... hai, fuga acasă, că aţi demonstrat că sunteţi niste idoli...

—

ok, acu să scriem despre concert...

în primul rând, tre să menţionez compania selectă care mă împrejmuia aseară... erau aşa: solistul de la Silver Bullet, chitaristul de la Silver Bullet, celălalt chitarist de la Silver Bullet, basistul de la Silver Bullet şi toboşarul de la Silver Bullet... da, ştiu, variaţia este incredibilă... pe lângă ei, clăpara de la Apotheosis, flautista de la Carpatica şi Ioan care face poze la aragaze Metalica :D... şi anca şi doru, care vin şi ei la un concert pe an :D

pe la 9 fără zece minute a început nebunia... Judas Priest au cântat nene... i-am mai văzut şi acum trei ani, dar de data asta au fost chiar mai buni ca ei înşişi...

eram foarte trist înainte de concert că legenda K.K. Downing s-a retras din trupă acum câteva luni şi nu va mai ajunge şi la noi (şi de data asta)... înlocuitorul lui a fost mai mult decât decent, executând foarte bine solo-urile lui K.K... bine, nu era acelaşi lucru, măcar sentimental vorbind, dar na... viaţa-i grea da trece...

au trecut prin toate albumele, cu mai multe piese de pe British Steel, albumul prezent pe tricourile celor mai mulţi dintre fanii de aseară care nu veniseră la concert pentru Whitesnake, câh... pot să zic că setlistul a fost destul de bun, din el lipsind doar Exiter sau Ram It Down... dar oricum, mi-au cântat Victim of Changes şi sunt fericit, e o piesă pe care o ador de foarte multă vreme, de când ascultam şi preluarea Gamma Ray, foarte reuşită... dar să nu dăm în altele acum...

sunetul a fost destul de bun, dar chitările au fost prea panoramate... eu pe partea stângă l-am auzit mult prea tare pe chitaristul nou şi destul de slab pe Tipton, şi-am auzit păreri de la cineva care-a stat pe partea dreaptă şi zicea că el l-a auzit foarte tare pe Tipton şi mai deloc pe ăla nou... vocea s-a auzit şi ea relativ încet, dar s-a auzit, şi l-a ţinut destul de bine pe nea Rob... spre final a fost mai aşa şi-aşa, dar după două ore şi ceva la 60 de ani e destul de greu s-o duci perfect cap coadă... şi oricum, nu cântă romanţe... trage tare de gât...

am cântat într-o veselie, înconjurat de băieţii de la Silver Bullet... nu văd ce companie mai bună ar putea cineva să aibă la un concert Judas Priest decât pe băieţii ăştia care îi adoră şi le cântă piesele în concerte... nu regret absolut deloc că am renuntat să mă duc la Golden doar ca să stau cu ei... sunt un sentimental, să-mi trag palme...

momentele de magie ale serii au fost la Victim of Changes, Diamonds and Rust pe care au cântat-o absolut divin de mi-au băgat-o în cap şi-o ascult de atunci şi până acum încontinuu, Night Crawler şi desigur, abonamentul la fitness care este Painkiller, în toată splendoarea ei... menţionez şi Breaking the Law pe care am cântat doar noi şi ei instrumental... dar am cântat deja de atâtea ori piesa asta în concerte încât m-am prea obişnuit... n-am înţeles de ce-a zis Rob că Casa Poporului îl duce cu gândul la Breaking The Law, poate ştie el :D

setlist:

Rapid Fire
Metal Gods
Heading Out To The Highway
Judas Rising
Starbreaker
Victim Of Changes
Never Satisfied
Diamonds And Rust
Prophecy
Night Crawler
Turbo Lover
Beyond The Realms Of Death
The Sentinel
Blood Red Skies
The Green Manalishi (With The Two-Pronged Crown)
Breaking The Law
Painkiller
—
Electric Eye
Hell Bent For Leather
You’ve Got Another Thing Comin’
Living After Midnight

şi-asta a fost, şi-am plecat acasă cu adevărat fericiţi...

ei zic că e ultimul lor turneu, că se retrag... K.K. deja a făcut-o, deci probabil ar trebui să-i credem... sunt nişte legende ale heavy metalului, i-am văzut de două ori live, pot să fiu fericit... ruşine celor care din motive dependente de ei n-au venit ieri la concert... aşa ceva nu se pierde...

—

photo by Miluţă Flueraş...

last Judas Priest

foarte trist că este turneul lor de adio, dar mai trist e că vin fără K.K. Downing... nu ştiu ce înlocuitor puteau alege care să poată cânta solo-urile alea electrice în stilul propriu K.K.... o să vedem, dar n-am mari speranţe...