duminică dimineaţa am fost să vizităm o cetate dintr-un vârf de deal din ljubljana... complet altceva faţă de ce avem noi (că tot am vizitat anul trecut castelul corvinilor)... mult mai simplă şi cu terase pe interior... parcă mai mult mi-a plăcut castelul nostru... şi cereau 6 euro să te lase să te urci în turn sus... scump, n-a dat nimeni...

la cetate ne-am dus şi ne-am întors cu un titicar dedicat... biletul era 4 euro dus-întors dar, de bou ce sunt, l-am pierdut pe al meu prin cetate şi când să plecăm, voiam să mă duc la şofer şi să-i mai dau 2 euro, când se uită la mine şi zice “it’s ok, i remember your face“... s-o iau ca pe-un lucru rău ? (dar ieftin)...

după ce-am terminat cu cetatea ne-am despărţit de prietenii din austria şi am plecat spre o peşteră celebră, postojna... a fost o experienţă unică, deosebită... am intrat cu un trenuleţ care ne-a plimbat 2 km printre galerii şi apoi am mai mers încă 1 km pe jos prin peştera imensă şi frumos amenajată, iar apoi la întoarcere aproape acelaşi drum cu trenuleţul... în afara peşterii mai erau două expoziţii, una de acvarii cu tot felul de vietăţi de prin peşteră şi una cu fluturi... cu totul biletul a fost 27 de euro, foarte scump, cum a fost totul în slovenia... dar meritat...

după ce-am mai mâncat ceva pe acolo, ne-am întors în croaţia şi ne-am îndreptat direct spre nord... autostrada era plină pe sensul opus, probabil toată slovenia se întorcea de la mare duminică seara din croaţia...

am trecut rapid prin rovinj, un orăşel micuţ pe partea de vest, unde am prins apusul de soare în port şi ne-am făcut poze de cocalari... superb...

seara am ajuns în pula, unde am dat peste un hotel cu un garaj la fel de strâmt ca ăla din belgrad, dar de data asta fără incidente... interesante la hotel au fost baia imensă, prin care aveam loc lejer să mă plimb cu bicicleta şi parola de la internet (vezi poze)... din păcate am aflat că cu toate că marea era la 300 de metri de hotel, plajele erau departe de noi, astfel că am mers să căutăm o terasă să bem ceva...

a fost genial paul care mi-a zis că de când era în şcoala generală şi a văzut la geografie pe o hartă oraşul pula a visat să ajungă acolo dar nu credea că se va întâmpla vreodată... iată-şi visul împlinit... i-am recomandat să încerce să agaţe fetele pe stradă cu fraza: “hello, do you know what pula means where i come from ?“...

anyway, oraşul nu părea foarte drăguţ, foarte industrial cu multe diguri şi port, ceea ce şi este în principal... poate totuşi n-am fost în zona care trebuia...

în ziua a treia am mers cam 235 de km...

Galerie Foto Ziua 3

aventurile prin iugoslavia continuă... sâmbătă dimineaţă am vizitat centrul belgradului (de data asta pe lumină) şi am ajuns într-un părculeţ în care era un muzeu al armatei probabil, plin cu tancuri şi tunuri... foarte interesant semnul de pe iarba verde care zicea că dacă păşim pe iarbă ne riscăm viaţa (sunt curios după cât timp se dezamorsează singure minele şi bombele în pământ)...

foarte mişto se vede de sus dunărea care trece prin centrul belgradului...

pe la ora 12 am dat să plecăm spre zagreb, căutând autostrada care începe chiar din mijlocul belgradului... la un moment dat eu mă opresc la un cedează trecerea, şi altul în spatele meu... reacţia mea imediată a fost “ce pula mea fac ăştia ?”, trag frâna de mână şi mă dau jos fulger... din maşina din spatele meu (o miniatură renault twingo de acu o mie de ani) se dă jos un italian de o mie de tone, care îmi întinde umil mâna să mă salute... în timp ce dau mâna cu el, zic exasperat: “WTF ?”, la care el arată către cer cu ambele mâini, semn că tocmai i se arătase dumnezeu sau ceva de i-a căpătat toată atenţia, şi zice “mi scuzi, mi scuzi”, apoi îmi dă drumul la mână şi se apropie de maşina mea, îmi dă cu mâna pe bară s-o şteargă de praf şi aduce la vedere o zgârietură mică rezultată mai mult din compresia barei decât din contact, la care îmi face semn cu mâna spre bară şi zice “niente, niente”… între timp se dăduseră jos şi alex şi paul de frică să nu fiu nervos şi să mă iau la bătaie cu ăla, deci eram 3 la 1... după ce-mi mai zice niţel că “niente, niente” ne suim în maşini şi plecăm... eu, scârbit: “toţi dobitocii”…

după ce ne-am mai învârtit de vreo două ori pe un bulevard căutând intrarea corectă pe autostradă, ieşim în sfârşit şi din belgrad, trecând pe lângă periferia nu la fel de frumoasă ca centrul, plină de clădiri bombardate, încă cu găuri în ele...

la vama dintre serbia şi croaţia n-am avut nici o problemă şi am trecut foarte repede dincolo... absolut impresionantă coada de tiruri care aşteptau în linie să intre în serbia... coadă de sute de tiruri  care nu se mişcau... mergeam cu 130 pe autostradă de câteva minute şi tot nu se terminase coada... şoferii ăia probabil stau o săptămână să intre în vamă... ce meserie... probabil e plin de curve pe lângă ei...

pe la 17 ajungem în zagreb şi parcăm undeva spre centru, într-o parcare cu plată... încercăm să ne dăm seama cum e cu aparatul de plată automată, dar nu scria nimic în engleză şi nu suntem în stare... oprim singura persoană din preajmă şi-o întrebăm ceva, la care ea “parle vu franse ?”… la care noi toţi aproape în cor “un peo”… ne-am dat repede seama că de fapt mult mai puţin de-un “peo”… după multă luptă cu aparatul care nu voia să ia nici cardul şi nici să ne dea tichet, afişând mereu un mesaj care începea cu “nema”, ne-am dat seama că de fapt e sâmbătă şi parcarea e gratuită în weekend...

zagrebul a fost cel mai liniştit oraş în care am fost... foarte puţină lume pe stradă şi nici pe departe la fel de tineri sau gălăgioşi ca în restul capitalelor... am căutat destul de mult un loc în care să putem mânca ceva pentru că peste tot am dat numai de terase şi cafenele, cu nişte mese înguste pe care nu se servea mâncare...

după ce-am mâncat şi-am găsit pe unde am lăsat maşina (mersesem vreo 2 km pe jos de la ea), ne-am întors pe autostradă şi ne-am îndreptat spre ljubljana... din nou, trecere fără probleme prin vama dintre croaţia şi slovenia...

pe la 20 şi ceva am ajuns şi în ljubljana, după o autostradă superbă, cu o clasă peste chiar şi cele din croaţia, şi cu mult peste cea din serbia sau ce avem noi în românia... benzi late, indicatoare mari peste tot, separaţie clară între sensuri şi multe poduri pline cu verdeaţă care treceau pe deasupra... merită cei 15 euro vigneta pe minim 7 zile...

ne-am învârtit destul de mult căutând hotelul, pentru că pe fiecare străduţă pe care îmi zicea gps-ul să intru găseam câte o duduie reflectorizantă care ne făcea semn că n-avem voie să intrăm... după ce am epuizat toate variantele, s-a hotărât olivia să vadă ce dracu se întâmplă... aparent, fix în noaptea aia, strada pe care era hotelul se transforma în stradă cu sens unic, accesul fiind blocat pentru montat indicatoare şi alte prostii... fix în noaptea aia, fix strada aia... totuşi, ne-au lăsat să intrăm până în faţa hotelului...

aici trebuia să ne întâlnim cu alţi prieteni care veneau din münchen, un fost coleg de la muncă (să-l numim valentin) şi încă o nevastă (s-o numim alina), plus încă un prieten al lor... imediat ce-am parcat maşina în faţa hotelului, auzim o voce, de undeva de lângă: “bah gheorghe !”… culmea, nu vocea pe care o aşteptam... mă uit la alex şi el la mine miraţi şi zicem: “tu-l auzi cumva pe ionescu ?”… dap, în trecerea lor prin austria, vali şi alina au mai luat încă un grup de foşti colegi de la muncă şi prietenele lor, colegi care s-au mutat în villach... o surpriză plăcută, eram 11 români în ljubljana (de fapt 10 români şi o rusoaică)...

am ieşit la bere în centrul absolut superb din oraş, ne-am simţit foarte bine şi am găsit o terasă la care pentru fiecare cocktail comandat ţi se mai aducea încă unul identic, deci vă daţi seama...

o zi frumoasă cu trei capitale vizitate şi cu vreo 560 de km parcurşi în câteva ore pe nişte autostrăzi adevărate...

Galerie Foto Ziua 2

bah deci hai să-ncepem a ne aminti...

vineri dimineaţa am plecat la drum cu doi colegi de la muncă (să-i numim alex şi paul) şi cu o nevastă (doamna avocat, s-o numim olivia)... după ce i-am cules pe respectivii de prin cuiburile lor, am ieşit pe autostradă pe la 8 jumate...

drum bun până la turnu severin, cu foarte multă ploaie... pe la filiaşi a dat-o atât de grav încât a trebuit să trag pe dreapta cu avariile pentru că nu mai vedeam absolut nimic în faţă... a fost genial că mergeam pe uscat şi dintr-o dată am văzut în faţă o linie de la care începea să plouă brusc, ca şi cum ar fi fost un nor dreptunghic deasupra zonei, cum s-ar zice “fuck this place in particular“... oricum, decât soare în faţă toată ziua, mai bine ploaie şi răcoare... ne-am oprit să mâncăm de vreo două ori, astfel că am ajuns la porţile de fier pe la ora 14-15...

vama cu sârbii a fost ok, coadă de vreo 15 minute şi am intrat lejer, doar cu buletinele şi fără să se uite la bagaje...

a urmat un drum superb de vreo oră jumate pe dunăre, destul de pustiu şi plin de bălţi... am vizitat o cetate pe drum (golubac) şi apoi am continuat spre belgrad...

faza zilei s-a petrecut la intrarea pe autostradă, unde trebuia sa oprim la un automat, să apăs un buton şi să iau un bilet... opresc, apăs butonul, nimic... mai apăs o dată şi încă o dată, tot nimic... se ridică un geam de la ghişeu şi iese o mână în salopetă care-mi zice ceva tare în sârbă... eu calm, zic: “english ?“... ăla începe să urle “KAKE INGLIŞ !!! BUTON !” şi începe să apese ca dementul pe buton de zeci de ori, continuând să înjure în sârbă... nu i se vedea capul, doar salopeta de la gât în jos, dar se auzea... ăştia din maşină mureau de râs, eu eram doar stupefiat... după vreo 2 minute de apăsat de o sută de ori pe buton, renunţă şi dispare, ca să revină 10 secunde mai târziu cu un bilet de altundeva... mi-l dă în scârbă şi-mi mai zice ceva în sârbă... eu zic calm “thank you” şi plecăm... juma de oră tot au râs ăia din maşină... deep serbia...

am ajuns în belgrad pe la ora 18 (locală, cu o oră în urma noastră), găsim hotelul care era într-o zonă pietonală şi întrebăm acolo dacă au parcare... zic că da, pe undeva prin spate, 15 euro... duc maşina în spate, şi găsesc o intrare minusculă într-un garaj comunist, o intrare mai strâmtă ca pizda unei călugăriţe... se dă paul jos, să mă ghideze, eu încep să dau uşor înainte, sperând că mă va anunţa el când nu mai am loc în faţă... dau, dau, dau, până văd brusc că-şi pune mâinile în cap... moment în care alex din dreapta zice: “cred că ai intrat în zid“... anyway, o bag până la urmă în garaj, şi mă uit la zgârietură... exact peste altă zgârietură pe care mi-o făcuse cineva în parcare acasă acum câteva luni... nici o problemă, tot voiam să schimb bara pe casco... oricum, oribilă parcare...

hotelul (majestic, cică 4 stele sârbeşti) a fost absolut ok, camere mari şi foarte aproape de centru... 70 de euro camera dublă cu toate dotările...

seara am mers să bem şi să mâncăm ceva în centrul lor, foarte frumos, plin de terase şi oameni într-o vineri seară... femei extraordinar de frumoase în belgrad... ca preţuri, sunt comparabili cu noi... moneda lor e dinarul, mult mai slab ca ron-ul nostru... cam 25 de dinari fac un leu... o fază foarte amuzantă la terasa unde am băut câte o bere (apropo, foarte bună berea sârbească, “lav”), când primim nota de plată şi n-aveam decât euro, iar cursul chelnerului era destul de prost şi alex zice “trebuia să căutăm o casă de schimb să avem şi noi nişte dinari“... la care eu mă uit în faţă (spatele lui) şi văd fix o casă de schimb deschisă şi îi fac un simplu gest cu capul... priceless...

ca drum, per total în prima zi am mers cam 615 km...

Galerie Foto Ziua 1