în preţul cazării la măreţul hotel Palacky cică era inclus şi micul dejun pentru două zile, care se servea la cafe-bar-ul hotelului... să vă explic ce ne-au pus în mână când ne-am afişat cu foamea-n gât în faţa domnişoarei “de la cantină“, nevorbitoare de limbă engleză: ca mâncare, la alegere între diverse platouri afişate în vitrină, câte unul de fiecare muritor de foame... eu am ales sandvişuri picante (ah da, la ei orice fel de mâncare avea şi o variantă care se numea Picantni sau ceva de genul)... mi-a rămas gura în pământ când am văzut că îmi face trei bucăţi cât palma şi le pune la prăjit... şi le-a mai şi uns cu ceva mişto pe deasupra după ce le-a scos... tare... m-a pus să aleg între ceai şi cafea şi când am zis ceai mi-a arătat o cutie cu o grămadă de sortimente lipton din care să-mi aleg... după asta mi-a dat şi o cutiuţă cu gem şi un măr şi un pahar de apă cu miros de zmeură... nu-mi venea să cred... şi îţi mai punea la dispoziţie şi două calculatoare pe care puteai să intri pe net...

concursul începea la 13... după ce-am îngurgitat (cam pe la 10) ne-am hotărât să mai facem o vizită centrului oraşului că în prima zi ne era prea foame ca să fim atenţi la cărămizi... şi am mers... a fost destul de mişto... în ziua aia se ţinea un festival în Cehia, ceva legat de vrăjitoare, dar n-am reuşit să înţeleg exact ce, că v-am zis că e foarte greu să te înţelegi pe engleză cu cehii... nu scoteai de la ei decât “witch... can’t explain in english“...

cea mai tare fază a excursiei s-a petrecut cu un grup de 4 tipi costumaţi ciudat, cu topoare şi găleţi în mâini, beţi mangă care au venit la noi cu mâna întinsă şi cântând ceva în cehă... Andrei le zice în engleză că nu e ceh, la care unu din ăia patru îi dau din găleată un cui negru de metal făcut probabil de ei, întinde mâna şi zice geniala frază: “WE ARE ŞTUDĂNŢ“... la care eu zic imediat: “WE ARE ŞTUDĂNŢ TOO“... a fost absolut criminală faza, am râs de fiecare dată când ne-am amintit-o până ne-am întors... şi acuma când rostesc cuvintele cu accentul de atunci mă bufneşte râsul... categoric fraza excursiei...

ca cărămizi, Brno are destule... e un oraş care pare foarte medieval, liniştit, interesant... probabil punctul maxim de atracţie pentru turişti este catedrala neagră care arată destul de mişto, foarte doom gothic pe afară şi foarte foarte îngrijit pe dinăuntru... şi nu, n-am izbucnit în flăcări când am intrat în ea, cu toate că Vlad îmi zicea mai bine să nu risc :D

alte lucruri interesante văzute prin Brno includ centrul de teatru experimental, această tipă foarte mişto, aceşti măscărici, aceste vrăjitoare şi această poliţistă :D... that was fun :)

— -> partea serioasă, concursul efectiv:

a fost foarte funny că v-am zis că ăştia de la ON Semi vroiau neapărat să port tricou cu sigla firmei la concurs... iniţial mi-au dat un tricou cu mânecă lungă şi super larg, după aia am făcut rost de alt tricou de la un coleg dar tot cât o husă de maşină era şi într-un final am reuşit să schimb tricoul iniţial pe unul cu mânecă scurtă şi pe mărimea mea :D... dar, înainte de concurs ăştia(lalţi) de la Freescale ne-au dat şi ei tricouri şi au zis să ne îmbrăcăm toţi în ele ca să părem toţi o echipă, să ne distingem... şi erau chiar mişto... grena, pe faţă scria Freescale Semiconductor România şi pe spate Freescale Race Challenge 2010... problema era că nu erau călcate, da arătau mişto oricum... iete o poză cu geniile româniei înainte de a mătura pe jos cu restul naţiilor participante la concurs (sau în cazul nostru, înainte de a face rahatul praf)...

când am plecat de la hotel echipaţi în tricouri, eu cu maşinuţa în mână şi Andrei cu laptopul şi sculele în spinare i-am zis că this is it... data viitoare când ne întoarcem în cameră va fi totul terminat, vom putea reveni la vieţile noastre de acum câteva luni...

concursul începea la ora 14 şi am avut o oră la dispoziţie să ne reglăm toţi parametrii din program... ora asta a fost cea în care ar fi trebuit să ne dăm seama de problemele maşinuţei dar n-am făcut-o şi asta ne-a îngropat...

iniţial, am pus maşina pe traseu şi a căzut la prima curbă, în lapul de învăţare, când mergea cu viteză mică... eu (în prostia mea) am zis că sunt roţile murdare şi că trebuie curăţate... Andrei (în prostia lui) a zis că de fapt e altă pistă şi e altă tensiune de alimentare, şi trebuie scăzută un pic viteza de învăţare... am zis că amândoi avem dreptate (când de fapt nici unu nu avea şi era atât de evident că îmi vine să-mi dau pumni în cap acum când îmi amintesc cât de orbi eram)... i-am curăţat roţile şi i-am scăzut viteza... a mers binişor de câteva ori dar a mai căzut o dată de pe pistă, tot la învăţare... eu m-am gândit un pic că nu e ceva în regulă dar Andrei a zis că sigur e viteza încă prea mare şi de aia cade... într-un final am fost de acord cu el (de ceeeee ?) şi am mai scăzut viteza... dar când am pus-o din nou pe traseu era moartă... era clar că se futuse ceva în ea la ultima căzătură... când am desfăcut-o, un fir de la un integrat era în aer, împreună cu pinul microcontrollerului de care-l lipisem şi cu padul de sub el... asta ne lipsea când mai erau câteva  minute până la concurs... cât am putut să înjur... pinul era rupt de tot n-aveam ce să mai fac... noroc că mai aveam încă un canal la counter pe procesor, am lipit pe ăla o sârmă (de data asta mai elastică) şi l-am pus pe Andrei să modifice repede de tot softul ca să primească întreruperile de la roată pe alt pin şi după vreo 15 minute de muncă la foc automat (hardware + software) era din nou funcţională... chiar am zis: “dacă nu se întâmpla ceva super nasol cu câteva minute înainte de concurs nu era maşina noastră“... după ce Andrei i-a scăzut viteza de învăţare n-a mai căzut de pe traseu şi părea că merge foarte bine pe traseul de test... mie totuşi (undeva în subconştientul adânc probabil) mi se părea că merge mult prea încet la învăţare şi totuşi se ducea un pic de fund în curbe... oricum, începea finala şi am pus maşina aşa la pit stop... de aici au început emoţiile...

când s-a afişat forma traseului de concurs am fost sigur că ceva nasol are să se întâmple... nu îmi părea mie că testasem riguros în laborator combinaţiile alea de curbe şi cross-uri (şi aşa a fost)...

pe banda din stânga a fost dezastru, maşina a căzut de pe traseu la absolut fiecare lap în acelaşi punct, la sfârşitul curbei mari de la mijloc... a fost oribil să pun maşina la loc de 10 ori... eu mă gândeam înainte că şi dacă ne cade o dată de pe lap e dezastru, d-apăi de fiecare dată... oribil... culmea e că până în punctul ăla mergea foarte repede şi corect şi scoteam un timp foarte bun... am ieşit pe locul 11 din 12 după prima etapă... oribil...

pe banda din dreapta a început la fel, a căzut în acelaşi punct de 2 ori, dar de la lapul 3 încolo a început să meargă foarte bine şi n-a mai sărit deloc până la final, ba chiar a mers foarte foarte frumos... îmi venea să înnebunesc de disperare când am văzut cum mergea spre final şi nu înţelegeam ce dracu s-a întâmplat până atunci... lumea a rămas destul de impresionată de cum a mers spre sfârşit şi ne-au aplaudat... too little, too late... cu timpul bun obţinut prin performanţa asta am reuşit să urcăm doar până pe locul 8... timpul de pe prima bandă a fost o catastrofă...

dar să lăsăm performanţa noastră slabă la o parte şi să vorbim despre colegii noştri :D... Cristi (Criser) a luat locul 1, Vlad şi Bogdan au luat locul 2 şi echipa de la automatică a luat locul 3...  (şi noi locul 8 :D)... este absolut fabulos... ne-au invitat, am venit, i-am bătut măr, le-am luat premiile şi am plecat acasă... :D... fabulos... nu cred că Politehnica din Bucureşti şi-a făcut vreodată reclamă mai bună decât asta în străinătate... ete şi o poză de grup de după finală...

după concurs, s-a mai ţinut ceea ce s-a numit Tournament, ceva strict de amuzament, în care se puneau câte două maşinuţe pe un traseu simetric şi cea mai rapidă avansa mai departe, pe structură optimi, sferturi, semifinale şi finală... înainte de asta am avut voie să umblăm la maşinuţă... atunci m-am uitat la cauciucuri şi mi-am dat seama că ele au fost călcâiul lui ahile... arătau ca după război... m-am uitat atent la ele spre soare şi erau crăpate, ultra tocite şi nu făceau contact aproape deloc pe sol... problema a fost că noi schimbasem un cauciuc duminică, dar cum maşina a mers tot weekend-ul şi toată duminică noaptea aproape încontinuu cauciucul ăla s-a distrus şi nu ne-am mai uitat la el... iar celălalt avea pattern-ul de detecţie optică desenat pe el şi nici nu puteam să-l schimbăm aşa uşor... şi atunci de ce a mers bine spre finalul concursului ? pentru că janta patina faţă de cauciuc şi la un moment dat s-au aşezat în poziţiile optime în care aveau aderenţă maximă... porcăriile dracu...

înainte de Tournament i-am cerut lui Cristi un cauciuc şi am schimbat unu din ele... pe celălalt de la senzorul optic n-aveam cum să-l schimbăm fără să petrecem câteva ore să-l redesenăm pe interior... după ce-am schimbat cauciucul a mers muuult mai bine şi în curbele la stânga era foarte stabilă dar în curbele la dreapta tot se ducea de fund... atunci am avut confirmarea... nu vreţi să ştiţi în ce hal am putut să urlu în holul ăla de facultate “futuţi morţii mă-tii, era de la cauciucuri“... cehii au început să râdă, cred că apar şi pe filmare (de care încerc să fac rost)...

mi se pare cel mai frustrant să lucrezi atât de mult să-ţi faci maşinuţa super performantă din punct de vedere electronic şi să scrii tot felul de chestii deştepte în cod şi să pierzi totul din cauză că nu te-ai gândit să schimbi cauciucurile înainte de concurs... suntem dincolo de orice limită a ridicolului... mi-e ruşine de acest mod tipic româneşte de-a face rahatul praf... şi ca să fim complet sinceri... dacă partea mecanică ar fi mers perfect şi dacă maşina ar fi fost la potenţial maxim, am fi ieşit probabil undeva în locurile 2-3... nu am fi reuşit să-l depăşim pe Cristi... maşinuţa lui a mers perfect... până şi Milan Brejl, tipul de la Freescale Brno care a născocit tot concursul ăsta şi care s-a ocupat de organizarea lui a zis la final, despre maşinuţa lui Cristi: “this is what I had in mind when I thought of this contest... this is how I pictured the car would run on track... this is close to perfect“... tot respectul Cristi...

după ce s-a terminat toată tărăşenia, ne-am întors la hotel să ne pregătim pentru cina festivă... Andrei s-a băgat la un duş şi eu am rămas în fotoliu vreo 10 minute cu privirea în gol, încă nu-mi venea să cred cum am putut să aruncăm pe fereastră atâtea zile muncă, mai ales când în ultimele zile maşinuţa mersese foarte bine... asta a fost şi problema... ne făcusem speranţe când văzusem cât de bine mersese în teste... Andrei a zis după concurs că era normal să avem ghinionul ăsta imens la finală, după cât noroc am avut la celelalte etape... trebuia să se compenseze cumva...

cina a fost ceva destul de banal... a fost genial Vlad care îmi zice: “Ai şi tu o cămaşă, şi aia tot neagră“... :D... la un moment dat a venit un tip de la Freescale Brno să ne întrebe ce anume am făcut la maşinuţe noi din România de au mers atât de bine... şi am început să-i explicăm tot ce-am muncit ultimele luni de zile... şi el tot făcea: “aha... i see... and how did you know to do that ?“... şi spre final au venit doi studenţi cehi la masa noastră şi ne-au întrebat dacă pot să stea cu noi, că ei sunt din Pilsen şi nu cunosc Brno, şi dacă ieşim în oraş la bere ar vrea să meargă cu noi... ok...

—

ieşirea în oraş din seara aia a fost super tare... am stat la masă lângă Lukáš şi Jaromír şi am început să discutăm fiecare despre algoritmii folosiţi în maşinuţe... şi făcuserăm complet diferit... ei au ieşit pe locul 4, adică erau cei mai buni dintre cehi şi câştigaseră finala naţională din Cehia... chiar erau băieţi deştepţi şi printre singurii cehi cu care ne-am înţeles foarte bine în engleză... după ce-am băut încă un Starobrno şi două pahare de whisky (noroc cu Vlad că n-am băut singur) îmi trecuse toată supărarea şi am început să vorbim cu cehii despre toate tâmpeniile care ne-au trecut prin cap... Andrei a încercat să zică chiar şi-un banc cu olteni în engleză da n-a avut mare succes “what is an oltean ?” :D...

la întoarcere am venit cu un autobuz cu un şofer absolut dement care probabil era mare fan raliu sau ceva că ne ţineam cu câte două mâini de barele din autobuz şi tot ne dădeam în stânga şi-n dreapta... când am coborât era capăt de linie şi după ce-a deschis uşile s-a auzit un fel de “tam taram” la care eu cu tot whisky-ul din mine am zis a doua frază criminală din ziua respectivă: “a trecut la nivelul următor“...

înainte de toate, prezentez formaţia deplasată în Cehia... de la stânga la dreapta: Maria şi Cristi (echipa E06 – Just US), Adrian şi Irina (echipa A43 – S.M.A.S.H), Andrei (cealaltă jumătate din echipa E40 – RoadKill), Dan Tudose (profesor din partea Automaticii), Ionuţ Cutaş (Freescale), Ionuţ Frujină (Freescale), Mihnea Udrea (profesor din partea Electronicii), Vlad şi Bogdan (echipa E12 – The Knack)... ditai grupu de 12 oameni :D... deci de acu voi folosi doar numele şi aveţi legenda de mai sus să faceţi conexiunea...

excursia a început foarte bine cu un telefon de la Andrei pe la 4 jumate dimineaţa care zicea că văr-su i-a dat ţeapă şi nu mai vine să ne ia... după 5 minute totuşi se rezolvase treaba...

prima dată pe aeroport... mă aşteptam să fie mult mai riguros controlul şi totul mult mai tărăgănat, dar n-a fost... mi-au dat biletul pe numele Gheoeghe şi după aia am trecut la check-in... acolo era genial coşul de gunoi transparent în care se aruncau toate obiectele interzise la bagajul de mână în avion... am văzut înăuntru o sabie de juma de metru (O SABIE...  DE JUMA DE METRU... ce geniu se gândise oare că intră cu ea în avion ???), un făcăleţ (câteodată ţi se face de-o ciorbă cu tăiţei chiar în avion nu ?), pistoale de jucărie şi sute de foarfeci de toate mărimile posibile :D...

eu nu mai zburasem niciodată (neavând aripi)... înainte de decolare începuserăm deja glumele din jargonul concursului: “să vezi cum bagă acum motorVoltage 6000” sau “orice numai să nu dea MOTOR_DISABLE”... :D.. geeks...

decolarea a fost interesantă, nu mi s-a părut nimic senzaţional... nu-i înţeleg pe cei cărora li se face rău sau frică în timp ce merg cu avionul... iată o privelişte a carpaţilor de înainte de-a intra în nori... restul zborului a fost liniştit şi destul de monoton... aterizarea a fost cât se poate de liniştită... mă aşteptam la mult mai multe de la ea :D... here iz za plane (Boeing 737)... am traversat repede aeroportul din Praga şi ne-am urcat în avionul spre Brno... ăsta era un ATR42, ceva mult mai mic şi cu elice :D... mi-a plăcut că la decolare pilotul i-a dat nos rău de tot de ne-a dat cu capul pe spate şi în 10 secunde eram în aer :D... şi la aterizare a pus o frână de l-a oprit imediat... tot respectul... stewardeza cehoaică din zborul ăsta a fost cea mai frumoasă dintre toate... sorry, n-am poze :D

ne-au dus la hotel (nişte taxiuri contractate de Freescale Brno), undeva în Technology Park-ul din Brno, o zonă plină de facultăţi şi tineret... ne-au cazat la un anume Hotel Palacky, plin cu studenţi... după asta am ieşit să mâncăm ceva prin oraş... trebuia să schimbăm şi ceva bani... ceva info de monetărie... la ei se folosesc coroanele ceheşti (că de aia sunt ceheşti) şi preţurile le calculam uşor că 6 coroane fac un leu... deci trebuia să ai la tine doar împărţirea la 6... am adus acasă câte o monedă cam din fiecare tip... 1, 2, 5, 10 şi 20 de coroane... numai de 50 n-am adus că am zis că e cam mult, zgârcit ce sunt :D

automatele de bilete sunt destul de complicate şi merg numai cu monezi... şi sunt automate :D... nu exista nici o cucoană care să-ţi vândă belet... a fost greu prima dată când ne-am deplasat, să înţelegem cum e cu timpul maxim pe bilet, cu schimbarea de zone şi cu valabilitatea şi pe tramvai, şi pe autobuz (şi pe metrou în Praga)... am încercat să întrebăm un student de pe peron cum e treaba cu zonele da n-am găsit mari vorbitori de limba engleză pe acolo... soluţia a fost total românească şi de efect... blat...

am ajuns prin centru şi ne-am mai plimbat înfometaţi pe acolo dar într-un final ne-am stabilit la o teresă şi am îngurgitat nişte delicatese pe care nu le găseşti decât în Cehia (sigur că da), mai exact pizza (eu... alţii şi altceva)... berea care se găsea peste tot era Starobrno, deci aia am băut... eu n-am mai văzut până atunci bere neagră cu 3.8% alcool, dar mergea şi aşa... n-aţi fi vrut totuşi să fiţi în locul chelneriţei care la final a trebuit să dea fiecăruia rest la bancnote de 500 sau 1000 de coroane :D...

după toate ăştia am mers în facultate (care era absolut evident în faţa noastră dar totuşi a trebuit s-o ocolim timp de o oră în speranţa că o vom găsi altundeva) ca să ne recuperăm coletul cu maşinuţele trimis de luni şi să facem ultimele reglaje la maşinuţă...

culmea, când am pus maşinuţele pe traseul lor nu mai mergea nici una bine... toate cădeau la prima curbă... deci se pare că cei de la automatică aveau oarece dreptate când se dădeau cu fundul de pământ că pista de la electronică era pârtie faţă de pista lor şi de aia n-au făcut nici un rahat pe ea la finala naţională... se pare că şi asta din cehia era mai alunecoasă decât cea de la electronica noastră, şi pe lângă asta se alimenta şi cu tensiune mai mare (15.6V măsuraţi de mine la ei, faţă de 14.4 măsuraţi la noi)... nu e nevoie să zic că astfel de diferenţe contează enorm când ai totul reglat la limită ca să meargă cât mai repede... au urmat vreo 40 de minute de nebunie acolo cu toate patru echipele buluc pe pistă, schimbând câte o variabilă şi venind să testeze şi tot aşa...

a fost genial că până atunci toţi eram prieteni şi ne distrasem împreună, băusem, glumisem, dar când eram toţi pe aceeaşi pistă cu 4 maşinuţe mai să ne luăm la pumni :D “bah, tu deja ai pus-o... cât dracu o mai laşi ?”... “cine urmează ? eu stau deja aici, vreau s-o pun în sensul ăla, n-o pune şi tu invers”... “ÎMI VINE SĂ DAU CU EA DE PĂMÂNT”... cam toate astea veneau de la Vlad :D

cel mai genial mi s-a părut că tot codul scris sec de luni până joi a mers foarte ok :D... rar mi se întâmplă să scriu ceva cod (destul de lung chiar) care să nu aibă cel puţin un bug (câteodată cât casa)... pe principiul că ce merge din prima e defect... dar mă rog, aici părea că merge totul... am dat toţi parametrii în jos, a făcut 10 lapuri şi stătea pe pistă şi am plecat că ne dădeau ăia afară din facultate...

cehii sunt cât casa de mari, solizi şi toţi umblă în pantaloni scurţi... era frumos afară dar nouă ne era răcoare cu blugi şi geacă pe noi...

ah şi încă ceva... toate magazinele s-au închis la ora 20... vroiam să luăm ceva cărţi de joc (şi chiar mai important mâncare :D) da n-am mai avut de unde... Andrei s-a dus după nişte cornuri sau ceva şi s-a întors după 2 ore şi zicea că a ajuns din nou până în centru ca să găsească ceva deschis cu mâncare...

that’s it for day one...

de vineri încoace am lucrat intens la cod şi n-am apucat să mai scriu nimic pe aici... ce s-a strâns...

• sunt foarte trist că am ratat concertul Tiarra de duminică seara, care a fost ceva mai special şi chiar aş fi vrut mult să fiu acolo, dar am stat în laborator de duminică la prânz până luni dimineaţa la 7... luni dimineaţă trebuia să trimitem maşinile în Cehia deci trebuia totul terminat... îmi pare rău că acest concurs mi-a mâncat toată viaţa din ultimele săptămâni, dar e cel mai important lucru acum pentru mine...

• luni dimineaţa am trimis maşinuţele prin colet în Cehia, că ne-am gândit că sigur nu ne lasă cu ele în avion, vedeţi mai jos cum arată :D... toată noaptea de duminică am tras tare să finalizăm codul şi am ajuns la o versiune de care suntem destul de mulţumiţi... acum e foarte frustrant că ne-au mai venit nişte idei şi nu mai avem cum să le testăm... le scriem în cod, verificăm de zeci de ori şi sperăm să avem ceva timp în Cehia înainte de finală să testăm bine, să nu băgăm mai multe bug-uri decât rezolvăm... codul a ajuns la o complexitate atât de mare încât e imposibil să ne mai dăm seama ce repercursiuni ar avea o mică schimbare care la o primă vedere n-ar trebui să influenţeze cine ştie ce alte lucruri... şi sperăm să nu se întâmple nimic mecanic cu ea pe transport...

• azi vroiam să fac o pauză din toate şi să mă duc să joc nişte ping-pong cu băieţii din service dar se pare că încă un cretin s-a aruncat în faţa metroului şi planul meu de a ajunge în pipera a devenit ceva sf... se înmulţesc cretinii care se sinucid aşa, devine chiar o modă... măcar mai scăpăm de proşti... cu toate că aş prefera să se omoare în linişte şi să nu deranjeze juma de bucureşti pentru fiţele lor de oameni morţi...

• prefectul capitalei încearcă să ne scape de javrele de pe străzi... cuuum ??? deci dacă omu ăsta se ţine de treabă şi duce proiectu ăsta de lege până la capăt cred că mă duc la primărie şi-l caut să-i pup mâinile... mă duc cu toate salariile pe un an şi i le donez să cumpere otravă din ele... m-ar face atât de fericit... ar fi evenimentul anului...

• acu câteva zile mergea pe fundal la serviciu un radio şi se făcea un sondaj... oamenii trebuiau să sune şi să-şi dea cu părerea care e cel mai mare conducător tiran din istorie... după zeci de telefoane cu Hitler, Stalin sau Saddam, unu a sunat şi a zis: “of, soacră-mea” :D

• cea mai amuzantă frază citită pe vreun blog de multă vreme: “probabil ar trebui să adaug şi o glumă sau o aluzie subtilă la faptul că sunt chiar dotat (v-am zis că în liceu mi se spunea “trepiedul”?)” – nwradu... cât am putut să râd la asta... [am râs şi acuma când am scris-o aicea]...

• încă o frază care m-a făcut să râd azi cu lacrimi, dintr-un interviu cu Anda Paşcu:
  “CdN: Dacă ar fi să schimbaţi ceva în ceea ce faceţi acum şi aţi putea, care ar fi acel lucru?
  Anda: Camera de luat vederi de la sala din care ni s-au furat sculele.“

• ăştia de la ON Semi vor neapărat să port tricou cu sigla firmei la finala din Cehia şi cu toate astea n-au fost în stare să-mi dea decât un tricou foarte gros, cu mânecă lungă, cu guler de geek, BEJ ! şi mărimea XL !!!... l-am tras pe mine într-o seară şi îmi venea să-mi trag palme de în ce hal arătam... decât să mă îmbrac aşa în Cehia mai bine mă dau afară...

• am descoperit pe marele youtube concertul Therion de la Wacken 2007... ceva de vis... aş da orice (mai puţin maşinuţa) să fi fost acolo... trebuie neapărat să merg la cel puţin o ediţie de Wacken... nu se poate aşa...

• campionatul mondial de snooker e în plină desfăşurare şi n-am văzut nici măcar 5 minute din el... that’s sad, dar n-am ce face... n-am deschis tv-ul de zile întregi (cred că mai bine de-o săptămână chiar)...

• chitările de pe Herr Mannelig-ul din concertul de duminica trecută încă mă obsedează... am încercat să reglez din egalizorul din winamp cumva başii şi mediile să se audă ca în concert da n-am reuşit în totalitate... a fost incredibil... :D... şi mi-am amintit că după ce-au zis că din cauza norului de cenuşă n-au reuşit să vină toţi Asis a început să prezinte trupa iar toboşarul şi chitaristul cântau Sad But True pe fundal... mi s-a părut genial atunci şi m-am ofticat că am uitat să scriu asta în cronică...

• deştepţii de la agenţia de turism n-au fost în stare nici măcar să-mi scrie numele corect pe biletele de avion... atât tre să facă şi ei toată ziua şi nici asta nu-s în stare... un singur câmp aveau de completat şi nici pe ăla nu l-au verificat înainte să dea process... şi cică să merg aşa cu el, că e ok... mi-e scârbă...

• cretinii de la yahoo îmi întârzie mail-uri zile întregi... era un mail chiar super important de la Freescale pe care l-am primit după două zile !!! când ceilalţi adrisanţi l-au primit instant... cretinii... şi mai plătesc şi mail plus... să-şi cumpere loc de veci cu banii ăia...

• am primit azi un fluturaş de la o femeie şi mi-a zis să nu-l arunc direct, să-l citesc înainte... l-am citit... da, vreau să redirecţionez 2% din impozitul pe venit către Hospice Casa Speranţei... de ce n-aş face-o ? oricum acum banii ăştia sunt furaţi de scursurile din guvern... de ce n-aş ajuta pe cineva cu ei ?

n-am avut timp deloc astăzi şi acum sunt prea obosit ca să mă apuc să povestesc povestea calificării de ieri, dar până mâine vă las cu o fotografie ce va rămâne în amintirea noastră şi care face facultatea de electronică mândră:

de la stânga la dreapta:

• Rami şi Adelin, echipa E25 – Team One, locul 9 în finală... aţi forţat mult în curbe, eu am zis că 3 m/s e ceva sf...
• Andrei şi cu mine, echipa E40 – RoadKill, locul 3 în finală... slab domne, slab...
• Cristi, echipa E06 – Just US, locul 2 în finală... ne aşteptam la mai mult de la tine :D
• Vlad şi Bogdan, echipa E12 – The Knack, locul 1 în finală... bravo băieţi :)... după toate ghinioanele de duminică noaptea când pe la 3 dimineaţa nu le mai pornea deloc maşinuţa... :D
• Octavian şi Cezar, echipa E08 – Pinky and the Brain, ultimul loc pe motiv că n-a pornit maşina pe traseu... sorry guys... prea multe fire strică...

şi rezultatele oficiale primite azi de la Freescale... se pare că oferă un loc suplimentar pentru echipa A43 – S.M.A.S.H de la automatică... bun, să zicem că vor ei neapărat să fim reprezentaţi totuşi de ambele facultăţi în Cehia, înţeleg asta... dar n-am înţeles de ce au ales echipa de pe locul 6 şi nu pe cea de pe locul 4... de ce mai măsoară timpii dacă se iau după impresia personală de la concurs ? că aşa putem şi noi să facem maşina să danseze balet pe traseu şi să termine ultima circuitul nu ?

anyway, sunt super mândru de echipele de la electronică, de băieţii de mai sus... o să fie o deplasare în Cehia foarte funny că mergem grupul care am petrecut ultima lună împreună în laborator... sloganu ăla al concursului de care râdeam când am văzut prima dată afişul (learn. meet. compete.) se pare că a fost cât se poate de adevărat :D... we made new friends :)...

am dovedit în sfârşit că studenţii de la electronică au o pregătire mult mai completă, din mai multe domenii decât cei de la automatică... toată lumea consideră automatica ca fiind facultatea numărul 1 şi electronica numărul 2... ete mai aruncaţi un ochi la clasamentul de mai sus şi mai discutăm... cei de la automatică au scris nişte programe ultra complexe şi s-au bazat doar pe ele, pe când noi am făcut zeci de modificări electronice în maşină şi am scris nişte programe care să fie cât mai puţin complexe (main-ul nostru de exemplu are în jur de 1500 de linii de cod) şi cât mai sigure...

şi oricâte contestaţii ar face cei de la automatică (o să discutăm despre asta mâine) un lucru e clar... Vlad şi cu Bogdan au fost cei mai buni şi pe pista 1 şi pe pista 2... au şters pe jos cu ei... înţeleg că e frustrarea mare în rândul loc că ei se credeau super favoriţi şi pe noi ne priveau ca pe nişte amărâţi, dar nici să facă circul de ieri nu trebuia...

oricum e genial că noi am ieşit pe locul 4 pe prima pistă şi pe locul 5 pe a doua şi per total am ieşit pe locul 3 :D... asta din cauză că cei care au mers mai bine ca noi pe prima au făcut-o lată la a doua şi cei care au mers bine pe pista a doua nu au făcut mare lucru pe prima... noi măcar am fost constanţi :D... oricum, în săptămânile astea două care mai sunt până la Cehia o să tragem tare să le demonstrăm că România nu înseamnă doar ţigani şi cocalari...

cuvintele mâine... va fi încă un post epic...

plecăm în cehia pentru finala internaţională

Absolut Fabulos