de zece zile încoace n-am putut să ascult decât Sodom... ba chiar am rămas blocat de abia la primele două albume, pe nişte bijuterii de piese ca Bombenhagel, Nuclear Winter sau Outbreak Of Evil...

nemţii ăştia şi-au făcut permanent loc în playlist-ul meu, asta e sigur...

Sodom – Nuclear Winter

Run Up The Spiral Staircase To Annihilation
Deserted Neglected Into The Dark
Devitalised Souls Cripple The Planet In Greed
Proceed Until We Are Absorbed In Blood
Causing The Prematurial Burial Of Nature
With The Spark To A Powder Keg
Pining Up Their Toys On The Shoulders Of The Nation
Turning Death Into Universal Heir

Make Us Die Slowly
Nuclear Winter
Clouds Of Dust Will Hide The Sun Forever
Celebrate
Nuclear Winter

Blows Straight Into Your Heart
Nuclear Winter
Day Of Tomorrow We’ll Go Through
Make Your Testament
Nuclear Winter

Luminaries Become Dall Structures
Atmospheric Catalysm Is The Result
Epileptic Doom Of Lacerated Cannibals
Wrapped Up The Earth In A Shroud
Eternal Darkness Artificial Brightness
Exclusive Possession Of Death
Defaced Skulls Acts Of Radiation
Mutilated Past Recognition

Make Us Die Slowly
Nuclear Winter
Clouds Of Dust Will Hide The Sun Forever
Celebrate
Nuclear Winter

Blows Straight Into Your Heart
Nuclear Winter
Day Of Tomorrow We’ll Go Through
Make Your Testament
Nuclear Winter

Slow Death Is What We Can Expect
Strike Will Have Just This One Effect
Condemned To Capital Punishment
By The Nuclear Sword Of Damocles
Disappeared Without Leaving A Trace
Man’s Dignity And Grace
Infected By Intruder Organism
Changed Into Weak Willed Subjects

Ineradicable Misanthropy
We Stick To Nothing
Instinct Of Self Preservation
Spreading Venereal Disease
Gods Of War And Vengeance
Commander With Good Conscience
Use Our Soul For Research
In Favour Of Nuclear Technology

Arrived At The End Of The Spiral Staircase
At The Doorstep To Immortality
Not Reached The Destination Of Our Dreams
Sun Will Never Give Us The Esential Safety
Decided In The Struggle For Existence
Life Has Lost, Death Has Won The Game
The Length Of Our Longing
Shall Be The Strength Of Our Glory
Damocles Proud And Mighty Among Men

Make Us Die Slowly
Nuclear Winter
Clouds Of Dust Will Hide The Sun Forever
Celebrate
Nuclear Winter

Blows Straight Into Your Heart
Nuclear Winter
Day Of Tomorrow We’ll Go Through
Make Your Testament
Nuclear Winter

iată că a trecut şi a doua sâmbătă din Rock Legends... tot la Arene, tot de la 18, tot puţini oameni...

e deja a şasea oară doar anul ăsta când văd Apa Sîmbetii live, deci ce pana mea pot să mai scriu... un setlist foarte scurt, cu melodii mai rapide şi mai lente, ca de obicei... n-a fost chiar cel mai bun concert al lor, sunetul a fost destul de prost, dar asta e... cum n-am mai auzit de mult Xipe Totec de la ei, declar că Tesseract este favorita mea din ultimele setlist-uri... are tot ce-i trebuie unei piese pentru a suna atât complex cât şi agresiv...

Kistvaen n-au reuşit să mă bage în starea aia în care să pot să savura muzica lor... din două motive simple... primul este sunetul absolut infect... chitările au fost o varză totală din care nu s-a înţeles nimic iar Buvnitz nu s-a auzit nici măcar cât să-ţi dai seama că microfonul era pornit... foarte nasol... al doilea motiv este că au cântat numai piese noi, de pe albumul care încă nu există... e greu când nu ştii piesele, mai ales că au câteva melodii pe care chiar mi-era dor să le mai aud live... dar nu cu sunetul de sâmbătă...

din păcate sunetul nu avea să se îmbunătăţească pe parcurs, iar la Mediocracy a început chiar să bâzâie şi să se întrerupă complet microfonul... eu nu ascult hardcore deloc, şi nu mă aşteptam să-mi placă, mai ales că îi văzusem şi la OST vara asta şi ştiam în mare ce cântă... eh, părerile se mai schimbă... pot să declar că de data asta chiar mi-au plăcut băieţii, cu tot ghinionul lor la sunet... şi la OST li s-a întrerupt microfonul, chiar când voiau să facă faza aia despre atacurile din norvegia, şi sâmbătă microfonul a avut o viaţă a lui, mergând doar când vroia el... cu toate astea, chitările s-au auzit mult mai bine decât la Kistvaen, şi am reuşit să dau din cap serios pe câteva riff-uri ale lui Costin Chioreanu...

Venom au intrat pe scenă şi au început să cânte... cu microfonul stins o piesă întreagă... absolut jenant cum nimeni n-a fost în stare să facă ceva cu microfonul ăla o piesă întreagă... nu există alt cuvânt decât ruşine... apoi, sunetistul lor s-a plimbat tot concertul pe scenă mângâind cablul de la bass, dar degeaba... se întrerupea în draci, Cronos se uita la el mai mereu şi ăla îi făcea semn că e ok... era ok o pulă, în mama lor de incompetenţi... să chemi o formaţie care cântă de peste 30 de ani şi vine pentru prima dată în românia şi s-o pui să cânte ba cu microfonul stins, ba cu cablul de la bass întrerupt, nu atrage după sine decât foarte multă muie... incompetenţilor...

sunetul a fost foarte prost oricum... chitările aveau un distors oribil, foarte strident, de îmi rămâneau înfipte în timpane... păcat... tobele mult, mult prea tare, de se auzea premierul peste absolut tot...

melodic au fost ok, cu toate că nu prea se pupă cu ce-ascult eu, mult prea multe referinţe la satană pentru mine...

—

concluzia... o seară mult mai slabă decât prima, cu un sunet absolut infect şi multe probleme tehnice...

şi cu tot respectul şi înjurăturile pe care mi le voi primi, Sodom au fost muuult peste Venom... cu o clasă peste...

—

photo by Miluţă Flueraş...

sâmbătă a fost prima seară din festivalul Rock Legends... la arene, într-un cort mai mult sau mai puţin încălzit...

intrarea s-a făcut fix la ora de pe bilet, iar muzica a început cam o oră mai târziu, cum era de aşteptat... trebuie menţionat faptul că nu era mai nimeni la coadă, foarte puţini roacheri venind de la început... eu am ajuns pe la vreo 10 minute trecute de ora de pe bilet (18) şi am prins lejer loc pe gard, un pic lateral... tot cortul era gol...

L.O.S.T. au fost cei care au deschis, cu un sunet foarte bun... nu ştiu de ce, dar i-am văzut foarte agitaţi pe scenă chiar înainte să înceapă concertul... cu toate astea, le-a ieşit bine, un recital de şlagăre death de foarte mare angajament vitezistic, fiind presaţi de timp... nu prea a fost timp de discuţii între piese, pentru astea sunt concertele mai intime cum a fost cel de acum două săptămâni... din memorie pot să-mi amintesc c-au cântat Becoming a Lie, Independent, Rise, O Viaţă, Victims, Closure şi Ziua ce Vine... foarte posibil să mai fi uitat o piesă... înainte de O Viaţă a zis BB că pe album se aude şi o a cincea componentă a trupei, Maria... eh, nu ştiu când s-au mai numărat ultima dată, dar între timp a devenit chiar a şasea :D... şi încă ceva, tot pe O Viaţă mi se pare că cineva s-a desincronizat pentru câteva secunde pe la mijloc, ceva nu mi-a sunat bine, cred că tobele... e foarte posibil să mă înşel, dar aşa mi s-a părut...

de foarte multe ori mi se întâmplă să aud o chitară la soundcheck care să sune absolut genial şi nişte riff-uri bestiale de test, ca după aia în concert să n-am parte de nimic din alea... eh, n-a fost cazul la următoarea formaţie... NadimaČ se numesc ei şi sunt din Serbia... şi m-au lăsat efectiv wow!... nu cred că era careva pe acolo care să fi ascultat thrash metal în sârbeşte :D... băieţii ăştia au dat-o bine bine de tot... chitaristul a ţinut-o încontinuu în riff-uri de toate tipurile, iar din când în când schimba tonul complet pentru câte un solo foarte rapid... genial omul... solistul a vorbit despre război, bombardamente şi guverne înainte de fiecare melodie şi alerga pe scenă aproape încontinuu... din când în când sărea şi-n sus pe acolo de mi-era frică că cade în bot acolo... n-a făcut-o... anyway, sârbii ăştia au fost una din cele mai plăcute surprize pe care le-am avut până acum la concerte, de la trupe de deschidere de care n-auzisem niciodată...

revenim la români, la Sincarnate... din păcate, muzica lor nu prea s-a integrat în tematica serii... după energia şi riff-urile rapide de la L.O.S.T. şi NadimaČ să treci la death-doom-ul lor nu e un pas uşor de făcut şi nici unul dorit când după ei urmează Sodom... îmi plac Sincarnate, îi ascult acasă, au cântat foarte bine sâmbătă, dar nu trebuiau să cânte sâmbătă, în nici un caz chiar înaintea nemţilor...

despre Sodom se pot scrie chiar foarte puţine lucruri, nefiind o trupă foarte complexă... trei nemţi foarte aproape de 50 de ani, care cântă de 30 de ani şi care au trecut de la doom la thrash şi de la thrash la black metal şi înapoi la thrash...

au oferit un curs despre ce înseamnă şi cum se cântă thrash metal old-school, şi-au făcut-o impecabil... melodii de pe o grămadă de albume, vechi şi noi, dar toate ultra rapide... nici nu mă aşteptam să avem parte de vreo baladă de la Sodom :D

dat din cap constant, cântat pe câteva piese, simţit foarte bine... un concert ireproşabil al nemţilor...

solistul făcea dedicaţii înainte de fiecare piesă... fără vreun sens anume :D... a dedicat cover-ul Ace of Spades lui Lemmy, dar altă piesă a dedicat-o unei tipe din primul rând :D... şi a aruncat vreo zece sticle de apă şi cutii de bere în public...

din păcate nu mi-a plăcut sunetul... bass-ul a fost incredibil de tare, mai ales pe câteva piese, încât acoperea aproape complet chitara... mi-ar fi plăcut un sunet mai clar, să iasă în evidenţă fiecare acord din riff-uri, dar înţeleg că e greu să faci aşa ceva doar cu un bass şi o chitară şi să ai şi solo-uri şi alte chestii...

setlist:

In War And Pieces
Sodomy & Lust
M-16
Outbreak Of Evil
The Saw Is The Law
Proselytism Real
The Art Of Killing Poetry
I Am The War
City Of God
The Vice Of Killing
Blasphemer
Eat Me!
Agent Orange
Sodomized
Ausgebombt
Ace Of Spades (Motörhead)
Among The Weirdcong
Remember The Fallen
Bombenhagel

OST:

Sodom – Bombenhagel

—

concluzia după partea întâi a evenimentului: trupe româneşti bune, o mare surpriză din partea sârbilor şi nişte tătici ai metalului veniţi din germania care ne-au arătat cum se cântă thrash-ul... totul la doar 60 de lei... complet meritat...

—

photo by Alex Bratu...

Sodom – Gisela

—

old school german thrash metal

be there

după cum spuneam marţi, se anunţa un concert de mers la el, dar nu eram pe atunci convins dacă aveam să merg sau nu...

câteva zile mai târziu, vă pot zice cu siguranţă că m-am dus la el... şi iată ce s-a întâmplat în grotă...

Apa Sîmbetii au avut o listă de melodii aproape clasică aş zice, dar din nou lipsind epica Xipe Totec, spre nefericirea mea... fu totul bine la ei, trecut peste ceva probleme mecanice la tobă şi ceva plete ale solistului îmbârligate în cheile uneia dintre chitări... şi au zis că speră ca în primăvară să lanseze şi ei albumul ăla... pe care-l aşteptăm... au avut şi bis...

de Din Umbră nu mai auzisem până atunci, aşa că eram curios... ceva feţe cunoscute prin trupă... Mirel de la Abigail la tobe şi clăparul din Sincarnate la chitară ritmică... au zis frumos, un doom foarte melodic şi aş zice românesc, cu nişte solo-uri de chitară foarte tipice care mi-au plăcut... şi tre să remarc bass-ul care se auzea excelent şi care mi-a atras atenţia pe toată durata concertului lor... mi-au plăcut, băieţii ăştia rămân de urmărit...

comedianţii de la L.O.S.T. au zis bine de tot şi cu muzica şi cu glumele, ca de fiecare dată... le-am găsit un băiat în plus la chitară, cu o vârstă ceva sub media trupei... la OST nu era, acu a fost... au cântat (foarte bine chiar) tot albumul nou şi o piesă de pe ep-ul vechi (Ziua Ce Vine), şi piesa nouă, Independent, de două ori, cu tot cu bis... tre să recunosc că mi-a plăcut foarte mult toboşarul nou... bate bine de tot, după umila mea părere... nu ştiu dacă din cauza lui, dar câteva piese (dacă nu mai multe) au fost cântate mai rapid ca pe discuri, şi asta le-a făcut să sune foarte bine, mult mai thrash... cel puţin Ziua Ce Vine live a fost absolut demenţială, bravo băieţi...

sunetul la toate trei trupele a fost foarte bun, remarcabil pentru un subsol...

a fost o seară reuşită, în ciuda fumului de ţigară absolut insuportabil...

L.O.S.T. – Ziua Ce Vine

—

photo by Nicu Buculei