Viikate – Viina, Terva & Hauta

vineri seară, umblând nestingherit prin noul profil de facebook al lui Crivăţ de la Bucovina, am descoperit această ciudăţenie de melodie... de atunci mă obsedează teribil :D...

videoclipul este hilar, cu toate că nu înţeleg mare lucru din el... şi nici versurile n-ajută, fiind în finlandeză...

îmi place foarte mult armonia de pe toată durata melodiei... rămân de studiat aceşti necunoscuţi :)

—

iată şi o traducere corectă a versurilor:

Picior coaja de mesteacan, mesteacan coaste coaja de mesteacan
Tuonesta vortex păr rădăcini atrage
Gudron şi lemn cauzele gudron şi cluburi
Gânduri gudron tervaiset însuşi îşi dă seama

Dacă nu bautura si gudron şi îngroparea
Ajuta la descompunerea întuneric
Jăratic fading, se întunecă cenuşă
Găsi o casă ca îngheţul la sol rece
Ash dense

Deci, atunci când pădurea este responsabil pentru arat
Inconvenient zadar accidente exclusive, descompune singurătate
Deci, pădurea este responsabil pentru ceaun
Soimaamme o secundă pentru a îmbunătăţi foc şi uita

Dacă nu bautura si gudron şi îngroparea
Ajuta la descompunerea întuneric
Jăratic fading, se întunecă cenuşă
Găsi o casă ca îngheţul la sol rece
Ash dense

Bautura, gudron, şi mormântul de băuturi alcoolice şi gudron
Şi mormânt, şi lichior şi gudron şi mormântul şi Liquor
Şi gudron şi mormânt, şi lichior şi gudron şi îngroparea
Şi lichior şi gudron şi un mormânt, mormânt, mormânt!

Dacă nu bautura si gudron şi îngroparea
Ajuta la descompunerea întuneric
Jăratic fading, se întunecă cenuşă
Găsi o casă ca îngheţul la sol rece
Dacă nu bautura si gudron şi îngroparea
Ajuta la descompunerea întuneric
Jăratic fading, se întunecă cenuşă
Găsi o casă ca îngheţul la sol rece
Ash dense

m-am postat în faţă la Arene cam pe la 17:30... mă aşteptam la o coadă destul de mare, ştiind că Therion sunt destul de iubiţi la noi în ţară... acuma nu ştiu dacă motivul o fi fost că era luni seara sau că după atâtea concerte câte au avut loc anul ăsta n-a mai rămas mai nimic prin buzunarele roackerilor români, dar la ora aia coada avea o lungime impresionantă de fix 5 oameni... şi cu mine 6 dacă fac socoteala corect... părea destul de trist să rămână aşa, Therion chiar nu merită un concert cu o mână de oameni în public...

vom trece peste frigul ce s-a lăsat brusc şi care intră-n tine ca lama cuţitului în brânză atunci când stai la coadă o oră, waiting for something to happen... pe undeva aproape de ora 19 s-a dat şi drumul la acces şi ne-am îndreptat spre cort...

faptul că a fost la Arenele Romane n-are nici o relevanţă, dacă se ţinea undeva pe o câmpie era cam acelaşi lucru, că nu s-a folosit nimic din arhitectura Arenelor... s-a montat un cort înăuntru şi o scenă micuţă în cort, scenă orientată exact pe partea opusă celei deja existente la Arene... când am intrat noi primii încă era ger înăuntru, cred că atunci au dat drumul la instalaţia de încălzire... am cercetat standul cu merchendise şi am constatat că aveau cam orice tricou ţi-ai fi putut dori de la Therion... nu am văzut nici unu cu Secret of the Runes, dar presupun că aveau şi cu ăla... după ce am stat binişor să-mi aleg unul singur din cele toate pe care le-aş fi vrut, am constatat că n-am luat destui bani la mine... tipic...

am căutat şi o budă pe acolo da sincer n-am găsit-o... sunt convins că undeva trebuia să fie, că absolut oricine ştie că tot ce intră trebuie să şi iasă pe undeva şi mai ales undeva, eventually... posibil să fi fost până la intrarea în cort, da chiar n-am văzut-o dacă am trecut pe lângă ea...

şi m-am postat în primul rând la gard şi în scurt timp au început să cânte suedezii de la Loch Vostok... nu i-am ascultat niciodată înainte de concert... n-au sunat rău... un death metal progresiv şi cu ceva elemente de metalcore, două voci, sunet bun... păreau oameni cu ceva experienţă în ale cântatului (cel puţin chitaristul / vocalul)... au cântat cam 6-7 melodii şi n-au plictisit deloc... vocalul a învăţat şi două cuvinte în româneşte: “slabul“, arătând către bassist şi “grasul” indicându-se pe el însuşi :D... comic... ah, şi cu tradiţionalul “noroc” fac chiar trei cuvinte...

următorii încălzitori de atmosferă (pe lângă suflantele de aer cald) au fost norvegienii de la Leprous... necontagioşi... nu ştiu în ce stil să zic că au cântat, că nu prea am înţeles mare lucru din ce s-a întâmplat pe scenă... un fel de metal progresiv dar într-un stil propriu care mie personal nu mi-a plăcut... am mai întrebat şi câţiva prieteni după concert cum li s-au părut şi părerile au fost împărţite... unora le-au plăcut, altora nu, clar depinde de gustul fiecăruia... cert e că nu au nimic în comun cu Therion şi nu mi s-au părut cea mai inspirată trupă pe care să o iei în turneu după tine... să-i sară papionul artistului de la voce şi clape dacă vă mint...

şi cortul se umpluse... şi scena se goli...

—

de aici încolo totul s-a schimbat... Therion au intrat pe scenă la fix 21:25... formaţia prezentă pe scenă era destul de diferită faţă de ce ştiam eu... ultimul DVD pe care-l văzusem cu ei e Gothic Live din 2007... eh, fraţii Niemann au dispărut, fiind înlocuiţi de Christian Vidal la chitară şi Nalle Påhlsson la bass... de asemenea, nici toboşarul nu mai era acelaşi, Petter Karlsson fiind înlocuit şi el de Johan Koleberg... mie Karlsson mi s-a părut cel mai bun toboşar pe care l-a avut Therion şi chiar mi-a părut rău să nu-l mai regăsesc pe scenă, dar nah... trecem peste micile capricii ale lui Christofer Johnsson care refuză să cânte mai mult de câţiva ani alături de aceiaşi oameni... din fericire, pe partea vocală s-a făcut o singură schimbare, Thomas Vikström luându-i locul lui Mats Levén... de Lori Lewis ştiam deja că a rămas cu ei pentru încă un turneu, dar m-am bucurat enorm să văd că şi Katarina Lilja a rămas în trupă... eu personal le ador pe amândouă, fiecare are o voce minunată în felul ei şi e nevoie de amândouă pentru a putea cânta toate melodiile Therion... desigur, n-a lipsit nici Snowy Shaw, care ba pleacă la Dimmu Borgir, ba se întoarce în Therion, nici el nu ştie ce-i cu el...

pe Christofer Johnsson l-am recunoscut foarte greu... de la pletele lungi şi blonde la pălărie şi ochelari de soare e cale lungă :D... cam cât au cântat Sitra Ahra m-am uitat numai la el... ştiam că el e, dar nu-l recunoşteam de nici un fel... Lori Lewis a slăbit mult şi în sfârşit s-a îmbrăcat şi ea în ceva frumos, că în turneul din 2007 arăta ca naiba...

Join me to the Other Side, Nightside of the Paradise.
Sitra Ahra
Kiss the Queen of Qelipot, listen to the serpents voice:
Sitra Ahra
“Pass the gate across the line, take a step and enter Ayin”.
Sitra Ahra

pe Wine of Aluqah deja lumea se încălzise şi pe partea nebună de la sfârşitul melodiei toată lumea era cu mâinile în aer... Typhon a fost o surpriză incredibilă... una din melodiile mele preferate de la ei, cu acele riff-uri incredibil de simple dar atât de dure... pe care Snowy chiar sună bine...

The Dragon breaks the temple wall
The Flood will drown our gods
Break down the wall
And let another kingdom rise

a urmat un moment mai liniştit, cu The Perennial Sophia, singura melodie de pe Gothic Kabbalah cântată ieri seară... aici trebuia să fie Mats Levén pe scenă... duetul dintre Mats şi Katarina pe melodia asta a fost ceva incredibil în 2007... nici cu Snowy n-a sunat rău, dar între el şi Katarina parcă nu e aceeaşi conexiune... oricum, o piesă superbă... duetul de la sfârşit este magic... şi bassul în încheiere...

Shekinah, Shekinah
Eternal Sophia
Shekinah, Shekinah
Eternal Sophia

a urmat momentul lui Thomas... piesa Hellequin mi se pare că i se potriveşte ca o mănuşă, cu toată pregătirea lui în operă şi costumaţia lui de aseară... m-am bucurat să văd că şi în jurul meu oamenii cântau piesa asta şi că nu sunt singurul care a învăţat-o pe de rost de când a apărut albumul nou :)...

Harlequin
Hellequin
Trivelin
Arlecchino

a urmat unul din momentele mele preferate, o piesă de pe Secret of the Runes, un album de pe care puteau să cânte toate piesele şi tot nu era destul... Nifelheim are şi coruri, şi solo-uri de voci, de toate... o melodie pe care fiecare cântă în legea lui şi se îmbină perfect... iar refrenul heavy este ceva de urlat live în orice situaţie, cu toate că habar n-am ce zic:

Jormundgand! Nidhogg!
Jormundgand! Nidhogg!

mi-e incredibil de greu, spre imposibil, să descriu cum a sunat The Siren Of The Woods live aseară... de când a început Lori să cânte m-au trecut fiori pe şira spinării şi când a intrat şi Thomas deja nu mă mai puteam opri din lăcrimat... şi nici măcar nu e o melodie tristă... era doar perfectă, atât în compoziţie cât şi în interpretarea live... un moment memorabil în istoria concertelor, îmi va rămâne adânc întipărit în minte... şi la final, când Lori a trecut şi la pian... magnific...

Sar kissati

Voyage Of Gurdjieff (The Fourth Way) a fost din nou rupere de gâturi... so fast, so wild, yes so warm cu vocile lor în cor... genial...

Dance a sufi dance and fall into a trance
Like a Derwish you dance
Dance with Yezidis and learn their secret lore...
Voyage of Gurdjieff

cu Ljusalfheim ne-au oferit încă un moment mai liniştit să putem să ne mai revenim un pic... loved the guitar solo at the end...

Follow their light
Iit’s brighter than the sun
It makes you fly
Forever, to the sky.

a urmat un cover interesant după Dies Irae, un moment în care domnul Christian Vidal a demonstrat că merită să fie chitarist în Therion, demonstrând în acelaşi timp că între muzica clasică şi metal e o asemănare puternică, la nivel de compoziţie şi structură... nu e nevoie să mai spun că perechile de vocali au făcut o treabă minunată pe melodia asta...

Lori ne introduce următoarea melodie: “Fall deep into Void / In the black hole of Nothing“... toată lumea s-a prins de ce avea să urmeze... Ginnungagap... drumming orgasm i might say... toată lumea din trupă are un rol important de jucat pe melodia asta... mi-au lipsit tobele suplimentare în care trebuiau să bată Snowy şi Thomas, dar nu era loc pe scenă şi pentru ele... anyway, unul din momentele mele preferate din concert...

Ymer is born, fire and ice
Chaos will form, Megin will rise

a urmat Kali Yuga, Part III, şi apoi Call of Dagon pe care s-a cântat într-o veselie :D... una din cele mai melodioase piese, făcută parcă pentru Lori...

From a lonely stars
Beyond the verge of universe
A sound is echoing
Call from another world
Lights from Sirius
Will take your from Oblivion:
Dagon is here again

al doilea moment de linişte sufletească al serii a fost Clavicula Nox... imposibil de descris... niciodată nu m-aş fi gândit că o să aud în acelaşi concert şi The Siren Of The Woods şi Clavicula Nox... ziceam că dacă aud oricare din melodiile astea în concert voi fi fericit... ambele e deja prea mult, merităm oare ?

Dark horizons come close to me
And magic will be my key

intro-ul de la Enter Vril-Ya a fost întotdeauna o obsesie pentru mine... să-l auzi în concert şi să-i vezi şi expresia feţei lui Christofer când îl cântă, la fel de fericit ca şi mine când îl ascultă, e o experienţă minunată...

The Blood Of Kingu este întotdeauna una din melodiile lor preferate de cântat în concerte, nu cred că am văzut unul singur de când au lansat Sirius B încoace în care să n-o cânte... şi au şi de ce... e melodia care-mi seamănă cel mai mult cu Typhon...

Collect the blood of Kingu from the great old sea
And Arrogate the primeval waters
Inside your veins the power of the demon flow
Have you ever searched for your descent?

pe Lemuria am cântat absolut fiecare cuvânt, fiecare notă din solo-urile de chitară, totul în melodia asta fiind perfect... Lori este absolut divină pe piesa asta, am mai spus-o, vocea ei se potriveşte perfect cu armonia... dar trebuie să recunosc că Mats Levén o cântă mult mai bine decât Thomas... mult mai melodios şi cu improvizaţii personale, într-un stil care îmi plăcea foarte mult... eh, măcar de data asta Snowy şi-a amintit şi el versurile şi n-a mai păţit ca la Wacken unde lălăia aiurea şi se uita după Katarina să-l ajute...

When the sailman’s sailing away
He shows that the dream of Lemuria is true
A land lost he will find again
Hear the call from the depth of the anemone song
Do you dare to enter the ship?
Hear the call from below of an underwater world
Land of Mu is close to the stars
In the arms of the sea you will live as hypnotized

Call of Narayana, the seven-headed on
Lemuria, rise!

a urmat Abraxas, altă piesă care-i pune în valoare vocea lui Lori...

prima parte a concertului s-a încheiat cu Unguentum Sabbati, piesa cea mai dură de pe noul album... Snowy a fost principalul actor aici, dar nici celelalte voci n-au fost mai prejos în jurul lui... headbanging zdravăn s-a tras pe melodia asta... şi au dispărut în fum...

şi i-am strigat... şi i-am strigat...

au revenit pe intro-ul genial de la The Rise Of Sodom And Gomorrah, cu Snowy ţinând în mână un cap de lup purtat iî vârful unei suliţe, stindardul dacilor... nu e nevoie să mai zic ce nebunie a fost în public pe melodia asta, de la început şi până la final, an all-time favourite a tuturor fanilor... e chiar prima piesă pe care am ascultat-o vreodată de la ei :D

sfârşitul a fost o explozie de energie din partea tuturor... nu ştiu prin spate cum a fost, dar în primul rând s-a sărit în sus şi s-a cântat ca în cor... To Mega Therion, cu ce altceva puteau să încheie... nimic nu mai rămâne de dorit după ce cânţi şi melodia împreună cu ei...

The world will burn by Soraths flame
And through the solar sign proclaim

şi când coboară domnul Christofer Johnsson de pe scenă şi vine şi-ţi strânge mâna, ce poţi să-ţi doreşti mai mult ?

—

un sunet foarte bun, o scenă decorată perfect, nişte solişti incredibili şi un geniu al muzicii care este Christofer Johnsson... ador orice înseamnă Therion, nu îi văzusem live niciodată şi tot ce s-a întâmplat aseară îmi confirmă tot respectul pe care l-am avut pentru ei, de când am ascultat prima piesă de la ei şi până în momentul în care scriu rândurile astea...

o organizare absolut impecabilă (Promusic Prod. & Events şi Maximum Rock), fără absolut nimic de care să pot să ma iau... Therion au intrat pe scenă în minutul la care ziceau că or să intre, au cântat cu un sunet impecabil şi s-au dat jos de pe scenă după două ore şi 10 minute de magie... au adus până şi paramedici la concert... totul supervizat foarte discret de Blackhawk Security...

Rammstein au făcut cel mai bun show pe care l-am văzut vreodată, dar Therion au cântat... cel mai bun concert al anului...

singurul lucru pe care îl pot reproşa e că a avut un final...

—

fotografia cu Christofer Johnsson de mai sus exprimă cât se poate de bine cât de minunat s-a simţit şi el aseară, un cadru absolut fantastic al domnişoarei Cerok...

cu ocazia concertului de mâine, vreau să îmi exprim părerea subiectivă legată de ultimul album Therion... din start trebuie să reamintesc că Therion sunt una din formaţiile mele preferate care au reuşit să fie constant în playlist-urile mele de-a lungul a destui ani...

Sitra Ahra (melodia) este decentă, dar un pic cam în afara stilului lor... riff-urile de chitară pe refren sunt bunicele, dar melodia pe strofe lipseşte cu desăvârşire şi nici nu-mi place vocea duduii... cel mai mult îmi place momentul de la minutul 3:20 (varianta album, cu tot cu intro concatenat în melodie), când Snowy bagă un “Arghhhh” peste o chitară şi totul e într-o mare rupere de ritm... i very much like that part :D

Kings of Edom este una din melodiile mele preferate de pe album... cu pianul magnific de la început, intrarea demenţială a lui Thomas imediat după aia, şi tot epicul melodiei care se întinde pe aproape 9 minute... partea a doua a melodiei, care începe la minutul 4:30 este foarte aproape de ce cântau Therion pe Deggial sau Vovin şi îmi place foarte foarte mult...

Unguentum Sabbati este melodia heavy metal a albumului, cântată desigur de Snowy... şi asta îmi place foarte mult, cu toate că nu prea sună a Therion... i like the Phantom of the Opera rip-off at the end :)

Land of Canaan este a doua melodie epică a albumului, şi categoric preferata mea... pe care regăsesc din nou elemente de pe Deggial... melodia asta trece prin atâtea schimbări de ritm că nu mai ştii pe ce lume eşti... la 1:53 bagă rifful ăla nebun de chitară, ca la 2:13 să urmeze partea mai acustică de harmonică... şi nu ştiu cum naibii merg atât de bine concatenate :D... cel mai mult îmi place partea melodiei care începe la minutul 8, cu incredibilele linii melodice ale sopranei... gotta love that... şi sfârşitul în forţă...

Hellequin este melodia catchy a albumului, o operă metalică în toată regula... a little weird but i like it very much... dacă nu erau epicele alea două de mai sus, categoric asta era melodia mea preferată de pe album... generatoare sigură de obsesie...

din 2012 nu înţeleg mare lucru, nu m-a prins de nici un fel, dar are un solo de chitară bunicel la final...

Cú Chulainn parcă e o melodie scoasă de pe Sirius B, cu aceleaşi coruri, acelaşi gen de riff şi în general acelaşi sound... i like it...

exact acelaşi lucru pot spune şi despre Kali Yuga, Part III (primele părţi chiar fiind pe Sirius B), cu avantajul că asta are nişte părţi de voce şi riff-uri mult mai heavy, mai puternice... i like it better :D

despre The Shells Are Open pot spune doar wtf ?... funny cu începutul ăla fără nici o noimă, dar mă pierde total pe parcurs... nu reţin nimic din ea...

Din este aproape trash metal, cu riff-urile alea rapide şi growls-urile lui Snowy... îmi place, dar este una din cele mai simple melodii ale lor... merge de air-guitar, de dat din cap, dar n-are nimic special...

Children Of The Stone: After The Inquisition este an outro ballad, care se vrea ceva în genul a Clavicula Nox, dar care nu este nici pe departe ceva la fel de genial...

—

deci, ca să rezum, Therion au reuşit să scoată încă un album foarte bun, la fel cum o fac de vreo 10 albume încoace... e incredibil cum pot să-şi schimbe stilul de la album la album şi totuşi să-mi placă toate... tot respectul domnule Johnsson (am mai scris asta de foarte multe ori)...

deci top 3 melodii ar fi:

• Land of Canaan
• Kings of Edom
• Hellequin

şi cu menţiunile următoare care trebuie ascultate:

• Unguentum Sabbati
• Kali Yuga, Part III
• Sitra Ahra

—

Therion – Hellequin

Harlequin
Hellequin
Trivelin
Arlecchino

I’m harlequin
Take off the mask
In the feast of the night
I’m going to appear
Dancing with you in the labyrinth
All through the night
In the wild hunt
And chasing your fear

I am a Devil in Hell
Dante could tell
I am one of thirtheen

Harlequin, jester of Hell

I am the hellequin
My mask is red and black
(I’m) The sneaking devil
The emissary
I bring you to the play
Into the masquerade.
I am the devil.
I am the winter dream.

ieri seară s-a strâns toată rockărimea din bucureşti în cage club pentru o seară şi o noapte de vis... un afiş plin de trupe şi aniversări... dar las asta pentru final...

să-i zicem de muzică, că de asta ne-am dus majoritatea acolo... acum două săptămâni tot în cage au cântat Gothic şi am rămas cu un gust foarte amar din cauza sunetului infect din seara aia şi speram din tot sufletul să se audă altfel de data asta, că ar fi păcat rău de tot ca şi în seara asta sunetul să strice tot cheful nostru şi al trupelor... câteodată, dar foarte rar, speranţele nu sunt în van... aseară s-a folosit o cu totul altă instalaţie de sunet şi mixaj, iar diferenţa dintre calitatea sunetului de aseară şi de acum două săptămâni e colosală... bravo băi... o singură chestie a fost ciudată la sunet, nu ştiu dacă doar eu am simţit-o, dar dacă stăteai pe aceeaşi orientare cu boxele (deci cu urechea spre ele), vocea era foarte deranjantă, peste nivelul la care apare discomfort... e foarte posibil să fi fost doar eu mai sensibil aseară, după atâtea concerte la rând, dar am impresia că am mai văzut pe câţiva în faţa boxelor care îşi acopereau urechile cu mâinile... şi e ciudat că efectul apărea numai pe voce, chitările şi chiar tobele n-aveau nici un efect... soluţia era ori să te orientezi cumva ori mai în spate ori mai în faţă, către scenă, ori să te roteşti cu nasul către boxe...

aoleo ce plictiseală am scris mai sus... să-i zicem naibii şi de trupe odată:

primii care au cântat au fost Negative Core Project, nişte băieţi pe care eu am reuşit cumva să-i ratez de fiecare dată până acum, mai ales la OST când au cântat vineri şi eu am ajuns sâmbătă... am avut o surpriză ciudată, când am intrat în club ei tocmai ce începeau să cânte şi aveam impresia că intră Tiarra pe scenă... Tudor la chitară, Gabi la tobe şi Adi la bass, toţi din Tiarra... ce-au cântat a fost complet altceva, ceea ce mi se pare normal... de ce ai activa în două trupe distincte care cântă exact acelaşi gen de muzică ? Negative Core au cântat un death metal mai spre speed metal, care suna destul de bine, dacă eşti fan al genului... eu pot să zic că nu prea aş asculta aşa de bună voie ce au cântat ei aseară, dar pot să apreciez că au făcut-o bine... mi-a plăcut ultima melodie pe care au cântat-o, parcă Symbolic îi zicea... şi a fost şi un cover interesant la Roots, Bloody Roots, versiunea fără Pavarotti :D... vocalul are ceva growls în el...

următorii pe scenă, Abigail... având în vedere că în ultima vreme pe la concerte am stat numai cu Mihu, Răzvan şi Nadia unii ar putea spune că o să zic numai de bine despre Abigail no matter what, că doar suntem prieteni... eh, acei unii nu mă cunosc deloc... poate să fie şi mama pe scenă, dacă nu mi-a plăcut ceva eu tot voi spune, pentru că mi se pare normal ca pe lângă laude să existe şi criticile constructive... numai din laude e greu ca o trupă să-şi corecteze probleme pe care le are... criticile îi pot ajuta foarte mult...

acuma, cine mă citeşte (oare, o mai fi vreunu) ştie că un lucru care nu-mi place în concerte este să aud instrumente de pe bandă... aseară Abigail n-a putut să vină în formula completă, toboşarul având treburi în afara ţării... deci tobele au fost de pe bandă... asta m-ar fi putut enerva teribil dacă Răzvan n-ar fi avut o idee genială, o găselniţă care a făcut concertul chiar mai interesant... toboşarul a participat la concert... filmat în studio, în spatele tobelor, interpretând toate melodiile din setlist şi videoproiectat pe scenă... aşa da, aşa salvezi o situaţie care putea compromite tot concertul... şi pe lângă toboşar, între melodii au fost întreţesute şi câteva texte legate de mesajele transmise de respectivele piese... “we are all masks...”

trupa a sunat bine, respectul pentru Mihu mi l-am declarat sincer încă de la OST din vară pe când nici măcar nu-l cunoşteam... Răzvan a zis că “noi cântăm doom metal... credem“... cred că da... au reuşit să creeze atmosfera tipică şi interpretarea a fost foarte bună... mi-au plăcut două melodii în mod special... Moon Cathedral care este o melodie nouă, sper că am reţinut bine numele, şi probabil una din cele mai vechi melodii ale lor, Sonet... pe Sonet Mihu a fost absolut genial, părţile clean de pe refren “trebuia să te pierd, să reînvăţ să fiu” au sunat perfect, bravo băi... el zice că habar n-are cum a sunat, că nu s-a auzit deloc în monitoarele de pe scenă şi îi era frică să nu fi făcut praf melodia, dar n-a fost cazul... eu zic că dacă i-a ieşit aşa bine când nu s-a auzit deloc, de acum încolo să cânte cu dopuri în urechi :D...

critici la Abigail ? probleme la chitara lui Fenrir pe o melodie, o greşeală de gramatică a limbii engleze pe  o frază din proiecţie şi un setlist mult prea scurt... când am intrat şi noi bine în starea doom, au terminat de cântat... şi că n-au cântat Bitterness / Tears asta ştiam de înainte, a zis Răzvan că au trebui să-şi adapteze setlistul să corespundă (cât de cât) cu ce cântau şi ceilalţi... data viitoare mi s-a promis :)

— atenţie, urmează conţinut vulgar :D

la Truda a fost rupere de pulă... la propriu... să dea dracii dacă sunt sănătoşi la cap oamenii ăştia... discursuri anarhiste, băgări de pulă în cocalari şi biblie, un pogo general şi multă, multă demenţă... mie unul mi s-a părut că Truda au sunt foarte bine instrumental, au fost nişte riff-uri pe acolo care mi-au plăcut şi erau executate foarte bine... din păcate vocea nu prea s-a auzit, din versuri nu prea s-a înţeles nimic în afară de pulă şi alte organe, iar media de vârstă a publicului a fost pe undeva la 14 ani (vorbele lui Mihu)... :D... când a intrat popa ăla pe scenă m-a apucat tot râsul... cât de nebun era cu crucea aia în mână, cum făcea plecăciunile cu ea... dement... şi când a făcut dive şi era purtat pe deasupra tuturor, îmbrăcat numai în sutană... nici nu vreau să ştiu pe ce puneau mâna ăia din public, cum am zis, rupere de pulă la propriu... nebunia maximă a fost la Violu’ de la ora 5 unde Fotzey s-a dus în mijlocul publicului şi a zis ceva de genu: “baaah... când ajung la partea cu NU MAI E PIZDĂ-N SAAAAAT vreau să fie nebunie generală baah... nu pleacă nimeni întreg acasă, clar ?“... cam asta a fost Truda, o caterincă maximă şi nimic serios... cam exageraţi cu înjurăturile, dar scria clar pe tricou: “Noi suntem Truda şi ne doare în pulă !“... ziceam de chitări că s-au auzit destul de bine... eh, la voce a fost nasol... au avut o grămadă de microfonii, pe toate melodiile...

— atenţie, urmează conţinut subiectiv :)

cât au cântat Truda m-am retras undeva departe de scenă şi de nebunii din public, dar imediat ce au terminat de cântat s-a golit complet zona din faţa scenei, motiv de bucurie pentru mine care m-am postat fix în junghiu monitorului lui Luparul, cum zice Blonda “sub nasul lui“... concertul Bucovina a fost ceva fantastic pentru mine... nu mai ţin minte când am cântat atât de mult încontinuu, cred că am repetat cu ei absolut fiecare vers de pe fiecare melodie, mai puţin alea instrumentale, dar nici air-ghitara n-avea viaţă uşoară... am fost fericit să fiu înconjurat de câţiva oameni care cântau şi ei versurile şi mi-au demonstrat că nu sunt singurul nebun care adoră trupa asta... setlist-ul a fost impecabil, încerc să recreez din minte ordinea melodiilor... ştiu sigur că au început cu una din piesele noi, Mestecăniş... ah da, în seara asta ei de fapt şi-au lansat noul EP, intitulat Duh... Mestecăniş este singura piesă nouă în care Crivăţ cântă majoritatea versurilor, deci e cea mai death-metal dintre toate... eu ador vocea lui Luparul, dar parcă şi părţile lui Crivăţ au rostul lor... poate pe album o cânta mai mult... a urmat Bucovina, Inima Mea, piesa care îmi place cel mai puţin de la ei, de altfel singura pe care n-aş trage-o pe cd-ul de luat pe lună... Valea Plângerii, acel instrumental cu influenţe tipice Metallica a deschis calea către melodiile vechi... Luna Preste Vârfuri a rupt recordul de voci care o cântau, aşa cum era de aşteptat... când am auzit intro-ul de chitară de la Sunt Munţi Şi Păduri a lui Crivăţ am rămas stană de piatră... mai ales că ampliful în care era legat el era amplif pe lămpi şi suna demenţial de bine... ca şi la OST, melodia pe care am rupt rândurile a fost Năpraznica Goană... cred că am şi rupt o coardă de la air-ghitară, da ce mai contează... Straşnic Neamul Meu este trademark-ul lor şi toată lumea o cântă împreună cu Crivăţ, cu mâinile către cer, sculând din morţi, straşnic neamul lor :)... încă o melodie instrumentală, de pe EP, Vuiet De Negru Izvor... încă câteva melodii noi, Sub Piatra Doamnei, melodie pe care n-au băgat-o pe EP, dar sună foarte bine şi va apărea pe album, şi Duh, pe care nu o mai auzisem până aseară dar mi-a plăcut instant... o surpriză absolut genială a fost Vinterdøden... chiar săptămâna trecută am avut o mică obsesie cu melodia asta, dar nu credeam că o cântă în concerte, fiind în limba norvegiană... o fost rupere mare, cea mai dură melodie din tot setlist-ul... i loved it :D... la final au cântat încă o piesă nouă, Straja, o preluare după o piesă populară anonimă... o ştiam de înainte, au mai cântat-o în concerte înainte şi o găsisem pe youtube, dar s-o auzi live şi s-o cânţi împreună cu ei este complet altceva... minunat... s-au întors la bis şi au mai cântat încă o dată Straşnic Neamul Meu şi Luna Preste Vârfuri, melodie cerută insistent de o grămadă de lume...

şi ca o surpriză pentru aniversaţi, au încheiat cu un Mulţi Ani Trăiască interpretat în stilul propriu Bucovina, absolut genial... (de fapt se pare că ceea ce au cântat era Corul Vânătorilor al lui Carl Maria von Weber)... asta era de neratat... de fapt tot concertul era de neratat... cred că au fost aproape două ore de cântare... nu mai ţin minte exact când au început să cânte, dar când au ieşit de pe scenă era trecut bine de ora 1...

am şi pentru ei câteva critici mici... clăparul a fost un pic cam din alt film pe Luna Preste Vârfuri, aproape strident în unele puncte... sincer, cred că ar fi sunat mai bine fără el... sunt şi unele pasaje în care ai nevoie de clape, dar pe melodia aia a fost un pic cam aiurea... şi nu e doar părerea mea.. de asemenea, pe Năpraznica Goană mi s-a părut (dar aici e posibil să mă înşel, că eram cu capul în toate direcţiile, dar nici una ortodoxă) că pe la început au luat-o un pic cam haotic, nu erau sincronizaţi cu tobele, dar s-au redresat repede...

şi am descoperit un alt bassist pe scenă, un tip care mi se pare că se integrează mai bine în trupă decât o făcea Becks, care părea mult prea nepăsător, cel puţin aşa îmi păruse la OST... mult succes în formula asta...

după concert eram absolut terminat fizic, dar într-o stare de sinceră fericire şi nu puteam să-mi şterg zâmbetul de pe faţă... mă uitam spre scenă şi nu-mi dădeam seama dacă a fost real sau mi s-a părut mie... fantastic cât de mult pot să-mi placă oamenii ăştia... tot respectul meu...

OST:

Bucovina – Vinterdøden

Bucovina – Straja

Cântă cucul bată-l vina, de răsună Bucovina
Cântă cucul bată-l vina, de răsună Bucovina
Cântă cucu-ntr-un brăduţ, de răsună-n Cernăuţi
Cântă cucu-n Cernăuţi, de s-aude-n Rădăuţi.

Bucovină, plai cu flori, unde sunt ai tăi feciori ?
Bucovină, plai cu flori, unde sunt ai tăi feciori ?
Fost-au duşi în altă ţară, dar se-ntorc la primăvară
Şi ’napoi când or veni, tot pe tine te-or iubi.

Munţilor cu creasta rară, nu lăsaţi straja să piară!
Munţilor cu creasta rară, nu lăsaţi straja să piară!
Dacă piară straja voastră, va pieri şi ţara noastră
De trăieşte straja voastră, va trăi şi ţara noastră.

noul EP, Duh, sună demenţial de bine... e mixat şi masterat în suedia, de către Dan Swano şi asta se vede... pot să declar lejer că e cd-ul care sună cel mai curat şi mai profesional din câte s-au lansat în românia până acum... nu pot să sper decât că tot albumul nou va fi mixat în suedia... vom vedea...

—

am mai stat un pic să văd cam ce cântă şi Altar, dar n-am rezistat mai mult de trei melodii... n-am înţeles nimic din stilul lor şi nu puteam să ascult aşa ceva când în cap îmi răsunau Bucovina... aşa că am plecat...

—

deci cine sunt aniversaţii ?

Stay Metal Forever, adicătelea Sorin şi Alberta Turcu (o familie fericită) care împlineşte doi ani de la înfiinţare... ei sunt motivul pentru care al vostru Gheorghe o arde non-stop pe la concerte în ultima vreme, ei sunt cei care organizează toate concertele astea şi care promovează trupele româneşti de metale grele... tot respectul şi la mulţi ani...

Blackhawk Security, firma de pază a lui Andrei Irode şi a Nebelhexei împlineşte de asemenea un an şi le urăm şi lor un la mulţi ani... cum a zis-o Fotzey de la Truda: “la mulţi ani băi, să ne apere de cocalari şi de ţigani“... nu poţi să compari un concert la care paza e asigurată de Blackhawk cu unul la care sunt angajaţi BGS... e complet altceva...

—

mulţumesc pentru poză domnişoarei Cerok Veywadh (ignoraţi numele din poză, acel nume este renegat)... nu ştiu ce s-a întâmplat cu Miluţă, dar la Bucovina s-a dus acasă, se pare din motive de integritate corporală... Fotzey a zis-o clar: “de aici nu pleacă nimeni întreg“...

Scott Pilgrim vs. The World

mi-e greu să încep să scriu acest post... vedeţi ce scrie pe poster ? “an epic of epic epicness“... ei, e cam adevărat :D

nici nu pot să încerc să descriu cât de genial este acest film, de la prima secundă şi până la ultima...

este incredibil de inteligent realizat şi foarte original, aproape fiecare parte din el aduce ceva nou, ce n-am mai văzut în nici un alt film... dacă ar fi să justific nota de 10 curat pe care o dau filmului ăsta, atunci originalitatea ar fi principalul motiv...

regie, editare şi cinematografie, absolut perfecte... şi n-a fost uşor... filmul trece prin atâtea chestii, îmbină atâtea lucruri încât e greu de crezut că nu s-a muncit pe rupte la el... şi cu ce rezultat... regizorul este acelaşi care a făcut şi Hot Fuzz, alt film foarte bun... diferenţa este că Hot Fuzz este o comedie inteligentă la care am râs în hohote, pe când aici nu am râs în hohote decât în câteva locuri izolate, dar am zâmbit constant pe tot parcursul lui şi au fost destule momente la care am rămas “wow“...

este absolut genial că şi ăsta şi Hot Fuzz sunt foarte originale şi într-un stil aparte, dar nu seamănă aproape deloc între ele :D... asta este o bilă foarte albă pentru regizor care nu s-a limitat atunci când a făcut ceva genial şi n-a încercat să repete identic ce-a făcut prima dată, ci a încercat ceva cu totul noi şi i-a ieşit şi mai genial...

actorii sunt făcuţi pentru filmul ăsta... unii drăguţi, alţii idioţi, cretini, fantastici, monştrii, lesbience, caractere din jocuri pe calculator, japonezi, chinezi, homosexuali, pistruiaţi, blonde, roşcate, albastre, roz, galbene, verzi, vegetarieni, rockeri, indieni... absolut de toate...

nu este absolut nimic care să nu-mi fi plăcut în film... nimic... nici o scenă pe care s-o fi scos că era de umplutură, nici o frază pe care aş fi schimbat-o, nimic... este absolut perfect...

coloana sonoră completează totul într-un mod ideal, cu toate că nu iese în evidenţă decât acolo unde trebuie, dar există peste tot... duelul chitărilor bass a fost bestial :D... nu mă aşteptam să văd aşa ceva vreodată în vreun film...

nu văd cum ar fi putut să fie mai bun de atât...

cred că majoritatea persoanelor peste 40 de ani l-ar considera cel mai prost film din istorie :D...

iete minunăţie de trailer (l-am văzut de 15 ori, după ce-am văzut filmul şi încă mă mai uit din când în când la el :D:D:D):

filmul anului 2010... kicks Kick-Ass’s ass :D... nu e chiar aşa, dar nu puteam să nu scriu chestia asta, am râs prea mult când am gândit-o :D

nota 10

—

cum se face că am văzut o grămadă de filme proaste la rând, aproape o lună întreagă, şi două zile ala rând am nimerit două filme care mi-au plăcut super mult ??? where is the balance in the world ?