joia trecută la concertul Apotheosis din El Comandante Primer

by Alex Bratu

partea a doua a trilogiei, duminică seara, tot în Ageless...

după o întârziere de o oră, An Theos au început să ne bucure urechile... băieţii au sunat foarte bine şi au făcut o impresie foarte bună, mai bună decât ultima (şi prima) dată când i-am văzut, cu toate că şi atunci mi-au plăcut... dar acum au sunat şi mai legat, şi mai heavy... cu Gomez la tobe formaţia e completă şi sună bine de tot... numai bine, foarte frumos...

Carpatica au făcut şi ei ceva schimbări prin trupă, prezentând doi chitarişti pe scenă, lucru întotdeauna îmbucurător... şi ei au dat bine, heavy şi legat, cu toate că vioara nu s-a auzit deloc... pe setlist-ul lor scria cam:

Chemare
Nedea Cetate
Tainele Uitate
Tăierea Viei
a9 (care vine de la „aia nouă”? :) )
Adormit În Munţi
Legea Străbună

la Ashaena se strânsese deja multă oboseală şi i-am privit mai liniştit, din spate... a fost prima dată când i-am văzut, iar prima impresie a fost că sunt cam ok, dar nu m-au prins cu nimic încă... tre să ascult şi ceva de studio înainte să zic cu certitudine dacă chiar nu merită...

sâmbătă am început cu mari speranţe trilogia de nopţi pline de metale din weekend-ul ăsta... m-am întâlnit cu destulă lume pe care nu o mai văzusem de foarte mult timp pe la concerte şi am dat din cap pe piese pe care le ascultam acum 10 ani în disperare...

L.O.S.T. au dat unul clasic fără pierdere de vreme dar şi fără chitara solo, dar suplinită bine de B.B... au fost scurţi şi la obiectul metalic, dar bine de tot, unul din cele mai aşezate concerte ale lor... frumos... tot aştept să mai bage Clipa în concerte, dar se pare că nu vor... totuşi au zis cam aşa:

From Nothing To Everything
Becoming A Lie
O Viaţă
Victims
Independent
Remains of Pain
Closure
Rise
Ziua Ce Vine

Abigail au zis şi ei foarte bine, mai mult piese de pe ultimul EP şi mai nimic vechi, în afară de clasicul Kogaion... foarte interesant R cu dispozitivul lui electrostatico-rezonant care a fost chiar de efect şi s-a încadrat perfect în muzica Abigail... pe setlistul lor scria:

Intro / Dark Days Are Coming
Mirror / A Room Without Windows
Astral Sleep
Roswell 47 (Hypocrisy)
Sweet Cruelty
Shades Of A Distant Light
a new song 
Kogaion 

şi acum a venit momentul... Gothic sunt cea mai veche formaţie românească pe care o ascult şi încă îmi place la fel de mult ca acum 10 ani când am dat prima dată peste melodii ca The Flying sau Charges şi le ascultam încontinuu pe repeat... trupa s-a schimbat mult de atunci, dar nu neapărat în rău...

băieţii au cântat exemplar sâmbătă seara, piese noi şi vechi, într-un mod absolut perfect, de la riff-uri heavy până la solo-uri absolut ameţitoare... în 2006 i-am văzut cu Emil în concert, şi am rămas wow atunci la solo-urile lui, dar noul chitarist nu e cu nimic mai prejos decât Emil... o trupă mare are nevoie de un chitarist virtuos, iar ei îl au...

Alin a fost prietenos şi amuzant, ca de obicei... n-o să uit niciodată faza de la concertul din 2006 când s-a urcat pe scena din Utopia şi a zis că un nobody de la uşă nu-l lăsa să intre, la care unul din public urlă: „muie nobody!”... acuma a dat o sticlă de ţuică de maramureş în public şi zice: „după concert să nu plecaţi... unde vă duceţi ? acasă ? în centrul vechi ca cocalarii ? staţi aici... mai o ţuică, mai pula mea...” :D

Gothic au câştigat anul ăsta finala naţională către Wacken şi o merită pe deplin...

—

la Grimegod n-am rezistat decât două melodii... după ce-am căscat de mai multe ori decât am clipit am zis că n-are nici un rost să-mi diluez toată starea de spirit în care m-au băgat Gothic cu ei...

—

cea mai faină seară de metale de anul ăsta... pentru mine Gothic sunt aproape cea mai bună trupă din România, la egalitate cu Bucovina... să trăiască...

fain Titus cu concursul şi extragerile lui... am câştigat un cd Abigail cu autografe... de efect :)

duminica trecută a fost concertul Apocalyptica... aceeaşi trupă, aceeaşi locaţie, 6 ani mai târziu...

lucrurile totuşi au stat diferit...

prima trupă, Changing Skins... o plictiseală totală, aş dori să nu-i mai văd sau aud niciodată... n-au nici o treabă cu metalele...

pe White Walls îi mai văzusem anul trecut în deschidere la Blind Guardian, şi nu mi-au plăcut atunci... acum nu ştiu, o fi din cauza antitezei cu ăştia de înainte, o fi din cauză că au schimbat ceva trupă, nu ştiu, dar de data asta mi-au sunat mult mai bine şi chiar au fost piese care mi-au plăcut sincer... băieţii revin pe lista albă...

Apocalyptica nu mai e ce-a fost... din 5 au rămas 4, unul din violonişti (tipul care stătea mereu pe scaun şi nu se pletoşea) părăsind formaţia anul trecut cred... nici compoziţiile nu mai sunt ce-au fost, piesele noi fiind mult mai comerciale decât un Path sau un Somewhere Around Nothing de pe vremuri... păcat... prea puţine cover-uri... nu Seeman, nu Fade to Black, nu One... momentele bune au fost pe Inquisition Symphony, Seek and Destroy şi Master of Puppets, desigur... în afara ăstora m-am cam plictisit... păcat...

—

photo by Miluţă Flueraş...

sâmbătă seara, metale în grill pub... concurs spre ajungere la Wacken, semifinală... nici o trupă n-a cântat mai mult de 30 de minute...

Bolthard au dat-o bine, atât cât a permis clubul şi sunetul din el... au zis un The Sphere foarte bine şi au primit cele mai multe voturi în final... bravo lor...

Cap de Craniu... deci nu... nu, nu, nu...

L.O.S.T. au început cu o piesă nouă, From Nothing To Everything... ţin minte că au mai băgat O Viaţă, Closure, Independent, Remains of Pain şi Ziua Ce Vine... bun, bun...

Monarchy tocmai îşi lansaseră albumul de debut cu o seară înainte, deci trebuiau să fie în formă... şi-au fost... m-au convins să-mi cumpăr albumul şi nu regret, o să scriu zilele următoare şi despre el... Feeding The Beast e o piesă bună de tot...