so... Bucium în club Suburbia, vineri seara... (îmi cer scuze pentru întârziere, dar iar sunt cu timpul pe zero...)

prima dată când am auzit de Bucium a fost în 2006, când mi-am luat biletul la Apocalyptica şi la trupele din deschidere erau trecute Magica şi Bucium... de Magica ştiam deja dar de ceilalţi nu auzisem niciodată până atunci... curios, am dat cu goagălu după ei şi am găsit doar două melodii: Mioriţa şi Războieni, care se întrerupea din când în când şi o duduie mă anunţa în difuzoare că ascult melodia Războieni de pe noul album Bucium care va fi lansat anul acela... oricât de enervant era mesajul care se repeta încontinuu, am ascultat melodia aia câteva zile în şir... Războieni a fost pentru mine prima melodie care m-a făcut să mă reîndrăgostesc de muzica românească pe care o abandonasem complet de ceva vreme... în continuare rămâne în top5 melodii româneşti pentru mine... va rămâne mereu...

Bucium – Războieni

cealaltă melodie era un fel de baladă instrumentală, cu foarte mare accent pe solo-uri de vioară... mi s-a părut foarte interesantă, cu toate că mult mai lentă decât Războieni... so, după ce-am ascultat astea m-am dus foarte fericit la concertul din 2006, ştiind că îmi vor plăcea toate trei trupele care vor urca pe scenă...

şi aşa a fost... Bucium s-au descurcat binişor în ziua aia... sunetul a fost relativ prost, au cântat doar trei sau patru melodii dar mi-au plăcut... două tipe drăguţe jucau cu arcuşele frenetic pe viori, o matahală de om rupea tobele în două şi un tip carismatic saluta budapesta de la microfon... cam asta ţin minte de atunci...

albumul nu s-a lansat în anul acela... pe site-ul lor tot ziceau că iese, dar n-a ieşit... într-un final l-au scos prin 2008, şi s-a organizat un concurs pe Metalfan, pe care l-am şi câştigat :D... that was funny... dar cd-ul nu l-am primit niciodată, pe motiv că s-a pierdut prin poştă şi rămăsese să mă duc eu la ei să-l ridic personal... n-am mai fost, c-am uitat... my bad...

am vrut să merg la concertul de lansare al albumul din 2008, la Muzeul Ţăranului Român, dar n-am ajuns... am citit o cronică după concert (nu mai ştiu pe care site, dar era oficial oricum) care zicea că băieţii nu s-au descurcat deloc bine, sunet prost, melodii slabe şi neinspirate, o mare pierdere de vreme... m-am mirat eu, cum să fie aşa, dar am zis ok, s-or fi prostit săracii pe parcurs... bine că n-am fost mi-am zis...

când am auzit săptămâna trecută că vor susţine un nou concert în Bucureşti, am stat mult pe gânduri dacă să merg sau nu... îmi tot aminteam ce cronica ăluia din 2008... dar am găsit iar Războieni pe hard şi am mai ascultat-o o dată... decizia  care a urmat a fost simplă :)...

am avut o surpriză mare când a început concertul... una din fetele de la vioară pe care mi le aminteam eu din 2006 s-a metamorfozat într-un tip înalt cu părul lung... primul lucru pe care l-am gândit a fost dacă tipu ăsta o să facă praf începutul de la Războieni sau o să-l cânte mai bine...

prima melodie a început cu Andi la chitară acustică, o melodie mai liniştită, n-aş putea să zic cum se numeşte... a urmat apoi o melodie de pe album, pe care iar mi-o aminteam din 2006... decentă, dar care nu m-a impresionat... înainte de următoarea melodie, Andi a şoptit ceva în microfon: “iar acum, Mihai va introduce piesa Războieni“... au urmat primele 8 minute de magie din seara aia... Mihai, metamorfozatul menţionat mai devreme, s-a descurcat perfect cu începutul... tobele lui Adi complementau perfect din când în când sunetul magic al viorii... iar când au intrat în joc bassul, chitara şi a doua vioară, am simţit fiorul pe care îl aştept de la fiecare concert... am cântat şi urlat (după caz) fiecare vers, cu cea mai mare poftă... m-am dezlănţuit complet, cum n-am mai făcut-o anul ăsta decât pe Kill With Power la Manowar şi pe Încă o Luptă la Trooper...

Dan, bassistul, a fost într-o stare de spirit foarte bună şi a glumit cu noi, prezentând trupa ca Bucovina... n-a durat mult până când s-a auzit din spate cineva urlând “straşnic neamul meu !” :)... din punct de vedere al bassului, există trei tipuri de formaţii pe lumea asta: cele care n-au o linie de bass, adică jegurile gen rnb, cele care au un bass care se aude subtil, la locul lui acolo, şi cele la care bassul se distinge foarte clar... fără discuţie Bucium face parte din ultima categorie, bassul lui Dan, cu cinci corzi, fiind foarte “in your face”, ceea ce mie îmi place la nebunie... şi lui îi place... trebuia doar să te uiţi la faţa lui când cânta refrenele de pe Morgana... îi plăcea la nebunie...

al doilea moment de magie al serii a fost Sorbul Apelor... Andi s-a simţit foarte bine cântând melodia asta... expresia de pe faţa lui s-a schimbat brusc când a început să cânte partea de chitară tipică heavy metal-ului de la început... la fel şi a mea :D... iar toată partea instrumentală din a doua jumătate a melodiei a fost superbă... nici nu ştiam unde să mă uit... la Andi care cânta solo-urile la chitară, la Dan care vibra toată scena cu bassul, la cele două viori care munceau într-o notă comună sau la Adi care rupea tobele alea în două...

au mai cântat Maria Doamna, Colindul Cerbului, Zalmoxe şi două piese de pe noul album care o să iasă în curând, Sus la Cheia Raiului şi Mirel Tinerel... toate astea au fost decente, dar nu mi-au plăcut în mod special... Colindul Cerbului e interesant pentru linia de tobe şi Maria Doamna părea să le placă cel mai mult celorlalţi din jurul meu... weird...

Andi a prezentat următoarele melodii: “Mioriţa, urmată apoi de un moment scurt, Rovine“... mi-a făcut mare plăcere să aflu că n-au uitat de Mioriţa pe care o descoperisem eu aiurea prin 2006 şi că o vor include pe noul album... şi a sunat foarte bine live, viorile făcând diferenţa aici...

n-am înţeles de ce Alexandra nu zâmbeşte niciodată :D... Dan râdea în hohote între melodii, Adi interacţiona cu noi din spate mereu, Andi era întotdeauna ocupat să-şi schimbe chitările (trei în total) şi zecile de fire care atârnau pe jos şi Mihai zâmbea lângă ea de fiecare dată când cânta ceva... numai ea a stat serioasă toată seara... mai zâmbeşte şi tu femeie din când în când, că doar cânţi sus pe scenă, în faţa unora care te aplaudă de plăcere, nu cânţi în metrou pentru doi lei pe vagon ca să-ţi hrăneşti familia rămasă pe drumuri... bineînţeles, nici nu vreau să-mi imaginez cât de greu sunt de interpretat destule părţi de vioară din melodiile Bucium, dar în pauze ?... say cheese...

al treilea moment de magie al serii a fost “momentul scurt, Rovine“ :D... nu auzisem de melodia asta până atunci... ce-a urmat în cele 15 minute de moment scurt a fost incredibil... nu am cum să descriu în cuvinte ce s-a întâmplat pe scenă atunci... câte solouri, câte schimbări de ritm, nici dacă aş fi vrut n-aş fi putut să le mai ţin socoteala... a fost ca o rafală de tunuri de magie... când credeam că s-a terminat, începea şi mai tare, tot mai tare până când n-am mai putut să fiu atent la ce se întâmplă pe scenă şi am închis ochii ca să ascult doar muzica... am uitat de orice şi am fost complet fericit câteva minute bune... vă mulţumesc sincer pentru asta... şi Andi care la sfârşit a urlat cu atâta poftă versurile de la sfârşit a fost tare: “Vă veţi zdrobi ! Vă veţi zdrobi !“... Bucium vor avea respectul meu etern după ce-am văzut pe scenă în seara aia... aş da orice (nu chiar orice că de unele lucruri mai am nevoie) să ascult înregistrarea concertului... îi invidiez pentru că ei se pot asculta pe ei înşişi oricând vor şi au toate înregistrările lor din concerte...

la sfârşit, după o infinitate de aplauze care nu se mai opreau, au mai cântat o dată Maria Doamna pentru un prieten din sală care a întârziat... drăguţ... din spate se auzea în cor, pe bună dreptate: “Ro-Vi-Ne ! Ro-Vi-Ne !“...

au fost câteva probleme de sunet în timpul concertului, la un moment dat se auzea un hum de 50Hz enervant de la unul din fire, lui Dan i s-a rupt cureaua de la bass pe la mijlocul concertului, şi unu din public, tipic româneşte i-a sugerat: “dă-i cu gumă” :D... şi pe tobe cred că a fost o mică problemă că am văzut că tipu de la club îi tot arăta ceva lui Adi, dar eu n-am sesizat nimic acustic... bine, paragraful ăsta a fost scris aşa, ca să fiu riguros, problemele astea minore de sunet n-au influenţat cu nimic calitatea concertului...

la ieşire mi-am cumpărat şi albumul, care valorează mult mai mult decât cei 15 lei amărâţi pe care mi i-au cerut pentru el... a, şi n-am menţionat că intrarea a fost gratuită... şi că nu găsesc nicăieri poze de la concert... poza de mai sus e de la un alt concert... vreau poze de vineri...

concluzia ? un concert fantastic, o trupă foarte originală cu câteva compoziţii magistrale şi o componenţă ideală... ce altceva mai e de zis ?

The Dirdy Birdy

cea mai genială animaţie pe care am văzut-o de la happy tree friends încoace... via Laura...

minutul 3:33 mă omoară... când scoate mâna şi claxonul... :D

şi muzica este perfectă...

La Science Des Rêves (The Sience Of Sleep)

cu ocazia festivalului de film francez, am avut ocazia să revăd minunăţia asta de film la cinema... ce plăcere...

prima dată când l-am văzut a fost acu doi ani, pe vremea când mă uitam la filme foarte târziu în noapte... şi a mers perfect... la fel de bine a mers şi acum...

îmi menţin nota de acum doi ani... 9.75

[btw, încă un film foarte mişto care mai rulează la festival este Nuovomondo, mâine la 10... eu n-am cum să ajung că tre să fiu în service, dar îl recomand cu plăcere altcuiva...]

Le Concert

nu mă aşteptam la mare lucru de la el... până săptămâna trecută când a apărut în programul de la Studio nici măcar nu auzisem de el sau de Radu Mihăileanu... cât de bună putea să fie o combinaţie de regizor român şi actori jumate ruşi şi jumate francezi ?

păi, uite că poate să fie o combinaţie perfectă... filmul este superb, perfect... are absolut tot ce ţi-ai putea imagina şi regia este realizată cu o precizie incredibilă, nimic nu e lăsat la întâmplare sau gratuit...

se trece de la rusă la franceză de la o scenă la alta... de la evrei care vând icre negre din geamantane, la ţigani care vin cu şatra în cel mai luxos teatru din franţa... de la obsedaţi de muzică clasică la obsedaţi de comunism... toate care se întrepătrund în două ore de film perfect...

niciodată n-am plâns la un film la care am râs aşa de tare... lacrimi de la muzică... doar de la muzică... menia, tu erai dărâmată după film, nici nu puteai să te mişti de emoţii... sorin era roşu la faţă şi îşi ştergea lacrimile din colţul ochilor... ghemul nu era prea afectată, dar aşa e ea, nici concertul metallica nu i-a plăcut... creţu nu ştia dacă să-şi trădeze lacrimile şi să râdă...

şi ghemule, filmul a fost filmat în românia... de aia ai zis tu că ce bine semăna clădirea aia din film cu casa scânteii... şi de aia ambulanţa din faţa romexpo-ului semăna cu aia din film...

perfect... nota 10

[btw, târgul de carte nu a fost cine ştie ce... mai nici o carte nouă interesantă, accentul (ca întotdeauna) pe cărţile de la ziare ieftine şi căcaturi comerciale cu reclame în staţiile de metrou... ghemul a stat o oră la coadă ca să ia autograf de la Salman Rushdie...]

Asfalt Tango

băi ce film... cum dracu de nu l-am văzut până acum... este tot ce înseamnă românia, ştoarfe şi tot ce-i mai rău în ţara asta, puse pe sticlă într-un mod absolut genial, cu un umor şi o ironie de mare clasă...

“Şi la altar, ghici ce-a zis ? Da sau Nu ? Hai, din trei încercări...”

Nae Caranfil e un mare regizor... mare mare...

“Şi mai zice lumea că stăm prost cu exportul... ia uite câte curve pleacă în franţa ...”

nota 9.25