ieri seară s-a strâns toată rockărimea din bucureşti în cage club pentru o seară şi o noapte de vis... un afiş plin de trupe şi aniversări... dar las asta pentru final...

să-i zicem de muzică, că de asta ne-am dus majoritatea acolo... acum două săptămâni tot în cage au cântat Gothic şi am rămas cu un gust foarte amar din cauza sunetului infect din seara aia şi speram din tot sufletul să se audă altfel de data asta, că ar fi păcat rău de tot ca şi în seara asta sunetul să strice tot cheful nostru şi al trupelor... câteodată, dar foarte rar, speranţele nu sunt în van... aseară s-a folosit o cu totul altă instalaţie de sunet şi mixaj, iar diferenţa dintre calitatea sunetului de aseară şi de acum două săptămâni e colosală... bravo băi... o singură chestie a fost ciudată la sunet, nu ştiu dacă doar eu am simţit-o, dar dacă stăteai pe aceeaşi orientare cu boxele (deci cu urechea spre ele), vocea era foarte deranjantă, peste nivelul la care apare discomfort... e foarte posibil să fi fost doar eu mai sensibil aseară, după atâtea concerte la rând, dar am impresia că am mai văzut pe câţiva în faţa boxelor care îşi acopereau urechile cu mâinile... şi e ciudat că efectul apărea numai pe voce, chitările şi chiar tobele n-aveau nici un efect... soluţia era ori să te orientezi cumva ori mai în spate ori mai în faţă, către scenă, ori să te roteşti cu nasul către boxe...

aoleo ce plictiseală am scris mai sus... să-i zicem naibii şi de trupe odată:

primii care au cântat au fost Negative Core Project, nişte băieţi pe care eu am reuşit cumva să-i ratez de fiecare dată până acum, mai ales la OST când au cântat vineri şi eu am ajuns sâmbătă... am avut o surpriză ciudată, când am intrat în club ei tocmai ce începeau să cânte şi aveam impresia că intră Tiarra pe scenă... Tudor la chitară, Gabi la tobe şi Adi la bass, toţi din Tiarra... ce-au cântat a fost complet altceva, ceea ce mi se pare normal... de ce ai activa în două trupe distincte care cântă exact acelaşi gen de muzică ? Negative Core au cântat un death metal mai spre speed metal, care suna destul de bine, dacă eşti fan al genului... eu pot să zic că nu prea aş asculta aşa de bună voie ce au cântat ei aseară, dar pot să apreciez că au făcut-o bine... mi-a plăcut ultima melodie pe care au cântat-o, parcă Symbolic îi zicea... şi a fost şi un cover interesant la Roots, Bloody Roots, versiunea fără Pavarotti :D... vocalul are ceva growls în el...

următorii pe scenă, Abigail... având în vedere că în ultima vreme pe la concerte am stat numai cu Mihu, Răzvan şi Nadia unii ar putea spune că o să zic numai de bine despre Abigail no matter what, că doar suntem prieteni... eh, acei unii nu mă cunosc deloc... poate să fie şi mama pe scenă, dacă nu mi-a plăcut ceva eu tot voi spune, pentru că mi se pare normal ca pe lângă laude să existe şi criticile constructive... numai din laude e greu ca o trupă să-şi corecteze probleme pe care le are... criticile îi pot ajuta foarte mult...

acuma, cine mă citeşte (oare, o mai fi vreunu) ştie că un lucru care nu-mi place în concerte este să aud instrumente de pe bandă... aseară Abigail n-a putut să vină în formula completă, toboşarul având treburi în afara ţării... deci tobele au fost de pe bandă... asta m-ar fi putut enerva teribil dacă Răzvan n-ar fi avut o idee genială, o găselniţă care a făcut concertul chiar mai interesant... toboşarul a participat la concert... filmat în studio, în spatele tobelor, interpretând toate melodiile din setlist şi videoproiectat pe scenă... aşa da, aşa salvezi o situaţie care putea compromite tot concertul... şi pe lângă toboşar, între melodii au fost întreţesute şi câteva texte legate de mesajele transmise de respectivele piese... “we are all masks...”

trupa a sunat bine, respectul pentru Mihu mi l-am declarat sincer încă de la OST din vară pe când nici măcar nu-l cunoşteam... Răzvan a zis că “noi cântăm doom metal... credem“... cred că da... au reuşit să creeze atmosfera tipică şi interpretarea a fost foarte bună... mi-au plăcut două melodii în mod special... Moon Cathedral care este o melodie nouă, sper că am reţinut bine numele, şi probabil una din cele mai vechi melodii ale lor, Sonet... pe Sonet Mihu a fost absolut genial, părţile clean de pe refren “trebuia să te pierd, să reînvăţ să fiu” au sunat perfect, bravo băi... el zice că habar n-are cum a sunat, că nu s-a auzit deloc în monitoarele de pe scenă şi îi era frică să nu fi făcut praf melodia, dar n-a fost cazul... eu zic că dacă i-a ieşit aşa bine când nu s-a auzit deloc, de acum încolo să cânte cu dopuri în urechi :D...

critici la Abigail ? probleme la chitara lui Fenrir pe o melodie, o greşeală de gramatică a limbii engleze pe  o frază din proiecţie şi un setlist mult prea scurt... când am intrat şi noi bine în starea doom, au terminat de cântat... şi că n-au cântat Bitterness / Tears asta ştiam de înainte, a zis Răzvan că au trebui să-şi adapteze setlistul să corespundă (cât de cât) cu ce cântau şi ceilalţi... data viitoare mi s-a promis :)

— atenţie, urmează conţinut vulgar :D

la Truda a fost rupere de pulă... la propriu... să dea dracii dacă sunt sănătoşi la cap oamenii ăştia... discursuri anarhiste, băgări de pulă în cocalari şi biblie, un pogo general şi multă, multă demenţă... mie unul mi s-a părut că Truda au sunt foarte bine instrumental, au fost nişte riff-uri pe acolo care mi-au plăcut şi erau executate foarte bine... din păcate vocea nu prea s-a auzit, din versuri nu prea s-a înţeles nimic în afară de pulă şi alte organe, iar media de vârstă a publicului a fost pe undeva la 14 ani (vorbele lui Mihu)... :D... când a intrat popa ăla pe scenă m-a apucat tot râsul... cât de nebun era cu crucea aia în mână, cum făcea plecăciunile cu ea... dement... şi când a făcut dive şi era purtat pe deasupra tuturor, îmbrăcat numai în sutană... nici nu vreau să ştiu pe ce puneau mâna ăia din public, cum am zis, rupere de pulă la propriu... nebunia maximă a fost la Violu’ de la ora 5 unde Fotzey s-a dus în mijlocul publicului şi a zis ceva de genu: “baaah... când ajung la partea cu NU MAI E PIZDĂ-N SAAAAAT vreau să fie nebunie generală baah... nu pleacă nimeni întreg acasă, clar ?“... cam asta a fost Truda, o caterincă maximă şi nimic serios... cam exageraţi cu înjurăturile, dar scria clar pe tricou: “Noi suntem Truda şi ne doare în pulă !“... ziceam de chitări că s-au auzit destul de bine... eh, la voce a fost nasol... au avut o grămadă de microfonii, pe toate melodiile...

— atenţie, urmează conţinut subiectiv :)

cât au cântat Truda m-am retras undeva departe de scenă şi de nebunii din public, dar imediat ce au terminat de cântat s-a golit complet zona din faţa scenei, motiv de bucurie pentru mine care m-am postat fix în junghiu monitorului lui Luparul, cum zice Blonda “sub nasul lui“... concertul Bucovina a fost ceva fantastic pentru mine... nu mai ţin minte când am cântat atât de mult încontinuu, cred că am repetat cu ei absolut fiecare vers de pe fiecare melodie, mai puţin alea instrumentale, dar nici air-ghitara n-avea viaţă uşoară... am fost fericit să fiu înconjurat de câţiva oameni care cântau şi ei versurile şi mi-au demonstrat că nu sunt singurul nebun care adoră trupa asta... setlist-ul a fost impecabil, încerc să recreez din minte ordinea melodiilor... ştiu sigur că au început cu una din piesele noi, Mestecăniş... ah da, în seara asta ei de fapt şi-au lansat noul EP, intitulat Duh... Mestecăniş este singura piesă nouă în care Crivăţ cântă majoritatea versurilor, deci e cea mai death-metal dintre toate... eu ador vocea lui Luparul, dar parcă şi părţile lui Crivăţ au rostul lor... poate pe album o cânta mai mult... a urmat Bucovina, Inima Mea, piesa care îmi place cel mai puţin de la ei, de altfel singura pe care n-aş trage-o pe cd-ul de luat pe lună... Valea Plângerii, acel instrumental cu influenţe tipice Metallica a deschis calea către melodiile vechi... Luna Preste Vârfuri a rupt recordul de voci care o cântau, aşa cum era de aşteptat... când am auzit intro-ul de chitară de la Sunt Munţi Şi Păduri a lui Crivăţ am rămas stană de piatră... mai ales că ampliful în care era legat el era amplif pe lămpi şi suna demenţial de bine... ca şi la OST, melodia pe care am rupt rândurile a fost Năpraznica Goană... cred că am şi rupt o coardă de la air-ghitară, da ce mai contează... Straşnic Neamul Meu este trademark-ul lor şi toată lumea o cântă împreună cu Crivăţ, cu mâinile către cer, sculând din morţi, straşnic neamul lor :)... încă o melodie instrumentală, de pe EP, Vuiet De Negru Izvor... încă câteva melodii noi, Sub Piatra Doamnei, melodie pe care n-au băgat-o pe EP, dar sună foarte bine şi va apărea pe album, şi Duh, pe care nu o mai auzisem până aseară dar mi-a plăcut instant... o surpriză absolut genială a fost Vinterdøden... chiar săptămâna trecută am avut o mică obsesie cu melodia asta, dar nu credeam că o cântă în concerte, fiind în limba norvegiană... o fost rupere mare, cea mai dură melodie din tot setlist-ul... i loved it :D... la final au cântat încă o piesă nouă, Straja, o preluare după o piesă populară anonimă... o ştiam de înainte, au mai cântat-o în concerte înainte şi o găsisem pe youtube, dar s-o auzi live şi s-o cânţi împreună cu ei este complet altceva... minunat... s-au întors la bis şi au mai cântat încă o dată Straşnic Neamul Meu şi Luna Preste Vârfuri, melodie cerută insistent de o grămadă de lume...

şi ca o surpriză pentru aniversaţi, au încheiat cu un Mulţi Ani Trăiască interpretat în stilul propriu Bucovina, absolut genial... (de fapt se pare că ceea ce au cântat era Corul Vânătorilor al lui Carl Maria von Weber)... asta era de neratat... de fapt tot concertul era de neratat... cred că au fost aproape două ore de cântare... nu mai ţin minte exact când au început să cânte, dar când au ieşit de pe scenă era trecut bine de ora 1...

am şi pentru ei câteva critici mici... clăparul a fost un pic cam din alt film pe Luna Preste Vârfuri, aproape strident în unele puncte... sincer, cred că ar fi sunat mai bine fără el... sunt şi unele pasaje în care ai nevoie de clape, dar pe melodia aia a fost un pic cam aiurea... şi nu e doar părerea mea.. de asemenea, pe Năpraznica Goană mi s-a părut (dar aici e posibil să mă înşel, că eram cu capul în toate direcţiile, dar nici una ortodoxă) că pe la început au luat-o un pic cam haotic, nu erau sincronizaţi cu tobele, dar s-au redresat repede...

şi am descoperit un alt bassist pe scenă, un tip care mi se pare că se integrează mai bine în trupă decât o făcea Becks, care părea mult prea nepăsător, cel puţin aşa îmi păruse la OST... mult succes în formula asta...

după concert eram absolut terminat fizic, dar într-o stare de sinceră fericire şi nu puteam să-mi şterg zâmbetul de pe faţă... mă uitam spre scenă şi nu-mi dădeam seama dacă a fost real sau mi s-a părut mie... fantastic cât de mult pot să-mi placă oamenii ăştia... tot respectul meu...

OST:

Bucovina – Vinterdøden

Bucovina – Straja

Cântă cucul bată-l vina, de răsună Bucovina
Cântă cucul bată-l vina, de răsună Bucovina
Cântă cucu-ntr-un brăduţ, de răsună-n Cernăuţi
Cântă cucu-n Cernăuţi, de s-aude-n Rădăuţi.

Bucovină, plai cu flori, unde sunt ai tăi feciori ?
Bucovină, plai cu flori, unde sunt ai tăi feciori ?
Fost-au duşi în altă ţară, dar se-ntorc la primăvară
Şi ’napoi când or veni, tot pe tine te-or iubi.

Munţilor cu creasta rară, nu lăsaţi straja să piară!
Munţilor cu creasta rară, nu lăsaţi straja să piară!
Dacă piară straja voastră, va pieri şi ţara noastră
De trăieşte straja voastră, va trăi şi ţara noastră.

noul EP, Duh, sună demenţial de bine... e mixat şi masterat în suedia, de către Dan Swano şi asta se vede... pot să declar lejer că e cd-ul care sună cel mai curat şi mai profesional din câte s-au lansat în românia până acum... nu pot să sper decât că tot albumul nou va fi mixat în suedia... vom vedea...

—

am mai stat un pic să văd cam ce cântă şi Altar, dar n-am rezistat mai mult de trei melodii... n-am înţeles nimic din stilul lor şi nu puteam să ascult aşa ceva când în cap îmi răsunau Bucovina... aşa că am plecat...

—

deci cine sunt aniversaţii ?

Stay Metal Forever, adicătelea Sorin şi Alberta Turcu (o familie fericită) care împlineşte doi ani de la înfiinţare... ei sunt motivul pentru care al vostru Gheorghe o arde non-stop pe la concerte în ultima vreme, ei sunt cei care organizează toate concertele astea şi care promovează trupele româneşti de metale grele... tot respectul şi la mulţi ani...

Blackhawk Security, firma de pază a lui Andrei Irode şi a Nebelhexei împlineşte de asemenea un an şi le urăm şi lor un la mulţi ani... cum a zis-o Fotzey de la Truda: “la mulţi ani băi, să ne apere de cocalari şi de ţigani“... nu poţi să compari un concert la care paza e asigurată de Blackhawk cu unul la care sunt angajaţi BGS... e complet altceva...

—

mulţumesc pentru poză domnişoarei Cerok Veywadh (ignoraţi numele din poză, acel nume este renegat)... nu ştiu ce s-a întâmplat cu Miluţă, dar la Bucovina s-a dus acasă, se pare din motive de integritate corporală... Fotzey a zis-o clar: “de aici nu pleacă nimeni întreg“...

Scott Pilgrim vs. The World

mi-e greu să încep să scriu acest post... vedeţi ce scrie pe poster ? “an epic of epic epicness“... ei, e cam adevărat :D

nici nu pot să încerc să descriu cât de genial este acest film, de la prima secundă şi până la ultima...

este incredibil de inteligent realizat şi foarte original, aproape fiecare parte din el aduce ceva nou, ce n-am mai văzut în nici un alt film... dacă ar fi să justific nota de 10 curat pe care o dau filmului ăsta, atunci originalitatea ar fi principalul motiv...

regie, editare şi cinematografie, absolut perfecte... şi n-a fost uşor... filmul trece prin atâtea chestii, îmbină atâtea lucruri încât e greu de crezut că nu s-a muncit pe rupte la el... şi cu ce rezultat... regizorul este acelaşi care a făcut şi Hot Fuzz, alt film foarte bun... diferenţa este că Hot Fuzz este o comedie inteligentă la care am râs în hohote, pe când aici nu am râs în hohote decât în câteva locuri izolate, dar am zâmbit constant pe tot parcursul lui şi au fost destule momente la care am rămas “wow“...

este absolut genial că şi ăsta şi Hot Fuzz sunt foarte originale şi într-un stil aparte, dar nu seamănă aproape deloc între ele :D... asta este o bilă foarte albă pentru regizor care nu s-a limitat atunci când a făcut ceva genial şi n-a încercat să repete identic ce-a făcut prima dată, ci a încercat ceva cu totul noi şi i-a ieşit şi mai genial...

actorii sunt făcuţi pentru filmul ăsta... unii drăguţi, alţii idioţi, cretini, fantastici, monştrii, lesbience, caractere din jocuri pe calculator, japonezi, chinezi, homosexuali, pistruiaţi, blonde, roşcate, albastre, roz, galbene, verzi, vegetarieni, rockeri, indieni... absolut de toate...

nu este absolut nimic care să nu-mi fi plăcut în film... nimic... nici o scenă pe care s-o fi scos că era de umplutură, nici o frază pe care aş fi schimbat-o, nimic... este absolut perfect...

coloana sonoră completează totul într-un mod ideal, cu toate că nu iese în evidenţă decât acolo unde trebuie, dar există peste tot... duelul chitărilor bass a fost bestial :D... nu mă aşteptam să văd aşa ceva vreodată în vreun film...

nu văd cum ar fi putut să fie mai bun de atât...

cred că majoritatea persoanelor peste 40 de ani l-ar considera cel mai prost film din istorie :D...

iete minunăţie de trailer (l-am văzut de 15 ori, după ce-am văzut filmul şi încă mă mai uit din când în când la el :D:D:D):

filmul anului 2010... kicks Kick-Ass’s ass :D... nu e chiar aşa, dar nu puteam să nu scriu chestia asta, am râs prea mult când am gândit-o :D

nota 10

—

cum se face că am văzut o grămadă de filme proaste la rând, aproape o lună întreagă, şi două zile ala rând am nimerit două filme care mi-au plăcut super mult ??? where is the balance in the world ?

prezenţa mea la acest fest începe după cum bine se poate vedea din titlu, din ziua de sâmbătă, pe motiv că vineri erau alte treburi planificate... pare rău că am ratat Negură Bunget şi furtuna anexată, dar asta e, data viitoare...

din start tre să mulţămesc site-ului Letsrock.ro şi lui Sorin Turcu de la Stay Metal Forever pentru acreditarea de presă... adicătelea am intrat moca cu legitimaţie atârnată de gâtlej care mă lăsa să stau în faţa scenei cu canonu şi să trag în poze sufletele artiştilor... deci mulţumesc...

—

primii care au călcat cu bocancii plini de noroi pe scenă au fost românii de la Inopia... uite aşa am aflat şi eu cine e Salex Iatma şi de ce vroia el să fim prieteni pe facebook de câteva luni încoace :D... îmi cer scuze, da habar n-aveam cine este acest chitarist metal, publicator de proză la humanitas şi actor de telenovele (cică l-a jucat pe unu, sile nemaipomenitu)... să zicem deci de muzică... pot să zic că mi-au atras atenţia niţel aşa, ca primă audiţie... l-am recunoscut pe Gomez la tobe, pe care îl mai văzusem bătând şi pentru Silver Bullet acu câteva săptămâni... foarte multe fete în trupa asta... o bassistă care îi dădea şi din voce şi din flaut, o clăpară şi o roşcată focoasă la vioară... sunt subiectiv, că mă termină sentimental roşcatele, da asta e... ah, şi au avut şi un vocal, duuh... bun tipu, ştia ce să facă cu microfonul... rămâne de urmărit trupa pe viitor, eventual să văd ce găsesc pe odc să ascult... cică primul lor album (şi singurul) se numeşte Monuments of Sadness... haide băi, chiar aşa o fi ? de aia se sinucid ăştia pe bandă în românia, poate or asculta toţi Inopia :D

Galerie Foto Inopia

a doua trupă care a urcat pe scenă a fost Tiarra, una din trupele mele româneşti preferate, fapt bine ştiut de cei care mă citesc cât de cât regulat... m-am bucurat să o descopăr pe violonista Iulia la fel de drăguţă ca şi ultima dată când m-a impresionat teribil cu frumuseţea ei şi stilul de a cânta... de asemenea, tot ca impresie artistică trebuie să remarcăm şi cureaua Andei cu catarama în formă de gât de chitară... şi expresia ei genială “aş da din cap, dar mă ţin pantalonii“... au cântat foarte multe piese de pe albumul care urmează să se lanseze, Le Monde Des Ténèbres, din care titluri am reţinut doar piesa care “din lipsă totală de inspiraţie” dă numele albumului şi Goddess of Stone, pe care am găsit-o deja filmată pe marele youtube... tricoul cu maiden din filmuleţ eram eu... foarte static că aveam canonu de gât şi era destul de greu... bineînţeles că nu putea să lipsească şi “melodia pe care voi o cântaţi mai bine ca noi“, Ielele... una din piesele mele preferate care m-a obsedat zile întregi, cu sute de ascultări... să tot o aud live... în concluzie, câteva zeci de minute reuşite din partea Warsongului şi a companiei, cu toate că n-au avut un sunet foarte bun... următoarea întâlnire cu ei e peste o săptămână, la Artmania :D... ah şi încă ceva... bassistul lor trebuie neapărat să stea şi el altundeva, că ascuns acolo după clăpar nu se vede deloc... am încercat să-l trag şi pe el într-o poză, dar nici o şansă...

Galerie Foto Tiarra

ultima trupă românească de sâmbătă a fost Abigail, de care auzisem mai demult, dar nu ascultasem niciodată nimic... ştiam că au o tipă la voce şi că au făcut şi un cover gothic după o melodie a cărui nume îmi scapă acum, dar ce-am văzut pe scenă a fost complet altceva... la voce era un tip care îi dădea cu growls în stânga şi-n dreapta, şi o făcea foarte bine... eu nu sunt mare fan black doom, dar tipul mi-a plăcut la nebunie... a avut o aură aşa de melancolie în jurul lui, era tot băgat în atmosferă, foarte tare omul... şi instrumental trupa a sunat bine, se vede că au ceva experienţă în spate... am dat ceva din cap pe ei... mi-a plăcut bass-ul cu 6 corzi de care nu mai văzusem până acum la nimeni... şi melodia tribut pentru Florian Pittiş... foarte de efect...

Galerie Foto Abigail

am terminat cu ai noştri, următorii pe scenă au fost nişte nemţi care şi-au ales un nume ce se memorează greu, dar odată memorat sună bine de tot: Eisheilig... cu nişte mine tipic nemţeşti pe feţe, au prestat eins zwei un fel de industrial metal care suna a ceva gen Rammstein cu Lemmy de la Motorhead la voce... oricum, au sunat bine, destul de techno încât să ne facă pe toţi să ne mişcăm bine pe acolo... nu ştiu câtă lume a observat, dar chitara chitaristului (licenţă poetică) avea scris pe ea Vladislavs Dracula :D... funny... foarte amuzant a fost şi că ei cântau numai în germană şi se uitau la noi de parcă înţelegeam tot :D... toată trupa a fost foarte dezgheţată şi extrem de comunicativă, după concert venind în public cu câte o bere în mână şi aplaudând la toate trupele care au urmat...

Galerie Foto Eisheilig

după nemţii ăştia urmau niste croaţi de la Omega Lithium, cică alchimişti de neamul lor aşa de toate zilele... au avut un soundcheck interminabil şi extrem de plictisitor (a bătut ăla în tobe vreo 20 de minute încontinuu acelaşi pattern de rahat) de am adormit pe gard... se făcuse foarte frig (deh, gheorghe se duce în creierul munţilor în pantaloni scurţi) şi muream de somn că vineri noaptea nu dormisem deloc (un coleg de muncă făcuse o petrecere de adio că pleacă în california şi am stat toată noaptea pe acolo şi după aia m-am suit în tren la 8 dimineaţa)... aşa, deci după un soundcheck interminabil au urmat pe scenă creaturile pe care le puteţi vedea în pozele de mai jos... bassistul era tata lor, cu machiajul ăla de mort palid pe faţă şi expresia de om supărat pe toţi şi pe toate... păcat de soundcheck, că bass-ul lui nu s-a auzit deloc... tipa de la voce (“şez, leva microfone“) avea o coafură absolut oribilă şi nişte chestii lipite pe faţă... o văzusem şi mai devreme la conferinţa de presă şi arăta ok, era chiar drăguţă, dar pe scenă era oribilă... nu ştiu ce voce o avea ea aşa de felul ei dar eu unul n-am auzit-o... nu ştiu eu prea bine cum arată Lady Gaga, dar după nume exact ca tipa asta ar trebui să arate... tipul de la chitară era singurul ok, care arăta normal şi avea şi o chitară foarte şmecheră, cum zicea Iulian azi la muncă: “a făcut-o la CNC ?” :D:D:D... păcat că era dată foarte foarte tare, şi nu se mai înţelegea nimic din note... la fel şi tobele, date oribil de tare... ironic că trupa care a stat cel mai mult la soundcheck a avut sunetul praf şi nu s-a înţeles nimic din ce-au cântat... începători, dar chiar aşa ? Omega Lithium au fost de departe trupa cea mai slabă de la fest (din atâtea câte am văzut eu)... nu vreau să mai aud de ei foarte curând...

Galerie Foto Omega Lithium

era deja ora 23 şi după ăştia s-a urcat un nene pe scenă să ne anunţe că primarul buşteniului vrea să ne facă o surpriză... în 3... 2... 1... pac pac... zeci de artificii pe cer... au tot ţinut-o în artificii de toate tipurile vreo 5 minute... destul de drăguţ aşa, să umpli cerul cu foc înainte să cânte Ashes You Leave :D

tre să menţionez acum că eu m-am hotărât să vin la festivalul ăsta când am văzut că cântă (licenţă poetică) Tiarra, Bucium, Bucovina şi Ashes You Leave... restul nu prea conta pentru mine...

Ashes You Leave mişunau prin playlistul meu prin clasa a 11-a, când eram eu în faza de gothic şi ascultam tot ce găseam la formaţii related cu Nightwish... în ultimii 5 ani nu cred că i-am mai ascultat nici măcar o dată, dar când le-am văzut numele pe afiş mi s-a aprins repede beculeţul...

din momentul în care Ashes You Leave au început soundcheck-ul şi până s-au dat jos de pe scenă totul a fost perfect... a fost unul din cele mai frumoase şi reuşite concerte la care am fost eu prezent, chiar dacă au cântat destul de puţin, cam o oră şi zece minute... dar a fost perfect...

soundcheck-ul a fost foarte scurt şi făcut la perfecţie... totul a fost centralizat prin solista Tamara care discuta cu toţi pe acolo şi apoi comunica la inginerul de sunet... au adus un flaut pe scenă, două chitări şi bass şi patru microfoane... deci reglajul lor nu era ceva trivial... eh, totul a durat maxim 15 minute şi când au început să cânte s-a terminat totul... se auzeau cristal... absolut toţi... fiecare instrument şi fiecare voce, se auzeau perfect... chitările panoramate (da, m-a învăţat şi Balaurul ceva) creau un efect genial pentru minte care stăteam ultra central cu capul peste gard (fanul numărul 1 :D)...

şi ei sunt tot din Croaţia, dar le-au dat clasă celorlalţi... şi-au schimbat stilul de când nu i-am mai ascultat eu şi au schimbat şi solista... nu e nici un motiv de supărare, domnişoara Tamara fiind absolut genială pe scenă... are o voce absolut divină tipa, erau momente în care mă uitam fascinat la ea şi nu-mi venea să cred cât de bine se aude... fiind postat exact în faţa ei, şi ea a observat că i-am făcut poze tot concertul şi că eram fermecat de vocea ei... astfel că la sfârşitul concertului a zis că vrea să dea un tricou gratis, a încercat să-l arunce spre mine şi l-a prins altcineva, apoi l-a cerut înapoi şi l-a aruncat fix spre minte din nou... genial... m-am făcut cu un tricou original de la ea... i will cherish and wear it every day :d... thank you Tamara...

tipul de la chitară din stânga (Bex) era responsabil cu solo-urile şi se auzea demenţial de clar... în dreapta bassistul şi celălalt chitarist erau responsabili cu riff-urile dure... la fel, executate cristal... nu ştiu exact care e povestea cu tipa de la flaut, că ei în mod normal au în trupă o tipă care cântă la vioară şi e complet alta decât cea cu care au venit la fest, dar nu mă plâng, domnişoara de la flaut fiind responsabilă cu completarea unei ambianţe metalo-gothice perfecte...

la un moment dat se auzeau patru voci... Tamara cânta în prim plan, bassistul băga nişte growls-uri din când în când şi pe fundal se auzeau Bex cu voce clean şi flautista care lălăia foarte frumos pe fundal... patru voci puteau să rezulte într-o incoerenţă totală, dar n-a fost cazul... să mai repet încă o dată că s-a auzit perfect ?

dacă e să zic ceva ce nu mi-a plăcut la ei, ar fi pantalonii Tamarei şi faptul că s-au dat jos de pe scenă... în rest, tot respectul...

vreau neapărat să îi revăd într-un concert în care ei să fie headlineri... merită mult mai mult... m-aş duce şi în Croaţia să-i revăd, atât de mult mi-au plăcut :D

aah, şi n-au cântat nici o melodie din cele pe care le ştiam eu din liceu... ceea e absolut genial e că nu mi s-a mai întâmplat niciodată să fiu fascinat şi să dau din cap tot concertul la o formaţie de la care nu mai ascultasem nici o melodie cântată în concert... tot respectul...

după ei nu îmi mai era nici frig, nici somn, nimic... aveam două tricouri pe mine :D şi un zâmbet sincer de fascinaţie care m-a ţinut multă vreme fericit...

Galerie Foto Ashes You Leave

cei care au închis seara au fost portughezii de la Ava Inferi, cu doom-ul lor ambiental... solista are o voce divină, dar nu m-au convins deloc... au fost mult prea lenţi şi ambientali pentru un concert de după miezul nopţii... la ei m-au cuprins iar frigul şi somnul, deci era clar că ceva nu mă prindea... Ava Inferi e o formaţie care se ascultă acasă, în fotoliu, cu un pahar de vin în mână... părerea mea... şi nu trebuiau să urmeze după Ashes You Leave...

Galerie Foto Ava Inferi

OST:

Ashes You Leave – Apathy Overdose

All is lost, black is the world I see
To live or to die makes no difference to me
The morning brings no hope
The day is as dead as the night
People are puppets
Of resignation’s magnificent might

I’m high on self destruction
Devoid of joy and satisfaction
Oblivious to both virtue and sin
Apathy is mine to drown in

Ashes You Leave – Every You, Every Me
[vocea domne, ce voce... şi ritmul de la 3:23]

Ava Inferi – Last Sign Of Summer
[pentru intro-ul genial... şi vocea... şi atmosfera în general a melodiei...]

probabil chiar şi numai titlul postului poate înfierbânta pe cineva care a mai fost vreodată la un concert RAMMSTEIN...

ce voi încerca eu acum ? voi încerca (şi voi eşua) să povestesc ce s-a întâmplat seara trecută în Bucureşti... nu am la dispoziţie decât cuvinte şi ceva poze şi filmări făcute de alţii... mi-ar mai fi trebuit câteva aruncătoare de flăcări, tone de artificii, kilograme de kerosen şi nişte lansatoare anti-tanc ca să vă explic ca la carte ce s-a întâmplat aseară... dar eu n-am astea... ei au avut...

pe la ora 20 scena a fost acoperită de un cearşaf negru imens şi timp de o oră în spatele ei s-a deschis probabil vreo gaură neagră din care a ieşit decorul şi tot arsenalul de pe scenă... tot ce-au montat la vedere au fost două ventilatoare imense orientate spre noi... noi ne gândeam că le montează ca să ne ventileze când ne dau foc, dar n-a fost aşa... wait for it...

când s-au auzit corurile de pe Rammlied toată lumea s-a extaziat instant şi a început nebunia... în uralele demente ale publicului a căzut cearşaful negru... ca să vezi ce ? un steag imens al germaniei... ha ha ha, primul hohot de râs... în sfârşit a căzut şi steagul şi am văzut... nu ştiam la ce să mă uit mai întâi... la dementul Till Lindemann care era îmbrăcat cu pene roz la urechi, cu ciorapi de damă traşi peste păr şi cu neon în gură ? care păşea pe scenă exact ca în videoclipul de la Mann Gegen Mann... sau la Flake care arăta ca frankestein cocoţat sus între două rânduri de clape şi doi stâlpi care emanau electricitate statică ? sau la Ollie care arăta ca ultimul sălbatic cu bassul ăla imens în mână şi îmbrăcat cu glugă pe cap şi pantaloni semi-scurţi... sau la cei doi chitarişti dispuşi în fiecare colţ de scenă cu nişte priviri ultra-serioase şi care executau toate notele “eins zwei, eins zwei” tipic nemţeşte ? îmi fugeau ochii în toate direcţiile posibile...

instrumentele se auzeau excelent, iar vocea lui Till te cutremura pur şi simplu... este incredibil cum pot să sune corzile vocale în omul ăsta... cum ar suna RAMMSTEIN fără el ? gândeşte-te, dar nici n-are rost s-o faci... bassul ăla pe care îl ador atât de mult s-a învârtit în aer absolut perfect iar chitările alea brute în stilul tipic de metal industrial erau de o forţă remarcabilă...

pe fiecare melodie s-a întâmplat câte ceva aparte la care rămâneai ori “wow“, ori “frate, ce caterincă“, ori cu ochii holbaţi de nu-ţi venea să crezi şi nu mai aveai putere să te minunezi... mai tot timpul vedeai flăcări ieşind din scenă, şi de jos şi de sus, sau artificii pe cer... dar pe lângă “banalităţile” :D astea încerc să enumăr cele câteva momente mai speciale de care îmi amintesc:

pe Waidmanns Heil se aplică poza de mai sus... Till era îmbrăcat ca un vânător şi avea cu el ditai puşcociu ăla... este inutil să menţionez că la sfârşitul melodiei s-a pus pe vine şi a tras din puşcoci, cu bubuitura de rigoare şi trimiţând în cer o grămadă de artificii...

pe o altă melodie Till s-a luat la bătaie pe scenă cu Flake, clăparul căzând jos... Till îl ia braţe şi îl aruncă într-o cadă de metal ruginit... apoi ia în mână o găleată încinsă, scena se ridică de sub el şi îl duce cam la vreo 10 metri deasupra tuturor, de unde răstoarnă conţinutul găleţii peste Flake, în cada de metal... în găleată era ceva ce semăna cu lava, formată din multe artificii mici care se aprindeau când ieşeau din găleată... genial... după ce coboară la nivelul scenei, Till se duce la cadă, se uită în ea, apoi se uită la noi şi face semnul ăla la gât, de tăiat beregata... apoi se mai uită o dată la Flake şi îşi face cruce, apoi dă din mâini în semn de kaput, şi pleacă... râdeam cu lacrimi la faza asta...

după ce se goleşte scena ghiciţi cine se ridică din cadă... Flake... îmbrăcat într-un costum cu sclipici de sus până jos şi mişcându-se pe scenă într-un fel indescriptibil, care îi face pe epileptici campioni la stat drepţi... într-un final se târăşte până la clapele lui şi nu se opreşte... sub el avea o bandă din aia de fitness, astfel că tot restul concertului el a alergat ca nebunu pe loc între clape :D... ca să nu mai zic că avea şi un panou de control lângă el şi pe la jumătatea concertului a schimbat direcţia de mers şi s-a orientat spre noi...

nu mai ţin minte pe ce melodie Till a intrat pe o bandă rulantă sub scenă şi a apărut după un minut cu o mască imensă pe faţă, măşti pe care le purtau şi chitariştii... şi la un moment dat au dat toţi drumul la nişte jeturi imense de flăcări din ele... mai văzusem poze pe net cu scena asta da tot m-a uimit când am văzut-o pe bune... adică ne dogora pe noi care eram la vreo 30 de metri de scenă, d-apăi pe ei care le ţâşneau flăcările din cap.. demenţi domne, demenţi...

pe Du Riechst So Gut chitariştii aveau geci din care ieşeau flăcări din mâneci... asta apare şi pe filmările de mai jos... pufuri de foc din fiecare mânecă, de sus până jos domne... demenţi...

s-a schimbat şi decorul între timp, dar n-am habar când, n-am cum să mai ţin minte şi în ce ordine s-au întâmplat toate nebuniile astea... tot timpul se mişcau ozn-urile alea imense formate din reflectoare de pe scenă, ba urcau ba coborau, ba se mai şi roteau şi-şi schimbau culorile...

un alt moment la care am râs în hohote a fost pe Benzin... chitariştii erau pe centru pe undeva, cântau intro-ul melodiei, când îl văd pe Till că-şi face apariţia pe scenă de undeva din dreapta, şi trăgând după el o pompă de benzină :D... pe care a plantat-o în mijlocul scenei... este absolut evident că la finalul melodiei pompa s-a transformat într-un flamethrower autentic orientat deasupra noastră... imediat după asta vedem pe scenă o umbră alergând de nebună în stânga şi-n dreapta... Till pune aruncătorul de flăcări pe el şi după aia alerga ăsta de nebun pe scenă cu toată spinarea în flăcări... individul a fost trântit la pământ şi au pus stingătorul pe el... este evident că scena a fost regizată, dar sunt şi unii mai creduli care cred că tipul era un fan român care a ajuns pe scenă şi ăia cu stingătorul erau pompierii români... doamne cât am râs când am citit asta...

am aflat şi pentru ce erau montate ventilatoarele imense... le-au dat drumul la un moment dat şi au montat în faţa lor nişte grenade din alea fumigene... nu m-aş fi gândit la asta... în câteva minute s-au epuizat şi tot golden circle-ul era numai un nor de fum... era foarte foarte tare cum se proiectau luminile de pe scenă în norul de fum, ceva gen scena Shoshannei...

la un moment dat când au lansat nişte artificii pe deasupra scenei, am auzit ceva în spate, am întors capul şi ce să vezi... nişte pocnitori pe sârmă, care făceau un zgomot infernal şi mergeau cu o viteză remarcabilă între stâlpul de sunet şi scenă, fix pe deasupra noastră de la golden... genul ăsta de artificii pe sârmă chiar n-am mai văzut niciodată, habar n-am cum sunt făcute... că nu părea să se mişte nimic mecanic pe sârmă, cred că sârma în sine exploda...

la Pussy am râs iar cu lacrimi... la final Till s-a urcat pe un ditamai tunul şi a început să “ejaculeze” peste noi cu spumă albă... era cerul plin de spumă din aia, toată lumea râdea în jurul meu... nu ştiu de unde a ieşit atâta spumă din tunul ăla dar a fost o grămadă... şi dacă nu era de ajuns spuma, au mai aruncat şi cu o grămadă de confetti peste noi... dacă te uitai în sus vedeai numai chestii albe zburând... moment la care i-am urlat ancăi în ureche: “se pişă pe AC/DC“...

un moment mai liniştit şi deosebit a fost pe Frühling In Paris, unde Ollie a renunţat la bass şi s-a pus în genunchi în faţa noastră, cu o chitară acustică... pe melodia asta m-am îndrăgostit definitiv de vocea lui Till, care vibra tot ce-i stătea în cale... Flake completa perfect melodia cu clapele... sfârşitul numai în clape a fost uimitor pentru mine... nu se mai auzea nici un sunet din mulţimea de oameni... absolut toţi eram într-o tăcere absolută şi ascultam clapele alea... divin...

toate astea s-au întâmplat într-o oră... foarte scurt, dar foarte intens... Till a încheiat cu primele vorbe adresate nouă: “Vă mulţumesc foarte mult“... da, în româneşte... am strigat după ei la bis mai mult decât pentru orice altă formaţie... şi ei s-au lăsat aşteptaţi...

pe Sonne cred că au consumat cel mai mult napalm, ieşeau flăcări ba de sub difuzoare, ba de undeva de deasupra scenei, toate dirijate de Till, pe refen...

pe Haifisch s-a petrecut celebra fază cu barca :D... uitasem complet de ea... Flake s-a urcat într-o barcă de cauciuc pusă peste mâinile fanilor... el arăta direcţia şi mâinile îl purtau pe unde vroia el... nu pot să-mi exprim surpriza când am văzut că vine fix spre noi şi A TRECUT FIX PE DEASUPRA MEA... doamne ce slăbătură de om e Flake, i se vedeau toate coastele... da, am pus mâna pe barca lui şi m-am extaziat :D... după ce-a trecut de noi i-a cerut unuia un steag cu românia şi s-a îmbrăcat cu el... apoi după ce a “vâslit” până înapoi la scenă, şi-a pus steagul pe clape şi acolo l-a lăsat... era genial steagul, avea pe partea galbenă semnul RAMMSTEIN... absolut perfect...

la sfârşitul sfârşitului, pe Ich Will, iar a fost nebunie de flăcări şi pocnitori... nici nu-mi venea să cred de unde bubuiau... din microfoane, din difuzoare, din ozn-urile alea de lumini, de oriunde... încheierea a fost cu Till care a început să dea cu microfonul de toţi pereţii, la ultima lovitură microfonul explodând într-o bubuitură imensă care a acoperit scena cu mici artificii...

Till ne-a mai adresat un “Mulţumim frumos” şi un “Va iubim“, rostite într-o româneşte nemţească... se terminase...

legat de playlist... au cântat foarte multe piese de pe Liebe Ist Für Alle Da, că e turneu de promovare... pe Du Hast publicul a cântat într-o nebunie, cred că mai tare decât la orice altă piesă din toate trei zilele... şi pe Pussy s-a cântat într-o veselie, care râdea, care cânta... Keine Lust, Feuer Frei! şi Links 2-3-4 iar m-au făcut să răguşesc... aaaa... am uitat să zic de pocnitorile de pe Feuer Frei! care izbucneau pe rând la fiecare vers din refren... brilliant...

aş fi vrut să cânte mai multe... aş fi vrut să cânte Rosenrot, Mutter, Mann Gegen Mann, Adios, Seeman, Rammstein sau Bestrafe Mich, dar n-au făcut-o... poate data viitoare, pentru că îi voi revedea cu orice preţ... dacă nu la noi, atunci oriunde altundeva...

—

RAMMSTEIN 2010 devine cel mai tare concert (şi experienţă a simţurilor) la care am fost vreodată... am văzut Metallica de două ori, am văzut Maiden, am văzut Manowar de două ori, am văzut Judas Priest, am văzut AC/DC, am văzut multe altele, dar n-am mai văzut aşa ceva în viaţa mea... o oră jumate de minunare, mă uitam ca un copil mic la jucării lego, ca un puşti de 14 ani la ţâţe, ca un rocker la RAMMSTEIN... incredibil...

concertul Maiden 2008 a fost detronat... ia uite ce scriam acum doi ani: “să vorbeşti despre prezenţă scenică la o altă trupă decât Maiden este o blasfemie“... eh, uite că nu e...

—

ieri au mai concertat şi alte trupe, că doar a fost zi de festival, dar nu mai are nici o importanţă... au fost Luna Amară de la care mi-a plăcut parcă o piesă, au fost Anathema care au sunat ca dracu şi m-au dezamăgit total, şi au mai fost Stone Sour şi Alice In Chains de la care nu ascultasem nimic şi din care n-am înţeles nimic...

nu mi-a plăcut că Anathema au adus o tipă pe scenă... speram să scriu la sfârşitul festivalului că am avut 24 de ore de muzică fără nici o femeie pe scenă :D... era ceva... nu mă înţelegeţi greşit, sunt femei în metal care îmi plac foarte foarte mult, ca Tarja sau Simone, dar ar fi fost ceva interesant să nu fie nici o duduie pe scenă în trei zile şi 15 formaţii :D... ne facem că n-am văzut-o, pe ea şi dantura ei perfectă :D:D:D

—

poze Aici... uitaţi-vă prin ele că merită...

şi câteva filmări Aici... sunt cu zecile pe youtube, dar nu se compară cu ce simţeai dacă erai acolo...

—

soundtrack:

RAMMSTEIN – Frühling In Paris

—

şi cronicuţele domnişoarei Lenore... un pic mai obiective :D

avionul din Brno spre Praga pleca la 5 jumate dimineaţa (cu sau fără noi, dar mai mult cu noi, pentru că grupul nostru a fost cam 80% din pasageri, pe lângă noi mai urcând doar vreo 3-4 persoane :) )... deci am apucat să dormim cam 3 ore... pe la 3 jumate dimineaţa, cu ochii în gură, ne-am spălat şi ne-am îmbrăcat şi am coborât să aşteptăm taxiurile către aeroport... ne numărăm, iese 10 persoane... parcă venisem 12... Vlad şi Bogdan n-aveau ei nici un stres... sforăiau pe rupte, cu ambele telefoane pe “încă 5 minute“... într-un final am plecat... ploua...

de data asta ATR-ul s-a zgâlţâit niţel, fiind mult mai urât afară decât la venire... şi eu eram un pic mahmur de la whisky-urile alea şi nu eram încă complet treaz... dar în 40 de minute eram în Praga...

avionul spre Bucureşti pleca la 11:40... deci aveam cam 4 ore de vizitat Praga... and we did our best...

am făcut încă un blat monstruos pe autobuz până la prima staţie de metrou că nu mai avea nimeni monezi şi pe metrou la fel... şi am coborât la ceva ce se numea Staroměstská... care avea nişte scări rulante până-n nori... să te fi pus dracu să te împiedici pe ele, terci te făceai până jos...

am văzut nush ce râu şi cu podurile de pe el şi ne-am plimbat pe acolo... castelul se vedea undeva în spate dar am zis că clar n-avem timp să ajungem până la el... am vizitat marele ceas din Praga, pe care n-am fost în stare să-l citim, după cum se poate vedea din figurile noastre parcă demne de un iq cât numărul de la pantof... nu vă lăsaţi totuşi înşelaţi, we are actually za bright ones că altfel n-ajungeam acolo...

faza zilei a s-a petrecut în faţa unei clădiri de genul ăsteia, la care eu îi zic lu Vlad: “băi tu vezi că ăştia sunt super obsedaţi de Coat of Arms-uri şi au câte unu pe aproape fiecare clădire ?“... la care el se uită în sus la clădire şi-mi zice... “unul ?“...

altă fază amuzantă a fost când făceau mişto de mine că am luat în Cehia numai obiectivul de 50 de mm şi alergam pe acolo în faţă şi-n spate pe post de zoom optic... şi zicea Ionuţ că vrea o poză cu el în care să se vadă toată clădirea în spatele lui... ok... şi m-am pus pe fugă vreo 30 de metri în spate (moment la care au început să râdă toţi)... şi a ieşit poza asta :D (care de fapt ar fi trebuit în idee să iasă aşa :D)...

printre chestiile interesante pe care le-am văzut prin oraş pot să enumăr acest afiş cu muzeul de instrumente medievale de tortură, acest afiş cu muzeul comunismului “get intimate with history” :D, acest porumbel zgribulit şi maşinile astea două care se ofereau să te ducă la castel pentru un tur complet, contra a aproximativ 200 ron, ceea ce mi se pare absolut incredibil de scump...

vă mai ofer şi o poză de grup...

nici în Praga lumea nu prea vorbea limba engleză... în principal din cauză că această lume nu exista, fiind 6 dimineaţa... dar pe la ora 9 au început să se deschidă magazinele şi ne-am orientat şi noi spre ceva de înfulecat... mie mi-a făcut poftă un stand de îngheţată... “speak english ?” / head nod... bineînţeles, cum aş fi putut spera altceva... lasă că ne înţelegem prin semne... era un afiş mare pe care scria 25Kc, deci ăla trebuia să fie preţul... simplu... tipa ia vafa în mână şi se uită întrebătoare către mine... eu mă uit la lista de arome şi îndrept degetul strâmb către căpşuni... pune o cupă în vafă şi se uită din nou întrebătoare la mine... eu am zis că ok, tre să aleg mai multe înseamnă... mă mai gândesc o secundă şi arăt cu acelaşi deget strâmb către caramel... pune şi cupa aia în vafă şi iar se uită întrebătoare la mine... chiar mă gândeam fericit că uite ce namilă de îngheţată îmi dă tipa pentru 25 de coroane (4 lei)... atunci vine Dan şi zice: “dai 50 de coroane pe o îngheţată ?“... atunci m-am prins şi n-am mai arătat cu degetul strâmb către nici o altă aromă şi am scos banii... a fost bună...

un epic fail genial... era un porumbel pe un gard care stătea foarte mişto el acolo liniştit şi m-am dus tiptil să-l surprind într-o poză... uimitor, am reuşit şi a ieşit această poză minunată... imediat după asta, s-a gândit şi Irina să facă acelaşi lucru... dar singura poză mirobolantă care a ieşit în urma acestei tentative este acest epic fail surprins tot de mine... probabil una din cele mai bune fotografii pe care am făcut-o vreodată...

o altă fotografie foarte reuşită de mine este aceasta, care l-a făcut pe Dan foarte fericit şi de care iar sunt foarte mândru... cu această variaţiune...

într-un final ne-am retras spre aeroport... unde am văzut acest avion genial care avea scris pe el “ice ice baby”... n-am înţeles exact cine ar putea să scrie pe un avion, că nu cred că pilotul este singular... oricum, nu cred că mai găseşti alte avioane pe care să scrie ceva de genul ăsta aşa :D

zborul spre Bucureşti a fost din nou lipsit de mari evenimente, doar la aterizarea pe Otopeni au fost mici probleme cu vântul sau ceva, că pilotul tot mişca avionul ba în stânga ba în dreapta şi tot mai scotea câte puţin din aripă până s-a poziţionat deasupra pistei... motiv de glume între mine şi Vlad: “e prima dată după simulări” / “are algoritm adaptiv“... :D

şi e super frustrant că am făcut de la aeroport până acasă mai mult decât am făcut din Praga în Bucureşti... oraş de căcat...

—

concluziile acestei minunate excursii...

• Praga este un oraş absolut genial şi care arată exact cum ar trebui să arate un oraş ca să nu vreau să plec din el...
• în general lumea a fost foarte liniştită şi în Brno şi în Praga... nici un cocalar, nici un ţigan, NICI UN CÂINE PE STRADĂ... or fi toţi la noi şi de aia...
• îţi ia cam o zi să te obişnuieşti cu vorbitul cursiv în engleză dar odată ce ţi-ai trecut sistemul de gândire direct în engleză este piece of cake... mă gândeam acasă că o să mă bâlbâi şi o să stau mult să mă gândesc cum să formulez ceva dar în cele mai multe din cazuri frazele au curs cursiv...
• mi-a plăcut mult grupul cu care am mers şi o să-mi fie dor de ei... diversitatea a fost genială... 12 ingineri din diverşi ani, diverse facultăţi, diverse firme din acelaşi domeniu, de vârste diferite (21 – 33), studenţi şi profesori... dar care ne-am înţeles destul de bine... cel puţin cu Vlad am râs pe săturate, că deh... rockerii între ei...

a meritat pe deplin cele multe multe zile, nopţi, săptămâni, luni de zile de muncă...

şi dacă s-ar ţine concursul şi la anul, aş ştii exact ce trebuie să fac ca să corectez toate tâmpeniile pe care le-am făcut anul ăsta în procesul de dezvoltare a maşinuţei... asta înseamnă experienţă...

—

“and on the seventh day, he rested“