oamenii în jurul meu fac copii şi alţi copii... eu mă gândesc serios să mă apuc de un nou procesor...

cred că am mai scris cândva că sentimentul pe care l-am avut atunci când am terminat lucrul de aproape un an la primul procesor a fost (probabil) asemănător cu sentimentul pe care îl ai când ţi se naşte un copil...

m-am gândit la două deosebiri esenţiale:

prima ar fi că spre deosebire de un copil, procesorul meu nu se cacă pe el, nu face pipi pe el şi nu face zgomot... nu-mi mănâncă bani şi nu are nevoie de camera lui... nu e nici la fel de urât ca majoritatea copiilor, dar nici la fel de frumos ca verişoara mea bianca... nu trebuie să stau cu grijă după el, să nu se împiedice şi să-şi spargă capul... şi cel mai important, procesorul meu n-a ieşit dintr-un vagin, nu am avut nevoie de nici o femeie pentru a-l concepe... şi îl pot înmulţi de câte ori vreau eu...

dar spre deosebire de un copil, procesorul meu nu va învăţa niciodată să vorbească şi să-mi spună ce mult se bucură că l-am făcut şi că sunt tata lui... cu toate astea, petrec mai mult timp cu el decât alţii cu copiii lor... iar dacă mă ajută mintea, poate al zecelea procesor îmi va vorbi...

şi da, scumpe domnişoare sau mame, ştiu, dacă toată lumea ar face procesoare şi nu copii, lumea s-ar duce dracului... dar în egoismul meu, nu-mi pasă...

un slide genial de sincer dintr-o prezentare a unui nou tool EDA băgat la muncă:

“this program does the following:

• does source file dependency extraction
• does hdl code compiling
• does hdl code elaboration
• does not always work”

m-am căcat pe mine de râs... bine că ne fac mai multe bude de la vară...

• ideea na-ha-mbăr 1: congelator pentru încălţăminte... înlocuieşte lada de lemn în care îţi ţii ciubotele cu o ladă frigorifică cu un sistem avansat de răcire (cu procesor savage16, în care efectiv îmi bag picioarele) pe bază de curenţi de aer care nu depun gheaţă pe tenişii originali converşi... scopul este menţinerea unei temperaturi joase în ghetoaice pentru a omorî bacteriile şi ciupercile care trăiesc liniştite pe tălpile încălţărilor după ore întregi de călcat în picioare de către populaţie... te descalţi, apeşi un buton, iese un sertăraş în care îţi pui opincile şi apoi apeşi acelaşi buton pentru a închide sertarul şi a activa funcţia de distrugere în masă a vietăţilor dinăuntru... asociaţiile care militează pentru drepturile bacteriilor şi ciupercilor să se abţină, futu-le tot neamul în cur... bineînţeles, când cineva doreşte să plece afară şi să se încalţe cu balerinii din lada frigorifică, apasă pe un buton de release, adidaşii trec printr-un proces rapid de preîncălzire şi ies afară în câteva secunde calzi iarna sau reci vara, dar curaţi de poţi să îţi bagi shaorma în ei...

• ideea na-ha-mbăr 2: serviciu de reclame în street-view... te duci la firme, iei de la ele un banner mare cu sigla firmei (şi bani) şi alergi prin oraş după maşinile google maps şi te postezi mereu cu bannerul în faţa lor ca să apară în pozele din street-view... în funcţie de cartierul pozat, firmele vor plăti mai mult sau mai puţin pentru a-şi regăsi bannerul în pozele cu gropile din bucureşti sau alte oraşe în care nu se uită decât cei care locuiesc în ele...

• ideea na-ha-mbăr 3: sistem de protecţie anti-prost la calculator: o mânuţă cu arc retractabil care se montează pe colţul monitorului, legată la sistemul de operare... de câte ori cretinul din faţa monitorului încearcă să facă o tâmpenie care l-ar putea costa pe viitor, mânuţa se extinde şi-i dă o palmă fraierului... acesta dă click pe no şi mânuţa se retrage... acţiuni de genul format c: sau vizualizări de porn cu minore ar putea cauza distrugerea motorului mânuţei, astfel că aceasta va veni cu un soft de protecţie şi limitare a palmelor pe care le poate aplica pe minut... o versiune îmbunătăţită a sistemului (pe mai mulţi bani) poate veni şi cu soft de bărbierit în timp ce te uiţi în monitor... a nu se combina cu funcţia de format c:...

azi la muncă... vine un coleg şi-mi pune 1 cent pe birou “ia bah şi dă-l mai departe“... eu zic că nu-l dau decât dacă primesc ceva în schimb... mă uit prin jur şi singurul coleg de la care aş fi luat ceva tocmai şi-a terminat punga de pufuleţi... şi zic: “l-aş fi dat pe pufuleţi“... la care se aude întrebarea: “pe câţi ?“... de aici a fost magic...

am stabilit că o să considerăm că o pungă de pufuleţi e 2 lei, care rotunjit inginereşte face juma de euro... nu ne-am hotărât totuşi dacă într-o pungă sunt 50 sau 100 de pufuleţi... am zis totuşi că 100... deci, am zis că trebuia să iau 2 pufuleţi pe un cent...

chiar când făceam calculul, vine un program manager pe la noi şi îl întrebăm “cam câţi pufuleţi crezi că sunt într-o pungă de pufuleţi ? 50 sau 100 ?“... ne întreabă de ce... îi zicem că vrem să calculăm dacă un pufulete costă 0.5 cenţi sau 1 cent... la care el tace un pic şi zice apoi genial: “vă daţi seama că un senzor făcut de noi costă între 4 şi 8 pufuleţi ?“

ne-am căcat pe noi de râs... numai un program manager putea să se gândească la asta...

după câteva minute în care ne-am cules de pe jos înapoi în scaune, vine un mail de la directorul general, în care zicea ceva de o conferinţă şi de un premiu de 2000 de euro pentru cei ale căror articole vor fi acceptate la conferinţă... la care noi toţi zicem: “bah, vă daţi seama câţi pufuleţi ne luăm de 2000 de euro ?“... evident, vreo 400.000...

şi în final, am zis că de fiecare dată când ne mai certăm cu duduile de la finanţe şi n-avem voie să rostim salariul la telefon, o să zicem ceva de genul: “da nu-i corect, ăla ia cu 1000 de pufuleţi mai mult ca mine“... priceless...

a fost o zi bună... n-am mai râs de mult în halul ăsta...

well then, fuck my life

(how about no)