Eram în ultima săptămână de sesiune. Pierdeam vremea prin facultate aşteptând să-mi fie trecute nişte note în carnet de la un examen. Plictisit, am zis să văd ce mai e nou pe la avizier. Văd un anunţ destul de interesant care în mare zicea aşa: „Firma Avitech Co. Caută 10 studenţi pentru practica de vară pe durata a o lună cu remuneraţia de 500 RON. Contact: Laurenţiu Teodorescu”. Îl ştiam pe tip, făcusem cu el semestrul trecut laboratorul de Spice, şi-mi părea băiat deştept, să zicem cam pe la vreo 27 de ani maxim. Îi trimit mail când ajung acasă, îmi răspunde cu o zi de întâlnire, ne strângem vreo 20 de doritori, dăm un test de logică, unul psihologic şi unul de cunoştiinţe de-ale electronicii. Peste câteva zile primesc un mail cu rezultatele, fusesem admis şi anexate erau comentariile psihologului. Citez: „Foarte, foarte isteţ, pragmatic şi la obiect, hotărât, ştie ce îşi doreşte şi îi place ceea ce face. Super!!!!”. Acuma nu ştiu ce să cred despre un psiholog care îşi termină o descriere de caracter cu Super şi patru semne de exclamare, dar mă rog, tind să fiu de acord cu el în lipsa mea de modestie. Deci eram admis. Primesc şi mail cu instrucţiuni, destul de trist ca distanţă: „metrou până la Aurel Vlaicu, după care 112 sau 135 până la capăt ( CFR Constanţa ), apoi mers pe jos pe şoseaua asfaltată după ce treceţi bariera timp de 10 minute pe lângă Porsche Bucureşti Nord. Clădirea Avitech e pe partea stângă în direcţia de mers, după 2 clădiri mari în construcţie aflate pe partea stângă (o clădire violetă cu 4 etaje pe care scrie mare Avitech) ( lăsaţi un pic în urmă Porsche Bucureşti Nord care e pe partea dreaptă a şoselei)”. OK… mai era o variantă cu metrou până la Pipera şi apoi microbus… am ales-o pe asta…

Era luni, prima zi de practică şi ajunsesem la Pipera cu vreo 20 de minute mai devreme. Aştept ceva vreme, îşi fac apariţia încă câţiva colegi, dar microbuzul nu. Aşteptăm ce aşteptăm şi ne dăm seama că nu mai vine. Luăm un taxi, îi citim explicaţia de mai sus şi ne lăsăm în voia lui. Ne învârte prin toată comuna Voluntari şi după aia “îşi dă seama” că trebuia în direcţia opusă. Nenorocitul dracului, ne-a furat de câte 20.000 pe fiecare. Oricum, ajungem acolo în clădirea violet-rapidistă, şi încercăm să dăm de Laurenţiu. Portarul ne zice că e la etaju 2, ne ducem la 2 şi secretara ne zice că portaru e prost şi că să mergem la parter (clasic)… găsim sala, ne salutăm toţi între toţi, bineînţeles că din 11 oameni selectaţi ne-am prezentat doar 9… asta e. Aflăm ideea principală a burselor de vară: firma are mare nevoie de angajaţi şi vroia cu ăştia 11 oameni să umple cam 12 posturi libere :D. Foarte bine gândit. Şi mai eram şi cam toţi de anul 2 şi nu vroiam nici unul să renunţăm la facultate. Eu m-am dus acolo doar că eram fascinat de ce avea Laurenţiu să ne povestească, din plictiseală şi pentru bani. Aşa… Nu o să povestesc tot ce s-a întâmplat pe perioada cursurilor că nu prea ar interesa pe mulţi, o să zic în mare cam ce-am făcut pe acolo şi o să povestesc câteva faze amuzante petrecute acolo.

În mare, am început să studiem videoproiectoare prima săptămână, mai întâi teorie legată de construcţia optică şi mecanică apoi am trecut la scheme electrice detaliate. Trebuie să recunosc că Laurenţiu este un zeu în chestiile legate de service şi circuite electronice şi m-a fascinat tot ce a explicat el pe acolo. După proiectoare ne-a prezentat în mare televizoare cu plasmă, receivere av, un reflector de lumini stricat probabil la concertul Rolling Stones :D şi tot felul de alte chestii electronice.

Într-o zi ne-a luat din sala de prezentări şi ne-a băgat pe toţi în service să vedem cum repară un proiector. Am stat pe acolo vreo 4 ore şi nu prea a făcut nimic, mai mult a vorbit despre diverse. În tot timpul ăsta unul dintre colegi omora muşte. Deci nu glumesc când zic că respectivul a prins cu foarte mare uşurinţă 9 muşte în cam 20 minute. Laurenţiu încerca să vadă ce naiba era cu proiectoru ăla şi tipu ăsta tot venea la el şi îi arăta câte o muscă în mână, spunându-i şi la ce număr a ajuns cu victimele. S-a convenit până la urmă că dacă se angajează va primi un “spor de muşte” :D.

În altă zi a venit în service nea Silviu Prigoană care făcea ca toţi dracii că i s-a stricat proiectorul pe care a dat 20.000 euro. Se apucă Laurenţiu să vadă ce are, pierde ceva vreme cu el, noi plecăm acasă şi a doua zi aflăm că după ce s-a chinuit toată ziua să vadă ce are defect a aflat că proiectorul era bun dar că Prigoană avea altceva defect. :D

Tot prin service, avea şi un telezizor reparat pe care îl ţinea în teste. Defectul reclamat de client era că se întrerupe imaginea din când în când dacă se mişcă televizorul. Ca test, rula un film cu Sandra Bullock, Murder by Numbers parcă se chema, nu asta contează ci doar scena… Se bătea ea şi cu încă unu pe un doc la mare şi de abia se mai ţineau în picioare. Exact atunci zice Laurenţiu să vadă dacă merge televizorul şi începe să bată în el, să îl zdruncine, să îl mişte în toate părţile, la care un coleg din spate zice: “Mai, mai de-or cădea ăia în film nu ?”

Spre ultimele zile, se apucase să repare o cameră video super mică. Era foarte supărat că acuma îi vin în service tot felul de căcaturi din astea mici şi ne zicea că cu chestiile astea tre să fii foarte atent că dacă le zgârii sau ceva vine clientu şi îţi dă cu ele în cap. Exact atunci o ia din mâna unui coleg cu scopul de a o proteja, încearcă să-i scoată bateria foarte atent şi cu o mişcare inginerească de toată frumuseţea reuşeşte să facă camera grămadă pe jos. Rămânem toţi înmărmuriţi şi după ce se dezmeticeşte o culege de pe jos, se uită la ea, constată că e plină de zgârieturi şi zice: “Am făcut-o praf.”

Până la urmă au fost trei săptămâni frumoase, din care am învăţat multe. Dintre toţi ne-am angajat doar doi şi doar la service. Eu şi încă un coleg pe nume Adrian (probabil o să mai auziţi de noi :D)… Mâine e prima mea zi de… cum scrie în cartea de muncă… Service Engineer…

Ca o notă finală… Orice produs Sanyo sau Panasonic trimis în garanţie în Bucureşti ajunge pe mâna noastră… aşa că… aveţi grijă de ele, sau vom avea noi… mwahahahahah