deci pe lângă concertele din piaţa mare şi mică (separate), anul ăsta s-a mai făcut o scenă în pădurea Dumbrava de pe lângă Sibiu...

cum veneam după o săptămână plină de muncă şi oboseală şi vineri noaptea am stat până pe la 2 în oraş, sâmbătă am dormit ca porcul, că nu m-a trezit nimeni... când am văzut că e ceasul trei jumate când m-am trezit am crezut că încă visez... m-am spălat şi-am fugit în oraş să văd cum ajung la anterior pârâta locaţie...

n-a fost uşor... m-am orientat eu niţel la panoul cu rutele de autobuze şi am luat unul care zicea că merge în Dumbrava, 13-le, cifră magică... bilet n-aveai de unde, totul închis, cunoaştem situaţia şi din capitală... ok, blat, 15 minute mai târziu autobuzul se opreşte la Dumbrava şi o ia la întors... eu mă învârt pe acolo vreo 5 minute, nu găsesc ni’ica şi întreb un poliţai din zonă dacă ştie ceva de vreun concert prin apropiere... ăsta zice că nu poate să fie decât pe lângă muzeu... şi, ajung greu la muzeu ? “o iei tot înainte, vreo 10 minute de mers”... pornesc la drum, merg vreo 15 minute cu mersul lu’ gheorghe şi tot nu se vedea nimic, doar un mare drum în faţă... înjur şi mai merg ceva, când mă claxonează unu cu o dubă şi se opreşte lângă mine: “artmania ? sari înăuntru“... era un microbuz care se ducea să facă un ban cinstit la întoarcere... am mai mers încă vreo 5 minute cu 50km/h ca să ajungem, la care el zice: “aveai ceva de pedalat“... nu i-am dat nimic...

ajung acolo fix la ora 17, exact când începeau să cânte constănţenii de la Interitus Dei... în jur, iarbă, munţi, copaci, 40-50 de tricouri negre şi bere... parcă eram la ost... băieţii au cântat fix o oră... era prima dată când îi vedeam, auzisem de ei de la mai multă lume, numai de bine... şi da, de bine a fost şi acolo, chiar mi-au plăcut... m-au terminat cu cover-ul ăla cu che guevara pe care l-am urcat aici acu câteva zile, de când m-am întors de la sibiu numai melodia aia am ascultat-o, am pe last.fm peste 500 de plays la ea... iar live a sunat cel puţin de două ori mai heavy şi mai mişto... foarte puţină lume, în faţa scenei eram vreo 6-7 oameni... aruncă unul din chitarişti o pană şi cade pe jos lângă mine, mă aplec şi-o iau... imediat vine o tipă foarte drăguţă la mine şi-mi zice pe cel mai duios ton: “te roog, vrei să-mi dai mie pana, că n-am prins niciodată nici o pană“... la care eu, sorb din bere şi zic sec: “nici p-asta n-ai prins-o“... dar, era foarte drăguţă şi i-am dat-o...

la întoarcere totul a fost mult mai simplu, se pare că erau nişte curse speciale de autobuze angajate de artmania, gratuite pentru cei cu brăţări albastre... dacă nu eram retard poate mă interesam şi eu înainte să merg pe jos tot judeţul sibiu...

piaţa mare... lume mult mai puţină decât în seara precedentă... cel puţin de vreo 2-3 ori mai puţină, astfel că am reuşit să mă întâlnesc cu mai toată lumea, chiar şi cu lume cu care m-am văzut prima dată... s-ar face vreo trei rânduri de nume dacă ar fi numai să-i enumăr pe fiecare...

prima trupă de sâmbătă, nişte unii bătrâni de le zice Republica... n-auzisem de ei şi nici nu are rost să mai aud... n-au nici o treabă cu rock-ul, nu ştiu cum au ajuns ăştia la artmania... un fel de electro-funk-căcat, de acu 20 de ani, jumate playback, un dezastru... deci nu...

urmau Sonata Arctica, una din cele mai vechi prezenţe în playlisturile mele, cam de pe vremea când ascultam obsesiv Nightwish (acu 7-8 ani)... finlandezii au avut un sunet foarte bun şi Tony Kakko s-a auzit foarte bine... citisem nişte cronici de la Kavarna care ziceau că Tony a fost praf la voce, dar na, fiecare are zile bune şi rele, iar sâmbătă a fost o zi bună pentru el... din păcate m-am plictisit un pic pentru că n-au cântat aproape nici o piesă pe care s-o fi ştiut şi care-mi plăcea, n-am idee de ce... piese geniale ca Letter To Dana, Picturing the Past, Mary-Lou, Still Loving You, Wildfire... nimic... de-abia la bis, ultimele piese au fost Replica şi Fullmoon... pe Replica chiar am cântat fiecare vers... în rest, nu ascultasem nimic... cu toate astea, n-au sunat rău, şi mi-am dat seama ce mişto merge muzica lor dacă o asculţi cu ochii închişi... foarte frumos...

OST:

Sonata Arctica – Replica

după o foarte lungă pauză, au început să cânte şi italienii de la Lacuna Coil, de la care ştiam doar două piese şi faptul că au o gagică bună de tot la voce... se pare că au şi un bărbat la voce, dar tot tipa rămâne baza... mi-au plăcut, într-o măsură moderată, dar mai mult decât mă aşteptam sincer... plus că-s italieni şi eu am boală pe ăştia... dar gagica, bună-n draci... şi cică are 39 de ani în pana mea... italienii ăştia, proşti şi cu femei bune...

după concerte i-am vizitat şi expoziţia foto a domnului Miluţă Flueraş... roşcata de la sirenia atrăgea toată atenţia, nu se mai vedea nimic în jurul tabloului cu ea... ca dovadă că până şi roy khan trăgea cu ochiul la ea de pe peretele opus... genială poziţia celor două cadre...

—

photo by Liviu Zaharescu, de parcă nu scria destul de mare pe ea... e prea mişto tipa, că altfel aş fi pus-o pe asta cu Tony Kakko, a lui Miluţă...

—

duminică n-am reuşit să mai prind loc în acceleratul de la 14 jumate, şi a trebui să-mi iau la ăla de 17... chiar şi aşa, concertul Quart’Elle era imposibil de prins pentru că nu mai era nici un tren mai târziu de ora aia... sorry girls, chiar aş fi vrut să aud coverurile Metallica la violoncele...

băi şi vineri am dat 35 de lei pe bilet şi duminică 42... că cică s-a scumpit trenu sâmbătă noaptea... ai dreacu, şi trenurile merg din ce în ce mai prost...

povestea la întoarcere e mult mai tristă, trenul plin de metalişti care se întorceau de la festival şi eu am nimerit în compartiment cu nişte ţărani care s-au urcat ei la Ucea şi erau proşti de le curgeau mucii din nas şi ascultau manele la telefon... şi cine pula mea să le zică să nu mai facă asta, când vine naşul să ne ceară biletele şi chiar atunci îi sună şi lui telefonu a manea... ţară de căcat...

şi încă un kil de muie pentru metrorex (că nici nu le-am mai dat de ceva vreme), care încă tot n-a înţeles nimic... să ajungi în gară la 23:15 şi să ţi se zică că din păcate nu mai pleacă nici un tren în direcţia unirii e atât de stupid încât nici putere să le dau muie nu mai am...

cu ocazia asta am testat cursele de noapte ratb, alea cu N în faţă... decent, dar mai au de lucru la organizare... toată lumea aleargă disperată în staţie şi întreabă în stânga şi-n dreapta care autobuz ajunge unde, că pleacă toate 23 odată şi e jale... şi, ştiţi cât de sictiriţi şi scârbe sunt de obicei şoferii pe ratb... eh, în timpul nopţii sunt de două ori mai sictiriţi şi mai scârbe...