Negură Bunget – Hora Soarelui

Un pas adânc, cerul deschide
Şi-n hăul de dedesubt,
M-arunc, şi soarele mă prinde

Cum munţii se răsun, şoimii se adun,
Codrii se trezesc, frunzele şoptesc,
Oasele trosnesc, stelele sclipesc, şi în cale se opresc, măi!

Na mesa de doi lai munţi
Împlini de arbori fără frunzi
Între pietre nearse de soare
În lemne neroditoare

Lângă tăul fără fund
Cu toiag despic cărare
Ce mă poartă-n hău de naltă zare

Ţes soarele-n cămaşă, în aţă fermecată
Chibzuită şi trufaşă, cu gând drept legată

Ieşi soare din soare
Ieşi soare spurcat, ieşi soare necurat
Şi cu mândră soră lună,
Leagă cunună, cunună legată
De horă şi soare, din cer până-n zare

De dincolo dă cer
Dinapoi de lună
Din-afar de soare
Dintr-o dată am făcut înc-o lume nouă
Din nimic!

—

la un moment dat tot trebuia să apară şi ceva de la Negură Bunget pe aicea, n-avea cum să rămâie departe de gheorghe foarte multă vreme...

melodia asta îmi “uruie artistic” (vezi postul precedent) în cap de câteva zile bune încontinuu... de la începutul violent, continuarea tipic românească şi până la părţile divine care încep pe la minutul 3:00... totul este perfect în melodia asta...

îmi place la nebunie disperarea din vocea lui... duminică după Nile am luat de la Titus două cd-uri de-ale lor şi din ce-am ascultat până acum îmi plac mai multe piese... păcat că s-au separat (se va scrie şi despre DorDeDuh cândva, în viitorul apropiat)...

—

[thank you Diana... again...]