hai că veni şi decembrie-le peste noi... şi frigul de-ţi îngheaţă coaiele care s-a instalat cu o precizie nemţească fix când zice în calendar că e prima zi de iarnă... weird precision shit...

aseară n-a fost excepţie de la vremea care eviscerează pe noi... mă uitam pe geam pe la 5 jumate şi nu-mi venea să cred prin ce trebuie să trecem ca să ajungem la dat din cap... mă întreb câtă lume care vroia să vină aseară la concert a ales să stea acasă doar ca să nu se ude (la modul cel mai propriu posibil nebunilor)...

şi pe lângă vremea de rahat, aseară mai aveau loc încă 2 (două!) concerte de metale în alte cluburi, în acelaşi timp... noi o ardeam în Fabrica, în Cage se desfăşura a treia seară Magic Tales of a Winternight organizată de Stay Metal Forever şi în Silver Church cânta Paul Gilbert care a strâns cea mai multă lume aseară din păcate... cel mai tare a fost Miluţă care s-a dus şi la Gilbert şi a venit şi la noi după ce s-a terminat ăla şi a prins şi Trooper-ul şi L.O.S.T.-ul...

două vorbe legat de club (Fabrica), că n-am mai fost pe acolo niciodată... destul de încăpător, scenă măricică dar frig de înnebuneşti înăuntru... şi garderobă pe bani (1 leu haine dar 3 lei pentru ghiozdane)...

hai să-i zicem de muzică...

cu o oarecare întârziere, încep să cânte Spectral... nu auzisem de ei înainte să văd posterul evenimentului, nu am ascultat nimic şi habar n-aveam ce cântă... la un moment dat patru băieţi din public se urcă pe scenă... cică ei sunt Spectral :D... tare, mi-am dat seama că i-am mai văzut prin public pe la o grămadă de alte concerte... tobe, două chitări şi voce... cum, fără bass ? da, se pare că fără... păi şi ce-au cântat ? păi aş zice un death metal după voce şi tobe, dar la fel de bine şi un speed, technical metal după shred-urile rapide de chitară... nu mi-au displăcut dar n-am înţeles foarte multe din ce-au cântat, că nici sunetul nu i-a ajutat foarte mult, cu toate că mi-au plăcut shred-urile alea rapide... au avut şi trei fani înfocaţi în faţă care se dezlănţuiau :D...

e rândul celor de la Abigail să ne înece în melancolie... Răzvan ne cheamă mai aproape de scenă, să devenim un pic mai intimi, un cuvânt care poate descrie perfect atmosfera pe care o induce un concert Abigail... nici ei n-au avut parte de un sunet bun... i-am văzut de trei ori anul ăsta şi aseară s-au auzit cel mai prost... au început cu Bitterness / Tears, piesă de care m-am îndrăgostit iremediabil de la prima ascultare şi s-a dus sus de tot în topul meu din toate timpurile, lucru care se întâmplă foarte rar... aseară am auzit o a treia variantă a melodiei, care combină vocea lui Răzvan pe strofe ca în versiunea de pe Sonnets şi vocea lui Mihu pe refren, asemănător versiunii din 2007, de pe New Dawn... din păcate Răzvan nu s-a auzit mai deloc, după cum am zis, sunet foarte slab... a urmat un playlist asemănător celui de acum câteva săptămâni din Cage... la fel, dintre melodiile noi cel mai mult mi-a plăcut Moon Cathedral... finalul a fost, după cum era de aşteptat, un Sonet... cântată şi de Mihu şi de toţi cei din faţa scenei... un moment foarte emoţionant, ca întotdeauna...

a urmat încă o formaţie de care nu mai auzisem până ieri, dar care păreau că au ceva istorie în spate... le zicea ceva cu T... Trooper parcă, dacă am reţinut bine... nu ştiu de unde au apărut băieţii ăştia dar bine au mai zis aseară... nici ceilalţi de prin public nu prea auziseră de ei, că în afară de mine, Maria şi tipa care le face poze la toate concertele nu mai cânta nimeni cu ei... cel mai trist concert Trooper la care am fost vreodată :)... probabil fanii lor erau la Gilbert... anyway, deci terminând cu gluma, pot să zic că Trooper au avut un sunet mai ok... au început cu Ultima Noapte a Condamnatului la Moarte pe care n-au cântat-o săptămâna trecută la aniversarea de 15 ani... au urmat Nu Trebuie Să Vrei şi Vlad Ţepeş, apoi bass and drums-ul de introducere a formaţiei, ceva mai scurt ca de obicei totuşi, lucru absolut de înţeles... eşec total la ţipetele lui Coiot, sorry for that... O Viaţă Este Prea Mult, întotdeauna o surpriză plăcută, nu mă satur niciodată să cânt 10 minute încontinuu pe piesa asta... mai trece şi un Old School Baby, not one of my favourites... I Want To Break Free a mai făcut câteva glasuri să se audă din public, iar reacţia lui Coiot a fost genială: “Niciodată nu e prea târziu să auzim ceva reacţii din public” :D:D... sfârşitul a fost clasic dar totuşi atipic... Tari Ca Munţii şi Strigăt, tocirea completă a corzilor vocale :D... păi şi cum, fără Amintiri ?... da, fără... e explicabil din moment ce Trooper au fost doar invitaţi... şi acum am pană cu 15 şi de la Balaurul şi de la Oscar :)... era şi culmea să n-o prind la cât de aglomerat era acolo în faţa lui...

am ajuns şi la L.O.S.T., cei despre care a fost vorba încă de la început... ei şi-au lansat primul album întreg aseară, căruia îi zice Remains of Pain şi face boxele să scoată din ele un death-metal melodic de o calitate cel puţin bună... eu  recunosc cu ruşine că n-am ascultat nimic L.O.S.T. până aseară, dar băieţii mi-au plăcut instant :D... metal fan at first sight :D... pe bassist (Vlad Buşcă) îl ştiam de pe la concerte că face poze mereu :D... cum să descriu concertul lor de aseară... a fost...  dur, amuzant, serios, trist, personal şi interesant... melodiile au fost executate perfect, şi e uimitor că o singură chitară şi un bass pot să sune atât de complet... între fiecare melodie vocalul (BB Hanneman) şi Vlad au dialogat între ei şi cu noi, în cele mai geniale moduri... “doamna, ăştia râde“... “băi, păi ce-aţi venit aici să râdeţi ? aţi plătit 15 lei să ne ascultaţi cântând... dacă mai şi râdeţi mai lăsaţi 15 lei la ieşire“... :D... cam ceva de genul ăsta au ţinut-o pe toată durata concertului... mai puţin când cântau, momente în care erau serioşi, aşa cum o cere stilul în care cântă şi versurile scrise de Vlad... nimic amuzant în ele, dar nici nu trebuia să fie... toate melodiile lor au fost primă audiţie pentru mine şi cel puţin două mi-au plăcut instant... foarte rar mi se întâmplă asta, deci tot respectul... foarte tare şi bis-ul Victims cu Răzvan la chitară (“aşa începe mah ? cum din Si, în pula mea ăsta nu-i Si“) şi BB doar la voce: “uitaţi-vă cum îl fac pe Buvnitz... Fane Buvnitz unde eşti, uită-te cum te fac”... şi încheierea lui Vlad: “hai gata, asta a fost tot... altele nu mai ştim” :D...

—

OST:

L.O.S.T. – O Viaţă

Totul e aici, chiar lângă mine
De ce n-am putut să văd, să simt?
Timpul e scurt, privirea cea rece
Oricât aş da s-o pot schimba.

Momentul e azi, lumina persistă iar eu
Încerc să vreau, să pot, privirea să o întorc…
Aş vrea să cred că mâine va fi o zi
În care vom fi la fel ca azi, ca ieri.

Dar nu, e fals!
Ce vezi în jur va dispărea cât ai clipi
Nu poţi să iei fără să dai
Nicidecum
Nu poţi trăi fără să arzi
O viaţă ai…

Am greşit, crezând că putem amâna
Sentimentul, privirea, viaţa, simţirea,
Îmi pare rău de timpul ce a trecut
Momente departe de noi pierdute în van, iar apoi,

Începi să te-ntrebi: timpul când a trecut?
Unde-am ajuns? Câte clipe am petrecut?
Aş vrea să cred că mâine va fi o zi
În care vom fi la fel ca azi, ca ieri

L.O.S.T. – Clipa

Uimirea, peste ochii tăi
Durerea, răzbate dintre noi
Dorinţa, cu tot ce-ai fost, vei fi,
Va naşte o viaţă într-o zi.

Din viaţă, nu te poţi opri
Învaţă, tot ce va veni
Spre tine, prin tine sau deloc
E clipa, ce nu mai are loc.

Culoarea, se zbate între alb şi negru,
Privirea se înalţă, căzând,
Iar totul va fi doar un vis
Ce nu îl mai poţi opri …

Te uiţi, în jur şi tot ce vezi
E greu, lumina din jur, nu sunt eu…
Pentru mine, pentru tot,
Concretul are un alt scop.
Prezentul, a fost, azi e ieri,
Străvechiul, se naşte, un mister
Ce vine, dinspre noapte sau zi
Clipe ce nu le poţi rosti.

—

o seară genială aseară în Fabrica, între o grămadă de lume bună...

le mulţumesc Nadiei şi lui Răzvan pentru cd-ul Abigail şi lui Alex Bratu pentru că l-am frecat la cap toată seara cu cereri de poze :D... şi Mariei că nu m-a călcat decât o singură dată aseară pe bocanci... şi ploii şi frigului...

galeria foto completă a lui Alex Bratu o găsiţi pe Letsrock şi galeria lui Miluţă care a ajuns mai târziu pe Metalhead...