rezultatele oficiale de la finală (aparent, finala din Roma)...

—

acest clasament este foarte interesant din punct de vedere psihologic...

pe primul loc am ieşit noi, care după eşecul crunt din cehia de anul trecut ne-am propus să ne luăm revanşa cu orice preţ, indiferent cât am avea de muncit pentru asta...

iar pe locul doi a ieşit Cezar, care a avut un ghinion imens în finala pe ţară anul trecut şi nu i-a mai pornit deloc maşina, ieşind pe ultimul loc în acea finală...

deci toate filmele cu van damme în care vin ăia şi îi omoară părinţii şi iubita şi apoi el îşi dedică toată viaţa în a se antrena şi a-i găsi pe ăia nu sunt doar ficţiune... nu cred că există altă motivaţie mai mare pentru un om decât dorinţa de revanşă (sau după caz, răzbunare, şi am mai spus asta)...

tot respectul pentru Cezar... el nici măcar n-a fost în ţară în ultimele trei săptămâni... trimitea fişiere binare pe mess pe care le programa prietena lui în maşinuţă (tot respectul Roxana, nu-mi vine să cred ce-a făcut pentru el) şi apoi el privea cum merge maşinuţa prin webcam, şi mai făcea câte o modificare în cod... absolut crunt... bravo mah...

s-a terminat...

joi a fost finala Freescale Race Challenge... n-am apucat să scriu nimic până azi pentru că am fost absolut terminat de oboseală în ziua aia, vineri a fost Trooper-ul, sâmbătă am scris despre Blind Guardian şi apoi am băut la o colegă şi ieri a fost Haggard-ul... of, atâtea aşteaptă în pipeline...

să zicem despre concurs...

totul a mers absolut perfect pentru echipa RoadKill în acea minunată zi... pe cât de prost au mers toate în Cehia anul trecut, pe atât de bine au mers la concurs... bine, doar la concurs, că ce nebunie a fost în ultimele zile de înainte o să vă povestesc în altă zi... dar na, acum mai contează doar rezultatul...

am luat locul 1, pe care ni l-am dorit mai mult ca orice... în ultimele săptămâni am muncit foarte mult pentru el şi nu cred că era altă echipă acolo care să fi avut şi serviciu de 8 ore pe zi şi să stea şi în laborator până la ultimul metrou în fiecare seară... am avut un scop şi multă voinţă... şi muulte idei inginereşti, dar din nou, despre asta altă dată...

mulţumim celor de la Freescale pentru acest concurs minunat din care am învăţat enorm de multe şi de-a lungul cărui desfăşurare am trecut prin atâtea emoţii de toate felurile încât nici nu pot să le mai enumăr... în fiecare zi ne venea să renunţăm din cauza nervilor, atât de greu era... numai dorinţa de revanşă pentru anul trecut ne-a făcut să continuăm... aveam ceva de demonstrat şi nu cred că era un mod mai clar de-a face asta decât să ieşim pe primul loc în marea finală, la o distanţă de aproape 13 secunde de locul doi... aici se vede munca...

maşinuţa putea să meargă şi mai repede... puteţi vedea în filmările de mai jos că a valsat complet neforţată pe traseu, fără nici un stres... în ultimele seri de înainte de concurs mergea mult mai repede, dar în ultima noapte am luat de comun acord decizia ca s-o punem să meargă mai încet în finală, ca să fim siguri că nu o să sară de pe traseu, în orice condiţie... şi a fost decizia corectă... majoritatea au gândit invers, au riscat...

vă las cu câteva filmări de la finală şi vă promit că vor mai urma câteva posturi despre concurs în zilele ce urmează, destul de interesante, mai ales pentru cei pasionaţi de electronică...

—

RoadKill – Final – First Lane

—

RoadKill – Final – Second Lane

—

vă prezint şi premierea şi discursul încropit pe loc de după... chiar nu ne aşteptam la el, nu ne zisese nimeni că o să mai şi vorbim după... şi nu-mi vine să cred că am zis “super baban” în discurs :D

Premierea şi momentele de glorie :D

—

cică am ajuns în CHIP: http://www.chip.ro/stiri/16757-despre-roboi-i-finala-local-race-challenge-2011 :D:D:D

The Silver Curch, Bucureti

cât de prost să fii să tipăreşti sute de bilete şi să nu te uiţi măcar pe unul să vezi ce aberaţii scrii pe ele ?

mă depăşeşte...

pentru a treia oară deja, dar tot nerăbdător sunt...

ştiu, am întârziat cu şase zile, dar probabil că toată lumea ştie de ce... nu se va mai repeta, cel puţin în viitorul apropiat...

mie Blind Guardian îmi plac foarte mult... cântă exact acel Speed Power Metal care-mi place cel mai mult, şi-l cântă foarte bine... cel puţin asta credeam până în ziua concertului... tocmai de-aia m-am dus cu vreo oră înainte să se deschidă porţile la arene, să prind loc pe gard în primul rând...

după ora fixă indicată de ceasul cu cuc al bunică-mii reglat după ora rusiei, s-au deschis în sfârşit şi porţile şi ne-am purtat bălăngănit corpurile pe axa OY până în faţa scenei, ca să constatăm că toate locurile de pe gard erau ocupate de unii cu postere în braţe, care nush ce câştigaseră de aveau voie să fie acolo cu o oră înaintea noastră... eh, obişnuit cu aglomeraţia din metrou de dimineaţă, nu mi-am făcut probleme că nu încap şi eu printre ei... bine că omul are coate (cel puţin eu)...

să-i zicem cu muzica...

despre White Walls am citit peste tot că sunt şi că dreg, că vor fi şi că ce bine... după zeci de minute de soundcheck, au început să cânte... am fost profund dezamăgit... deci ei sunt revelaţia metalului românesc ? next please... n-am înţeles absolut nimic din recitalul lor incredibil de lung (2 piese)... începeau cu riffuri de heavy metal, apoi intra o voce de alternative şi de la jumate încolo o dădeau în ceva inexplicabil, ce n-are nici o legătură cu metalul... deci nu, white walls n-au loc în playlist-ul meu...

Bolthard au fost complet altceva... de la prezenţa scenică şi până la sunet, mult mai metal şi mai heavy... au avut un sunet foarte bun, instrumental... vocea s-a auzit foarte încet... deci aşa da, o trupă ca ei aş mai asculta şi a doua (de fapt a treia) oară... riffuri heavy nene, in your face, nu şi-au ales numele pe care-l au degeaba... setlist (nu garantez 100% că n-a mai fost vreuna în afară de astea):

Uyd
The Sphere
Won’t Let Go
Human Race
Thin Ice

dintr-un motiv anume, mulţimea de oameni din spatele meu a început să strige disperată numele unui celebru ziar londonez, minute în şir...

au urmat Blind Guardian... între ce s-a întâmplat pe scenă şi ce speram eu că se va întâmpla a fost o diferenţă enormă... eu am ascultat obsesiv primele 3-4 albume ale lor, cele din anii 85-93, şi mi-au plăcut la nebunie... recunosc că n-am apucat să ascult şi albumele lor mai recente, dar nu mă aşteptam să fie cine ştie ce diferenţă între ele... se pare că este...

concertul de duminică seara a fost mult prea soft pentru mine... şi ca sunet şi ca stil... din melodiile care-mi plac mie am auzit doar trei: Welcome to Dying, Lost in the Twilight Hall şi Valhalla... atât... trei piese... restul au fost în mare parte balade şi variaţiuni pe aceeaşi temă... recunosc că momentul acustic de la Bard’s Song a fost reuşit, dar în rest m-am plictisit teribil...

sunetul a fost foarte prost în faţa scenei, nu se auzeau decât tobele... chitările aveau un distors mult prea soft pe ele, cea de ritm de abia se auzea... Hansi tuns scurt, nu în cea mai mare formă... am căscat de vreo trei ori în timpul concertului şi am început să mă gândesc la algoritmi pentru maşinuţă în loc să fiu atent la ei... trist...

unde bah, unde sunt Goodbye My Friend, Majesty, Time What Is Time, Journey Through The Dark, Wizard’s Crown ? melodii incredibile, pe care le ştiu pe de rost, cap coadă ? unde ?

—

photo by Miluţă Flueraş... galeria lui photo Aici, iar galeria marca Lenore Aici...