That’s What I Am

mda... genul de film cu tineri şi neliniştiţi şi un profesor incredibil de inteligent şi de treabă care încearcă să-i aducă pe calea ce-a bună...

şi cu un sfârşit moralist... tipic...

măcar n-a plictisit, cu toate că l-am stins pe la mijloc, dar nu se pune, mă aşezasem cu curu pe telecomandă...

nota 8.50

duminică a fost concertul anului la românica... zice-se...

nu ştiu bah, pentru mine Bon Jovi nu e mai mult decât sunt Roxette... şi după plictiseala pe care am trăit-o anul trecut la Cranberries am zis clar că nu mai pun piciorul la un concert la care nu se promit metale grele sau foarte grele...

iar după ce-a fost duminica trecută la Judas Priest, n-aş fi putut să mă întorc acolo pentru Bon Jovi... never...

am citit cronicile pe net... exact cum mă aşteptam, fade şi pline de lăudăroşenie maximă pentru tot... a trebuit să dreg cu puţină lămâie că nu se mai putea...

dar, vă prezint în exclusivitate pe Remodelatorul de Molecule, o cronică scrisă de altcineva în afară de mine (nu, staţi calmi nu mă pensionez)... o cronică scrisă chiar de-o fată... domnişoara Menia a fost la concert şi a învăţat câte ceva de la mine, aşa că era păcat să nu fructificăm un pic şi arta ei...

please enjoy:

—

Dacă visul unui rocker era să vadă fete îmbrăcate sumar, în tricouri negre şi picioare la vedere, turnând apă pe ele pentru că atmosfera este prea încinsă, atunci, ironic :), trebuia să vină la Bon Jovi duminică. Dar doar la început.

Organizare

După excelenta experienţă cu concert whisperer & blog owner aici de faţă de la Lake of Tears, unde ne uitam în ochii solistului, l-am sunat pe Logical ca să-mi facă un tutorial în 3 paşi „cum să stai pe gard la un concert cu 50.000 de bilete vândute”. Pe bilet scria că intrarea se face la ora 3, am citit pe net că intrarea se face la 4. Acum câteva luni m-aş fi dus pe la 6-7 şi nu ar fi contat diferenţa de o oră, dar de când mi-a arătat Logical cum poate fi de fapt un concert acum merg pe ideea „pe gard sau deloc”. Aşa că am ajuns acolo la 14:30, îndeplinind întocmai pasul 1 al prospectului.

Odată ajunşi, era deja neaşteptat de multă lume la intrare. Ştiam că există o poartă spre parc izvor şi una spre 13 septembrie. M-aş fi dus să încerc şi pe la poarta de pe partea cealaltă, din 13 septembrie, dar 1. era prea cald şi 2. mă gândeam că poate între timp se strâng şi mai mulţi oameni şi acolo.

Căldura a fost chiar oribilă, şi dacă am simţit eu aşa, care stau de când eram mică ca o şopârlă la bronzat, mă întreb cum o fi fost pentru ceilalţi oameni. După ce am stat aşa îmbulziţi până la 3 (nu ştiu de ce nu se formase o coadă normală, eram foarte brownian aşezaţi) ni s-a spus că intrarea se va face de fapt la ora 4 (dar asta s-a anunţat FIX la ora 3) şi suntem rugaţi să ne dăm 200 de metri mai în spate (adică aproape de intersecţie) ca să aşteptăm în spatele unor porţi ora 4. Evident că ne-am reaşezat pe principiul FIFO, şi toţi cei care ajunseseră acolo înaintea mea au auzit mai bine mesajul, în vreme ce noi care eram mai în spate am rămas dezorientaţi, şi când ne-am prins că trebuie să plecăm nu mai aveam cum să ne aşezăm decât în faţa lor. Un fel de moment în care te simţi prost, dar nu îndeajuns de prost încât să îi împingi pe toţi ca să ajungi la coada lor.

În următoarele 90 de minute am jucat fazan şi alte jocuri cu cuvinte, ne-am dat unii altora apă, banane, suc de mere, ne-am cocoţat pe porţi, am stat pe jos, am auzit că în Austria a cântat 3 ore, am observat cât de mulţi oameni erau din alte oraşe şi ţări şi m-am gândit serios de vreo două ori să plec acasă. Mă mai întrebam de ce ar veni străini în România la un concert: câţiva au avut motive logistice, dar în rest? Dacă trupa a venit la noi înseamnă că ajunge deja în orice ţară, şi unde poate fi organizarea mai proastă? :D

Şi tot pentru că a durat 90 de minute să stăm în soare, plus alea 30 de dinainte, plus multe altele după ce am intrat, m-am gândit ce nonşalanţă au afişat cei din organizare: nu contează că am scris ora 15:00 pe bilet, pe internet am scris după aia 16:00 (!!!) Ce trebuia organizat se putea face şi dacă se duceau mai devreme cu o oră în ziua respectivă, chiar dacă veneau de la 4 dimineaţa.

O cireşică pe tort a fost apariţia unui băiat cu brăţări pentru diamond ring, pe la 4 fără un sfert. Ne-a spus că cei care au deja bilete la golden circle pot primi acces într-un diamond circle, şi mai aproape de scenă. Şi cel mai frumos este că a avut doar vreo 100 de etichete, deci oamenii au stat acolo lejer şi comod, în timp ce mie nu mi-a venit să cred că nu au anunţat aşa ceva – mai ales pentru că eu aveam bilet la normal circle. :D De fapt s-a anunţat, la o oră mult mai târzie, deci e complet irelevant.

Un plus mare a fost faptul că a fost apă la discreţie pentru cei de la gard (mă întreb deja de câte ori am folosit cuvântul ăsta). Când am intrat am ocupat repede locurile în faţă (a se citi gard) şi am cumpărat patru ape, pentru că urma să nu ne mai mişcăm de acolo tot concertul. Era evident că nu mai avea cum să ieşi de acolo fără să rămâi foarte în spate, aşa că au fost sticle de apă servite de câte un bodyguard şi pahare de plastic. Foarte frumos din partea lor. Kudos!

Deschidere

După ce am intrat am mai jucat şi avioane cu Sorin până i-am aşteptat :D Diferenţa de când am ajuns până la prima trupă a fost de vreo patru ore, mă simt acum total pregătită pentru un marş prin deşert fără mâncare.

QuantiQ şi Stillborn

Nu aş vrea să mă pronunţ. Nu ştiam trupele, nu ştiu exact ce cântau, nu ştiu dacă am o părere relevantă. Au părut destul de ok, dar nu mi-au inspirat Bon Jovi şi nu m-au energizat pentru concert. Primii mi s-au părut speriaţi, pentru că au cântat trei melodii şi au fugit :D

Însă punctualitatea, la cele două trupe din deschidere şi la Bon Jovi, a fost pe merit lăudată, pentru că totul a decurs ceas (după ce am intrat, desigur).

Publicul

Dezavantajul unei trupe atât de iubite este că oamenii se diversifică foarte mult. Am văzut toate culorile şi îmbrăcămintele, mult alb şi galben, incredibil cât de multe persoane îmbrăcate în galben.

O grămadă de fete ridicate pe umeri, deci gâturi învârtite ca să vezi mai bine şi să ştergi de pe retină imaginea chiloţilor lor, o fată care s-a suit pe bărbat şi a rămas în sutien, o deşteaptă căreia îi căzuse maioul de pe sfârc, dar nu şi-a dat seama până nu s-a văzut pe trei ecrane şi s-a gândit să-l ridice :)) Şi băieţi cu pantalonii rupţi în două pentru că au ridicat fetele. Cam ca la circ.

Ştiu că fiecare are dreptul la propriul stil de viaţă şi poate face ce vrea cu banii, însă am văzut mulţi copii la golden circle, şi acolo biletul a costat 300 de lei. Unul dintre copii avea 4 ani cred, sigur nu ştia unde este, era cu privirea în partea opusă scenei, şi a mai fost ţinut şi în cârcă multe melodii. O doamnă avea doi copii pe care i-a filmat dansând, dar de ce ai da 900 de lei pe asta? Copiii nu au nici o vină, dar părinţii rareori gândesc raţional.

3 ore

Show-ul a fost superb în mare parte. Personal aş fi preferat un alt setlist, sunt multe melodii care îmi plac mult şi pe care le-am aşteptat dar nu au mai ajuns. Pentru vârsta lor sunt minunaţi, a fost foarte fain că i-am cântat lui Sambora la mulţi ani, David Bryan este la fel de simpatic ca înainge şi JBJ chiar este apropiat de public.

Dar cine se mai aşteaptă la 49 de ani să cânţi ca la 30? Eu îi înţeleg şi mă bucur că îi văd şi în condiţiile astea. Aş fi preferat ca din oră în oră să îşi ia însă vreo 5-10 minute pauză şi să revină cu forţe proaspete, pentru că m-am simţit eu prost de cât de obosit era. Care ar fi fost problema dacă îşi lua nişte timp? Eu cred că merită pentru un nivel de energie mai ridicat, decât pentru o pantă descendentă.

Două bisuri, 26 de melodii, foarte lăudabil. Pentru mine faptul că nu a cântat Blaze of Glory a fost foarte trist, pentru că este una din melodiile mele preferate, o apreciez din multe puncte de vedere. Şi este printre cele mai reprezentative melodii. Setlist:

Raise Your Hands
You Give Love A Bad Name
Born To Be My Baby
We Weren’t Born To Follow
Lost Highway
It’s My Life
In These Arms
Runaway
We Got It Goin’on
Captain Crash & The Beauty Queen From Mars
Bad Medicine
When We Were Beautiful
Bed Of Roses
I’ll Be There For You
Who Says You Can’t Go Home
I’ll Sleep When I’m Dead
Someday I’ll Be Saturday Night
Have A Nice Day
Keep The Faith
—
Dry County
Wanted Dead Or Alive
Blood On Blood
Living On A Prayer
—
Always
These Days
Twist And Shout (The Beatles)

Au încheiat cu Twist and Shout :D ceea ce a fost genial de ciudat şi de simpatic, nu am mai văzut o trupă care să încheie cu o melodie care să nu fie a lor. Am înţeles că au mai cântat-o în State la un eveniment special, deci aici faptul că nu au terminat la Always a fost un cadou pentru publicul nostru minunat. Ceea ce e frumos :)

Celelalte cronici

Aşa cum nu pot să fiu sigură dacă pisica mea înţelege planul casei, nu pot controla nici ce vede fiecare dintre noi la JBJ. Sunt conştientă că multe fete persoane îl văd ca pe un trubadur cu balade care sunt romantice pentru că au toate clişeele rozacee, însă pentru mine Bon Jovi este energie. Livin’ on a Prayer, Blaze of Glory, It’s my life, Runaway, Queen of New Orleans. Într-adevăr, atunci când el face pe calul din Marlboro în videoclipul de la Blaze of Glory, este peste medie de mişto ca bărbat, pentru că the earth was last night’s bed, şi every girl would fall for that :D

Nu poţi controla reacţiile diferite pe care le stârneşte un concert în fiecare dintre noi. Ce mi se pare ciudat însă este diferenţa dintre ce am simţit eu şi toate cronicile pe care le-am citit, mai ales având în vedere că eu nu sunt o persoană cârcotaşă, ci mă bucur de tot ce mi se întâmplă şi de evenimentele de genul ăsta. Toate au scris că a fost concertul anului, României, vieţii... şi eu am făcut ochii mari şi m-am gândit să scriu ce am văzut eu diferit, încercând să mă aliniez la stilul lui Logical :)

Keep the faith

În final, aş vrea să spun că este un concert la care am plâns, pentru că întotdeauna mă gândesc la ce simte un artist atunci când zeci de mii de oameni îi cântă versurile şi este aplaudat. Şi din punctul ăsta de vedere, s-a cântat. Mult. Pe mine mă impresionează mult lucrurile astea, plâng şi la teatru la aplauze. Cel mai frumos nu a fost că a primit steagul cu România sau că a spus “It took us two decades to get here, so thank you for waiting for us!”, ci cum cred eu că s-a simţit văzut de 50.000 de oameni, plus sutele celor cocoţaţi pe clădiri :)

Cred că acum le pare rău că nu au venit mai de mult la noi. A spus (duminică) „I have to come back, I mean... I don’t have anything to do tomorrow”. :D

Menia – monicatarta.ro

—

superb... aşa da...

Stranger Than Fiction

un film cu Will Ferrell... iar filmele cu el sunt atât de proaste încât doar posterul absolut genial m-a făcut să nu trec cu mouse-ul în viteză şi peste ăsta...

şi foarte bine am făcut... e genial de tâmpit filmul, în cel mai bun sens... totul e regizat şi controlat perfect, dar e plin de ridicol, aşa cum ne place dealtfel...

ideea e mişto şi originală, realizarea e impecabilă... recomandat pentru o mică parte a populaţiei...

—

Penny Escher: I’m Penny, Kay’s assistant.
Harold Crick: Oh, I’m Harold. Her main character.

nota 9

indiscutabil, Pringles sunt cele mai bune chips-uri care există şi vor exista vreodată pe pământ... nu ştiu dacă şi din univers, nu mă pronunţ ca ăia cu concursul de miss, că cine ştie ce ţepe ne luăm când or ateriza verzulii pe aicea...

eh, există şi o campanie mişto pe care o fac ăştia de la Pringles şi care ţine până prin noiembrie... dacă trimiţi trei sigilii de cutii din alea mari prin poştă la ei (moka, că plătesc ei) primeşti înapoi un difuzor pe care îl montezi în botul cutiei şi-ţi faci boxă din tubul unsuros... how cool is that ?

am trimis, am primit difuzorul... arată bine şi se aude bine, sunt foarte uimit... deja am trimis şi al doilea plic :D...

nu ştiu ce le iese lor din chestia asta, că 3 cutii de Pringles sunt cam 25 de lei, iar difuzorul ăla nu pare foarte ieftin, mai ales că îţi trimit cu el şi două baterii Duracell alkaline care sunt şi alea o grămadă de bani... ah, şi mănânci şi chips-urile, duuh :D... deci win-win...

pagina oficială a promoţiei: http://www.pringles.co.uk/SummerCI-RO

—

hint: după ce vă vine difuzorul, o să-l montaţi în cutie şi-o să băgaţi o piesă pe el ca să vedeţi cum se aude (cea mai tâmpită expresie posibilă, să vezi cum se aude)... aşa, imediat o să constataţi că se aude ca din biserică, cu o grămadă de ecou tâmpit... normal, e ditai cutia care se termină cu o tablă...

soluţia este incredibil de simplă şi schimbă total calitatea audio a boxei: umpleţi cutia de Pringles cu hârtie igienică, vată, şerveţele sau orice aveţi mai multă prin casă... lăsaţi un pic de spaţiu până la difuzor şi aia e... o să se audă de o mie de ori mai bine decât cu cutia goală...

ah şi... cutiile care au sigiliu valid sunt doar alea care au un difuzor desenat pe ele... căutaţi bine prin rafturi, să nu luaţi de-alea normale... decât dacă sunteţi surzi şi atunci nu vă mai pasă... aşteptaţi promoţia cu lcd-uri :D

—

îl voi folosi în prezentarea practică a disertaţiei :D... chiar mă gândeam, cu ce dracu boxă mă car după mine la facultate în ziua respectivă... ete, ăsta e perfect...

absolut fabulos...

cum bah să mă văd în spatele lor, fix printre ei ?
e absolut incredibil :D
genial de-a dreptul...

(C) sunetistul lor genial