cam aşa ne petreceam serile de joi...

Ping Pong, Catan, Race For The Galaxy, Mesopotamia... ce viaţă...

OST:  http://www.moreclassicrock.com/

i’m back...

în primul rând, trebuie să îmi cer scuze celor doi-trei cititori ai acestei mizerii de blog, dar viaţa mea s-a schimbat dramatic de la 1 aprilie şi n-am avut nici măcar un minut liber... încă nu m-am eliberat, şi nici nu o să mă eliberez până în iulie, dar asta e prima seară în care am ajuns acasă mai devreme de ora 23:30 din ultimele trei săptămâni... o să vă povestesc despre toate pe rând...

cea mai importantă schimbare a fost demisia de la ON Semiconductor...

nu are rost să încep iar să scriu aici motivele pentru care am ales să plec de la ei, unele dintre ele le găsiţi descrise în postul meu de la sfârşitul anului trecut: management dezastruos, lipsă de proiecte, muncă fără cap, decizii proaste luate de cei de sus, un haos total în proceduri şi bineînţeles, salariul mizerabil...

echipa strânsă de Ilie era plină de oameni buni şi foarte buni, care puteam face lucruri măreţe dacă ni se dădea posibilitatea... aş zice că la sfârşitul lui 2010 eram cam 17 oameni care făceam o echipă foarte bună şi care ne înţelegeam foarte bine... acum au mai rămas 9...

trebuie să fii cretin să laşi atâţia oameni buni să plece din firmă la concurenţă fără să îţi dai seama că ceva e clar în neregulă cu firma şi trebuie urgent o schimbare radicală... să fii cretin sau să nu-ţi pese... halal conducere românească în sictir şi delăsare... când am dus demisia directorului n-am fost întrebat nici măcar de ce plec... n-am înţeles niciodată de ce firma odată cumpărată de americani a fost lăsată cu conducerea veche alcătuită numai din români, cu o mentalitate de acum 40 de ani... n-am înţeles, am încercat să sper că se va schimba ceva, mi-am dat seama că nu se va întâmpla asta, iar acum nici nu-mi mai pasă...

deci da, îmi pare rău pentru Ilie că s-a chinuit atâta să-şi facă o echipă foarte bună şi cu oameni de calitate şi acum primeşte câte două demisii pe lună, iar el dă din umeri şi spune că n-are nici o putere... foarte trist...

asta e, adio ON Semiconductor... am petrecut 13 luni frumoase în firmă, am învăţat foarte mult, am cunoscut oameni interesanţi şi am rămas cu amintiri foarte frumoase de acolo...

—

de la 1 aprilie mă găsiţi la Infineon Technologies, divizia Sense and Control, în colţul de design digital...

până acum, la nivel de organizare şi mentalitate, cu multe clase peste ON Semi... nu regret absolut deloc mutarea...

—

ca să vedeţi cât de relativ este totul, mai ales la mine... oricât de categoric aş fi cu ceva, sigur ajung să mă contrazic peste ceva timp... ia uite ce scriam acum un an Aici... pe vremea când îmi făcusem o imagine în cap despre Infineon bazându-mă pe nemţii care veniseră să predea cursurile alea infecte de la facultate... realitatea s-a dovedit a fi alta... şi mă bucur c-a fost aşa...

Ensiferum – Token Of Time

mai sunt câteva zile până la concertul finlandezilor...

All Good Things

înţeleg că e bazat pe fapte reale şi pula mea, dar a fost o porcărie plictisitoare şi fără sens...

nota 6.75

The King’s Speech

un film absolut genial, atât ca realizare, regie, coloană sonoră şi alte d-ăştia, dar mai ales datorită actorilor absolut geniali din el, care m-au făcut să văd filmul de două ori la rând în zile consecutive: Geoffrey Rush, Colin Firth şi Helena Bonham Carter (în cele câteva fraze ale ei din film)...

este de o hilaritate total atipică şi originală, în cel mai bun mod posibil...

şi duhneşte de inteligenţă de la cap şi până la coadă...

Lionel Logue: I believe sucking smoke into your lungs will kill you.
King George VI: My physicians say it relaxes the throat.
Lionel Logue: They’re idiots.
King George VI: They’ve all been knighted.
Lionel Logue: Makes it official then.

total recomandat...

nota 9.50