seara de joi a început chiar de la intrare, unde i-am urat la mulţi ani lui Andrei Irode, primul om din românia care a înţeles cu adevărat ce înseamnă să asiguri securitatea la un concert de metale grele... şi ca cadou, un pic de reclamă Blackhawk Security :)

pe afiş scria ora 19, dar Carpatica au început să cânte de abia după ora 20... dacă ora de pe afiş se vroia să fie ora de acces şi nu de începe a concertului trebuiau să menţioneze mai clar asta, să nu stăm toţi o oră degeaba pe acolo... cei mai trotilaţi începuseră deja să strige la scena goală: “haide baaah“...

ştiţi faza aia din benny hill: “i got a girl pregnant / my god harry, it’s the third time this year... and it’s only january 4th“... eh, cam aşa şi eu cu Carpatica... ce-aş mai putea scrie despre ei când i-am văzut deja de trei ori anul ăsta, şi e de abia începutul lui martie... din păcate sunetul a fost foarte prost, cel puţin în faţă, Matei s-a auzit foarte slab, vocea lui Andrei nu s-a auzit absolut deloc, nici vioara... bine măcar că s-a auzit chitara şi iar mi-au rămas în cap nişte riff-uri ce nu-mi dau pace dimineaţa în metrou...

Galerie Foto Carpatica

era prima dată când îi vedeam pe Sincarnate... băieţii au cântat ok, tot cu un sunet destul de prost, care combinat cu faptul că nu ştiam absolut nici o melodie de la ei m-a făcut să nu prea înţeleg mare lucru din muzica lor, care la un moment dat mi s-a părut destul de repetitivă, cu toate că nu plictisitoare... nu m-au impresionat, dar nu le zic încă pa... o să mai ascult ceva de ei şi pe net să vedem cum sună şi aşa... iată setlist-ul lor:

Ecce Homo !
Song Of Eternal Return
Acedia
On Earth The Furthest
The Unbearable Lightness Of Guilt
Nurturing The Gods Of Doubt
Getting Over Jocasta
Rituals Of Obnubilation

Galerie Foto Sincarnate

odată ce au urcat pe scenă Negură Bunget s-a aglomerat rău zona din faţa scenei... e normal, se ştie faptul că timişorenii au foarte mulţi fani, peste tot prin europa... au şi de ce... eu încă n-am ascultat nimic de la ei în afară de albumul OM, dar asta e în curs de schimbare... am recunoscut piese ca Pămînt, Ţesarul de Lumini şi magnifica Hora Soarelui... nici la ei sunetul nu a fost ok, vocea de abia se auzea... mi-a plăcut chitaristul desculţ, îi zicea bine de tot şi cu riff-urile şi cu solo-urile...

s-au întors şi la un bis, unde au încheiat cu încă o melodie foarte bună de pe OM, Cunoaşterea Tăcută...

un concert Negură Bunget e ceva ce se simte, se trăieşte acolo, n-are nici un rost să încerci să explici chestia asta în nici o cronică... oricât de bine ar fi scrisă...

nu ştiu de ce s-a dat o grămadă de fum pe scenă, de abia mai puteam respira şi vedea ceva prin el... şi se tot dădea, în ţărănie... sunet prost, plin de fum şi cu nişte lumini de rahat, aşa s-a prezentat silver church-ul joi seara... mai rău ca-n cage...

eu am o teorie... dacă după un concert nu poţi să asculţi zile în şir decât melodiile formaţiei respective, atunci concertul a fost unul reuşit... ei, de joi seară ascult încontinuu Ţesarul de Lumini...

încă o chestie... cât de frumoasă e Inia Dinia... vedeţi în pozele de mai jos :)

Galerie Foto Negură Bunget

Negură Bunget – Ţesarul de Lumini

În arc de vînt, trezesc un gînd
Ce suflă-n zare deşteptare...
În rîu de salbă selenară
Curge soma veşniciei
Pe drum bătut cu piatră rară.
Scăldat în spume ancestrale
Încălzit rubinul varsă
Prin duh de foc cu limba arsă,
Pe loc trecut de noapte lungă,
În timp bătrîn şi fără umbră.

În arc de vînt, trezesc în gînd,
Din ceată-nflăcărată un trup
Sorbit din stele siderale,
De soi de plasmă neînchegată,
Din fir de apă fermecată.

Prind dorinţa-n arc de vînt
S-o sufle-n forma ce va să vie.
De pămînt să prindă trupul,
Ca din vis să se ivească
Iar din pălmi să nască faptă.

Valmont

filmul ăsta l-am cumpărat pe dvd original de la cărtureşti, era aruncat într-un teanc de oferte sub 10 lei... cred că am dat vreo 6-7 lei pe el şi am uitat de dvd până acum...

am început să mă uit la el fără mari speranţe, dar am fost foarte plăcut surprins de cât de bine făcut a putut să fie, pentru un film din 89 cu subiect franţa de epocă... chiar nu mă omor după genul ăsta...

dar a fost amuzant şi inteligent făcut, chiar îl recomand...

nota 8.99

să n-aud comentarii legate de numele evenimentului !

The NeverEnding Story

unul din filmele de care-mi aduceam aminte foarte vag din copilărie, dar din care nu puteam să-mi amintesc concret mai nimic, în afara faptului că mi-a plăcut foarte mult cândva, demult...

şi da, mi se pare normal să-mi fi plăcut... tipic ce-mi place mie, îmbinări ale fantasticului cu realitatea, prezentate într-un mod prietenos pentru un copil... dar nu foarte prietenos...

văzut acum nu mai are acelaşi impact, dar nici nu cred că trebuia să aibă... noroc de cei care erau copii şi l-au văzut când trebuia, la începutul anilor 90, că se încadrează perfect în stilul lor (de la muzică şi până la cinematografie, totul duhneşte a anii 80-90)...

nota 9 (notă acordată 18 ani prea târziu)

mâine rupem toaca