El Orfanato

un horror incredibil, dar credibil... nu e chiar horror, ci mai degrabă o dramă cu influenţe horror... oricum ai lua-o, tot un film bun e...

regia este ireproşabilă, iar actorii (adică Belén Rueda) sunt acolo, în poveste...

sfârşitul este impecabil... de trei ori m-a dat peste cap, când credeam că se termină, încă o schimbare... genial...

ce frumoasă e Belén Rueda...

nota 9

Nine

nein!, nein!, nein!, nein! :D

nu m-am prins că e musical până n-a început... mare surpriză a fost...

nu a fost chiar tragedie totuşi... a început chiar binişor şi până pe la jumate a fost chiar amuzant...

ceea ce urmează să comentez este absolut previzibil pentru cei care mă ştiu: Penelopa a fost absolut minunată în segmentul ei (puţin prea obscenă, dar se scuză), Nicole Kidman a fost foarte eye-candy (şi atât, dar ăsta era rolul ei), Marion Cotillard a fost drăguţă (doar când avea părul despletit)... Kate Hudson a fost oribilă şi melodia ei mă făcea să-mi sparg timpanele, cu versurile alea pro-italia... Fergie a fost doar o curvă pe ecran (nu zic, e bună ca femeie, da are faţa de curvă)... iar Sophia Loren... ce dracu e cu buzele alea cât planeta ? zici că sunt sateliţi care orbitează în jurul feţei ei... eu cred că buzele Sophiei Loren sunt centrul universului şi pământul şi soarele orbitează în jurul lor...

so, to conclude... funny la început, repetitiv de la mijloc încolo, femei frumoase, versuri neinspirate (nu toate, dar majoritatea) şi muzică de căcat (nu toată, dar cea mai multă)...

nota 8.50 (dacă nu era Penelopa în film nu ştiu cât primea)

Up In The Air

un început promiţător... dar de la jumătate se strică rău de tot şi o dă într-o sumedenie de clişee americane... păcat...

nu mi-a plăcut deloc actriţa aia tânără... mi se pare atât de urâtă... în schimb mi-a plăcut tipa cealaltă (logic, că are vreo 35 de ani :D)...

Natalie Keener: He broke up with me by text message.
Ryan Bingham: Wow. That’s kind of like getting fired over the Internet.

nota 8.25

azi am jucat prima dată ping-pong... în avitech :)...

mai aveam de finalizat nişte chestii cu nota de lichidare pe acolo şi dacă tot m-am dus, m-au rugat colegii să stau până după program să jucăm un ping-pong în mesele pe care le-au montat la etaj, pentru angajaţi...

am jucat vreo 3 ore... chiar mi-a plăcut şi a fost un mod genial de a-mi lua la revedere de la colegi :D... cu toate că cred că o să mai merg pe acolo după program să mai ardem nişte bile...

—

şi am uitat în postul de ieri să menţionez încă o chestie de care o să-mi dor de la avitech... femeile din firmă :D... eu n-am văzut încă femei mai frumoase decât secretara şi vânzătoarele de la avitech... zici că au fost alese la un concurs de miss, să dea dracii... i.b, c.m, m.n, i.i, e.v, nişte păpuşi :D... mitzi...

nu pot 4 oameni să facă munca pe care o fac 5 oameni în service ? ba sigur că da, se gândi directorul...

şi cine să plece ? păi e simplu... cine vine cel mai puţin contribuie cel mai puţin... deci să plece băiatul care e angajat part-time, se gândi într-un mod fascinant acelaşi director...

sunt convins că toate problemele financiare pe care le-o avea avitech-ul se vor rezolva dacă nu îmi vor mai plăti mie salariul monstruos de 10 mil pe lună...

toată povestea asta de mai sus mi se pare un exemplu atât de bun al prostiei care ocupă locurile de conducere din firmele româneşti...

săptămâna asta a fost ultima în service... s-a încheiat un capitol important din viaţa mea... sunt trist, dar nu supărat... nu voi înjura firma pentru că nu am de ce (decât dacă nu-mi vor plăti salariul pe care mi-l datorează în câteva zile)... nu voi mai comenta nimic rău despre director în afara celor care sunt evidente din rândurile de mai sus... am încheiat-o complet cu avitech-ul...

am petrecut aproape trei ani frumoşi în service... am avut parte de nişte colegi minunaţi cu care m-am simţit bine întotdeauna... am avut parte de un şef cum nu o să mai găsesc niciodată care mi-a fost întotdeauna mai întâi prieten şi după aia şef... am învăţat atât de multă electronică de la el cât în toată facultatea... am făcut o muncă ce mă obseda de mic... câteodată nu aveam răbdare în weekend să ajung luni în service să termin de reparat ceva la care muncisem vinerea şi nu-i dădusem de cap... am avut un program mai mult decât flexibil care mi-a permis să pun întotdeauna facultatea pe primul loc... sunt trist că trebuie să mă despart de toate astea...

sunt norocos că am avut parte de oricare din cele enumerate mai sus... nu cred că sunt mulţi care să fi avut parte de aşa ceva...

cândva tot trebuia să plec... şi eu nu ştiu dacă aş fi putut lua decizia asta foarte curând...

am şansa acum să mă angajez ca proiectant, să fac ceva pe specializarea mea şi să am un salariu mai decent... şi să nu mai fie în pipera... asta probabil era cel mai nasol lucru din lucrul la service... faptul că trebuia să pierd foarte mult timp pe drum, vara prin călduri infernale pe platformă, toamna prin nişte noroaie până la glezne şi iarna prin zăpadă până la genunchi...

well, o să vedem ce-o să fie pe viitor... e o schimbare importantă în viaţa mea şi mie nu-mi plac deloc schimbările...

o să păstrez categoric legătura cu colegii din service... la o bilă, la un snooker, pe la facultate, prin parc cu biclele... o să-i mai vizitez şi pe acolo din când în când, să văd ce se mai întâmplă prin service...

sunt fericit că am reuşit să fac o poză cu toţi colegii... în ordine: Laurenţiu, Eu, Florin, Cătălin şi Vlad... Cătălin fiind Dl. Ciocan sau RET6, iar Vlad fiind iunieten...

sper că imnul service-ul va rămâne Mann Gegen Mann şi după plecarea mea şi mai pun aici o melodie care-mi va aduce aminte de service mereu (colegii ştiu de ce):

Sabaton – Back In Control

alte poze din service:

• Florin
• Dl. Ciocan... back in control...
• Laurenţiu... făcând niţică meserie...
• Peretele cu piese... câte zile am pierdut sortând piesele alea... am lăsat poza mare să se vadă scrisurile :)
• Plăcile de monitor... principala sursă de piese de schimb... de câte ori n-am luat la mână toate plăcile căutând câte o rezistenţă...
• Masa cu sculele... o ordine cum numai 5 băieţi ştiu să păstreze...

Laurenţiu mi-a făcut un cadou incredibil la plecare, un Fluke 175... cine lucrează în domeniu ştie ce înseamnă un Fluke... nici un electronist nu are nevoie de alt aparat de măsură... şi e cea mai frumoasă amintire, că aproape trei ani numai cu un Fluke 175 am făcut toate reparaţiile din service...

şi totul a început Aici...