cam cum mai arată maşinuţa noastră în interior... ne e tare frică că nu o să ne lase cu ea în avion când or să vadă toate firele alea aşa în aer... o să zică că e bombă... şi cică în Praga sunt şi mai crizaţi decât pe Otopeni...

De sus şi Pe cealaltă parte

credem şi sperăm ca din punct de vedere hardware, asta să fie varianta finală...

de mâine ne apucăm de cod...

pe principiul “la băieţi nu curge apa“, să vedeţi ce chestii interesante găsim în buda fetelor...

tips and tricks for the real women :D... pentru cine n-a observat dungile maro, să mai studieze un pic imaginea...

şi

tableta de sex :D... desenul e pentru cei cu grave probleme de orientare în spaţiu...

—

prea erau multe posturi la rând despre concursuri, premii, chestii de inteligenţă şi alte alea culte... m-am gândit că mi se duce dracu reputaţia dacă nu pun şi ceva glume de (şi ca bonus, cu) căcat...

asta ca să înţelegeţi complexitatea acestui blog :D:D:D

acu sunt happy că în seara asta pe la 23 când am plecat din laborator maşina mergea mai bine decât a mers vreodată... să vedem dacă o ţine până mâine sau iar se fute stând pe loc (cum spune clar în poza de mai sus că nu e bine :D)...

—

şi da, m-am dus la facultate cu aparatul special ca să pozez pereţii din buda fetelor :D:D:D... atât sunt de obsedat...

după ora jumate de stat la coadă la intrare şi poziţia absolut infectă cu care m-am ales în sală eram sigur că acest post va fi unul scris cu nervi şi complet necenzurat... dar este imposibil să mai ai orice fel de nervi odată ce Haggard  urcă pe scenă...

o să încep totuşi să-i înjur pe organizatori... nu se poate să înghesui 600 de rockeri în the silver church... suplimentarea aia de bilete a fost o ţărănie totală... nu se poate să deschizi UŞA de abia cu un sfert de oră înainte de ora de pe bilet când vezi că coada de rockeri are aproape 100 de metri lungime şi nu se poate ca la intrare să fie o singură persoană care să-ţi verifice biletul (şi chiar oana a ajuns să facă asta ?) şi o singură persoană care să-ţi pună brăţara pe mână... e prostie şi lipsă de orice fel de respect...

şi după ce-am stat la coadă o oră jumate la intrare am fost purtat de val unde se mai putea... nu aveai cum să te mişti în nici un fel în sală... zicea Lenore că nu m-a găsit prin public... nu cred că puteai să găseşti pe cineva în sala aia nici dacă lansa rachete din urechi...

iar sala este infectă pentru un concert aşa mare... scena este la o lungime de chibrit (iniţial aici vroiam să scriu un cuvânt care începe cu p...) peste nivelul solului şi de pe la jumatea ei în spate nu se mai vede absolut nimic pe scenă... plus că mai sunt rockerii brazi care se pun mereu în faţa ta şi chiar nu mai vezi nimic în afară de camere foto, sticle de bere şi urechi... bah şi cât de nesimţit să fii să mai şi fumezi când sala e atât de înghesuită şi de abia mai ai aer să respiri... cretinilor...

cam atât legat de câţi nervi mi-au făcut organizatorii şi frustrările mele de aseară, acum să trecem la concert...

la intrare găseai de cumpărat absolut orice ţi-ai fi dorit legat de trupă... cd-uri, dvd-uri, postere, rahaturi pentru emokizi, tricouri cu mânecă lungă, cu mânecă scurtă, orice... aşa ar trebui să vină orice trupă la concerte...

concertul a fost magnific... a fost prezentă doar jumătate de trupă şi câteva improvizaţii de nevoie din cauză că cealaltă jumătate n-a mai prins nici un avion din cauza norului de cenuşă, mama lui de nor, ce l-o fi apucat şi pe el chiar acu când trebuia să vină bassistu şi pianistul la concert... au luat o tipă din cluj să cânte la flaut şi la pian era o tipă în locul genialului Hans pe care aş fi vrut mult să-l revăd ieri în concert... a fost greu fără bassist, din ce mi s-a părut mie tipul de la violoncel (care a fost absolut genial aseară) a încercat să completeze melodiile în părţile de bass... şi a lipsit şi tipul cu talerele... eu am numărat doar 9 oameni pe scenă (cu toate că n-am reuşit să-i văd pe toţi, pe unii doar i-am auzit)...

au cântat absolut toate melodiile pe care ar fi trebuit să le cânte... nu cred că au omis de data asta nici o melodie de pe nici unul din cele patru albume... au cântat chiar şi De La Morte Noire, a fost magnific...

playlist:

The Origin
Tales Of Ithiria
The Observer
Per Aspera Ad Astra
De La Morte Noire
All’inizio E La Morte
Statement Zur Lage Der Musica
Herr Mannelig
In A Fullmoon Procession
The Sleeping Child
In A Pale Moon’s Shadow
Heavenly Damnation
The Final Victory
Upon Fallen Autumn Leaves
Eppur Si Muove
The Day As Heaven Wept
Origin Of A Crystal Soul
Awaking The Centuries

Herr Mannelig sună absolut demenţial live, nu am cuvinte să exprim cum s-a auzit melodia asta aseară... domnişoara Su a fost absolut fantastică, vocea ei fiind absolut perfectă... a avut destule momente în care toată formaţia s-a oprit şi ea a rămas singura care se auzea... şi se auzea divin... începutul ei de pe Eppur Si Muove mi-a dat unul din cele mai adânci fioruri pe şira spinării:

Aside the one in sorrows
To release my darkened mind
And never meant to bought my way to thee
A light that blinds the blind
God end this suffering
My blood and tears that flow for you
My King

Haggard live este ceva ce nu se poate descrie prin cuvinte... este de neiertat să ratezi un asemenea concert, mai ales dacă nu i-ai văzut măcar în 2008...

mă gândesc foarte serios să mă duc şi la concertul din bistriţa din vară...

tot respectul pentru Haggard... artă muzicală deosebită, prezentată cu precizie nemţească...

Haggard – All’Inizio È La Morte
(live 2007 – Wacken Open Air)

[pentru momentul magic care începe la min 3:35]

And the weather says, it’s springtime
See the leafs of darkest green
And his screams hall in the nightly breeze
As the darkened sorrows feels

Dark are all the sacred nights
Where mind and stars unite
Knowing forbidden wisdom
And all the things he sees
Collected in a chamber
Secrets of astronomy

The rage in their eyes
Torches in their hands
And the power of the cross
Bringing fear to all the land
... and darkness will come to us all!

now that’s what i call a fucking show...

[thanks Lenore pentru titlu :D]

ieri şi azi s-a desfăşurat concursul naţional de electronică “Tudor Tănăsescu“...

pentru cei care nu ştiu, “Tudor Tănăsescu” este un concurs la care se strânge tot ingineru electronist (care se pricepe) din toată ţara (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Galaţi şi Piteşti anul ăsta) şi se pune pe rezolvat probleme de CIA sau SCS (două concursuri diferite, îţi alegi) de dificultate mai ridicată decât cele de la examene... pentru cei care chiar nu ştiu nimic, CIA = Circuite Integrate Analogice şi SCS = Semnale, Circuite şi Sisteme...

absolut logic, eu m-am înscris la CIA...

ieri a fost proba scrisă, 3 probleme, propuse de profesori din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara... problemele nu sunt deloc banale, iar pentru cei care vor să-şi testeze cunoştinţele de circuitistică am scanat problemele... so: Problema 1, Problema 2, Problema 3...

azi a fost proba practică, cu următoarele Cerinţe...

la final se adună punctajele şi se acordă premii concurenţilor de pe primele trei locuri... (poate fac rost zilele astea şi de  ceva poze de la festivitatea de premiere :) )

eu am reuşit de abia un amărât de loc 2 :D, iar ca premiu am primit un mini laptop Dell Inspiron Mini 10 :)... tot n-aveam eu laptop... e super funny că azi dimineaţă eram pe primul loc dar au făcut mulţi contestaţii şi le-au mai dat în plus...

şi după concurs a fost o cină festivă cu toţi participanţii... that was funny... am cunoscut nişte oameni ok şi a fost foarte tare când a venit o studentă de la Piteşti (super drăguţă fata dacă e să mă întrebaţi pe mine) şi a întrebat dacă poate să facă o poză cu noi, câştigătorii :D

—

pentru concursul ăsta studenţii se pregătesc intens câteva luni bune înainte de concurs împreună cu profesori îndrumători şi seminarişti... eu m-am pregătit marţi, miercuri şi joi seara, ca o pauză de la lucrul la maşinuţă, atât cât am putut până am căzut jos de oboseală... nu speram nici măcar să ies în primii 10 la cum ştiam că se pregătesc cei din Iaşi şi Cluj, dar nah... ca întotdeauna, am avut un noroc incredibil să-mi cadă nişte circuite la care m-am priceput...

sunt incredibil de obosit... sunt atât de obosit încât nici somn nu-mi mai e... e cea mai aglomerată perioadă din viaţa mea de până acum... de vreo lună jumate n-am stat nici măcar 10 minute fără să lucrez la ceva (până şi când mă uitam la filmul de aseară tot la algoritmi şi tranzistori mă gândeam)... dar recunosc că a meritat...

în interval de 7 zile să ieşi pe podium la două concursuri de electronică super importante şi la care au participat foarte mulţi studenţi e ceva... în interval de 7 zile să te aplaude două rânduri de oameni şi să fii felicitat personal de doi profesori pe care îi respecţi foarte mult şi pe care i-ai făcut mândri e ceva...

tehnic, this is my peak performance (yet)...

brusc, cv-ul de acum două luni păleşte în faţa unuia care tocmai se prefigurează...