Two Lovers

o porcărioară de film... şi chiar aveam speranţe de la el... Joaquin Phoenix mi-a plăcut la nebunie în Walk The Line, dar aici a avut un rol tâmpit, al unuia care încearcă să se sinucidă pentru o femeie...

bah fraţilor, să fie clar ! bărbaţii care se sinucid pentru femei sunt cei mai retarzi din tot universul, depăşiţi poate doar de cei care ascultă usher şi will.i.am de plăcere şi nesiliţi de nimeni... nu zic că nu există femei pentru care ar merita să mori (cu toate că nu sunt prea multe, şi cred că deja le-am cunoscut pe majoritatea), dar întotdeauna vei găsi că există şi altele...

vorba genială a lu’ taică-miu: “după femei şi autobuze să nu fugi niciodată, că vin altele mai goale“...

but we do get to see one of Gwyneth’s beautiful breasts :D

nota 7.99

absolut preferata mea de până acum...

nu cred că reuşeşte cineva să citească cu voce tare afişul şi să nu izbucnească în râs...

Adventureland

“from the director of Superbad“... speranţe mari de tot la filmul ăsta...

care e vizionabil, dar nici pe departe la fel de genial ca Superbad... aceeaşi poveste a adolescentului geeky american care se îndrăgosteşte de o tipă super bună care culmea, şi ea se îndrăgosteşte de el... unde dracu aţi văzut voi că se întâmplă asta în realitate, că eu n-am nici o bunăciune care să-mi stea în poală în timp ce scriu rândurile ăştia ?

câteva faze mişto cu Bill Hader totuşi...

ah, şi o coloană sonoră foarte mişto şi multă, cu variaţiuni de la Rock Me Amadeus până la Breaking The Law...

nota 8.50

iete că în sfârşit se scrie şi cronica măreţei ciorbe de metale care s-a degustat joi seară...

cu ceva întârziere (vreo juma de oră), încep să cânte Silver Bullet... de băieţii ăştia am mai scris acu câteva luni, când i-am văzut prima dată în deschidere la Trooper... mie unuia chiar îmi plac... n-or fi cei mai virtuoşi instrumentişti (cu toate că am văzut ceva tapping-uri foarte mişto la ei), n-or avea cele mai geniale compoziţii (de fapt chiar mi-au plăcut cum sună vreo două melodii compuse de ei, dar nu le găsesc pe nicăieri) şi n-or avea cei mai mulţi fani (asta dacă nu luăm în considerare grupul de femei pe la 50-60 de ani care a stat în stânga mea şi probabil reprezentau comitetul de mămici al chitariştilor, că de fiecare dată când se termina câte o melodie aplaudau încet dar mândru şi se uitau prin public (uşor speriate, ce-i drept \m/) să vadă cât de apreciaţi sunt băieţii lor)... deci n-or fi ei toate astea de le-am înşirat aici, dar mie îmi plac...

mai au multe de învăţat, dar la un lucru se pricep de minune: să aleagă câteva melodii geniale şi să execute nişte cover-uri care te bântuie zile în şir... Fear Of The Dark (Iron Maiden), Seek And Destroy (Metallica), Breaking The Law (Judas Priest) şi incredibila surpriză Raining Blood (Slayer) m-au scos din toată amorţeala care mă cuprinsese după atâta secetă de concerte (de la Maiden din august n-am mai văzut nimic live)... redactări de lucrări, conferinţe, stres şi căcaturi de la muncă, toate au dispărut când am auzit prima chitară distorsionată din seara asta... asta e puterea concertelor, mai ales când ai şi pe ce da din cap... cum a zis-o chiar solistul, “power metal de la mama lui“...

aştept un EP ceva, să văd cam cum ar suna şi în studio trupa asta...

—

după ei au urmat unii de le zice Tiarra... nu ştiu de unde au răsărit oamenii ăştia şi de ce eu n-am mai auzit până acum de ei... au umplut toată scena cu umbre şi instrumente, atât de mulţi erau... per total mi-au lăsat o impresie foarte bună, sper să-i mai văd şi altă dată în concert...

glumesc, normal, da ce naibii să mai scriu despre Tiarra când e deja a şasea oară când îi văd live, şi a patra oară numai anul ăsta :D... categoric una din trupele mele de suflet... nu am aflat încă de ce, dar s-a făcut o schimbare în trupă, violonista Diana a fost înlocuită cu violonista Corina (da Miluţă, da, am văzut, e bună, i-ai făcut 100 de poze :D)... îmi place că Tiarra are trei tipe foarte drăguţe în formaţie, tre să fie un record ceva (eh Warsongule, nu te simţi discriminat acum, ştim că şi tu eşti drăguţ (în felul tău)).. legat de Corina, se pare că se pricepe cu vioara, dar mie mi s-a părut un pic cam retrasă (absolut normal pentru primul concert), aş fi vrut să se audă mai multă vioară pe melodii... oricum, toată lumea ştie că preferata mea rămâne Iulia (care era îmbrăcată absolut divin) cu al său violoncel (care s-a auzit, şi s-a auzit bine de tot, fără de care n-ar exista bijuteria de piesă care este Ielele)...

să-i zicem şi de voci... Warsongu s-a auzit cât de cât decent, putea să se audă mai tare, dar bine că n-a fost ca la Sibiu unde nu l-am auzit deloc (bine, eu l-am auzit că la ultimul concert am stat la 1 metru de el, da în microfon nimic)... în schimb Anda (la mulţi ani) nu prea s-a auzit, în nici un caz aşa cum ar fi trebuit...

setlist-ul a fost cam acelaşi, păstrat consecvent anul ăsta şi conţinând numai piese care nu sunt pe nici unul din albume (mai puţin Ielele)... eu am zis deja că nu-mi place asta, vreau să aud şi melodiile alea vechi care îmi plac mult... un Requiem, un Post Scriptum, Broken Echoes ceva... totuşi, au schimbat ceva în setlist... a apărut o melodie nouă, destul de death metal, doar cu Warsongu la voce şi fără nici o fată pe scenă (prea drăguţe pentru aşa ceva :D)... i liked it :D

apreciem şi faptul că au stat şi la bis (şi organizatorilor că i-au lăsat... a, şi legat de asta... cică toată întârzierea a fost cauzată de biserica din apropiere, care n-a vrut să lase să se facă soundcheck-ul la ora la care trebuia, pe motiv că deranjau slujba... ok, înţeleg că deranjau slujba, dar nu înţeleg de ce încă există slujbe...)

—

şi scena se goli brusc... şi se umplu la loc, de data asta cu nişte oameni care ar putea fi numiţi cât de cât veterani în metalul (mai bine zis rock-ul) românesc... adunaţi laolaltă, şi-au zis Piatra...

acuma, să deviem şi să vă spui o poveste... când eram eu în anul întâi de facultate, aveam un coleg de grupă care cânta la chitară şi voce, şi o făcea bine... da omu nu cânta cam ce cântă toată lumea care cântă la chitară acustică, ci numai piese de la Odyssey... bineînţeles, l-am întrebat ce-i cu formaţia, am aflat că e o formaţie de folk-rock-metal din Suceava, oraş din care e şi el, şi că îi cunoaşte oarecum pe membrii trupei şi că îi plac foarte mult melodiile şi versurile... avea şi de ce... cam tot anul întâi de facultate am ascultat o grămadă de melodii de la Odyssey, dar una dintre ele mi-a plăcut în mod special şi mi-a rămas pe vecie întipărită în minte... singura melodie pe care am învăţat s-o cânt la chitară, o melodie care de fiecare dată când o ascult îmi aminteşte că în anul I de facultate eram îndrăgostit, că era frig în sălile de curs, că era mişto viaţa în primul an de facultate... melodia de care zic se numeşte Scrisoare de Departe şi este una din melodiile mele preferate...

solistul şi chitaristul de la Odyssey, Cristi Rangu pe numele lui, este un om cu o voce absolut minunată şi care se pricepe foarte bine cu chitara... şi era ieri pe scenă...

iar cât de mult îmi place mie Bucovina nici nu se mai pune problema să povestesc aici, toată lumea ştie... solistul şi chitaristul de la Bucovina, Bogdan Luparu pe numele lui, este un om cu o voce la fel de minunată, dar diferită de-a lui Cristi... şi el era ieri pe scenă...

aş putea să mă opresc aici nu ? majoritatea formaţiilor din românia ar da orice să aibă un vocal măcar aproape la fel de bun ca oricare din cei doi... majoritatea formaţiilor din românia ar da orice să aibă un chitarist măcar aproape la fel de bun ca oricare din cei doi... iar ei cântă împreună... în faţa mea...

nici bassistul şi nici toboşarul nu s-au lăsat mai prejos, Piatra a sunat cel mai curat şi precis executat dintre toate trupele de ieri... mi-au plăcut solo-urile Luparului, dar mi-au plăcut şi riff-urile lui Cristi, care avea o expresie pe faţă de plăcere efectivă... se simţea minunat pe scenă...  au alternat la voce, cam de la melodie la melodie, parcă Luparul cântând un pic mai mult decât Cristi...

n-aş putea să comentez melodiile, pentru că a fost prima dată când le-am ascultat, nu ştiam absolut nimic din ele, dar ştiu că mi-au plăcut cel puţin două, dacă îmi amintesc bine se numeau Rădăcini şi Flori de Piatră... şi nu, n-au cântat nimic de la Odyssey sau Bucovina...

trebuie neapărat să pun mâna pe EP-ul lor... şi la următorul lor concert, voi fi acolo...

şi se pare că simpla voce a lui Cristi Rangu mă poartă în vremuri de demult în cea mai dulce melancolie... timbrul vocii lui mi-a rămas întipărit în suflet de mult timp...

—

o seară reuşită, de care aveam nevoie... trupele nu prea au avut mare lucru în comun, Silver Bullet arzând-o pe un Trash / Speed / Power Metal aşa cum îmi place mie, repede şi energic, Tiarra aruncând în noi cu Gothic Metal-ul afectat şi trist, iar Piatra cu un Folk Metal de toată măiestria... de toate pentru toţi, de toate pentru mine...

bineînţeles, au fost şi probleme tehnice... microfonii la Silver Bullet, microfoane care se întrerupeau la Silver Bullet şi Tiarra, şi un cablu de bass defect la Piatra... chestii normale la un concert de genul ăsta...

galeria foto a lui Miluţă...

How To Train Your Dragon

o animaţie drăguţă, mai mult pentru prima jumătate de film, când îmblânzeşte el frumos dragonul, că partea a doua a fost plină de chestii pe care le vezi în toate animaţiile şi toată lumea ştia cum o să se termine...

mi-a plăcut în mod special cum a reuşit Jay Baruchel să facă vocea personajului principal...

[reading in the Dragon Manual] A Dragon eats its victims, burns its victims, buries its victims, chokes its victims, turns its victims inside-out...

nota 8.75