Bucovina, Abigail...

cum aş putea să lipsesc ?

Knight And Day

chiar mai bun decât mă aşteptam... m-am uitat acu la ce alte filme a mai făcut regizorul şi e normal că e mai bun decât mă aşteptam...

nu pot să zic că e un film de care o să-mi amintesc pe viitor, dar pentru o seară în care eşti doar obosit şi vrei să te relaxezi un pic e perfect... chiar şi râzi pe alocuri...

nota 8.50

The Kids Are All Right

părea interesant, fiind atât de lăudat peste tot şi cu o notă mai mult decât bună pe imdb (nu că ar conta)...

filmul este despre două lesbience care fac fiecare câte un copil cu aceeaşi spermă, îi cresc, iar când copii se fac mari încep să-şi caute tatăl donator... când îl găsesc, ăsta se îndrăgosteşte de una din mame, se fut, începe o dramă care ţine juma de film şi la sfârşit tipa îşi aminteşte că e lesbiancă şi n-are nevoie de bărbat, lucru probabil pe care-l uitase pe la mijlocul filmului...

mi s-a părut destul de stupid şi mai degrabă plictisitor...

regizorul este o tipă lesbiancă care a vrut probabil să râdă de bărbaţii care cred că pot reconverti înapoi lesbiencele... părerea mea...

julianne moore plânge în toate filmele în care joacă...

nota 8

unul din cele mai geniale cadre văzute vreodată într-un film porno... nemţesc...

duminică seara am fost să fim trişti la festivalul de emoizi depresivi intitulat sugestiv Doomed Souls Evening... glumesc, evident, dar numele evenimentului o cerea :D

primii care au cântat au fost nişte italieni pe care nu i-am mai ascultat până atunci, Forgotten Tomb... din ce-am înţeles de la solist, şi-au uitat sau pierdut instrumentele la aeroport (deh, italieni) şi le-au mulţumit celor care le-au adus alte instrumente cu care să cânte... au avut noroc de oameni de treabă, că altfel cântau la oale de bucătărie şi suflau în sticle de bere... au cântat puţin, dar au avut un sunet decent şi nu mi-au displăcut deloc... poate caut şi vreun cd ceva pe net, să mai ascult ceva de la ei...

următorii întristatori au fost suedezii de la October Tide, o altă trupă pe care nu o ascultasem deloc înainte de concert... şi rău am făcut... ăştia chiar mi-au plăcut... un sunet excelent instrumental cu de toate la chitări... riff-uri dure, riff-uri rapide, solo-uri, tapping-uri, toate executate perfect... din păcate eu nu prea am auzit vocea deloc, o fi fost şi din cauză că am fost foarte în faţă, dar nu prea cred... oricum, concluzia e că October Tide au cântat bine... foarte bine...

şi a venit şi rândul danezilor de la Saturnus, formaţia pentru care mi-am mişcat fundul afară din casă într-o duminică seara de noiembrie... pot să zic că personal, Saturnus m-au cam dezamăgit...

mă aşteptam la un concert mult mai atmosferic din partea lor, care să te bage în aceeaşi transă tristă în care intri când le asculţi albumele acasă... dar nu a fost aşa... au fost mult prea glumeţi şi veseli pentru o trupă atât de tristă în studio... şi nu zic că e rău, dar nu au fost deloc aşa cum mă aşteptam...

cel mai grav mi s-a părut tonul chitărilor, cel puţin a tipului cu chitara plină de steluţe... nu ştiu ce efecte şi ce distors a folosit pe ea, dar pe mine m-a zgâriat efectiv pe creier... nu mi-a plăcut absolut deloc, nu semăna nici pe departe cu distors-ul de pe albume... de abia dacă se înţelegea ceva din riff-uri... mai ales pe piese ca Empty Handed, s-a auzit ca dracu (şi nu o zic ca pe un lucru bun)... dar asta e doar părerea mea...

mi-a plăcut foarte mult bassistul cu bass-ul lui Ibanez desenat de H.R. Giger... vedeţi în poza de mai sus cam cum arată... eu auzisem de linia de chitări Giger a lor, dar nu credeam că o să văd vreodată una live...

şi n-au avut clape pe scenă, pianul fiind redat de pe bandă... niciodată nu-mi place chestia asta, cu toate că o observ la din ce în ce mai multe trupe...

—

galeria foto a lui Miluţă...