cu Răzvan de la Abigail...

eu am vrut poză şi cu Răzvan şi cu Mihu, da nu i-am prins niciodată pe amândoi şi pe Miluţă la un loc, ba se ducea câte unu să facă poze la Sirenia, ba se lipea câte unu de gard la Dark Tranquility, ba s-a făcut noapte... :D

cine promovează băi trupele româneşti ? gheorghe, cine...
aţi mai văzut voi pe cineva cu tricou cu Bucovina ? :D

asta e poză de imediat când am ajuns în Sibiu şi m-am aşezat la o terasă cu nenea Serj şi Hannah să mâncăm ceva şi coincidenţa a făcut ca la câteva mese mai încolo să fie domnul Miluţă şi Maria...

noaptea petrecută în Sibiu a fost şi ea o experienţă, să stai pe căcăstoarea la comun de la hostel şi să se umple toaleta de franţuji care bat în uşă pe rând... “il est fermé” / “oui, il est fermé“... nu mai plecau... shitting is a lot easier when you hear people talking french around you... şi paturile suspendate... şi faptul că nu ştiam că hostelul include de fapt şi clubul în care cântau formaţiile româneşti noaptea :D... not a very quiet night...

după ce-am mâncat şi pierdut niţel vremea, am mers să vedem ce mişcă în piaţa mică... a fost o surpriză să-l vedem pe scenă doar pe nenea Kai Hahto, tobarul de la Swallow the Sun... tipul e super şmecher, e profesor de tobe în Finlanda şi a cântat cu o grămadă de oameni importanţi ai metalului (şi nu numai, a zis că a cântat şi jazz)... a fost foarte mişto că a explicat cu ce se mănâncă tobele, cum se ţine un ritm, cum trebuie să-ţi sincronizezi mâinile şi picioarele şi cât de nasol e dacă tobarul o ia razna pe scenă şi toată melodia se duce dracu... a mai zis că e foarte plictisitor să baţi tobe pentru melodii ca Highway to Hell care are aceeaşi bătaie lentă pe toată durata melodiei şi e greu să rămâi concentrat până la cap şi să ţii tempo-ul corect... a comunicat foarte bine cu lumea (cei 10-20), primind ordine de la public să cânte mici bucăţi din melodii cunoscute... şi-a exprimat admiraţia pentru Dave Lombardo şi ne-a cântat o mică parte din Angel of Death... “regretul fiecărui toboşar de metal e că nu e caracatiţă” :D... foarte mişto şi haios tipul...

după asta am închiriat (moca) o bicicletă şi m-am plimbat prin Sibiu... mi se pare absolut ideal să vizitezi un oraş pe bicicletă... în cam o oră m-am plimbat până la râu (Cibin), la cetate, primărie şi pe tot felul de străzi înguste foarte mişto... părerea mea e că în afară de zona cu piaţa mare, piaţa mică şi cetatea, Sibiul e aproape la fel de anost şi urât ca Bucureştiul...

când m-am întors tocmai terminau de cântat Tiarra, acelaşi recital acustic ca şi în ziua precedentă... am înţeles că n-au schimbat absolut nimic... citez din Indianu, evident plictisit şi el: “vă aşteptăm diseară la concertul de club, unde o să-i dăm mai dur, mai cum trebuie“... genial că Titus şi prietena lui mişunau printre cei 20-30 de spectatori cu cd-uri şi tricouri în aer, pe principiul vânzătorilor ambulanţi... omul ăsta găseşte întotdeauna o metodă de-a vinde chestii :D... cd-ul îl aveam deja, iar tricoul, cu tot respectul, este urât... aştept următorul...

ne mutăm în piaţa mare...

prima formaţie pe scenă a fost Sirenia, care a început să cânte pe la 19... eu am ascultat ceva Sirenia în trecut, în perioada mea gothică şi îmi plăceau destul de mult... erau una din formaţiile norvegiene care îmi plăceau prin liceu (Sirenia, Tristania, The Sins Of Thy Beloved)... tot ce ştiam eu erau primele două albume... ştiam că şi-au schimbat soprana şi că au mai scos încă vreo 2-3 albume noi de atunci... nu apucasem să le ascult... noua tipă este o roşcată de 28 de ani, spanioloaică, absolut superbă ca apariţie... presupun că are şi ceva voce, dar eu nu prea am auzit-o în concert... sunetul nu a fost foarte bun la ei (laitmotivul festivalului)... din păcate, n-au cântat nici măcar o singură melodie din cele pe care le ştiam eu, şi ştiam destule... părerea mea e că au băgat numai lălăieli aiurea şi m-am plictisit teribil... iar părerea mea a fost împărtăşită de cei de prin jurul meu... am tot sperat să aud şi o melodie mai veche şi pe care s-o ştiu, dar degeaba... playlist de căcat...

eu de Dark Tranquillity auzisem de foarte multă vreme dar nu apucasem să ascult nimic până la concert... să-mi fie ruşine... suedezii au fost (DE DEPARTE) cea mai bună trupă de la festivalul ăsta... cu un death metal foarte melodic, aşa cum trebuie să fie... am descoperit ceva ce seamănă foarte mult cu In Flames... de fapt au şi schimbat ceva membri între ei, sunt surori formaţiile :D... nu ştiu cum dracu dar la ei sunetul a fost impecabil... vocea s-a auzit absolut perfect, tot respectul pentru vocal... şi instrumentalul, tot... ei acuma spuneţi-mi voi (domnule OST CREW) cum dracu poate o trupă să sune cristal pe aceeaşi sonorizare pe care cu o zi înainte alţii au sunat ca un cur... cum ? toată lumea a fost impresionată de suedezi... până şi eu care habar n-aveam ce cântă până să urce pe scenă... şi foarte interesant că au afişat proiecţii ontopic cu melodiile pe leduri... singura formaţie care a făcut asta... ah, şi singura fază nasoală la ei a fost că vocalul a intrat pe scenă urlând la noi şi salutându-ne şi avea microfonul închis... (şi n-a fost vina lui, da domnule OST CREW, ştiu, a fost vina profesioniştilor din crew care dormeau)... anyway, Dark Tranquillity şi-au rezervat un loc în playlist-ul mele...

într-un final, a cântat şi marele Serj Tankian... ok, o prezenţă scenică foarte interesantă, o voce unică şi comunicare cu publicul foarte, foarte bună, la fel ca şi prezentările melodiilor... dar ce a cântat nenea Serj sâmbătă seară este muuuuult sub nivelul System of a Down, de fapt e cam cu totul alt gen, mult mai lălăit şi mai soft... nu foarte pe placul meu... nici la el vocea nu prea s-a auzit, mai ales pe primele două melodii tot făcea săracul semn către sunetişti să-i ridice nivelul... deci revin la aceeaşi dilemă existenţială... de ce la unii da şi la unii nu ? nu am înţeles de ce tobarul a fost ascuns după un geam de plastic absolut dizgraţios de murdar şi zgâriat care strica tot farmecul scenei... adică înţeleg că luminat era numai pe Serj iar intrumentiştii erau neimportanţi, dar găseau altă metodă... era oribil plasticul ăla... a avut şi o mică orchestră în stânga lui, formată din opt români care dădeau la viori, dar eu unul n-am auzit deloc această orchestră... a fost dată muult prea încet şi înecată sub chitări şi tobe... legat de playlist n-ai ce să zici, a cântat toate melodiile de pe singurul lui album şi destule de pe viitorul... probabil foarte multă lume (inclusiv eu) spera să cânte şi ceva de la System of a Down, dar n-a făcut-o, probabil nici n-avea voie... eu sper să se reunească formaţia şi să-i dea din nou mai dur, că ce cântă el acum (la la la la la) nu e foarte metal... o fază mişto a fost când mulţimea îi striga numele şi el zice: “wow, you guys pronounce my name better than any american i’ve ever heard“... el e armean de origine... trebuie să recunosc că m-am cam plictisit la nenea Serj, mai ales că ştiam că undeva, nu foarte departe, cânta Haggard...

pe la 2 dimineaţa am fost şi la concertul Tiarra din club... eram absolut rupt de oboseală, somn şi spate, dar n-am renunţat... locul a fost absolut full şi de oameni şi de fum, iar opt vocal-instrumentişti erau evident mult prea mulţi pentru scenă... a fost oribil că pe toată durata concertului se tot plimbau oameni prin localul plin şi n-aveai efectiv cum să te mişti... dar hai să ignor ce-a fost în spatele meu şi să zic de Tiarra... conform laitmotivului întregului festival, Indianu nu s-a auzit mai deloc, cu toate că a tot zis de vreo 2-3 ori să i se dea microfonul mai tare... îmi pare rău man, după ce că la concertele acustice n-ai cântat deloc, aş fi vrut să te aud măcar aici, dar asta e... vor mai fi şi alte (multe sper) concerte ale voastre... hai să-i zicem şi de bine... normal că a fost şi bine, că altfel nu rezistam în fumul ăla până la sfârşit cu ochii lăcrimând... Anda a fost bijuteria concertului... din orice punct de vedere... estetic, a avut o rochie albă absolut minunată care îi făcea tribut corpului ei superb... sonor, a fost prima dată când a cântat absolut perfect, la fel ca pe album... după ce auzisem la Buşteni mă gândeam că poate o fi un pic modificată pe album de sună aşa bine, că live parcă nu prea... dar nu, în concertul ăsta a sunat exemplar şi mă bucur nespus că mi-a demonstrat că are vocea pe care declaram eu pe aicea că o are... a fost prima dată când am auzit Ielele cântat exemplar din partea ei, cu un “te topeşti de dor” lung şi perfect, exact ca pe album... absolut tot respectul... aş fi vrut să cânte şi alte melodii mai vechi, dar în afară de Ielele au dat-o înainte numai cu melodii de pe EP-ul nelansat, deci slabe şanse de cântat pe ele... păcat, speram din tot sufletul la un Requiem Pentru Un Erou... sper să nu scoată melodia asta definitiv din playlist...

momentan, Tiarra devine formaţia pe care am văzut-o live de cele mai multe ori, cinci la număr :D... la cât mai multe...

—

concluziile de după festival:

• organizare foarte bună, n-am de ce să mă plâng la capitolul ăsta... nu a fost foarte multă lume, dar chiar şi aşa... n-am stat la nici o coadă, nu am stat înghesuit, nimic... se găsea bere nefiltrată, apa era doar juma de jeton, destule bude... stand cu tricouri cu toate formaţiile participante şi tricoul oficial al festivalului... aaah, ba da, ba da, gata, am găsit ceva aiurea la organizare... în prima zi, în piaţa mică când cântau Tiarra şi Act erau două frigidere pline cu bere şi apă, dar de câte ori întrebai dacă se poate cumpăra, îţi ziceau că aşteaptă să le fie comunicate preţurile şi nu-ţi dădeau nimic... asta a fost jalnic... s-au terminat concertele şi ăia n-au vrut să vândă nimic... patetic...
• foarte mişto Sibiul în zona Piaţa Mare, Piaţa Mică... dar preţurile de la restaurante şi terase au fost rupere... 5 lei o apă plată de juma de litru...
• din punct de vedere social, festivalul a fost destul de mişto pentru mine, am cunoscut ceva lume foarte ok pe acolo... în mod special pe Maria (sau cum se semnează ea pe aicea Blonda), prietena lui Miluţă... cum a zis chiar ea: “gheorghe, ne ştim de 2 zile dar parcă ne cunoaştem de 20 de ani“... l-am văzut pe Miluţă şi în toiul muncii, şi obosit mort şi beat (nu toate în acelaşi timp)... i-am cunoscut pe Răzvan şi Mihu de la Abigail şi pe Maimu Maimuţica de pluş care sigur va ajunge vedetă în curând... genial Răzvan care-mi zice: “m-am gândit cum să-l facem pe Mihu vedetă... îl dezbrăcăm, îl punem s-alerge prin Sibiu şi-i facem poze“... :D... tot de la ei am aflat că pentru Mihu concertul de la Buşteni a reprezentat prima prezenţă pe scenă... şi că după 15 ani de Abigail, în sfârşit pare că totul e bine...
• îi mulţumesc domnului Serj (nu Tankian ci vecinului meu :D) pentru că m-a dus până la Sibiu şi am evitat un încă un mers cu trenul... şi mă bucur că am apucat să beau şi cu el ceva pe acolo şi cu Hannah... she’s a keeper man, hope you can move to britain to be close to her...

eu zic că a fost un festival slăbuţ... sunet în general prost spre foarte prost, cu singura excepţie la Dark Tranquility... dacă ar fi să pot întoarce timpul înapoi, categoric aş merge la Bistriţa pentru Haggard şi aş sări peste Artmania... OST Mountain Fest a fost cu o clasă peste ce-am văzut la Sibiu...

—

pozele lui Miluţă... să vă uitaţi la duduia roşcată de la Sirenia :D

—

soundtrack:

Dark Tranquillity – Therein

Gentle storm, thundering silence
Inferior force, uncontrolled calm
Vital unlike, logic, chaos, logic

The tone of which his birth ascend
The beat that of a heart descend
Repeating in the infinite
An insight made it clear
Order stormed the surface
Where chaos set the norm
Had there always been balance?
Surely not
Therein lies the beauty

It was solid
Yet everchanging
It was different
Yet the same
So I starve myself for energy

The song around his soul will bend
The notes that in this hole will melt
Crawl out of science
A dreamland if you dare
Disorder clawed the boundaries
We’re ordered to stand clear
Was it always different
Never the same?
Therein lies the beauty

As there were no witnesses
There was nothing to be told
As nothing could be grasped
The story could unfold
Superimposed on the elements of anger
Fear, anxiety, hate, despair, remorse

So break from all that fear, hold fast
Exposed, now turn to all you lack
Let echoes be the answers
Return from all the screams
Wordless now, the last attack
So silent, it hurts to listen
Was it always solid
To never change?
Therein lies the beauty

It was solid
Yet everchanging
It was different
Yet the same
So I starve myself for energy

după cum ziceam, nici n-am ajuns bine acasă de la Buşteni că am luat-o din nou la drum cu domnul Serj către Sibiu...

pe la ora 15, în piaţa mică au început să cânte Tiarra, acustic, pentru deliciul celor care îngurgitau la terasele ultrasaturate din jur... a fost şi asta o experienţă de văzut, dar nu mi-a plăcut în mod special... Indianu a fost pus pe bypass, chitara de abia se auzea, iar tobele erau mai mult mângâiate decât lovite... mi-a plăcut partea clasică doar cu Iulia şi Diana, la violoncel şi vioară, dar era mult prea soare ca să meargă bine toate astea...

după ei au cântat şi Act... ete bre în sfârşit am apucat să-i văd şi eu pe băieţii ăştia despre care primesc spam în fiecare lună de la o tipă pe care nu o cunosc :D... chiar dacă au cântat tot acustic, au sunat mult mai dur decât Tiarra, iar tipul de la voce nu s-a lăsat deloc soft, i-a dat şi cu ceva grohăieli scurte :D... deci, ca primă impresie despre Act: melodic ok, instrumental impecabil, dar versurile cam puerile... cum mă să-ţi numeşti una din melodii “înc-o bere-n plus” ?... nu prea merge cu sufletul meu...

ne mutăm în piaţa mare... la intrare foarte puţină lume, în general foarte puţină lume...

primii care au cântat au fost finlandezii de la Swallow the Sun, de care eu nu auzisem înainte de concert, şi ruşine să-mi fie... fiind finlandezi, metalul pentru ei e ceva natural, ceva cu care se nasc... au cântat foarte bine, era destulă lume (majoritatea femei, că au şi de ce) care îşi rupea gâtul la ei... s-au auzit decent şi mi-au făcut o impresie bună, o să-i cercetez pe viitor, să vedem cum sună pe albume... prietena lui Serj, domnişoara Hannah este un mare fan Swallow the Sun... au stat chiar în faţa scenei şi nenea Serj (la cei 2 metri ai lui) a prins unul din beţele tobarului şi i l-a dat ei, care mai era şi ziua ei de naştere... brilliant...

urmau Kamelot... aici fac o mică paranteză să afirm din start cât de mult îmi plac mie Kamelot... ador albumele Epica şi The Black Halo, le-am ascultat de sute de ori şi de fiecare dată mi-e imposibil să nu mă prindă o stare specifică de fiecare dată când ascult câte o melodie de pe albumele astea două... plus că sunt foarte vechi în playlist-urile mele, una din puţinele formaţii care îmi plac la fel de mult acum cum îmi plăceau acum vreo 6-7 ani prin liceu... când am văzut prima dată afişul artmania m-a cuprins o stare de extaz nebun... special pentru ei am venit la festival...

vineri seară eram primul la gard, lipit în faţa scenei (am făcut schimb cu Serj), numai un zâmbet... vineri seară am avut parte de cea mai mare dezamăgire trăită de mine la vreun concert de până acum... nu înţelegeam absolut nimic din ce se întâmplă pe scenă... auzeam tobele foarte tare, ceva chitară şi clape şi nimic din voce... absolut nimic... am stat trei melodii in rândul întâi apoi am zis că sacrific vizualul pentru audio... m-am dus mai în spate, ultra central... nimic... nu se auzea vocea deloc... mi-am făcut o grămadă de nervi şi n-am putut să mă bucur absolut deloc de concert... un playlist foarte prost după părerea mea, n-au cântat mai nimic din ce-mi place mie, cu excepţia a câteva melodii ca Center of The Universe, Karma, The Haunting sau March of Mephisto... au cântat o grămadă de pe Ghost Opera care e  cel mai prost album al lor şi încă câteva de pe albumul viitor... nu mi-a plăcut absolut nimic la concertul Kamelot... nimic... nici domnişoara super focoasă adusă să-i înlocuiască vocea domnişoarei Simone pe The Haunting, care oricum nu s-a auzit nici ea, nici măcar cât Roy Khan... nici faptul că era o singură chitară pe scenă, la o formaţie de metal progresiv care are şi ritmuri compuse şi solo-uri foarte complexe... oricum n-am avut parte nici de unele nici de altele... iar Roy Khan, aşa în surdină cum (nu) s-a auzit, a avut un stil foarte tâmpit de a cânta melodiile, foarte diferit faţă de variantele de album, lucru care nu mi-a plăcut deloc...

da, o dezamăgire enormă, un concert de la care aşteptam foarte, foarte multe şi n-am primit nimic...

ha, şi cu toate că eram plin de nervi, dezamăgit şi frustrat, când a început March of Mephisto am închis ochii şi tot m-a cuprins fiorul specific... asta ca să se înţeleagă cât de mult îmi plac melodiile alea... şi cum zicea Maria după concert: “pe March of Mephisto cel mai bine s-a auzit vocea lui Shagrath de pe bandă“...

concluzia... voi uita că am văzut Kamelot live, voi ignora complet tot ce s-a întâmplat vineri seară în faţa mea... voi continua să ador albumele lor, fără să ataşez nimic fizic de ele, vor continua să fie cântate de nişte fantome divine...

şi ca frustrarea să fie completă, să ne imaginăm că ar fi cântat şi la noi aşa:

Kamelot – The Haunting (Somewhere in Time)
[de pe dvd-ul One Cold Winter’s Night]

şi văzusem filmarea asta înainte să mă duc la concert... este incomparabil... complet din altă poveste... headbanging-ul domnişoarei Simone Simons de la min 3:55 este orgasmic...

—

după Kamelot au mai cântat şi unii de care n-am auzit niciodată dar cică cântă de 30 de ani, The Sisters of Mercy... ceva aiurea, un fel de Depeche Mode, cu tobe, bass şi clape pe bandă şi scena plină de fum ca să nu vezi că nu există trupă în spatele solistului... jalnic...

—

pozele lui Miluţă