e trist când mor oameni care nu merită să moară... Tatiana Stepa e printre singurele voci feminine din românia care îmi dau fiori pe şira spinării... sau era... oricum, vocea rămâne... in memoriam, melodia mea preferată:

Spune-mi ceva

In noaptea despartirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi in doi
In ochi ma bate viscolul cainesc
Si am venit sa-ti spun ca te iubesc
Probabil drumul meu va duce-n iad
Ma-mpiedic de o lacrima si cad
Si iara dorm si iar mi-e dat un vis
Ca biata cifra doi s-a sinucis

Dac-am sa te chem
Da-mi macar un semn
Fie si-un blestem
Din partea ta
Totusi nu stiu cum
Pentru-atata drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva

Dar nu pentru a-ti spune ca e rau
Am dat cu bulgari mari in geamul tau
Ci ca sa stie viscolul cainesc
Ca plec si mor si plang si te iubesc
Si vreau sa-ti dau cu acte inapoi
Dezastrul impartilor la doi
Ca sa-ntelegi si tu ce-i cuplul frant
Si cum e sa fii singur pe pamant

Dac-am sa te pierd
Da-mi macar un semn
Fie si-un blestem
Din partea ta
Totusi nu stiu cum
Pentru-atata drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva

Si de atata viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tai ma dor
Ce tineri am intrat si cu ce rost
Si ce batrani iesim din tot ce-a fost
Nici aripile zboruri nu mai pot
E numai despartire peste tot
Si se aude ca va fi mai greu
De cat vom fi departe, tu si eu

reclama la pufuleţi... genial de comică...

criticată de nişte lume, că cică ce rost are să faci reclamă la un produs care costa juma de leu şi are o compoziţie pe care oricine o poate realiza... băh nu ştiu, reclama asta mă duce complet în vremea liceului...

mâncam cu creţu pufuleţi pe sub bancă la aproape orice oră... pândeam toţi profii să se întoarcă cu capu la tablă ca să mai înfulecăm câte o bucată...  şi sunetu specific al pufuletului nimicit în gură care răsună în clasă... vremi băh...

şi ceva genial... înmuiam varful pufuleţilor pe limbă, zona aia se tupea un pic şi uneam mai mulţi pufuleţi ca să formez diverse forme... o dată am reuşit să fac o formă de vreo 20 cm din pufuleţi, da la sfârşit mi s-a făcut poftă şi i-am mâncat...

The Escapist

o notă destul de mare pe imdb şi totuşi atâta plictiseală... am vrut să închid filmul de două ori... am rezistat totuşi...

nici nu m-am prins că regizorul ultra deştept de prost abordează deja clişeistica tehnică de expunere în parelel a firelor de naraţiune, ceea ce mi-a complicat şi mai mult vizionarea... şi nu sunt eu de vină, ci cretinul de regizor care de aia e cretin, indiferent cine ar fi el...

nota 6.50

Vladimir Nabokov – Ada Sau Ardoarea

a trecut ceva timp de la ultima carte... şi ce mod de a reîncepe...

cartea e un colos de 600 de pagini, cu fragmente în patru limbi şi cu note puse la sfârşit, dar nenumerotate...

stilul e apropiat de cel din Lolita, şi asta e un lucru foarte bun, dar e totuşi schimbat... e foarte greu de citit, cel puţin până te obişnuieşti, până treci peste anumite chestii... şi nici nu am râs la fel de mult ca la Lolita... dar are câteva (destule) momente foarte geniale care îmi vor rămâne destul (infinit) timp în minte... (toată cartea e plină de paranteze (exact aşa – cum scriu eu acum – de asta (de fapt, şi de asta) e foarte (nu imposibil) greu de urmărit))

pagina la care am râs cel mai mult: Aici

concluzia ar fi că e o carte foarte bună, pe care o recomand, dar o pun totuşi sub Lolita în top...

Nights in Rodanthe

a love story... pe la mijloc e bunicel dar sfârşitul nu mi-a plăcut deloc... dramă gratuită...

două lucruri foarte frumoase totuşi: Diane Lane şi melodia de pe credits:

Emmylou Smith – In Rodanthe

nota 8.25