Milan Kundera – Insuportabila Uşurătate a Fiinţei (Nesnesitelná Lehkost Bytí)

Ar putea părea chiar imposibil că pe lângă atâtea examene, lucrări, ore de facultate, servici, zugrăveală acasă şi ore în şir pierdute cu chitara în mână, aş mai găsi şi timp să citesc ceva. Dar am reuşit. O oră, maxim două pe zi (de fapt pe noapte) şi astfel am reuşit să termin încă o carte.

Una grea. Orice aş zice în continuare despre ea, la baza ei stă „greutatea” ei. Sensul propriu al cuvântului vine din faptul că aproape întrega carte este doar o povestire, dialogurile sunt doar frânturi rare. În plus, toată cartea este ca un nou început de roman, sunt foarte multe idei independente, schimbări ale acţiunii şi personajelor. Au fost destule fraze pe care a trebuit să le citesc de două ori, nu pentru că nu le-am înţeles de prima dată ci pentru că am vrut să le înţeleg perfect. Sunt foarte multe chestii care se leagă şi dacă nu şe acorzi atenţie se poate ca atunci când se reaminteşte ceva să te întrebi dacă chiar ai citit partea aia.

Sensul celălalt al cuvântului nu-l poate înţelege decât cineva care a citit cartea sau poate vreun filozof care şi-a pierdut viaţa încercând să-şi dea seama care dintre cuvintele „uşurătate” şi „greutate” este cel pozitiv şi care cel negativ. Sau dacă măcar se pot defini astfel.

Cartea e complexă. E plină. Nu-i lipseşte absolut nimic. Cu fiecare pagină dată mă gândeam că omu ăsta chiar e un geniu. Mi-au plăcut enorm „Dragostea în vremea holerei” şi „Colecţionarul” dar asta se datorează talentului de scriitor. Kundera este pur geniu. Mie chiar nu-mi place politica, şi e destulă în cartea asta, dar mă gândesc că orice ai scoate din ea ar rămâne pustie pentru că aşa trebuia să fie, să se lege toate între ele. Mi-a plăcut cum a prezentat pe pagini întregi întâmplări care nu au nici cea mai mică legătură cu firul epic al romanului în sine, doar pentru a putea să metaforizeze situaţia din roman cu situaţia din acea întâmplare.

Nu ştiu ce om nebun s-a gândit să transforme cartea într-un film. Nu pot să-mi dau seama cum poţi reproduce pe ecran ce e în cartea asta. Nu prea ai cum. Şi chiar o să mă uit la film doar ca să văd ce a inventat regizorul respectiv. Da Iuluia, ştiu că ai zis că e o porcărie dar trebuie să-l văd...

La câteva zile după aceea, Tomas făcu următoarea reflexie, pe care o menţionez ca anexă, pentru lămurirea capitolului precedent. Să presupunem că ar exista în univers o planetă, unde am veni pe lume a doua oară. În acelaşi timp, ne-am aduce perfect aminte de viaţa petrecută pe Terra, de toată experienţa dobândită aici.

Şi ar mai exista, eventual, încă o planetă, unde fiecare ar vedea lumina zilei pentru a treia oară, înzestrat cu experienţa celor două vieţi trăite anterior.

Şi poate, mai există alte şi alte planete unde specia umană va renaşte săltând de fiecare dată cu o treaptă (cu o viaţă) mai sus pe scara maturizării.

Aceasta este versiunea lui Tomas cu privire la veşnica întoarcere.

Noi însă, cei de pe Terra (pe planeta numărul unu, pe planeta lipsei de experienţă), nu ne putem face, de bună seamă, decât o idee foarte vagă despre ce s-ar fi întâmplat cu omul pe alte planete. Ar fi mai înţelept ? Maturizarea e doar la îndemâna lui ? O poate, oare, dobândi prin repetare ?

Numai în perspectiva acestei utopii ar putea fi justificată folosirea noţiunilor de pesimism şi optimism: optimistul este cel ce-şi închipuie că istoria omenirii va fi mai puţin sângeroasă pe planeta numărul cinci. Pesimistul e cel ce nu crede acest lucru.

Pentru Anca... diferenţa dintre maturitatea fetei şi maturitatea băiatului este înfricoşătoare. În liceu tu îţi treceai cartea asta pe lista celor mai bune cărţi citite de tine iar eu făceam liste cu cântăreţi de manele.

Pentru Maria... sper că îţi aminteşti de ghicitoarea ta, cu mirosul care o bântuia pe Tereza... ei bine, terminasem de citit cartea şi am rămas super supărat că nu am descoperit mirosul... eram convins că era spre sfârşit, când s-au mutat la ţară că acolo era plin de flori... eram convins ca era un miros de floare sau un parfum... oricum, mi-am dat seama după ce am închis cartea... ce chestii mă pui şi tu să caut în cărţi...

Tereza se intinse lângă Tomas. Acesta dormea. Se aplecă spre obrazul lui, şi în clipa când îl sărută, simţi un miros ciudat. Îşi cufundă, o dată şi încă o dată, nările în părul lui şi adulmecă un timp ca un câine; în cele din urmă înţelese: era un miros de femeie, mai precis, un miros de pubis femeiesc.

Editura... impecabilă... nici o greşeală, nici măcar una... ăsta da respect.

gata domne, am facut-o si pe asta...

fost cu costin dimineata si luat ghitara electrica... chiar ne-am plimbat prin tot magazinul si pot sa zic ca nu era nici o alta chitara care macar sa se asemene cu frumusetea asteia... e irezistibila... apoi ampliful... am incercat trei modele si am ramas la Roland... despre marshall citisem pe net numai lucruri rele oricum, fender-ul suna ca dracu...

funny stuff... al treilea amplif testat era un Spider II... da doar atat scria pe el... si chiar suna bine... si ma hotarasc ca il iau... il impacheteaza, imi face totalu si imi zice: 3540 RON... eu raman masca... “cuuuum ???... pai... de ce ?” si ma duc sa vad ca amplifu era 1500 RON... era un Spider de 75 W da habar n-aveam... normal ca de aia se auzea atat de bine... si am pus baietii sa il schimbe repede cu Rolandu mai omenesc...

alte funny stuff... coincidente peste coincidente... merg eu cu costin in magazin si inauntru dam peste un tip de 27 de ani cu care facusem laboratoru de POO anu trecut... costin era chiar amic cu el... peste vreo ora intra in magazin si un coleg din serie care isi lua nush ce pedala... era magazinu plin de electronisti :D

in concluzie... imi cer scuze ancai ca am trezit-o la 10 dimineata sa-mi caute pe net adresa magazinului si ca i s-a blocat laptopu, si ii multumesc mult lu costin ca a pierdut ziua cu mine pe acolo...

so... Master of Puppets sa fie...

am nervi... suport multe şi eu dar până când ???

am zis mereu că îmi place facultatea şi de multe ori chiar învăţ de plăcere... da mai sunt căcaturile de materii care după ce că e vai de mama lor mai sunt predate şi de nişte imbecilităţi de profesori...

când profesorul e mai prost ca studentul e grav... deci am dat lucrare azi la microunde şi după lucrare vaca îmi zice cât dădea, îi zic clar că greşeşte, ea o ţine pe a ei, mă enervez şi îi demonstrez clar că zice prostii şi că am dreptate... ea o ţine pe a ei... la orice întrebam eu (şi încă vreo doi colegi) ea rămânea puţin blocată, închidea ochii şi zicea aceeaşi tâmpenie mereu... şi nici n-aş pune la suflet căcatu ăsta de lucrare dacă n-ar valora o grămadă din media finală... futui morţii ei de femeie nefutută şi proastă pe deasupra şi rea... şi mai are şi 1.40 înălţime...

la fel mă seacă şi aia de laborator... “domnu gheorghe nu te mai juca cu atenuatoru ala, domnu gheorghe nu mai freca floppy-u ala că a rezistat 20 de ani, vreau să reziste şi după ora asta...”... futuţi morţii mă-tii... fă dracu laboratoru ăla altfel astfel încât să rezist dracu 2 ore pe scaunu ăla...

am venit acasă şi am remarcat cât de mult merge System of a down la nervi... acu un an când m-am enervat ultima dată rău de tot pe cretinu ăla de Materiale care mi-a dat 8 pe o prezentare perfectă aceeaşi melodie o ascultam şi acu îmi aduc aminte de ce...

TOXICITY

ai dracu să fiţi toţi cretinilor... blestemaţi pe urma lu Golumbeanu şi lu cretinu de Ralu Filip să o luaţi toţi... dracu să vă ia că nu meritaţi să fiţi oameni... proştii dracu... Ciochină, Bucur, Manea, Ralu Filip (ce nu poa să mai moară odată ?)... tot va trebui să muriţi cândva... grăbiţi-vă naibii...

OF... URĂSC PROŞTII CARE SUNT PROŞTI PENTRU CĂ SUNT PROŞTI

i am the best

“domnu gheorghe, cea mai buna lucrare din 4 serii...”

e ceva...

La multi ani Suzana

reproduc in continuare o poesie inventata de mine acum aproape doi ani...

“mi-am desfacut inima,
si am gasit in ea
stapana peste toate,
unica in eternitate:
farmecul vietii
etalonul frumusetii
ca te iubesc n-am nici o vina
pe tine, faptura mea divina
al tau etern, nebun”