John Fowles – Colectionarul (The Collector)

este... cum sa-i zic ? genial ? aproape perfecta ? trista ? sadica ? este..

nu spun de multe ori ceva de genul asta dar... este o carte care in mare proportie, daca ar fi fost scrisa de mine, ar fost identica... in afara de aberatiile legate de G.P. care n-aveau ce sa caute aici, a fost perfecta... partea I am citit-o pe nerasuflate duminica dimineata... pe la jumatate ma gandeam ca daca eram eu autorul as fi facut o paralela intre viziunea lui si viziunea ei a lucrurilor... si spre surprinderea mea, se pare ca eu am fost autorul...

primul capitol mi s-a parut perfect... nu ar fi trebuit sa fie nimic alfel... al doilea incepe foarte, foarte bine si dupa aia o da in G.P... nu stiu daca a vrut sa construiasca viata ei, sa ne ofere un posibil acuzat in lumea de afara sau doar a vrut sa aiba romanul mai multe pagini... dar pur si simplu imi doream sa treaca cat mai repede paginile despre el... iar sfarsitul jurnalului ei... doamne cat de trist... cand am citit ultima pagina scrisa de ea... am plans... acele trei randuri identice... bantuitoare... atat de reale

sfarsitul mi s-a parut din nou perfect... nu stiu ce zice cretu ca nu se potriveste, eu nu vad cum altfel se putea...

prea iubita ghEMOtoaca... asta a fost mai tare ca holera... stiu ca e complet altceva, dar a fost peste... de abia astept sa vad cum o fi magicianul... ce pacat ca n-am mai mult timp liber sau patru ochi (sau macar aia pe care ii am sa nu ma supere atat de mult)...

oare sunt psihopat psihic daca recunosc ca macar de dragul gandului, tot am avut unele din ideile lui ? sau macar cateva din filozofiile lui... doar ca daca eram eu, planuiam totul mult mai migalos si aveam pregatit cate ceva pentru orice eventualitate, si in nici un caz nu o faceam sa sufere in halul asta in pivnita aia... mai bine o duceam pe luna... si... cat de bolnav psihic sunt daca in anumite scene m-am vazut pe mine si in locul ei o persoana reala (nu spun pe cine) ? of...

si nu pot sa nu remarc niste potriviri subtile mai mult sau mai putin evidente intre cateva carti citite si obsesiile muzicale la vremea citirii... holera cu pink floydu, murakami cu future world si acuma asta cu smells like teen spirit... stiu ca e pur coincidenta (oare ?) dar ma gandeam ca daca n-ar fi, care ar fi influentat pe care ? cartea muzica sau invers ?

de abia astept sa vad si filmul... nu poate primi decat sub 5 sau peste 9...

Contact

da... s-a lamurit totul... in afara de ideea principala si de cateva nume proprii e foarte diferit fata de carte... nu stiu daca e mai bine sau mai rau, e doar altceva...

oricum cand am citit cartea, de cate ori citeam numele ei aveam in minte doar imaginea lui Jodie Foster... asta e... daca vezi filmul inaintea cartii ramai cu personajele alea in minte, indiferent cate descrieri ar mai fi in carte... asa e la mine

iar ideea din ultimele minute ale filmului, partea din titlul postului, atat de geniala cum mi se pare, este inventia regizorului... in carte nu apare nici macar ceva asemanator... tot respectul

nota 9